- Actualitate
- Noiembrie 29 2023
Alianța Biosfera, pentru o agricultură sustenabilă
La mijlocul lunii noiembrie, în Poiana Brașov a avut loc un eveniment – Biosfera 2023, dedicat profesioniștilor fitofarmaciști. În cadrul evenimentul Biosfera, la care au participat peste 500 de fitofarmaciști, au fost prezentate o gamă largă de produse, semințe pentru cultură mare, culturi speciale, dar și pentru casă și grădină de la cei mai renumiți producători din domeniu.
Programul Biosfera, aflat la început și conceput de Agrii România în colaborare cu Syngenta, Corteva, Summit Agro, BASF, Bayer, Ameropa, Patria Bank, Lidea, Nufarm, Belchim, KWS, își propune să aducă față în față fitofarmaciștii și distribuitorii tocmai pentru a crea o conexiune autentică într-un cadru care să îmbine responsabilitatea pentru natură cu expertiza fitofarmaciștilor și angajamentul companiilor către o agricultură cu adevărat sustenabilă. În continuare vă prezentăm opiniile a câtorva dintre participanții la eveniment.
Monalisa Ungureanu, Agrii: „Noi suntem distribuitori și e clar că acest business nu poate fi făcut decât cu producătorii și, evident, rolul nostru este să servim clientul cu cele mai bune produse și servicii posibile. Deci tot acest concept de Biosfera ne duce cu gândul la sustenabilitate, la protecția mediului, la împărtășirea unor valori în a face lucrurile responsabil și cu dragoste pentru natură, dar și în selectarea unor parteneri care pot veni cu produse și servicii compatibile. Practic, prin Biosfera, AGRII este un liant între companiile producătoare și fitofarmaciști. Realitatea este că sectorul de fitofarmacii a crescut constant în ultimii ani în România. Interesant este faptul că au crescut în interacțiunea cu fermierii mici, mai ales pe segmentul de amenajări, partea de hobby. Noi am sesizat aceste lucruri și de aceea am venit în întâmpinarea nevoilor unui astfel de segment, extinzând portofoliul de produse... Tot pentru acest segment avem partea de irigații și tot ce înseamnă semințe, produse pentru îngrijirea florilor, îngrășăminte speciale pentru astfel de culturi care cu siguranță pot face diferența legat de tot ce înseamnă fitofarmacii și parteneri.“
Ionuț Nae, Syngenta: „Reprezint Syngenta Professional Solutions, o divizie nou-creată adusă pe piața din România și care este dedicată legumiculturii. Se adresează și oamenilor care au acasă o grădină și au nevoie de soluții de protecție a plantelor pe care să le folosească în îngrijirea culturilor pe care le au în gospodărie. Acesta este unul dintre segmentele pe care divizia Syngenta Professional Solutions le-a adus în România. Al doilea segment pe care această divizie îl are în portofoliu este cea de Fast Management care cuprinde biocidele, produsele pentru sănătate și igienă publică și, nu în ultimul rând, produsele pentru protecția gazonului. Este un segment în care Syngenta este lider mondial, iar foarte curând vom aduce aceste produse și în România. În privința programului Biosfera, suntem parte a unui parteneriat frumos început cu multă vreme în urmă de către Syngenta cu compania Agrii pe absolut toate segmentele pe care compania noastră le are la ora actuală pe piața din România. Și mă refer aici nu numai la marii fermieri, ci și la micii producători, la micii grădinari, la cei care au nevoie de produse de sănătate și igienă publică. Iar acest eveniment, dedicat fitofarmaciștilor, este foarte important deoarece aceștia reprezintă interfața dintre producători, distribuitori și consumatorul final, cel care cumpără produsele de protecție a plantelor în vederea tratării produselor pe care le au în gospodărie. Pot să spun că Syngenta și Agrii împărtășesc aceleași valori, ceea ce este foarte important, iar faptul că ne-am reunit sub cupola conceptului Biosfera spune foarte mult despre colaborarea noastră.“
