Interesul fermierilor români pentru rasele de bovine de carne a crescut constant în ultimii ani. Cei mai mulți au ales rasa Angus pentru că se adaptează ușor condițiilor din România. Nu este greu de crescut, iar carnea este deosebit de apreciată.

Închiderea lanțului până la procesare asigură succesul

În Măgherani, Mureș, Nagy Peter Tamas, un apreciat specialist în zootehnie, a inaugurat, cu ocazia Zilelor Aberdeen Angus prima fermă integrată de creștere și îngrășare a acestei rase. „Cred că a fost pariul meu câștigător“, ne-a mărturisit fermierul mureșean. „Am avut ideea de a face această fermă cu fonduri europene, în 2019. Cu sprijinul AFIR am reușit, în mai puțin de doi ani, să construim o fermă la standarde de calitate deosebite. Când am început proiectul aici era o zonă plină de mizerie și noroaie pe unde nici nu puteai circula. Îmi aduc aminte că, atunci când am venit cu specialiștii de la AFIR, era cât pe ce să nu mai putem scoate mașinile din noroi...“

Nagy Tamas a dorit, de la început, să construiască o fermă integrată care să cuprindă întreg lanțul tehnologic, de la reproducție, creștere și îngrășare până la producerea de furaje și procesarea cărnii.

Ionuț Gociman, director executiv al Asociației Aberdeen Angus România, ne-a spus că ferma de la Măgherani poate fi un model pentru orice crescător de taurine din țară. „Fermierii noștri trebuie să profite de fondurile europene și ne dorim să fie cât mai mulți crescători de animale care să aplice acest model. Dacă reușești să închizi lanțul până la procesare poate fi o investiție de succes pe termen lung. Chiar dacă trecem printr-o perioadă dificilă, cu multe incertitudini și când toate s-au scumpit,  eu sunt optimist în ceea ce privește viitorul acestei rase în țara noastră.“

De la 25.000 la peste 100.000 de exemplare în toată țara

Efectivele de Aberdeen Angus au crescut spectaculos în ultimii ani. Din 2015, când România avea în jur de 25.000 de capete, s-a ajuns ca în acest an să avem peste 1.300 de ferme, mai mari sau mai mici, cu peste 100.000 de capete. 

Antal Barabas, secretar de stat în Ministerul Agriculturii, care a vizitat moderna fermă din comuna mureșeană chiar de la inaugurare, ne-a declarat că „zootehnia și agricultura, în general, sunt marile șanse ale României, în acest moment greu. Ferma fostului meu coleg Nagy Tamas are toate caracteristicile unei investiții cu adevărat europene.“

Nagy Peter Tamas și-a botezat ferma Black Angus Farm. Magazinul de desfacere a preparatelor din carne, ultima verigă din lanțul de producție, este chiar la intrare, ca o carte de vizită a întregii afaceri. Utilajele pentru procesare sunt de ultimă generație, iar regulile de igienă sunt respectate cu strictețe. „Pentru mine este un vis care a devenit realitate“, ne spune proprietarul Black Angus Farm. „Am promis acum trei ani că îl voi realiza exact așa cum am gândit proiectul și am reușit. S-a putut observa și la evenimentele organizate în luna aprilie în județul Mureș de Asociația Aberdeen Angus Romania că prețurile la carne sunt în creștere. La licitațiile care au avut loc la Fântânele kilogramul de carne de Angus, în viu, a ajuns la 14-15 lei, un preț bun pentru fermieri. Există o cerere mare pe piața europeană, unde în ultimii ani este un deficit de carne de vită și cred că ar fi șansa noastră să ajungem printre marii producători europeni. Primii pași au fost făcuți. Vreau să le insuflu și  puțin optimism fermierilor, chiar dacă este un an greu, din toate punctele de vedere, să aibă răbdare și cumpătare... Prin Asociația Aberdeen Angus dorim să creștem numărul de ferme în toate regiunile țării, dar mă gândesc, în special, la zona Bucovinei, unde numărul de animale a crescut considerabil în ultimii ani.“

• Dacă în urmă cu 10 ani puținii crescători de animale nu erau deloc convinși de rentabilitatea acestei rase, în ultima vreme lucrurile s-au schimbat. Mulți proprietari de ferme medii și mici par dispuși să renunțe la Bălțata tradițională pentru Angus sau alte rase de carne. Fenomenul este din ce în ce mai vizibil și în zonele de munte pentru că acestea pot fi valorificate mai bine pe pășunile alpine.

• Vaca de carne poate fi un pariu câștigător nu numai pentru Nagy Peter Tamas, ci poate fi asul din mânecă pentru zootehnia românească.

Vasile BRAIC

Satul Deleni este o așezare în care simți, de cum intri, că ai vrea să petreci câteva zile. Te îndeamnă natura ispititoare, dar și oamenii, primitori și vorbăreți, care nu se sfiesc să intre repede în vorbă cu cei care le calcă pragul.

Cornelia Mircea este printre puținii oameni care mai știu vechile povești ale satului. Ea însăși este un personaj de poveste. Deține o impresionantă colecție de costume populare, mai vechi ori mai noi, multe lucrate chiar de mâna ei, de-a lungul anilor. „Lumea în sat îmi zice Cornelia lui Nemțucu, apoi, dacă așa mi-au zis, așa a rămas. Nepoții îmi zic baba, dar nu mă supăr, sănătate să am. La costume lucrez cât pot și când pot. Cred că am în casă peste șaizeci de costume populare. Eu le văd ca pe ceva sfânt și cred că tuturor celor care le îmbracă le stă tare mândru cu ele, parcă îi luminează, îi fac mai frumoși. Orice haină aș avea, oricât de scumpă, nimic nu întrece costumul național“, zice Cornelia.

Are 64 de ani și a prins drag de portul popular de mică. „Chiar dacă nu le place tuturor, costumul popular ne spune că suntem români. Îmi pare bine că mai pot lucra, am și acum comenzi, mai ales de cămăși. Mulți vor să fie cât mai simple, fără mărgele, să nu fie împopoțonate, dar să fie lucrate în culori vii.“ Cornelia Mircea a rămas o femeie modestă, chiar și după ce a ajuns să fie cunoscută în tot județul pentru costumele sale. „Nu-mi place să mă laud, nu am Facebook, nu pun nimic pe Internet. Cine a venit la mine și i-a plăcut cum lucrez, i-am făcut costum!“ Munca pe care o implică realizarea costumelor i se pare normală, nu un lucru de laudă. Se mândrește însă cu altceva. Cu nepoata sa, Diana Tișe, care este, de la o vârstă fragedă, o mare iubitoare de folclor și o solistă de muzică populară din ce în ce mai prezentă pe scenă. Cornelia i-a făcut Dianei peste douăzeci de costume despre care spune că sunt unice, cu modele vechi, deosebite. „De mică îmi place muzica, am crescut cu muzica și costumele populare în casă. Și bunica mea cântă foarte frumos. Vreau să duc tradiția mai departe, să nu se piardă nici cântecul, nici costumul popular. Sunt mândră de costumele mele, lucrate cu multă migală și cu dragoste de bunică. Am văzut și eu că este foarte mult de lucru la ele, poate și de aceea le port cu multă mândrie“, ne-a mărturisit Diana.

Cornelia Mircea ne spune că nu este suficient să ai răbdare să lucrezi. Dacă nu pui și suflet în ceea ce faci, nu ai nicio satisfacție. „Și o mâncare, dacă o faci cu drag, nu se poate să nu îți iasă bine. Diana îmi aduce aminte de tinerețea mea. Pe vremea aceea toate fetele țeseau și coseau, își făceau singure zestrea. Acum multora nu le mai trebuie costume și nici nu mai știu să coasă.“

Colecția de costume a Corneliei stă deocamdată așezată frumos prin dulapuri și lăzi de zestre. Ar vrea să facă, acasă, un mic muzeu unde să le expună. „Vreau, totuși, să le vadă și alții, le păstrez destul de greu, mă lupt cu moliile să nu le distrugă. Ar fi păcat pentru că este o grămadă de muncă și sunt costume deosebite.“ La sfârșitul discuției Cornelia ne spune cu o durere în glas pe care nu și-a putut-o ascunde: „Vă spuneam că aceste costume ne reprezintă pe noi, pe români. Pe mine mă doare sufletul că ne înstrăinăm, că suntem nevoiți să plecăm din țară ca să ne fie mai bine... Avem o țară frumoasă și bogată, oare ce au făcut cu ea?“

Vasile Braic

Parada taurilor de la Sângeorgiu de Mureș a adunat, în ultimele două decenii, în fiecare toamnă, sute de fermieri, specialiști în zootehnie sau simpli spectatori. Este un spectacol unic... Și, cu toate că în acest an s-a desfășurat doar on-line, noi am fost prezenți. Organizată de centrul de însămânțare artificială de elită din apropiere de Târgu-Mureș, la demonstație au putut fi admirați, în direct pe Internet, peste 20 de tauri aflați în topul european al performanțelor genetice.

„Dacă nu am putut să facem parada ca în alți ani, am făcut-o, totuși, on-line. Am încercat să evităm problemele pandemiei, am mers pe ideea siguranței fermierilor și a prestatorilor de servicii. A fost normal să fie așa. În privința evenimentelor tradiționale pe care le organizam aici în fiecare an, cum era și această paradă sau congresul crescătorilor de taurine, am încercat să compensăm această lipsă prin comunicarea mai strânsă pe care am avut-o cu fermierii. Avem pregărite și în acest an cataloagele cu taurii de elită pe care îi deținem și le stăm tuturor la dispoziție cu toate informațiile tehnice“, ne-a spus Valer Sician (foto), directorul Semtest BVN Mureș.

Trei tauri, care au putut fi urmăriți și în transmisiunea on-line, se află între primii zece în topul european. „Sunt animale de mare valoare, provin din vârfurile geneticii europene, pe care o asigurăm acum și fermierilor noștri“, ne-a declarat Valer Sician. „Noi lucrăm de dimineața de la 5 până seara la 11; în meseria asta trebuie multă corectitudine și cunoștințe tehnice temeinice. Am făcut peste 4.000 de însămânțări arificiale în acest an, iar de multe ori mi-am ignorat și propria fermă, de care se ocupă mai mult fiul meu“, ne-a mărturist unul dintre specialiștii în însămânțări artificiale prezent la eveniment .

Unitate etalon

Înființată în urmă cu 50 de ani, unitatea de amelioare de la Sângeorgiu de Mureș este una dintre cele mai vechi și performante din țară, recunoscută în special pentru reușitele în ameliorarea rasei autohtone Bălțata Românească. Directorul Valer Sician ne spune că a discutat și cu puținii invitați prezenți la manifestare și cei mai mulți s-au plâns de lipsa de organizare din zootehnia noastră, în special de lipsa asocierii la nivel local și de dezinteresul față de cooperative, care funcționează foarte bine în multe țări cu o zootehnie dezvoltată. „Asocierea este foarte importantă și pentru noi pentru că putem organiza mai bine și ameliorarea. Dar nu ne putem organiza peste noapte... Suntem mulți și de multe feluri...Vedem, însă, că lucrurile și mentalitățile încep să se schimbe, încet-încet...“

Cristian Țandea, prezent la demonstrația on-line de la Sângergiu de Mureș, este unul dintre fondatorii unei cooperative care este socotită un model pentru crescătorii de taurine din Ardeal, cooperativa Someș-Arieș. „Pot să vă spun că nu am ales noi zootehnia, ea ne-a ales pe noi... În cooperativă erau la început 5 membri, acum sunt peste 80... Am avut și avem încă multe greutăți. Când tragem linie nu ne socotim munca noastră, de multe ori ne ignorăm și familiile. Glumesc câteodată și spun că atunci când m-am decis să-mi dau demisia de la fostul loc de muncă și m-am apucat de zootehnie am plecat de la serviciu și m-am apucat de lucru! La noi formele asociative, după cum am discutat și cu cei prezenți aici, nu sunt încă bine coagulate. Puțini înțeleg că doar așa, noi, fermierii, putem avea un cuvânt de spus în această epocă a globalizării și monopolizării industriei laptelui de marile firme...“

„Asociațiile profesionale și performanțele economice ale fermelor cu care lucrăm sunt la fel de importante și pentru specialiștii noștri, ne spune Valer Scician. Diferența dintre o vacă bună și o vacă slabă este dată de fondul genetic. Fermierii noștri, am observat și acum, sunt din ce în ce mai interesați de ceea ce au în adăposturi și de ceea ce facem noi aici.“

După spectaculoasa paradă a taurilor de elită, specialiștii și fermierii prezenți la Sângeorgiu de Mureș s-au așezat la sfat și au discutat și despre numeroasele probleme ale crescătorilor de taurine, necazuri vechi și noi, multe nerezolvate de mulți ani – lipsa forței de muncă sau prețurile scăzute ale laptelui și cărnii. Pentru mulți fermieri mici această situație nu a însemnat falimentul, dar a adus prosperitate intermediarilor și firmelor de procesare.