Adrian Ionescu, Corteva: „Ne bucurăm că suntem la acest eveniment cu fitofarmaciștii pentru că agricultura nu înseamnă numai cultură mare. Toată lumea vrea să mănânce curat, toată lumea vrea să fie informată, iar fitofarmaciștii sunt poarta de acces către această zonă. După cum constatăm, în prezent multe din recomandări se fac pe rețelele de socializare, de oameni care nu cunosc toate detaliile... De aceea, cred că singurii care pot oferi un ajutor real sunt fitofarmaciștii, care reprezintă liantul dintre distribuitori și fermieri. Numai astfel putem mânca corect și ne asigurăm că avem ce ne pune pe masă. Indiferent că vorbim de agricultura ecologică sau de agricultura convențională, fitofarmaciile încep să aibă un cuvânt important de spus. Mai ales în ultimul timp, fitofarmaciștii s-au implicat tot mai mult în agricultura bio. De aceea și noi Corteva ne implicăm și aducem un portofoliu bogat de produse în segmentul bio, segment care devine tot mai complex.“
Dorin Jurcă, Bayer: „Noi ca și companie ne focusăm pentru a aduce, întotdeauna, serviciile cele mai potrivite pentru nevoile fermierilor. De aceea, principalul nostru obiectiv este să oferim soluții care să se potrivească pentru nevoile fermierilor. Dacă privim în trecutul recent, observăm că tot ce înseamnă piață și activitate cu produse active a fost marcat de o mare schimbare. Și asta datorită faptului că se pune presiune din partea Uniunii Europene pentru a elimina anumite substanțe active din piață. De aceea, obiectivul nostru este acela de a cerceta, de a inova, de a veni cu soluții inovative. Unul dintre obiectivele Bayer este de a dezvolta și acest departament de produse biologice. Ca o mențiune, avem mai multe produse biologice pe care le-am lansat în România și aș menționa, în special, produsele inovative pe partea de capcane. De exemplu, în cultura cireșului avem o capcană care folosește feromonii de hrănire cu care se hrănește insecta, iar în interiorul capcanei există un insecticid. Avantajul este că produsul final care este consumat nu intră în contact cu insecticidul, de aceea această formulă este folostă în special în culturile bio. Pe viitor, această formulă o vom dezvolta pentru mai multe soiuri, având în vedere avantajele sale de necontestat, în acord cu politicile privind produsele bio și nu numai.“
Bogdan PANȚURU
Sursa: https://nufarm.com/ro/
Pentru ca întotdeauna am mizat pe o comunicare transparentă, ne dorim să vă informam cu privire la schimbările organizaționale din cadrul echipei noastre.
Avem deosebita plăcere de a o prezenta pe Rozina Chesnoiu, care începând cu data de 1 mai 2023 a preluat rolul de Country Manager al Nufarm România.
România este una dintre cele mai importante piețe de produse de protecția plantelor din Europa de Est și suntem siguri că experiența Rozinei și cunoștințele ei vor contribui la succesul companiei Nufarm România.
Rozina face parte din familia Nufarm de peste 16 ani, de la înființarea companiei în România. De-a lungul colaborării noastre, ea a ocupat diferite funcții în cadrul companiei, atât pe plan local cât și pe plan regional, demonstrând întotdeauna profesionalism și un angajament puternic față de misiunea și valorile noastre.
Ea se va concentra pe dezvoltarea business-ului nostru pe piața locală, bazându-se pe relația de încredere și susținere pe care am creat-o cu clienții noștri în ultimii ani. Cu o strategie orientată spre client și un portofoliu puternic, care va include mai multe lansări de produse noi, în următorii ani, ne dorim să ne dezvoltăm și să oferim noi soluții pentru protecția culturilor.
De asemenea, profităm de această ocazie să îi mulțumim lui Eliezer Frumerman pentru dedicarea și contribuția de care a dat dovadă de când s-a alăturat companiei, în 2021, și îi dorim succes în viitoarele sale proiecte. Eliezer a avut un rol esențial în modelarea organizației din România și în pregătirea acesteia pentru o nouă etapă.
Rămânem încrezători în poziționarea noastră strategică și vă asigurăm că vom fi, ca și până acum, un partener de încredere.
Portofoliul nostru puternic și ofertele competitive ne asigură că putem continua să oferim serviciile și sprijinul excepțional pe care le așteptați de la Nufarm.
- Actualitate
- Iulie 23 2021
Schimbări în structura echipei Nufarm România
Compania Nufarm anunță numirea lui Eliezer Frumerman în funcția de Director General Nufarm România.
Eliezer se va alătura companiei Nufarm în 15 august 2021 urmând să preia întreaga responsabilitate pentru entitatea din România începând cu 1 octombrie 2021. El îi va succede lui Richard Matei, care va prelua responsabilitatea pentru business-ul Nufarm din țările din Sudul Europei.