Vasile BRAIC

În perioada 11-14 iunie au fost stinse focarele de gripă aviară care au evoluat în localitățile Ungheni, Cozma, Sântana, Grebenișu de Câmpie din județul Mureș și Cristuru Secuiesc din județul Harghita.

Odată cu stingerea focarelor de gripă aviară au fost ridicate restricțiile de circulație a persoanelor, a animalelor și a mijloacelor de transport pentru zonele de protecție (rază de 3  km în jurul focarului) și de supraveghere (rază de 10 km în jurul focarului).

Prin intervenția promptă și eficientă a serviciilor veterinare, în colaborare cu alte instituții ale statului, a fost împiedicată răspândirea bolii și apariția de noi focare. Astfel, a fost evitată blocarea comerțului cu păsări și pierderile economice generate de măsurile de restricție impuse de evoluția bolii.

Ca urmare a stingerii focarelor și a ridicării restricțiilor, fermele avicole din zonele respective pot comercializa la nivel național și pot participa la schimburi intracomunitare și exporturi de păsări vii, carne de pasăre și alte produse provenite de la acestea.

Comercializarea păsărilor vii se face în condițiile respectării obligațiilor și responsabilităților prevăzute de legislația în vigoare, cu precădere pe cele privind respectarea cerințelor de sănătate și bunăstare animală, biosecuritate, supraveghere sanitară veterinară și asigurarea trasabilității.

Pentru a preveni răspândirea bolii au fost desfășurate acțiuni de control, organizate în comun de către structurile teritoriale ale Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) și Ministerului Afacerilor Interne, inclusiv prin efectuarea de controale în trafic și în Punctele de Trecere a Frontierei de Stat, care au vizat transporturile de păsări vii și de produse provenite de la acestea.

ANSVSA monitorizează în permanență statusul de sănătate al păsărilor domestice și al celor sălbatice (rezervorul natural de virus), astfel încât pe piață să fie comercializate doar produse provenite de la animale sănătoase și să fie protejată industria avicolă din țara noastră.

În acest sens, ANSVSA colaborează cu Ministerul Apelor și Pădurilor, Uniunea Crescătorilor de Păsări din România, cu Colegiul Medicilor Veterinari din România și cu asociațiile ornitologice.

De asemenea, instituția este la curent cu situația epidemiologică a gripei aviare în Europa și cu toate mesajele de alertă emise de Organizația Mondială pentru Sănătatea Animalelor (OIE) și de Comisia Europeană.

Având în vedere contextul epidemiologic european, în care, din data de 1 iunie și până în prezent, au fost înregistrate noi focare de gripă aviară în Polonia (10), Olanda (37), Belgia (10), Estonia (8), Finlanda (13), Germania (4), Letonia (1), Lituania (3), Suedia (5), ANSVSA menține măsurile de supraveghere prevenire și control pentru această boală.

În acest moment, în România nu există nicio suspiciune de gripa aviară.

Când am poposit la Saschiz (Mureș) – se întâmpla cu foarte mulți ani în urmă și apoi vizitele s-au repetat – prima dată am auzit o legendă, asta și pentru că miturile aproape că fac parte din fibra noastră. Se zice că Cetatea Țărănească, poziționată pe un deal, ar fi legată, printr-un tunel pornit dintr-o fântână, de Ansamblul Bisericii Evanghelice Fortificate din centrul așezării. Bineînțeles că nu sunt dovezi în acest sens, dar cumva povestioara îl face pe vizitator să exploreze cu altă simțire și alți ochi obiectivele turistice și satul, în totalitatea sa.

Situată la graniță cu Brașov, pe magistrala rutieră E 60, comuna Saschiz își are numele trecut într-o listă rară a patrimoniului cultural UNESCO. Din anul 1998, satul care a împrumutat numele comunei a fost înscris pe lista Organizației Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură ca extensie a sitului „Biertan“, acceptat ca atare în 1993. Zona protejată UNESCO are o suprafață de 120 de hectare și se suprapune vetrei satului, având ca punct central Biserica Evanghelică Fortificată și Cetatea de refugiu. Zona de protecție a sitului Saschiz înseamnă alte 200 de hectare, dispuse în jurul zonei protejate. Așadar, avem un total de 320 ha care trebuie să urmeze o politică strictă de conservare a valorii culturale de rang universal.

Scurtă incursiune în istoria localității

Comuna, formată din satele Saschiz, Mihai Viteazu (poziționat tot pe E 60, la 8 km de centrul administrativ) și Cloașterf (la 1 km de E 60 și 7 km față de Saschiz), este situată într-un zonă cu relief oarecum particular. Pe teritoriul său se regăsesc 96,30 kmp din situl Sighișoara-Târnava Mare (desemnat pentru conservarea a 18 tipuri de habitate naturale), 51,16 kmp din situl Hârtibaciului (pajiști și fânețe extensive), Vulcanii Noroioși și Cheile Saschizului. Însă valoarea cea mai de preț vine din construcțiile fortificate ridicate de sași cu sute de ani în urmă, recunoscute prin cuprinderea lor în lista patrimoniului mondial UNESCO. De altfel, o incursiune în trecutul localității ne arată că Saschizul s-a dezvoltat pe structura unei așezări neolitice, însă prima atestare scrisă apare în 1267 pentru satul Cloașterf, în 1308-1310 pentru Saschiz și în 1341 pentru Mihai Viteazu. Începând cu anul 1347 s-a ridicat Cetatea Țărănească din Saschiz, în 1493-1525 s-a construit Biserica evanghelică fortificată, iar prin anii 1521-1524 s-a zidit biserica-cetate evanghelică din Cloasterf (pe locul alteia, edificată tot de sași, în 1353). În 1419 localitatea figura ca oraș cu mai multe bresle, cu școli, spital, baie comunală și judecătorie. Mai târziu, în 1678, Saschizul a intrat sub administrația Sighișoarei, printr-o hotărâre a Dietei Transilvaniei. Astăzi, așezarea are în jur de 1.900 de locuitori, peste 80% fiind români; doar în jur de 70 de sași au mai rămas pe aceste meleaguri.

Proiecte europene pentru renovarea monumentelor UNESCO

Poate aceste unicate vor conferi localității un profil de dezvoltare turistică fiindcă, în rest, resursa principală este legată de agricultură (cereale, creșterea animalelor) și silvicultură. Pe lângă proiectele de modernizare a infrastructurii locale (rutieră, educațională, de utilități-apă, canalizare și de servicii), autoritățile locale s-au concentrat pe punerea în valoare a patrimoniului cultural. Unul dintre acestea, „lucrări de reparații, conservare și introducere în circuitul turistic la Ansamblul Bisericii Evanghelice Fortificate Saschiz, în valoare de 2,23 milioane de lei (POR 2014-2020), a fost finalizat, iar celălalt, denumit „restaurarea cetății de refugiu din sec. al XIV-lea“, în cuantum de 8,49 mil. lei (POR), se află în curs de realizare.

l Biserica evanghelică fortificată „Sf. Ștefan“ a fost construită în stil gotic, între anii 1493-1525, pe locul unei bazilici romane, de către coloniștii sași din localitate, având dublă utilitate, biserică și fortificație. Aceasta a fost împrejmuită cu un zid exterior de 9 m înălțime. Mobilierul intern este preponderent baroc, mai puțin stranele din pronaos, care sunt bogate în sculpturi. Din exterior, edificiul seamănă realmente cu un bastion, cu arcuri deasupra contraforților de piatră și cărămidă, având și un etaj fortificat, suprapus peste navă și cor, cu un „drum“ de strajă deasupra arcurilor masive. Turnul – simbol al localității – este amplasat la nord de biserică, la o distanță de 10 metri, fiind considerat a fi una dintre cele mai frumoase construcții medievale din Transilvania. Acesta seamănă cu Turnul cu Ceas din cetatea Sighișoara, fiind decorat cu 12 lucarne și țigle smălțuite colorate. Din păcate, în proiect n-a fost cuprinsă și reabilitarea clopotelor, a statuetelor și a ceasului; pentru unele s-au găsit fonduri, pentru altele, proprietarii imobilului – Biserica Evanghelică CA Saschiz – caută resurse financiare.

l Cetatea Țărănească a fost ridicată de sași, începând cu anul 1347, la aproape 4 km nord de localitate, pe un deal (al Cetății) dispus la o altitudine de 681,5 m. Construcția este un poligon neregulat, cu lungimea și lățimea maximă de 90 m, respectiv, 52 m. Zidul de incintă avea 10 m (astăzi se mai păstrează resturi), iar pe parcurs au fost construite și șase turnuri: Turnul de Pază, Turnul Porții, Turnul Preotului, Turnul Voievodal, Turnul Muniției sau al Pulberăriei și Turnul Școlii. În curtea interioară se mai aflau un heleșteu și o fântână, despre care legenda spune că ar fi legată, printr-un tunel, cu biserica fotificată din centrul comunei. În timpul invaziei otomane, cetatea – foarte greu de cucerit – a servit ca loc de refugiu, unde nobilii își depuneau inclusiv averea. Construcția a fost bine întreținută până în 1940, când, la ordinul lui Hitler, sașii au fost strămutați în Germania, iar alții au fost deportați în Rusia, în 1945. Atunci a început distrugerea cetății de către locuitorii ne-sași ai așezării, care au folosit-o ca sursă de materiale de construcție. A fost ruinată și uitată până în 2004, când Primăria Saschiz a curățat coasta dealului de copaci, voluntarii au construit drumul până la cetate, iar acum, iată, edificiul se reabilitează cu bani europeni. Specialiștii cred însă că ar fi nevoie de cam 6 milioane de euro pentru o renovare completă.

Chiar dacă nu face parte din situl UNESCO, Biserica Evanghelică fortificată „Sf. Nicolae“ din Cloașterf, are o valoare cel puțin egală cu celelalte monumente istorice. Zidită în 1353, distrusă în totalitate, reconstruită între anii 1521-1524, ansamblul conține biserica fortificată, zidul de incintă, turnurile de apărare și locuința preotului. De altfel, aici se păstrează singura inscripție din Transilvania cu numele unui ziditor: „În 1524 a fost terminată construcția prin mine Stephan Ungar, zidar din Sighișoara.“ Interesant este că, până la plecarea sașilor, satul Cloașterf era denumit și „Mica Vienă“. Numele ar sugera bogăția locuitorilor, cum spune și o vorbă a locului: „în șurile cloștorfenilor puteai întoarce tractorul cu remorca“, ceea ce, desigur, ar duce cu gândul că populația era foarte înstărită.

Maria BOGDAN

Putem să spunem că a fost o afacere de succes... Fabrica de produse lactate din Ibănești, Mureș, a început să producă brânzeturi în 1994, cu doi oameni și câțiva litri de lapte... Acum prelucrează peste 50 de mii de litri de lapte, zilnic, are peste 150 de angajați, iar telemeaua de Ibănești este unul dintre puținele produse tradiționale românești cu denumire de origine protejată la nivel european. Brânzeturile produse pe Valea Gurghiului ajung acum și în Italia, Germania sau Marea Britanie. În curând, o nouă fabrică a firmei mureșene, dotată cu o tehnologie performantă, va fi inaugurată la Reghin.

„Titulatura de produs de origine protejată la nivel european pentru telemeaua de Ibănești a fost o muncă uriașă, cu contestații, refacerea documentației și multe alte piedici“, ne spune Nicu Bumb, directorul tehnic al firmei mureșene. „Am luptat șase ani ca să o putem obține și am reușit abia în 2016. Telemeaua produsă la noi este un produs de top, fabricat din lapte ecologic, curat, din zona noastră, deosebit de bogată în floră spontană. În 2018 am certificat sub eticheta de produse montane încă trei produse, smântâna, urda și cașcavalul de Ibănești. Arealul din care se colectează laptele pentru aceste produse este strict delimitat de Ministerul Agriculturii, ca zone ecologice montane.“

Cele peste 30 de produse lactate care se fabrică acum la Ibănești au ajuns să fie din ce în ce mai bine apreciate pe piața românească. Firma s-a extins, pas cu pas, cu o strategie gândită pe termen mediu și lung. Cel mai probabil, în cursul lunii februarie sau la începutul lunii martie o nouă fabrică, dotată cu o tehnologie de ultimă generație, va începe să producă.

Chiar dacă pandemia a întârziat inaugurarea cu aproape un an, investiția de peste 7 milioane de euro se află acum în probe de lucru. Fabrica va procesa peste 150 de mii de litri de lapte pe zi. Firma își va extinde și aria de colectare de la fermierii din Mureș și din județele vecine.

„Pandemia ne-a produs o întârziere destul de mare pentru că fabrica este dotată cu utilaje performante, produse în Italia de o firmă importantă în domeniu și totul a trebuit să fie montat de specialiștii italieni care au ajuns foarte greu în România din cauza restricțiilor. Acum suntem în faza calibrării utilajelor și a probelor tehnologice și, în curând, fabrica va începe să producă. Investiția a fost făcută, în primul rând, cu gândul la consumatori, pentru a-i obișnui să consume produse românești de calitate...“, ne-a spus Nicu Bumb.

Noua fabrică înseamnă pentru reghineni peste 50 de noi locuri de muncă, iar pentru fermieri dublarea cantității de lapte achiziționat. Este, în cele din urmă, o demonstrație a faptului că se pot face produse românești, cu capital românesc și în folosul fermierilor români.

Vasile BRAIC

Lucian Inţa are 42 de ani, fiind de meserie tehnician silvic, dar şi administratorul fermei de familie Fructe de pădure Chihereana din Chiheru de Jos, judeţul Mureş. Susţinut de familia sa, acesta cultivă pe mai bine de 1 hectar trandafiri de dulceaţă, dar şi mure, coacăze negre şi un lot experimental de coacăze roşii şi aronia. Proiectul a însumat la start, în toamna anului 2014, pentru cele trei culturi, o investiţie de 13.000 euro din surse proprii, iar defalcate strict pentru trandafiri, undeva la 3.000 de euro.

După ani buni de străinătate în mai multe domenii, din dorinţa revenirii definitive acasă şi căutând variante de îmbinare a utilului cu plăcutul, beneficiind la start de terenuri moştenite de la bunici, acesta s-a întors la sfera calificării din şcoală, silvicultura, iar din culturile agricole alternative, nu neapărat clasice, a ales trandafirii de dulceaţă şi fructele de pădure, spune acesta, mai ales pentru originalitate. „Mure pentru productivitate şi coacăze negre pentru sănătate. Am mers pe premisa: «Fă ce nu prea face lumea, dar fă-o bine!». S-a dorit o activitate peste statutul de hobby şi, în timp, una menită a ajunge autosustenabilă, dorind a fi un business agricol viabil. Proiectul a însumat la start, în toamna anului 2014, pentru cele trei culturi o investiţie de 13.000 euro, din surse proprii, iar defalcate strict pentru trandafiri, undeva la 3.000 de euro, cuprinzând butaşii, motopompa, sistemul de irigații, agrotextil etc.“, spune acesta.

Biloane intensive de agrotextil

La graniţa dintre zona de deal şi de munte, în comuna Chiheru de Jos, la jumătatea distanţei dintre Reghin şi Sovata, pe soluri pretabile pentru cultura trandafirului, Lucian a ales pentru roze biloane intensive de agrotextil folosind o formulă de plantare cu 1.280 de butaşi. „Am folosit schema de plantare de 70 x 70 cm pe rând şi un interval de 2,60 metri între rânduri. Alegerea unui soi căţărător în cultură a impus implementarea unui sistem de palisare cu stâlpi de susţinere amplasaţi din 9 în 9 metri şi trei sârme de susţinere pentru legarea tijelor trandafirilor inferioară, la 70 cm, mediană la 1,30 m şi superioară la 1,80 m“, adaugă Lucian Inţa.

Sachsengruss, un soi căţărător german

Soiul cultivat de acesta este Sachsengruss, cu creşteri constante de peste 2 metri, care dezvoltă inflorescenţe multiple, cu un parfum specific excepţional. „Este foarte pretabil pentru procesarea de siropuri, dulceţuri, produse licoroase (vinuri), distilare (ulei esenţial şi apă florală), pentru industria farmaceutică (creme, tincturi, ceaiuri), detergenţi, odorizante, ornamente şi masa uscată pentru diverse utilizări. În zona noastră, soiul remontant susţine două valuri de înflorire: primul, principal de vară (sfârşitul lunii mai până la mijlocul lunii iunie) şi secundar, de toamnă (sfârşitul lunii august şi începutul lunii septembrie). Sezonul normal descrie o dublă parabolă cu vârfuri tocmai expuse şi o amplitudine de sezon de 14 sau 16 săptămâni, începând, în general, după 25 mai şi terminând după 25 septembrie. Apoi, până toamna târziu după brume, în cantităţi mici intrăm în extrasezon floral. Cele 4 luni ale sezonului activ nu conţin discontinuitate la înflorire, ci doar începutul este lent, cu scăderea bruscă de după primul val şi reconstrucţia valului secund, între valuri de înflorire şi lâncezeala de la finalul sezonului. Pentru un producător extensia prelungită la 16 săptămâni florale reprezintă un mare avantaj întrucât oferă timp şi mijloace fermei de familie compusă din personal mic, restrâns pentru găsirea de soluţii optime de a încorpora materia primă rezultată, în regim vrac şi procesat“, specifică cultivatorul.

„E infinit mai greu să vinzi orice, vrac sau procesat, decât producţia în sine“

Suprafaţa cultivată cu trandafiri Sachsengruss este de 2.800 mp, fără irigare, înregistrând în ani buni 500 kg, chiar 700 kg petale, în timpul sezonului de înflorire, menţionează tânărul. „La hectar, soiul produce 2-2,5 tone petale anual şi cel puţin dublu cu sistem de irigare. În timp, producătorul îşi calibrează corect costurile de producţie, oricum foarte mari, orice ai face. Cultivăm culturile fără irigare, maximizând potenţialul fiecărui an, lucrurile fiind în general foarte clare, e infinit mai greu să vinzi orice, vrac sau procesat, decât producţia în sine, ca materie primă şi/sau cu valoare adăugată, în produse finite.“

Cultură ecologică

Cultura este întreţinută ecologic, întru-un regim cât mai prietenos cu mediul, folosind doar biofertilizatori, macerat de urzică şi gunoi de grajd. „Masa florală rezultată, precum şi produsele derivate din petalele din câmpul nostru, aduc fără dubii aminte de vremea copilăriei noastre, când substanţa reală, în profunzime, a rezultatelor din agricultura românească era net superioară superficialităţii de orice gen din aceste timpuri. Cultivatorii ecologici ştiu că asumarea prietenoasă cu mediul, fără substanţe chimice de sinteză, le aduce o recoltă mai redusă cantitativ decât în mod normal, dar la o calitate şi o prestanţă excelentă (calitatea înaintea cantităţii, indiscutabil abordarea deschisă, onestă, reală a producătorului român responsabil pentru societatea noastră)“, precizează mureşeanul.

Distribuţie prin livrări directe sau curierat

Producătorul de la Chiheru de Jos mai adaugă că el nu practică distilarea primară, dar nici cea secundară deoarece acestea nu fac parte din priorităţile sale. „Cu producţia de petale vrac ne adresăm doritorilor din întreaga ţară, deservind prin livrări directe sau curierat petale proaspete de trandafiri, de cea mai bună calitate. Pe baza acestei splendide materii prime, procesăm în regim de familie sirop şi dulceaţă de trandafiri, deservite local şi naţional, prin aceleaşi metode ca şi petalele în stare proaspătă. În aceşti ani, am mai produs pentru diversitatea gamei rozelor trandafirată, ulei de macerare, vin de trandafiri şi masă uscată, dar ele fluctuează ca produse în funcţie de dinamica sezoanelor; de bază rămân doar siropul şi dulceaţa de trandafiri.“

Pe viitor, Lucian Inţa şi-a propus să poată continua cum a făcut-o şi până acum, cu metoda paşilor mărunţi, din aproape în aproape, păstrând vie speranţa în incredibilul potenţial românesc de agroturism, insuficient expoatat şi foarte slab întreţinut, cu posibilităţi multiple, dar cu rezultate submediocre. „Proiectul continuă fiind alimentat şi însufleţit de două ingrediente majore: pasiunea personală pentru horticultură, cu empatia întoarcerii la calificarea proprie şi dragostea pentru natură şi frumos, lucruri care răzbat profund în activitatea agricolă de zi cu zi, împreună cu familia mea, fără de care viaţa în sine şi, cu atât mai mult, proiectul nostru nu şi-ar avea rostul. Naţional vorbind, suntem de un paradox rar, al celui care are pâinea şi cuţitul pe masă în faţa sa, dar suferă constant de alimentaţie defectuoasă. E trist şi frustrant să ai posibilităţile României şi să avem performanţa repetentului, când poţi fi liniştit, premiant an de an“, încheie Lucian Inţa din Chiheru de Jos, judeţul Mureş.

Beatrice Alexandra MODIGA

În primăvara anului 2011, Mircea Munteanu din Nadeş, judeţul Mureş, a înființat prima cultură de rabarbură din România. De peste 9 ani de când se ocupă ca hobby de această cultură, cel mai important lucru pe care a încercat acesta să-l facă a fost să creeze o cultură de consum, o piaţă de desfacere pentru planta aceasta, mai ales că este profitabilă, de pe un hectar putându-se obţine un profit de circa 18.000 euro.

Soiul Holsteiner Blue, importat din Germania

Mircea Munteanu cunoaşte această plantă de când eram copil; practic, a crescut mâncând ceea ce apărea primăvara în grădină. „În general, creştea în satele din sudul Transilvaniei, în locurile din grădină cele mai văduvite de alte condiţii, adică acolo mai era un petic de grădină nefolosit, unde se puneau două sau trei tufe de rabarbură. Se făceau compot, plăcintă, rar se utiliza pentru acrit anumite ciorbe sau în alte mâncăruri, aşa că eu cunosc planta de mic copil. Dar, totul a prins contur când în  anul 2011 am făcut o vizită de afaceri în Germania, undeva în zona Hamburg, unde am văzut o plantaţie de rabarbură, exact aşa cum arată ea în cultură, incredibilă pentru mine la momentul respectiv. Am mers, am vizitat fermierul, am povestit cu el şi am luat decizia să import 2.000 de rădăcini, atunci în prima fază, din soiul acela Holsteiner Blue. Le-am importat, le-am pus într-un loc, nu s-au dezvoltat aşa cum trebuie, le-am mutat în altă parte, nu s-au dezvoltat nici acolo, până la urmă am găsit o zonă unde plantele funcţionează extrem de bine. În acest moment am o plantaţie matură de Holsteiner Blue care produce la fiecare plantă undeva la 30-40 de peţioli cu lungimea de 60-70 cm, ceea ce este foarte bine“, specifică cultivatorul.

Rabarbură autohtonă de circa 30 de ani… de prin sat

În paralel, acesta a adunat toţi rizomii din sat, i-a pus într-o pepinieră, iar când au ajuns la maturitate i-a rescos, dislocat şi a înfiinţat o cultură de câmp cu plantele acelea, proces care a durat undeva la 5 ani, mai adaugă acesta. „După ce am înfiinţat cultura aceasta germană şi am tot mutat-o ca să se adapteze cât mai bine, m-am dus şi prin sat şi de la toţi oamenii de aici am explorat vechile rădăcini. Le-am cerut permisiunea să scot rădăcinele, să le disloc (…), rădăcini ajunse la maturitate, vechi de 10, 20 şi chiar 30 de ani, apoi le-am despărţit în rizomi şi le-am replantat în curtea acelui om cca 2-3 bucăţi, câte a vrut, ia restul mi le-am păstrat şi le-am pus într-o pepinieră. Cea mai bună perioadă de plantare pentru rabarbură este toamnă, la finalul sezonului vegetativ, important este ca rizomii să fie prinşi în pământ înainte de îngheţ. Rata de succes la înmulţirea din rizomi este de peste 98%; nu recomand înmulțirea din semințe deoarece este de sub 10%. De obicei, se rup acele tulpini ale plantei care fac inflorescenţe. Trebuie efectuate lucrări minime de îngrijire în următorii doi ani de zile. Însă, din anul al treilea, rădăcina ajunge la maturitate, cu ramificaţii de până la doi metri în sol. Practic, când planta ajunge la maturitate lucrările de întreţinere sunt minimale. După aceea 10-12 ani numai recoltezi“, adaugă legumicultorul.