Eliezer are o experiență de peste 30 de ani în agricultură. În ultimii 3 ani a activat ca și consultant, atât în România cât și pe diferite piețe de pe continentul african. Eliezer are o experiență vastă pe piața românească, unde a deținut în trecut funcția de Director General Adama România și Moldova.
Pe lângă această numire, Daniel Săvălaș va prelua rolul de Director Național de Vânzări România. Cu peste 25 de ani de experiență în protecția plantelor, Daniel va prelua, de asemenea, acest rol la 1 octombrie 2021. Daniel se alătură companiei din poziția de Director Național de Vânzări al Innvigo, anterior ocupând, printre altele, diverse roluri în vânzări și chiar cercetare și dezvoltare în cadrul companiei Syngenta.
Daniel Săvălaș o înlocuiește pe Daliana Ast, care a decis să părăsească Nufarm la sfârșitul lunii septembrie 2021. Daliana a făcut parte din echipa de conducere a Nufarm România în ultimii 15 ani, având o contribuție deosebită la creșterea companiei și consolidarea poziției acesteia pe piața din România. Mulțumim Dalianei pentru dedicare și îi dorim mult succes atât în plan profesional cât și în plan personal.
Numirea în funcție a celor doi colegi are rolul de a consolida prezența Nufarm pe piața de profil din România. Astfel, compania urmărește dezvoltarea unor parteneriate puternice, alături de colaboratorii săi, pe o piață aflată într-o permanentă dinamică.
- Agrotehnica
- Aprilie 22 2021
Saracen Max - ideal pentru o eficiență sporită
Pentru a putea controla aproape orice specie de buruiană dicotiledonată din culturile de cereale păioase, inclusiv pe cele mai problematice (cum ar fi, de exemplu, turiţa), Nufarm vine cu soluţia: Saracen Max.
Saracen Max este un erbicid complex, selectiv, cu aplicare în postemergenţă, foarte flexibil, având o perioadă largă de aplicare. Acțiunea acestui erbicid sulfonilureic, cu absorbţie atât foliară cât şi prin rădăcină (cu translocare ulterioară spre vârful plantei), se realizează prin inhibarea enzimei acetolactat sintaza (ALS). În câteva zile de la aplicare, buruienile încetează să mai concureze plantele de cultură pentru hrană şi apă. Moartea buruienilor survine în cel mult 3-4 săptămâni, în funcţie de stadiul de dezvoltare al acestora şi de condiţiile de mediu. Se rezolvă astfel şi problemele cu buruieni precum Galium aparine (turiţa) şi Convolvulus arvensis (volbura).
Saracen Max este o combinaţie unică pe piaţă, de două substanţe active cu eficacitate ridicată, tribenuron metil şi florasulam. Produsul se prezintă sub formă de granule dispersabile în apă şi conţine 600 g/kg tribenuron metil şi 200 g/kg florasulam. Stadiul optim de aplicare a tratamentului este cuprins între înfrăţire şi până la apariţia frunzei stindard, iar buruienile să fie în creştere activă, în stadiul de 2-4 frunze. Produsul este omologat pentru combaterea buruienilor anuale cu frunza lată din culturile de grâu, orz, secară, triticale şi ovăz înfiinţate toamna, precum și din culturile de orz și ovăz semănate primăvara. Pentru o mai bună eficacitate a tratamentului, aplicarea trebuie să fie făcută la temperaturi mai mari de 5-6 grade Celsius, însă produsul este activ şi de la 2-3 grade Celsius. În ceea ce priveşte tipul de sol, acesta nu influenţează în niciun fel activitatea şi ulterior eficacitatea produsului. Ca şi în cazul oricărui alt erbicid, se va evita efectuarea tratamentului în momentele în care culturile sunt stresate din cauza secetei, dăunătorilor, îngheţului, deficitului de nutrienţi etc.
Avantaje ale produsului Saracen Max:
- Conţine tribenuron metil şi florasulam, ambele fiind substanţe active cu acţiune sistemică;
- Saracen Max este foarte flexibil şi cu fereastră largă de aplicare (BBCH12-39);
- Controlează un spectru foarte mare de buruieni cu frunza lată;
- Activitatea erbicidului nu este influenţată de tipul de sol.