Profit de circa 18.000 euro/ha

Pentru a afla care poate fi profitul la această cultură de nişă, Mircea Munteanu ne-a făcut şi un calcul economic teoretic. „Dacă punem plantele cu tehnologia de cultură de 1 x 1 m, pe un hecatar poţi planta 10.000 de plante, iar dacă facem o medie a culturii pe fiecare plantă de 2,5 kg de peţiol brut, atunci se obţin 25 de tone. Dacă s-ar vinde cu un preţ mediu de 1 euro/kg, fie că vinzi cu amănuntul, pentru prelucrare sau procesezi, atunci ai obţine 25.000 de euro. Să spunem că avem şi nişte lucrări de întreţinere, plus că un peţiol costă şi primii trei ani nu obţii nimic, deci să punem o amortizare pe 5 ani de zile, plus muncile respective de cca 7.000 de euro, putem spune că ieşim la 18.000 de euro profit curat. Deci, teoretic se poate!“, specifică acesta.

Din 2 tone/an, jumătate rămâne efectiv pe câmp

Problema pentru această cultură este lipsa pieţei, în sensul că nu există o cultură de consum a acestei plante în România care să poată susţine o astfel de afacere ca business eficient, mai adaugă antreprenorul. „Lumea se uită cu entuziasm; numai din suprafeţele acestea ale mele scot peste 2 tone/an. O parte o vând, dar de cele mai multe ori plantele rămân efectiv pe câmp. Am creat un web site de la începutul culturii, unde de vreo 3 ani de zile am câţiva clienţi constanţi, care cresc numeric de la an la an şi care comandă tot mai multă cantitate de produs proaspăt, mai ales în zona noastră Sighişoara spre Braşov sau zona orașului Târgu Mureş, satele din jurul Mediaşului, zonele acestea unde s-au dezvoltat în ultimii ani pensiunile agroturistice şi turismul ce pun accent pe tipul acesta de aliment şi preparate care au la bază rabarbura. În acest momet livrez în orice zonă a ţării.“

casetă

Mare grijă la recoltare, ne sfătuieşte legumicultorul. „Recoltarea se face prinzând peţiolul şi efectiv se zmulge, dar să zmulgi cu atenţie, să nu rămâi cu jumătate de peţiol în mână. Într-o zi am recoltat 170 de kilograme de peţiol de rabarbură, tăiată frunza, legat, cântărit şi pregătit. În acea zi, venitul net de la această cantitate a fost 950 lei, 8 lei este kilogramul, dacă se cumpără cantităţi până la 30 de kg şi 6 lei/kg dacă se cumpără de peste 30 kg.“

Rabarbură importată din Polonia sau Germania

În decursul anilor acesta a făcut şi o analiză a competiţiei făcute de lanţurile de supermarketuri. „În standurile lor de legume-fructe aveau expusă rabarbura începând de la preţul de 14 lei/kg, reducând până la 9 lei/kg, însă nu ştiu care era volumul ciferi de vânzări. Eu am impresia că se vinde destul de puţin în magazine, doar pentru o categorie de oameni care chiar cunosc planta, dar, având în vedere politica acestor supermarketuri trebuiau să aibă listat produsul pe raft, care era importat din Polonia sau Germania.“

Numeroase beneficii şi utilizări

Consumată aşa propriu ca peţiol proaspăt recoltat are un gust foarte acru, dar totodată este reconfortantă, revigorantă, mai specifică bărbatul. „Se pot face compoturi, un fresh de rabarbură, plăcinte, sosuri care însoţesc mâncăruri, dulceţuri, am făcut şi vin, însă beneficiile ei sunt mai multe. În primul rând, are foarte multă fibră, are calciu, magneziu, fosfor, potasiu, vitamina C, este una dintre plantele care are multe beneficii pentru consum, inclusiv pentru consumul proaspăt. O mare recomandare este pentru cei care au probleme cronice sau acute legate de tranzitul intestinal. De exemplu, din rădăcina de rabarbură se face o pulbere care este ingredientul principal recomandat pentru laxativele pe care le fabrică industria farmaceutică. Recomad consumul plantei sub diverse forme, acum cât este proaspătă, dar testez să fac şi chipsuri de rabarbură. Ceea ce am făcut cu succes este rabarbura pentru infuzie, adică deshidratată“, încheie Mircea Munteanu, cultivator de rabarbură din Nadeş, judeţul Mureş.

Beatrice Alexandra MODIGA

Încheiam prezentarea fermierilor campioni la floarea-soarelui din 2019 cu rezultatele obținute de agricultorii din județele Vaslui, Neamț, Alba, Mureș, Prahova și Ilfov.

“Corteva Agriscience™ încheie cu succes încă o campanie în care fermierii care au ales genetica Pioneer® au avut producții foarte bune. Constanța și productivitatea hibrizilor sunt două dintre aspectele importante pe care mizează genetica Pioneer®, iar datorită acestora, volumele de sămânță vândute sunt în creștere de la an la an. Acest fapt ne responsabilizează și ne determină să venim mereu în sprijinul fermierilor cu noi hibrizi care să asigure productivitate, performanță și siguranță. Astfel că în următoarea campanie oferim pachete complete, formate din cei mai performanți hibrizi și cele mai eficiente erbicide pentru cultura de floarea-soarelui. Dacă în ultimii ani hibrizii care au asigurat cele mai bune rezultate au fost P64LE99 și P64LE25, trebuie să spunem că vom avea încă doi noi hibrizi - P64LE136 și P64LE137, despre care știm că vor asigura producții peste cele oferite de cei doi coloși. Deci, iată că asigurăm produse tot mai performante, tocmai pentru ca fermierii să aibă rezultate foarte bune, indiferent de condițiile de cultură”, a declarat Maria Cîrjă, director de marketing Corteva Agriscience™.

În județul Vaslui, fermier campion a devenit domnul Iulian Tofan, care a ales hibridul P64LE99 și a obținut 4.800 kg/ha. “Lucrăm 500 ha, iar floarea-soarelui am avut în acest an pe 120 ha. Am avut și monocultură, dar am semănat și după porumb. În toamnă terenul a fost arat, discuit și a primit 150 kg/ha îngrășământ triplu 15. După care, în primăvară, am pregătit terenul cu combinatorul, am semănat începând cu data de 7 aprilie și tot atunci am fertilizat cu nitrocalcar - 150 kg/ha. În stadiul de 6 frunze, am mai fertilizat din nou cu îngrășământ 15.15.15. Cultura a fost erbicidată cu Tanos® și a primit un biostimulator. Am recoltat începând cu 20 august și pot spune că a fost o campanie bună, de aceea anul viitor voi semăna 150 ha de floarea-soarelui și voi alege cei doi hibrizi P64LE99 și P64LE25”, a precizat fermierul campion.

Hibridul P64LE99 a făcut performanță și în județul Neamt, în cadrul grupului de ferme TCE 3 Brazi. Producția pe care a obținut-o aici domnul ing. Vasile Iacob a fost de 4.500 kg/ha. „Anul acesta chiar dacă a fost un an atipic, cu secetă în prima perioadă, apoi  ploi în mai și iunie, apoi iar secetă în perioada recoltării. Hibrizii Pioneer® s-au comportat foarte bine și nu am avut diferențe mari de producție față de anul trecut, când au fost condiții de cultivare mai bune. În acest an am ales doar hibridul P64LE99, este un hibrid cu toleranță bună la arșiță și secetă, este viguros și are o înrădăcinare puternică, se comportă mult mai bine față de alți hibrizi, care au o astfel de problemă și de aici rezultă căderea plantelor. Deși în zona noastră au fost furtuni, vijelii, nu am avut probleme cu căderea plantelor. Noi semănăm 68.000 de plante/ha, dar am observat că și la densitatea de  55.000 plante producția este foarte bună. Noi semănăm floarea-soarelui numai după cereale păioase și porumb, aplicăm 500 kg/ha de îngrășăminte complexe 16.16.16, iar la semănat mai administrăm 200 kg/ha de nitrocalcar. Noi am ales în ultimii 10 ani doar hibrizi Pioneer® și am avut mereu rezultate foarte bune”, a declarat ing. Vasile Iacob. În ceea ce privește tehnologia aplicată, mai multe detalii ne-a oferit ing. Ionuț Radu: “Cultura a fost erbicidată cu Express® 50 SG iar primul tratament, pe care noi îl considerăm foarte important, am aplicat fungicidul Tanos® – 400 g/ha împreună cu bor, 2 l/ha, iar imediat după, pentru că a fost o primăvară ploioasă, am intervenit cu erbicidul Pilot® împreună cu un complex de aminoacizi. Tratamentul cu Tanos® ne-a asigurat o cultură sănătoasă atât în loturile semincere, cât și în cele de consum”.

Dragoș Nechita din județul Neamț lucrează împreună cu tatăl lui 120 ha, iar floarea-soarelui au semănat în acest an 28 ha și au obținut 4.200 kg/ha cu hibridul P64LE99. “Plantă premergătoare pentru floarea-soarelui a fost grâul. Am arat terenul la 35-27 cm și l-am pregătit cu combinatorul. Am semănat 72.000 b.g/ha în a doua jumătate a lunii aprilie și atunci am fertilizat cu îngrășământ 15.10.5 și microelemente – 240 kg/ha, iar în vegetație, în stadiul de 6-8 frunze, am mai dat 240 kg/ha de nitrocalcar. Am aplicat două erbicide, unul înainte de răsărirea plantelor, al doilea după ce au răsărit, am mai aplicat un fungicid și un îngrășământ foliar pe bază de bor. Am recoltat la începutul lunii septembrie și pot spune că sunt mulțumit de producție, cred că anul viitor voi semăna doar hibridul P64LE99”, a declarat fermierul campion.

Cu producția de 4.100 kg/ha obținută cu hibridul P64LE99, fermier campion a devenit și domnul Constantin Felix Murariu din localitatea Dochia, județul Neamț.

Hibridul P64LE99 i-a oferit titlul de fermier campion și domnului Gheorghe Cenușă din localitatea Izvoru, județul Neamț, care a obținut 3.520 kg/ha.

În județul Mureș, fermier campion a devenit domnul Ioan Ferenczi, care a ales hibridul P64LE25 și a obținut 4.389 kg/ha.

În județul Alba, fermier campion a devenit în acest an domnul Vasile Dionisie Nagy. Acesta își desfășoară activitatea în localitatea Cetatea de Baltă și a obținut cu hibridul P64LE99 4.080 kg/ha. “Lucrez 2.200 ha, iar floarea-soarelui am avut pe 268 ha semănate după porumb și grâu. Terenul a fost pregătit foarte bine, am erbicidat în toamnă, avem semănătoare directă și nici măcar nu am discuit, am semănat direct. Pe unele sole a administrat și gunoi de grajd, iar la semănat am dat 350 kg/ha de NPK, substanță brută, după care în stadiul de 6-8 frunze am mai administrat 250 kg/ha de azotat de amoniu. Am administrat și erbicidul Express®, un fungicid și un îngrășământ foliat. Recoltatul a avut loc în luna septembrie, a fost un an fără probleme și cred că anul viitor voi semăna între 250 – 300 ha cu floarea-soarelui și voi alege același hibrid, P64LE99 pentru că este stabil și oferă producții bune”, a precizat fermierul.

Un alt fermier campion la floarea-soarelui este domnul Cosmin Iancu. Acesta își desfășoară activitatea în județul Ilfov, iar în acest an a obținut 4.060 kg/ha cu hibridul P64LE136.

În județul Hunedoara cea mai bună producție a obținut-o domnul Ioan Adrian Borlea. Acesta a ales hibridul P64LE99 și a obținut 4.050 kg/ha. “În cadrul a două societăți lucrez 270 ha, iar floarea-soarelui am avut pe 85 ha. Ar în toamnă, apoi în primăvară pregătesc terenul cu combinatorul. Am semănat 63.000 b.g/ha în prima parte a lunii aprilie și tot atunci am administrat îngrășământ triplu 16, cantitatea a fost între 260 și 280 kg/ha. Am erbicidat și în preemergență și în vegetație. Am dat un foliar și un fungicid, atunci când plantele aveau 60-70 cm și am prășit cultura. Recoltatul a avut loc în perioada 12-15 septembrie, iar pentru anul viitor cred că voi alege hibridul P64LE99, însă doar pe 30-40 ha pentru că nu îmi permite rotația culturilor să am o suprafață mai mare. Cultiv P64LE99 și P64LE25 de 3 ani, P64LE99 mi se pare mai bun, cred că P64LE25 este un pic mai pretențios pentru zona noastră”, a precizat fermierul.