După recoltarea culturii tratate cu Saracen Max, în acelaşi an calendaristic pot fi însămânţate următoarele culturi: cereale, rapiţă, fasole de câmp şi gazon. În anul calendaristic următor celui în care s-a aplicat tratament cu Saracen Max pot fi însămânţate următoarele culturi: cereale, rapiţă, fasole de câmp, floarea-soarelui, gazon, in, mazăre, sfeclă de zahăr, cartofi, porumb, trifoi, morcovi şi legume tuberculifere.
În această perioadă, marile companii distribuitoare de inputuri pentru agricultură organizează tot mai multe evenimente în câmp cu scopul de a prezenta fermierilor loturi demonstrative unde au fost administrate produsele pe care le comercializează. În acest context, companiile Naturevo și Nufarm, alături de fermierul Gheorghe Nițu, au organizat la finalul lunii mai evenimentul intitulat Performanță cu Flexitechagro. Fermierii din județul Teleorman, și nu numai, au observat îndeaproape o platformă de grâu cu nu mai puțin de 37 de soiuri.
Planurile din târg…
„Noi am semănat grâul în octombrie, iar pe data de 20 ale lunii deja terminasem de semănat cele 2.000 ha de grâu pentru consum și cele 400 ha cu loturi semincere. Însă grâul nu a răsărit în toamnă decât foarte puțin în zona Mihăilești, restul suprafeței a răsărit în luna februarie, atunci când s-au înregistrat temperaturi pozitive. În prima decadă a lunii martie plantele au înverzit, însă plantele nu erau viguroase și atunci nu credeam că voi avea o cultură foarte productivă. Astfel că m-am consultat și cu specialiștii și am realizat un program de fertilizare cu îngrășăminte azotoase și le-am aplicat fazial, la rădăcină, și totul a decurs foarte bine pentru că am beneficiat și de ploi atunci când a fost nevoie“, a declarat gazda evenimentului, fermierul Gheorghe Nițu.
De protecția culturilor s-au ocupat specialiștii Naturevo și Nufarm, care, deși au stabilit un anumit plan de tratament încă din toamnă, acesta a fost schimbat în primăvară deoarece condițiile climatice au impus acest lucru.
„Grâul a fost semănat în epoca optimă, iar la tratamentul de sămânță s-a adăugat rețeta Naturevo: Rootip, Kerafol și Fighter Phos, câte un litru. Această combinație asigură: o energie germinativă mult mai puternică, dezvoltarea unui aparat radicular mult mai rapid și mai puternic, dezvoltarea părții aeriene și controlul bolilor din sol astfel încât fermierii să nu aibă pierderi de sămânță. A urmat și o rețetă de stimulare a aparatului radicular, a aparatului aerian și a creșterilor pentru înfrățire mai rapidă și atunci am aplicat combinația Rootip, Kerafol și Basfoliar 36 Extra. În cadrul tratamentelor noastre ulterioare, odată cu aplicarea tratamentelor fitosanitare, am pornit de la corectarea apei cu produsul Evoright. Pe lângă produsele de protecție, am mai adăugat și produse care măresc rezistența naturală a plantei. Menționez aici Copfort, care, pe lângă faptul că este un produs sistemic, acționează împotriva tuturor bolilor“, a punctat Ioan Enoiu, director general Naturevo.
Fermierii prezenți la eveniment estimează o producție de peste 6 tone/ha, o cifră mai mult decât mulțumitoare în această campanie dificilă, iar acest lucru a devenit posibil și datorită insecticidelor aplicate.
„Am aplicat primul insecticid atunci când a apărut musca cerealelor, astfel că pe 17 martie, apoi pe 27 martie am aplicat erbicidul Saracen Max și fungicidul Mystic Pro. În luna aprilie a mai fost aplicat un tratament cu fungicid, iar la începutul lunii mai am aplicat un nou tratament cu insecticid deoarece a apărut tripsul“, a precizat Irina Mitu, director regional vânzări Nufarm.
La eveniment a participat și ministrul Agriculturii, domnul Petre Daea, care a vizitat lotul demonstrativ, felicitându-l la final pe fermierul gazdă pentru profesionalismul de care dă dovadă în mod constant.
Larissa SOFRON
MAI JOS MATERIALUL VIDEO
- Agrotehnica
- Iunie 18 2017
Culturi model cu produse Nufarm
La nivel național, culturile înființate cu produsele Nufarm se prezintă excelent. Acest lucru este susținut de directorul național de vânzări al companiei, Daliana Ast, și de fermierii care participă la evenimentele organizate în câmp de firma australiană.