Doamna Dana Furnea, din județul Hunedoara, a cultivat în acest an hibridul P64LE99 și a obținut 4.000 kg/ha. “Lucrăm 300 ha, iar floarea-soarelui am avut în acest an pe 55 ha, semănate după porumb. Am arat terenul în toamnă și am administrat gunoi de grajd, iar în primăvară am pregătit terenul cu discul, în două treceri, și am aplicat azot – 100 kg/ha. Am semănat la începutul lunii aprilie, am administrat erbicidul Express® 50 SG și un fungicid. Nu am prășit și nici nu am mai administrat altceva, a fost un an mai bun pentru P64LE99, față de P64LE25, însă este clar că în acest an a contat foarte mult și faptul că a plouat la timp. Anul viitor vom semăna floarea-soarelui pe 70 ha și vom alege hibridul P64LE99”, a declarat doamna Furnea.

În județul Prahova, cea mai bună producție cu hibrizii Pioneer a obținut-o fermierul Marian Jarcă. Acesta a ales hibridul P64LE99 și a obținut 3.900 kg/ha.

Asist de câțiva ani la un eveniment unic și de o înaltă ținută profesională pentru zootehnia românească organizat de Semtest-BVN Sângeorgiu de Mureș – Parada taurilor.

Ca în fiecare an, cei prezenţi au avut încă un prilej de a urmări şi a se informa despre rezultatele celor de aici, despre modul în care este abordată prezentarea activității acestei unități aflată în elita mondială a geneticii pentru Bălțata de tip Simmenthal.

O atmosferă de sărbătoare a fost pe tot parcursul evenimentului aflat la a XVII-a ediţie, la care au participat peste 1.500 de fermieri din toate colţurile ţării, reprezentanţi ai autorităţilor centrale și locale, cercetători şi cadre didactice, dar şi mulţi copii şi tineri pasionaţi care au venit ca la un adevărat spectacol.

Fermierii prezenți au avut parte de o paradă cu 30 de „modele de top“ ce au defilat în ringul special amenajat și, cu catalogul în mână, au avut încă o oportunitate să aleagă ce e mai bun pentru fermele lor.

Am aflat de la organizatori că la începutul fiecărui an se realizează un catalog cu toți taurii de la care se comercializează material genetic. Datele pentru fiecare exemplar sunt riguros prezentate pe baza testelor efectuate în Germania pentru producţia de lapte, carne şi însuşiri de reproducţie, iar în Austria pentru fitness şi stabilirea valorii generale de ameliorare. De menționat este faptul că toţi taurii testaţi sunt crescuţi şi aclimatizați la condiţiile din România pentru a răspunde cerinţelor fermierilor.

Semtest BVN, prin specialiştii cu experiență şi cursurile de formare profesională efectuate în Germania, oferă consultanţă şi informaţii utile, de specialitate, în genetică şi nu numai pentru a-i ajuta pe fermieri să ia decizia potrivită în alegerea rasei, bonitarea animalelor, întocmirea unui program de împerecheri, recomandări în ameliorare şi selecţie, precum şi problemele de reproducţie din fermele lor.

O idee inedită de promovare a fost în acest an concursul de frumuseţe pentru tauri. Un juriu format din fermieri l-au ales pe Vincenzo, ocupantul locului 8 în top 100 de tauri la nivel mondial. De menționat că Semtest BVN mai deține alți 3 tauri clasificați în acest top.

„Fermierii care într-adevăr fac performanţă în producţie apelează de mulţi ani la genetică pentru că e motorul producţiei de lapte, al producţiei de carne, e motorul eficienţei“, a declarat Valer Sician în cuvântul său.

Parada taurilor de la Semtest BVN este un eveniment pe care l-aş recomanda ca exemplu de colaborare între fermieri, asociaţii de profil, specialiști în genetică și biotehnologie şi, nu în ultimul rând, autorităţi. Sunt puţine astfel de evenimente la nivel naţional pentru domeniul creşterii bovinelor şi chiar şi pentru zootehnie în general. Este un îndemn pentru cei care ar trebui să organizeze manifestări ca cea de la Sângeorgiu de Mureş.

„Cifra de afaceri a Semtest BVN nu este exprimată în milioane de euro, ci in milioanele de viţei din România obţinuţi cu material genetic provenit de la taurii din această unitate“ – director general Semtest BVN, ing, Valer Sician

Teofilia BANU

MAI JOS REPORTAJUL VIDEO

În ultimii ani, staţiunea Sovata din judeţul Mureş este din ce în ce mai căutată de turişti, în mod special pentru nenumăratele posibilităţi terapeutice şi de relaxare pe care aceasta le oferă. Factorii naturali, respectiv lacurile cu ape clorurate şi sodice, dar şi nămolurile sunt atracţia staţiunii în perioada verii.

Sovata este situată la 65 km distanţă de Târgu Mureş, aproximativ 75 km de Sighişoara şi 200 km de Braşov şi se află într-un cadru natural, fiind înconjurată de păduri de carpeni, ulmi, castani, brazi, stejari şi fagi. Această staţiune este renumită în special pentru lacurile Ursu, Aluniş, Roşu, Verde, Mierlei şi Şerpilor, care sunt formate natural şi se caracterizează prin heliotermie, şi pentru Lacul Negru care s-a format într-o veche mină ce datează încă de pe vremea romanilor.

Staţiunea este cunoscută şi sub numele de „perla staţiunilor balneoclimaterice din Transilvania“ datorită calităţii terapeutice a nămolului şi a aerului curat din zonă. Sutele de turişti care îi calcă pragul anual vin pentru tratarea bolilor ginecologice, afecţiunilor degenerative, inflamatorii și reumatismale, stări posttraumatismale, dar şi pentru boli ale sistemului nervos periferic, tulburări endocrine şi boli cardiovasculare.

Lacul Ursu, cel mai mare lac helioterm din lume

Lacul Ursu din staţiunea Sovata este denumit și „Marea moartă a Transilvaniei“, fiind unul deosebit în contextul în care temperatura apei este ridicată, iar suprafața sa atinge 40.000 de mp; acest lac are o adâncime de 18 metri şi o salinitate medie de 250 grame/litru. Despre Lacul Ursu se ştie că este cel mai mare lac helioterm din lume, care este înconjurat de o vegetaţie bogată şi singurul căruia i se cunoaște data la care s-a format.

Salina de la Praid

La circa 10 km distanță de Sovata, în judeţul Harghita, întâlnim Salina Praid care se află la o adâncime de cca 120 m. Aerul sărat din salină este benefic în infecţiile cronice ale aparatului respirator, amigdalite, sinuzite, astm bronşic şi în diverse forme de alergii şi oboseală. Turiştii îşi pot ocupa timpul cu un parc de aventură, locuri de joacă pentru copii, un restaurant şi o biserică. Accesul şi ieșirea din salină se fac folosind un autobus. Tot în comuna Praid există Rezervația Muntelui de Sare, cel mai mare zăcământ din România. Aici vizitatorii pot vedea cristale, lapiezuri, buchetele și cruste. Tot la Praid cei pasionaţi de frumos pot trece şi pe la Casa Fluturilor Exotici.

Plimbare cu Mocăniţa

Printre cele mai interesante obiective turistice din Sovata regăsim şi Mocăniţa, o locomotivă cu aburi construită în Polonia, pe la 1949. Cele patru vagoane tip gondolă permit o vizibilitate bună a călătoriilor, iar cei 14 kilometri la oră sunt suficienţi ca să parcurgă traseul Sovata-Câmpu Cetăţii. Linia îngustă de cale ferată a fost construită în anul 1955, în lungime de 82 km, dar a fost scoasă din funcţiune în anul 1995. Tronsonul a fost repus în circulaţie în scop turistic din anul 2011.

Turiștii care ajung în rezervația „Lacul Ursu și Arboretele de pe Sărături“ mai pot vizita casa Bernády, turnul Belvedere, pârtia Aluniş şi pot degusta kurtos kalacs sau langoş cu brânză şi smântână.

Beatrice MODIGA

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva și Instituția Prefectului județului Mureș au câștigat, definitiv și irevocabil, procesul cu urmașii baronului Daniel Banffy, menținând astfel în proprietatea statului 9.323,8 hectare de pădure din județul Mureș, pe raza comunelor Stânceni, Răstolița și Lunca Bradului. Aceste suprafețe se alătură celor peste 220 de mii de hectare de pădure recuperate sau menținute în patrimoniul statului de către juriștii Romsilva, în ultimii doi ani și jumătate.

Printr-o hotărâre definitivă și irevocabilă din iunie 2007, trei urmași ai baronului Daniel Banffy au obținut, pe cale judecătorească, reconstituirea dreptului de proprietate pentru cele 9.323,8 hectare cu păduri, pășuni și fânețe.

Pe o perioadă de câțiva ani, specialiștii Direcției Silvice Mureș și ai Prefecturii Mureș au derulat o amplă cercetare arhivistică, în România și Ungaria, referitoare la documente ce au stat la baza preluării în proprietatea statului a celor 9.323,8 hectare.

În urmă cu patru ani, la Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securități au fost descoperite o serie de documente care au condus la exercitarea unei căi de atac extraordinare împotriva hotărârii judecătorești prin care se reconstituia dreptul de proprietate urmașilor baronului Daniel Banffy.

Astfel, s-a descoperit că baronul Daniel Banffy a fost inculpat, în anul 1946, și condamnat șase ani mai târziu pentru instigare la crime împotriva umanității, judecătorii dispunând și confiscarea averii acestuia, pentru fapte comise în timpul ocupației horthyste, care au condus la moartea mai multor locuitori ai comunei Lunca Bradului.

Așadar, proprietățile baronului Daniel Banffy nu au fost preluate abuziv de către regimul comunist, ci legal, pe baza legilor postbelice ce pedepseau crimele de război și colaborarea cu inamicii României și statelor Aliate.

Pe baza acestor documente, juriștii au promovat o cerere de revizuire, procesul fiind strămutat la Judecătoria Giurgiu, care a dat câștig de cauză Direcției Silvice Mureș și Instituției Prefectului județului Mureș în anul 2016, hotărâre menținută în urma recursului de către magistrații Tribunalului Giurgiu.

Juriștii Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva au reușit, în ultimii doi ani și jumătate, să mențină sau să reintroducă în proprietatea publică a statului, în urma proceselor, 230.514,25 hectare de pădure, cel mai cunoscut caz fiind cel de anul trecut, când 166.813 hectare de păduri revendicate de Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei au rămas în proprietatea statului și în administratea Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva.

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva administrează 3,14 milioane de hectare de păduri proprietatea publică a statului și asigură servicii silvice, pe baze contractuale, pentru aproximativ un milion de hectare de păduri aflate în alte forme de proprietate, a autorităților publice locale sau privată.

„13 aprilie. Și Izvorul Tămăduirii! Hmmm, nu e chiar o zi prea grozavă să fii de serviciu“, gândea probabil dispecerul de la Administrația Bazinală de Apă Mureș. Și poate că și-ar fi continuat mai departe gândul cu planuri pentru week-end dacă la ora 12.40 telefonul nu l-ar fi întrerupt cu zgomotul său strident. Blazat, l-a ridicat cu un gest ușor plictisit, a lehamite. Dar toate acestea s-au risipit pe măsură ce deslușea cuvintele venite de la celălalt capăt al firului. Undeva, la Iernut, o pată de ulei, întinsă cât vedeai cu ochii, cobora în jos, pe Mureș.

Intervenție la început de week-end

Cam așa ar fi putut începe povestirea despre catastrofa ecologică evitată la limită, în Săptămâna Luminată, pe râul Mureș. Circa o tonă de ulei de transformator s-a scurs atunci în râu, de la Termocentrala Iernut. Pata formată avea 70 - 80 de metri lățime și se întindea pe zece kilometri. Un adevărat dezastru. Prima grijă a specialiștilor de la Apele Române a fost să găsească sursa scurgerii și să preleveze probe de ulei. Odată cu primele rezultate s-au mai liniștit puțin. Compușii de pe suprafața Mureșului nu conțineau bi- sau trifenilpoliclorurați, o categorie de substanțe deosebit de toxice. Cu toate acestea, pericolul rămânea. Pelicula de ulei împiedica schimbul de gaze între apă și atmosferă. Depunerile de ulei de pe maluri ar fi distrus vegetația pe zone întregi. Păsările și peștii atinși de pată erau și ei sortiți pieirii, iar pata de ulei cobora, tot mai departe! Protocoalele de intervenție în caz de dezastru au fost puse operativ în practică. Comitetul pentru situații de criză a întocmit urgent un plan de operații. Pe scurt, s-a decis amplasarea unor baraje absorbante pe cursul râului. Operațiune aparent simplă pe hârtie, dar aproape imposibilă în condițiile în care Mureșul umflat transporta 180 mc de apă pe secundă.

Trei rânduri de baraje

S-a cerut ajutor din partea colegilor din Administrațiile Bazinale de Apă vecine, respectiv Olt și Crișuri. În noaptea de 13 spre 14 aprilie, la ora 3,30, a fost finalizată instalarea primului baraj absorbant, la Teiuș. Între timp, la Șibot, mai în aval, echipele de intervenție nu găseau nicio soluție să ancoreze barajul plutitor, lung de 120 de metri. În final, bacul plutitor adus de la Sibiu s-a dovedit a fi rezolvarea problemei. La ora 12,30 era finalizat și acest baraj. Între timp sosiseră și vești noi. Destul de bune. La ora 9,30 unda de poluare trecuse de barajul de la Teiuș. În jur de 24% din cantitatea de ulei rămăsese în materialul absorbant de acolo. În jurul orei 15, unda de poluare, încă periculoasă, a ajuns și la Șibot. Încă 30% din uleiul deversat a fost oprit. Dar mai rămăseseră încă aproape 500 de litri, care coborau, mai departe, pe Mureș. În amonte de captarea pentru lacul Termocentralei de la Mintia, de lângă Deva, se începuse montarea unei salbe de trei baraje. Amplasate în formă de con, aveau lungimile de 80, 100 și 120 de metri. Între ele au fost lăsate spații de liniștire a apei. Prafuri, granule și alte materiale absorbante au fost pregătite pentru captarea petelor de ulei aflate în aceste zone. În dimineața zilei de 15 aprilie, la ora 14, tot dispozitivul era gata. Intervenția a avut loc în cursul nopții. Dar zorii zilei de 16 au adus cu ei un motiv de satisfacție: nici o pată, cât de mică, nu se mai zărea în jos de baraj. Tot agentul poluant fusese captat. Preventiv, la Căpruța, lângă Săvârșin, a mai fost instalat un baraj. Colegii maghiari, care fuseseră alertați încă de la producerea evenimentului, au fost informați că primejdia a trecut.

Dar, ceea ce pentru unii nu reprezintă decât un amănunt, pentru cei de la Apele Române este un cuantificator al rezultatului: nu s-a înregistrat mortalitate piscicolă. Adică ecosistemul nu a fost afectat!

Alexandru GRIGORIEV

Anul acesta, când mă aflam pentru a doua oară pe străzile înguste din Nessebar – Bulgaria, m-am gândit intens la... Sighișoara. Și m-am gândit, cu o oarecare vinovăție, că alergăm – și e bine s-o facem, pentru plăcerea noastră și pentru cunoaștere (istorii, culturi, civilizații, tradiții) – prin toată lumea și neglijăm locurile de acasă, pe care poate că nu le-am străbătut în totalitate sau suficient. Și nu doar Sighișoara mi-a venit în minte, ci multe alte zone fermecătoare de la noi – Valea Nerei, Valea Cernei, Maramureș, Sibiu, Bucovina, Delta Dunării, Cazanele, fiecare râușor de munte, fiecare poiană etc. Da, avem și noi raiul nostru, dar parcă uneori prea sucim nasul mofturoși, cu dor de afară, dar fără să trăim pe-ndelete dorurile de acasă.

La Nessebar, istoria vine din anul 510 î.H. Sighișoara noastră este atestată documentar din anul 1.280. Dar bineînțeles că în subsolul pe care se află Cetatea au fost descoperite urme ale unor așezări de la începutul epocii fierului. Deci din mileniul I înainte de Hristos. Mai precis anii 800 î.H. pentru Europa de Est. Dinainte de Nessebar, cum ar veni. Pe Dealul Școlii (la Biserica din Deal) a existat din Antichitatea preistorică o cetate de pământ cu șanțuri și valuri întărite de palisade, distrusă de tătari și după aceea de sași, pentru a face loc cetății medievale din piatră. Ambele localități au ceva în comun: fac parte din patrimoniul mondial UNESCO. Sighișoara – din 1999, Nessebar – din 1983. Culturile și izvoarele istoriei sunt însă diferite.

Pe urmele breslașilor

E anevoios de descris atâta istorie a Cetății Sighișoarei într-un singur articol. Pesemne va fi o însemnare incompletă. Dar îmi asum riscul, de dragul de a împărăți împreună o bucată de istorie românească (chit că e săsească, tot fundament românesc are, în fine, dacic ori ce alți strămoși își vor mai fi lăsat sângele prin venele noastre!). E meritoriu că sighișorenii – ca medieșenii, sibienii și alte localități - nu au invadat zonele medievale cu modernisme. În marile orașe, deși aparent se păstrează nucleul istoric, nu s-au lăsat administratorii noi, cu ifose europene, până ce n-au trântit, printre monumentele de arhitectură, măgăoaie din sticlă fumurie. Și nici măcar nu-s ifose europene, fiindcă vesticii chiar și-au conservat monumentele; vechiul a rămas vechi, iar noul s-a dus la periferie! Revenind la Cetatea Sighișoarei, ea datează din anul 1280. Meșteșugarii stabiliți aici și organizați în bresle au ridicat în jurul cetății un zid din piatră, lung de 930 m și înalt de 4 m. Prin anii 1400, zidul a fost înălțat cu alți 3-4 m, iar în următorii 200 de ani, porțiuni din acesta au fost săltate până la 15 m.

Au fost apoi construite 14 turnuri, fiecare cu numele breslei care le-a ridicat. 9 dintre ele se mai păstrează și astăzi: Turnul cu ceas, al tăbăcarilor, croitorilor, fierarilor, cojocarilor, cizmarilor, măcelarilor, frânghierilor și al cositorarilor. Acestora li se adaugă Scara Școlarilor, Casa cu Cerb, Casa Venețiană, Biserica Mănăstire, iar în afară, Biserica din Deal, Biserica Leproșilor etc. Sighișorenii au înfruntat multe de-a lungul existenței așezării, dar cea mai grea perioadă a fost între anii 1601-1700. La începutul secolului al XVII-lea, cetatea a fost ocupată de secui, care au lăsat pagube uriașe după un an de dominație. Prin 1912, aceștia au vrut iar să invadeze orașul, dar au întâmpinat rezistență eroică din partea localnicilor. Au fost, în acel secol, patru cutremure mari și cumplita epidemie de ciumă. Dar cel mai dramatic eveniment a fost cel din 30 aprilie 1676, când un incendiu puternic aproape că a mistuit Cetatea, Orașul de Jos și împrejurimile. Au rămas neatinse Biserica din Deal și 5 turnuri. Aproape că oamenii au vrut să părăsească Sighișoara atunci.

Cetatea misterelor

În Cetate, despre ce să vorbim?, că-s atât de multe de văzut... Scara Școlarilor mai are 175 de trepte. Așa sunt de 168 de ani.  Inițial, când a fost construită, în 1642, avea 300 de trepte. Ulterior a fost acoperită pentru a-i proteja pe elevii care chiar străbăteau acest traseu în drumul loc către Liceul J. Haltrich. Iar despre turnuri... cu care să începem mai întâi? Poate cu cel cu ceas, pentru că e cel mai înalt, de 62 m? În această clădire, la primul etaj, până în 1556 a funcționat primăria orașului, iar din anul 1899 aici își are sediul Muzeul de istorie. Clădirea în sine e un spectacol de arhitectură: console care ies din perete, etaj tras în interior la nivelul cinci, patru turnulețe care simbolizau că orașul avea drept de judecată, un acoperiș înalt de 34 m, din țiglă smălțuită, un stâlp meteorologic, în vârful căruia stă un cocoș ce se rotește în direcția vântului. Iar ceasul are figurine cu zilele săptămânii, un toboșar bate sferturile de oră, apoi o avem pe zeița dreptății, pe cea a justiției, iar altele două semnifică ziua și noaptea. Toate celelalte turnuri, unele reconstruite după incendiul din 1676 ori mai târziu, poartă, într-un fel sau altul, amprenta celor care le-au edificat. Evident, toate aveau și rol de apărare. În Cetate se mai află Biserica Mănăstirii, construită în secolul al XIII-lea și demolată la sfârșitul secolului al XIX-lea. Din fosta zidire se mai conservă doar un coridor pe latura nordică. Forma actuală datează din anul 1677. Construit în stil gotic, lăcașul are trei nave de înălțimi egale, iar în interior se păstrează o cristelniță de bronz din 1440, realizată de meșterul Iacob, și un toc de ușă, sculptat în 1570 de pietrarul Toma. După ce picturile interioare au fost interzise după adoptarea Reformei, biserica a fost împodobită cu strane, balcoane bogat decorate cu sculpturi și covoare orientale. Nu voi insista cu descrierea altor obiective. Rămâne de reținut că Sighișoara este singura cetate medievală din sud-estul Europei care e și locuită. Și adaug: parcă una plină de mistere... Dar nu mistere legate de legenda potrivit căreia aici s-ar fi născut Vlad Țepeș, al cărui tată, Vlad Dracul, se zice că ar fi locuit în oraș între anii 1431 și 1435, ci e vorba despre stilul arhitectural masiv, greoi, despre zidurile înnegrite care or fi având și ele amintiri, despre prea puțina limba română pe care o auzi...

GALERIE FOTO

Maria BOGDAN

În zilele de sărbătoare, pe ulițele Muzeului Satului „Dimitrie Gusti“ din București te întâlnești mereu cu persoane care păstrează tradițiile și obiceiurile românești, ba mai mult, le și transmit din generație în generație. Așa l-am cunoscut pe domnul Vasile Gabor, coregraful Ansamblului „Cununa Călimanilor“. Era înconjurat de copii și tineri, îmbrăcați în costumul popular specific comunei Deda din județul Mureș. O comună de altfel cu o vastă activitate culturală și care are chiar și un muzeu etnografic.

„Acest ansamblu a fost înființat în 2004. Am avut de-a lungul timpului mai multe generații de copii pe care i-am învățat jocuri populare, nu doar de pe Valea Mureșului, ci suite de dansuri din zone limitrofe comunei noastre. Împreună cu un colectiv de părinți inimoși am înființat o asociație culturală și astfel participăm la diferite festivaluri sau acțiuni pe care le desfășurăm în comună. La noi totul este cântec, joc și voie bună. De exemplu, anul trecut am fost la un festival internațional organizat în Macedonia, iar cu generațiile anterioare am fost și în Polonia, Bulgaria, Ungaria. Noi prezentăm pe scenă 8 suite de dansuri specifice diferitor zone ale țării, iar cu ajutorul părinților din cadrul asociației am realizat costume pentru fiecare dintre aceste zone. Așa ne prezentăm cu mândrie în orice colț din lumea asta“, a punctat coregraful ansamblului.

În prezent, domnul Gabor coordonează activitatea celor 36 de dansatori, 5 instrumentiști și 4 soliști vocali. Obiectivele acestora sunt culegerea, transmiterea și promovarea folclorului din zonă prin intermediul cântecelor, al jocului și al obiceiurilor. Repertoriul ansamblului este format din dansuri și cântece din zona folclorică a Văii Superioare a Mureșului, dar și din alte zone precum Câmpia Transilvaniei, Făgăraș, Moldova sau Maramureș. 

Ce mi-a plăcut cel mai mult la membrii ansamblului a fost mândria cu care purtau costumul popular specific zonei de baștină, precum și timiditatea specifică tinerilor din lumea satului, care iubesc tradiția și își rup din timpul liber ca s-o prezinte și celorlalți. Mult timp de acum încolo îmi vor rămâne în minte zgarda cu bani de argint purtată de fetele din ansamblu și pălăria cu pene de struț și mărgele a băieților. De ce tocmai aceste elemente? Pentru că sunt specifice comunei Deda și imposibil de atribuit altei zone din țară.