De curând, fermierii din Dobrogea au participat la o astfel de manifestare organizată cu sprijinul Biochem, unul dintre partenerii de nădejde ai Nufarmului, în cadrul fermei Andra Internațional. Aici vedete au fost soiul de grâu Midas și produsele de protecția plantelor, în special cele două noi fungicide din portofoliul companiei, Timpani și Soleil.
„Compania Nufarm organizează mai multe evenimente în câmp în acest an. Încercăm ca prin aceste manifestări să fim prezenți în toată țara deoarece sunt benefice, iar fermierii pot să observe tehnologiile aplicate, diversele soiuri de grâu și hibrizii de rapiță, iar astfel să își formeze propriile concluzii. Până în prezent am constatat că în toate zonele în care deja s-au desfășurat astfel de manifestări culturile arată foarte bine. Sămânța vine cu potențialul, dar tehnologia este cea care face diferența. Pentru că ne aflăm în Dobrogea, fermierilor de aici le recomand să facă cel puțin 2 tratamente, pentru ca astfel să controleze cele mai importante boli ale grâului, iar atunci când decid ce cultivă să nu meargă pe un singur soi și asta pentru că știm că fiecare se comportă diferit în funcție de condițiile climaterice; sigur, trebuie să aleagă soiurile specifice zonei. Așa cum obișnuim, noutăți avem și în acest an, este vorba de 2 fungicide noi. Primul, Timpani, este un produs specializat pe septorioză, cea mai periculoasă boală a frunzelor, iar al doilea, Soleil, are două substanțe active din clasa triazolilor și controlează foarte bine fuzarioza“, a declarat, Daliana Ast – director național de vânzări Nufarm.
Midas este un soi austriac, semitardiv, cu spicul aristat și talia medie. Are caracteristici bune de panificație, proteină 14% și gluten 32% și prezintă rezistență ridicată la temperaturile negative din timpul iernii și toleranță ridicată la boli. În cadrul fermei de la Valul lui Traian a fost semănat la sfârșitul lunii septembrie și a beneficiat de 3 tratamente până în prezent. Cel dintâi aplicat la rapiță primului și celui de-al doilea internod, a fost compus din: regulatorul de creștere Stabilan, 1,8-2 l/ha, erbicidele Dicopur M+, 1 l/ha și Hudson, 0,5 l/ha, apoi fungicidul Mystic Pro, 1 l/ha, îngrășământul foliar N’fert Progress, 4 kg/ha și adjuvantul Spraygard, 0.1 l/ha. Cel de al doilea tratament, aplicat la apariția frunzei standard, a cuprins: fungicidul Timpani, 2 kg/ha, îngrășământul foliar N’fert Progress, 4 kg/ha și adjuvantul Spraygard, 0,1 l/ha. Iar al treilea tratament a cuprins fungicidele Mystic Gold+, 0,5 l/ha, și Tazer 0,5 l/ha, insecticidul Kaiso Sorbie – 0,15 kg/ha, îngrășământul foliar N’fert Progress – 4 kg/ha și adjuvantul Spraygard – 0,1 l/ha.
Soleil, unul dintre cele două produse noi, conține 167 g/l bromuconazol+107 g/l tebuconazol. Este un fungicid sistemic cu flexibilitate în aplicare și cu un nivel ridicat de acțiune curativă și protectivă. Poate fi aplicat la culturile de grâu, secară și triticale, iar doza recomandată este de 1,2 l/ha.
Timpani este o suspensie concentrată ce conține 250 g/l clorotalonil și 90 g/l tebuconazol. Are un spectru larg și eficacitate ridicată împotriva bolilor importante, atât foliare, cât și ale spicului. Se poate folosi în culturile de grâu și orz, iar doza recomandată este de 2 l/ha. La grâu se aplică preventiv sau imediat ce apar primele simptome ale bolii atunci când cultura este în faza de dezvoltare, până la începutul înfloritului. La orz se pot aplica 1-2 tratamente în momentul în care plantele sunt în faza de dezvoltare la primul internod, până la sfârșitul formării inflorescenței.
Larissa SOFRON
Revista Lumea Satului nr. 12, 16-30 iunie 2017 – pag. 15