De remarcat este faptul că, deși ansamblul nu are o istorie vastă în spate, ci este format la începutul anilor 2000, membrii acestuia sunt deja cunoscuți la nivel național și internațional și apreciați, pentru că transmit prin dans și cântec bucurie și speranță. Speranța că tradițiile românești nu vor muri niciodată!

Larissa SOFRON

În perioada 1-2 septembrie 2017 va avea loc la Târgu Mureș "Ziua Naţională a Bălţatei Simmental". Organizatori: FCBR - Federaţia Crescătorilor de Bovine din România, ACTJM - Organizaţia de Control Oficial a Producţiilor, ONIA - Organizaţia Naţională de lnsămâţări Artificiale din România, SEMTEST-BVN - Organizaţie de Reproducţie, SCDCB - Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare pentru Creşterea Bovinelor.

SCOPURI PROPUSE

• Sărbătoare naţională a tuturor fermierilor crescători de Bălţată Simmental.
• Promovare naţională şi internaţională a celei mai vechi rase crescută cu preponderenţă în zona Transilvaniei, Moldovei şi Banatului.
• Cel mai mare eveniment cu specific zootehnic din România, ce întruneşte fermieri din peste 30 de judeţe în judeţul Mureş.
• Dezbateri tematice, prezentări, simpozion, congres cu cei mai mari specialişti în domeniu din ţară şi străinătate, reprezenţanti a celor mai importante organizaţii naţionale şi europene de profil.
• Expoziţie naţională de animale din rasa Bălţată Simmental cu premierea celor mai frumoase exemplare.

Descarcă programul complet (pdf)

Parada Taurilor, organizată de Semtest BVN Mureș în fiecare an în prima sâmbătă a lunii octombrie, este unul dintre cele mai mari și importante evenimente de profil la nivel internațional. Manifestarea din acest an a reprezentat și un motiv în plus de sărbătoare – împlinirea a 40 de ani de activitate a societății în organizarea reproducției la bovine prin însămânțare artificială și intensificarea procesului de ameliorare a raselor.

Progres constant

De 15 ani, în localitatea Sângiorgiu de Mureș se reunesc aproximativ 1.500 de fermieri din toată țara, specialiști din domeniul zootehnic, dar și invitați de peste hotare pentru a afla cele mai noi detalii cu privire la performanțele din domeniu. Evenimentul din acest an a fost precedat de un simpozion pe teme de genetică și ameliorare în zootehnie, tehnici de însămânțări artificiale, subiecte care au suscitat interesul participanților.

A doua zi, la paradă au fost prezentați 26 de tauri din rasele Bălțată, Holstein, Friză, Brună, Pinzgau, Limousine, pe categorii de exploatare. Cui se adresează specialiștii acestui remarcabil centru și cât de interesați sunt fermierii de a folosi în fermele lor material seminal de la cei mai valoroși tauri existenți aici am aflat de la directorul acestei entități, ing. Valer Sician: „Sunt convins că Semtest a scris și scrie în continuare adevărate pagini de istorie pentru zootehnia românească, prin jumătate de milion de viței produși anual în țară și în lume, și cred că ce facem noi se resimte în ferme. Ne adresăm fermierilor, pentru că ei sunt beneficiarii muncii noastre, mă refer în special la crescătorii de bovine, dar sigur că nu putem uita nici de colaboratorii direcți. Faptul că tribunele au fost pline în acest an demonstrează faptul că fermierii, mari sau mici, devin din ce în ce mai interesați de progresul genetic și sunt conștienți de faptul că într-o fermă trebuie asigurată și rasa. Ne bucurăm că și România merge spre performanță și că fermierul român își dă seama că din creșterea animalelor se pot face bani.“

Întrebat care sunt preferințele fermierilor atunci când vine vorba despre alegerea între vacile de lapte și cele de carne, domnul Sician a punctat faptul că părerile sunt împărțite, dar că trebuie recunoscută rentabilitatea vacii de lapte. „Mă bucură faptul că noi creștem de la an la an și în ceea ce privește procesul de ameliorare și selecție. Dacă ar fi să vorbim despre alegerea între vaca de lapte și cea de carne, părerile sunt împărțite. Sunt fermieri care merg spre producția de lapte, mai ales aceia care au ferma amplasată în jurul centrelor urbanistice, iar cei din zonele mai retrase, de deal și de munte, aleg rasele de carne. În acest moment livrăm material seminal în aceeași cantitate pentru ambele categorii. Și asta pentru că în ultima perioadă au fost solicitări tot mai mari pentru bovina de carne, probabil și datorită subvenției care stimulează mai mult. Vaca de carne nu este neapărat mai rentabilă, rentabilă este subvenția pe care o primesc. Dar nu trebuie să uităm că subvenția este într-un an, anul viitor nu se știe ce ne așteaptă. Iar subvenția este mai mare tocmai pentru că nu este atât de rentabilă vaca de carne. Cred că pentru specificul țării noastre, vaca de lapte este totuși mai avantajoasă“, a punctat directorul Semtest BVN.

Renume mondial

La eveniment au fost prezenți și oaspeți de peste hotare: dr. Johannes Aumann – directorul programului de ameliorare în cadrul BVN Germania, dr. Stefan Neuner – BVN Germania, precum și Franz Kaltenbrunner – reprezentant al Asociației Flechvieh din Austria.

Nu putea lipsi de la manifestare nici președintele Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, domnul dr. Radu Roatiș, care a specificat faptul că „Parada Taurilor poate primi titulatura de evenimentul anului din punctul de vedere al promovării geneticii. Semtestul este o unitate de vârf a României, iar prin faptul că putem merge la export cu ajutorul lor cu material de calitate este de apreciat. Genetica pe care o promovează cei de aici, precum și sprijinul pe care îl oferă fermierilor duc la obținerea unor produși de calitate ce au căutare și pe piețele externe.“ Mai mult decât atât, președintele ANSVSA a punctat faptul că la evenimentele de profil din străinătate a fost adesea întrebat despre taurii de la Târgu Mureș. Cea mai recentă întâmplare de acest gen s-a înregistrat în Argentina, acolo unde are loc una dintre cele mai importante expoziții de profil din lume.

Însă aprecierile nu se opresc doar la vorbe, ci au și perspective de concretizare. „Acum o lună l-am sunat pe domnul Sician și l-am rugat să ia legătura cu autoritățile din Iran care, deși au colaborări cu țări precum SUA, Austria sau Germania, își doresc ca Semtest BVN Mureș să devină partenerul principal pentru toată peninsula.“

Ce spun vizitatorii

Participanții la paradă au fost în mare parte fermieri care colaborează cu firma mureșeană. Unul dintre aceștia este domnul ing. Ioan Pop – administratorul firmei Ceragrim, care are un efectiv de 900 bovine împărțit în 2 ferme. „Această manifestare este importantă, dacă nu vitală, pentru crescătorii de bovine, în ceea ce privește ameliorarea rasei Bălțată Românească de tip Simmental. Întreaga cantitate de material seminal folosită în ferme este achiziționată integral de la Semtest. De aproximativ 15 ani colaborăm cu cei de aici, și pot spune că am pornit de la o producție de 3.500 l/vacă care astăzi s-a dublat. Asta se datorează materialului seminal de calitate și ce este mai important de subliniat este faptul că am reușit acest lucru fără să importăm vreun animal din străinătate, ci cu ajutorul celor de la Semtest“, a specificat fermierul.

Președintele Federației Crescătorilor de Bovine din România, Claudiu Frânc, a declarat: „Este o mare șansă pentru noi că încă avem în țară asemenea unități reprezentative care funcționează. Semtest împlinește la această ediție 40 de ani de activitate, iar faptul că s-a înregistrat un număr impresionant de fermieri care au participat denotă interesul acestora pentru zootehnie. De la an la an acest eveniment câștigă atât prin calitatea vizitatorilor și a fermierilor, prin ceea ce văd aici, cât și prin informația adusă. Am avut parte de un extraordinar simpozion ce a avut ca temă o noutate – „Transplantul de embrioni“, lucruri care până acum ni se păreau vise. Dar iată că echipa de aici face ca aceste vise să devină realitate prin prezența profesorilor din toate institutele agronomice din țară – Iași, Timișoara, Cluj, București.“

Ion BANU, Loredana Larissa SOFRON

Revista Lumea Satului nr. 20, 16-31 octombrie 2016 – pag. 40-41

Castelul Haller, de la Orga – Mureș, este un bun exemplu de conservare a patrimoniului cultural național. Nu o spunem noi, ci arhitecții de la Comisia Națională a Monumentelor Istorice de pe lângă Ministerul Culturii. Autoarele uneia dintre cele mai reușite reconstituiri istorice din Transilvania sunt două surori, Reka și Kinga Foris, tinerele încumetându-se la o asemenea dificilă întreprindere la ieșirea de pe băncile facultății. Castelul a primit utilitate turistică, cu o componentă muzeistică și de conservare a arhitecturii de secol XVII.

Ramura familiei nobiliare Haller din Transilvania își are originile în Nürnbergul secolelor XIII-XVI. Descendenții stabiliți în interiorul Carpaților cu începere din secolul al XVII-lea au deținut mai multe domenii, până în zilele noastre păstrându-se castelele de la Coplean – Cluj, Gârbou – Sălaj, Orga – Mureș și Sânpaul – Mureș. Trei dintre acestea sunt ruinate, singurul consolidat fiind cel de la Orga – Mureș. Temeliile castelului din Ogra au fost puse în secolul al XVII-lea, dar ceea ce astăzi s-a reconstituit a fost construit între secolele XVIII-XIX, în stilul post-baroc. După naționalizarea din 1949, în clădire au funcționat o școală, un internat și primăria (sfatul popular) din localitate. Când urmașii nobililor Haller au recâștigat proprietățile, au vândut castelul din Orga familiei Foris, din Târgu-Mureș, care i-a conferit utilitate turistică. De fapt au avut de ales între construcțiile Haller din Sânpaul și Orga, ultimul fiind preferat pentru că era mai mic ca dimensiune, dispunea de un element de impact, o cramă unică în felul ei, iar construcția era mai puțin devastată/degradată. E un fel de a spune, fiindcă renovarea a pornit de la niște ruine. De transformarea castelului în pensiune s-au ocupat surorile Reka (29 de ani) și Kinga (30 de ani). Și au făcut-o încă din vremea studenției ori la ieșirea de pe băncile facultății, beneficiind de sprijinul total al părinților. Dificultatea a constat în faptul că imobilul este clădire monument-istoric și a trebuit să se supună anumitor rigori: păstrarea arhitecturii inițiale, folosirea obligatorie a unor materiale (lemn, tencuială interioară și exterioară, culori, modele, acoperiș, mobilier) apropiate de cele de la construcția castelului etc. Kinga Foris ne spunea că a angajat un arhitect, acesta a realizat planurile, a obținut aprobări de la Comisia Monumentelor Istorice, iar totul a durat foarte mult și cu costuri suplimentare. Cu greutate au decurs și procedurile pentru obținerea și derularea fondurilor europene: „Banii ne-au ajutat foarte mult, dar acum, privind retrospectiv, gândesc că tema nu este una fezabilă pentru a angaja atâtea proceduri extrem de dificile.“ Investiția a început în 2007, a durat 4 ani, iar costurile s-au ridicat la un milion de euro. Este vorba de primele costuri cu renovarea și redefinirea destinației, fiindcă de bani mai este nevoie pentru alte multe retușuri! Pentru ca istoria castelului să nu fie uitată, au fost recuperate o serie de lucruri care au aparținut familiei Haller – mobilier, un pian, manuscrise, cărți vechi, picturi, fotografii, obiecte personale –, fiind amenajat un mic muzeu. Deși surorile Foris sunt foarte mândre pentru ce au realizat și pentru faptul că mulți vizitatori (din țară și de peste hotare) sunt interesați să vadă acest model național de conservare a patrimoniului istoric și cultural, ele au mărturisit că, dacă ar fi s-o ia de la capăt, n-ar mai face încă o dată la fel, nu s-ar mai apuca de-o asemenea treabă complexă, costisitoare și greu returnabilă de sume care să compenseze investiția.

Maria Bogdan

După 30 de ani de profesat în meseria de inginer zootehnist, József Varga s-a întors în comuna sa natală, Fântânele – Mureş, unde, în 2012, a fost ales, cu o majoritate confortabilă, primar al localităţii. Le-a promis consătenilor săi că va asfalta mai multe străzi în sate componente şi a făcut-o; a promis că va aduce îmbunătăţiri infrastructurii sociale, de asemenea s-a ţinut de cuvânt. Următorul proiect foarte aşteptat, în afara acelora privind renovarea şi dezvoltarea satelor, obţinute prin intermediul Asociaţiei Microregionale Târnava Mică Bălăuşeri – Sovata, se referă la o centrală pe gaze construită într-un parteneriat româno-japonez şi la edificarea unui parc industrial.

Sate componente – Viforoasa, Fântânele, Călimăneşti, Roua, Bordoşiu, Cibu. Suprafaţa totală – 6.414 ha. Intravilan – 177,2 ha. Extravilan – 6237,6 ha. Populaţie – 4.693 de locuitori. Număr de locuinţe – 2.013. Număr de gospodării – 1.847. Număr de grădiniţe – 6. Număr şcoli – 6, două I-VIII, 4 I-IV.

Localitatea Fântânele, atestată documentar din 1332, este situată în sud-estul judeţului Mureş, în Podişul Târnavelor, pe râul Târnava Mică şi la DN 13 A, care leagă Miercurea-Ciuc de Sovata şi mai apoi, prin E 60, de Târgu-Mureş. Cel mai apropiat oraş este Sângeorgiu de Pădure (6,5 km).

Resurse de dezvoltare

Comuna, a cărei populaţie a scăzut cu peste 600 de locuitori în ultimii 20 de ani, îşi asigură baza economică din activităţi legate de viticultură (vinurile de la Călimăneşti sunt recunoscute şi medaliate cu aur la concursurile interne şi internaţionale), apicultură, producţia vegetală şi animală, în mică măsură de artizanat (o întreprindere de meşteşuguri tradiţionale în satul Viforoasa şi vestitele dantele lucrate de femeile din satul Fântânele). „Toată lumea – ne spunea primarul József Varga – are într-un fel sau altul tangenţă cu agricultura, fiecare cultivă câte ceva în grădină – cartofi, legume, porumb – ori creşte animale.“ După închiderea Termocentralei Fântânele, 95% din cei 430 de angajaţi au fost concediaţi. În prezent, câteva firme locale asigură locurile de muncă: 67 de angajaţi sunt la o fabrică de prelucrare primară a melcilor colectaţi din zonă şi la o alta de uleiuri pentru industria cosmeticelor, 30 de per­soane muncesc la o fabrică de mobilă, iar 20 – la o firmă de textile. Alte 300 de persoane lucrează ca persoane fizice autorizate sau în alte societăţi comer­ciale de mici dimensiuni (sursa – GAL Asociaţia Microregională Târnava Mică Bălăuşeri – Sovata). Iar toţi la un loc, de fapt toată suflarea comunei, are o înţelegere nemaipomenită pentru resursele de dezvoltare ale comunităţii, plătind aproape exemplar taxele/impozitele la bugetul local, în proporţii care depăşesc şi 90% procent de colectare.

Trei proiecte care ar putea îmbunătăţi radical viaţa oamenilor

Mai mulţi agricultori din localitate au accesat fonduri europene pentru dezvoltarea unor ferme apicole, dar un mare interes suscită o investiţie extrem de intere­santă în piscicultură, creşterea în sistem superintensiv a somnului african şi procesarea acestuia, un proiect în valoare de peste 10 milioane de lei, declarat eligibil şi semnat în 2014, aflat în curs de implementare. Şi tot în 2014 s-au pus bazele celei mai puternice investiţii din comună, poate din tot mediul rural din Mureş, în valoare de 170 de milioane de euro. ELCEN, cel mai mare producător de energie termică din România, şi firma japoneză Marubeni Corporation, reunite în compania Fântânele Gas Power Ltd, cu 90% acţiuni de partea niponă, vor realiza, pe o suprafaţă de 3,3 ha, o termocentrală pe gaz, în locul aceleia închisă şi falimentată, proiect planificat să fie încheiat în anul 2017. Primarul crede că lucrările vor începe anul viitor, creându-se undeva la 60-70 de noi locuri de muncă: „Proiectul de viitor al primăriei este şi de a organiza o zonă industrială în prelungirea terenului rezervat pentru noua termocentrală. Mi se pare vital să avem aşa ceva în localitate.“

Şase proiecte europene în 3 ani

Primarul József Varga recunoaşte că provocarea cea mai mare, dar şi cel mai dificil lucru de realizat, este de a crea bazele dezvoltării economice pentru o ofertă generoasă de locuri de muncă, evident că şi bine plătite, prosperitatea individuală, pentru a-i ţine pe locuitori acasă şi a evita astfel depopularea aşezării. Când a preluat mandatul, se lucra la extinderea reţelei de apă şi de canalizare, dar nu era niciun drum asfaltat: „Venind din mediul privat şi dintr-o profesie bazată pe detalii mi-am dat seama că, în România, deci şi în Fântânele, se cheltuiesc foarte mulţi bani cu pietruirea drumurilor. Ai pietruit strada, în doi ani nu se mai cunoaşte, deci o iei de la capăt. Eu am spus şi le-am promis oamenilor că ne vom apuca de asfaltări. În perioada 2012-2015 am obţinut finanţare pentru şase proiecte, în valoare cumulată de 330.000 euro + cofinanţarea noastră. Unul dintre acestea (Măsura 322) se referea la modernizarea drumurilor şi am reuşit să asfaltăm şase străzi importante şi intens circulate. Am construit apoi un teren de minifotbal cu gazon artificial, foarte îndrăgit de popu­laţie (n.n. – în comună funcţionează Asociaţia Sportivă Târnava Fântânele, fotbalul având o tradiţie îndelungată, echipa locală, formată de 18 tineri, participând la competiţiile zonale), lucrăm şi la dotarea căminelor culturale cu mobilier etc.“

Potenţial turistic

Din punct de vedere turistic, pe teritoriul localităţii, în satul Roua, se găseşte o arie protejată unică în felul ei, cu o pădure artificială de Chiparos de California, cu exemplare cu vârsta mai mare de 75 de ani. Interesul ştiinţific rezidă din faptul că pădurea este rezervaţie de seminţe. În anumite perimetre, chiparosul este în amestec cu fagul regenerat natural şi cu Thuja Occidentalis. Alte două zone din localitate sunt cuprinse în situl Natura 2000, Dealurile Târnavelor – Valea Nirajului şi Dealurile Târnavelor Mici – Bicheş. Acestor componente interesante pentru turism li se adaugă mai multe clădiri monument istoric: Biserica reformată de sec. XV din Fântânele, Conacul Simén din Călimăneşti, inclusiv cu Casa vinului, Conacul Lázár etc. Plasarea localităţii la distanţă egală faţă de Sighişoara şi Sovata (la 34-36 km faţă de ambele, adică la 30 de minute de mers cu maşina) şi pe un drum relativ circulat ar putea conferi, având şi aceste resurse locale, valenţe noi turistice localităţii Fântânele.

Maria BOGDAN

S-a întâmplat să poposim în Albeşti – Mureş de sărbătoarea comunei, când Grupul vocal-folcloric „Târnava Mare“, din satul Ţopa, a împlinit 36 de ani de activitate locală, naţională şi internaţională. Am folosit acest prilej şi pentru a avea o discuţie cu primarul Nicolae Şovrea, aflat la al doilea mandat, despre localitate şi despre dezvoltarea viitoare a acesteia.

Situată în sud-estul judeţului Mureş, la 6 km de Sighişoara şi la limită cu Harghita, comuna Albeşti, atestată documentar din 1231, are 9 sate (Albeşti-reşedinţă de comună, Bârlibăşoaia, Boiu, Jacu, Şapartoc, Ţopa, Valea Albeştiului, Valea Dăii şi Valea Şapartocului), o populaţie de 5.123 de locuitori, 1.900 de gospodării şi o suprafaţă de 8.270,39 ha. În ierarhia judeţului se clasează pe locul 23, din punctul de vedere al suprafeţei şi pe poziţia a 15-a, ca populaţie. Graţie plasării pe traseul drumului european E 60 (DN 13) şi al magistralei CFR 300, Bucureşti-Oradea, localitatea face parte, teoretic, din culoarul de dezvoltare de rangul I. Un alt atu pentru dezvoltare îl reprezintă poziţionarea proporţională în cadrul a trei unităţi majore de relief, respectiv, Podişul Hârtibaciului (partea sudică), Culoarul Târnavei Mari (partea centrală) şi Dealurile Târnavei Mici (partea nordică).

Economia, în continuare agrară

Principalele produse pe care se bizuie economia localităţii ţin de textile, faianţă, vase emailate, materiale de construcţii (balast), alimente (panificaţie şi brânzeturi), cereale, carne şi produse din carne. Strategia de dezvoltare locală sugerează o dezvoltare viitoare prin promovarea specificului local: mixt-industrial, în satul Albeşti; agrar, în Boiu, Ţopa, Jacu; silvo-pastoral, în Şapartoc şi Valea Dăii. Localitatea are câteva unităţi importante, una de confecţii textile, dar ca o caracteristică generală, ramura principală de activitate este considerată tot agricultura. Comuna dispune de 5.280 ha teren agricol: 103 ha sunt ocupate cu vii şi livezi, 1.336 ha – păşuni, 1.301 ha – fâneţe, 670 ha - grâu, 100 ha – cartofi, 60 ha – legume etc. Zootehnia este poate cea mai reprezentativă, gospodăriile populaţiei deţinând, în ferme de subzistenţă, peste 1.800 capete bovine, 1.700 capete porcine, 7.000 capete ovine şi 17.500 capete păsări. Albeşti are un portofoliu de peste 560 de locuri de muncă în industrie, agricultură, învăţământ, administraţie publică şi sănătate, dar încă există în jur de 300 de şomeri.

Învăţământ, cultură, tradiţie

Ca unităţi de învăţământ şi socio-culturale, în Albeşti sunt 3 şcoli şi 3 grădiniţe, unde învaţă 730 de preşcolari şi elevi, bibliotecă (fond de carte de 17.750 de volume), două dispensare, un cabinet stomatologic, 5 biserici ortodoxe, 3 biserici reformate, 2 biserici unitariene, o biserică romano-catolică, o biserică evanghelică şi o mănăstire de călugări (Jacu). În satul Ţopa se află Castelul Bethlen, cu incintă fortificată, construit în secolul al XVII-lea (cunoscut drept castelul Boiu-Ţopa), iar la Albeşti, Monumentul Petőfi Sándor, important pentru valoarea sa memorială. Definitorie însă rămâne tradiţia populară a zonei sau mai bine zis păstrarea şi conservarea obiceiurilor, a dansurilor şi a cântecului; acest lucru este magistral asigurat de cele trei grupuri folclorice, „Doina“ din Albeşti, „Căluşarii“ din Boiu şi Grupul folcloric „Târnava Mare“ din Ţopa, al căror repertoriu a fost prezentat pe scenele festivalurilor „Cântă strună şi răsună“, „Flori dalbe, flori de măr“ etc.

Infrastructură rutieră şi de servicii

Localitatea dispune de o reţea de drumuri în lungime de 25 km, mare parte dintre acestea încă nemodernizate. La Albeşti există sisteme parţiale de alimentare cu apă, nu şi de colectare a apelor menajere, şi cu gaz metan, însă în ambele cazuri este necesară extinderea. Autorităţile comunale se concentrează deocamdată pe realizarea unor puncte zonale de alimentare cu apă, dar lucrurile merg greu din cauza bugetului redus al localităţii. Primarul Nicolae Şovrea ştie că rezolvarea vine de la proiectele europene, dar... „În 2009 – ne spunea şeful administraţiei – am depus un proiect de Măsura 322. A fost declarat eligibil, dar fără finanţare. Primele fonduri europene, e adevărat, mai mici ca valoare, dar certe, au venit prin intermediul GAL „Dealurile Târnavei“, grup din care şi noi facem parte. Aşa am reuşit să derulăm trei proiecte: renovarea căminelor culturale din satele Boiu (finalizat) şi Ţopa (în curs de execuţie), achiziţionarea unui utilaj pentru întreţinerea drumurilor şi cumpărarea unei maşini pentru situaţii de urgenţă. Investiţiile solicitante financiar, cum ar fi drumurile şi alimentarea cu apă + canalizarea, intră în vederile noastre pentru obţinerea finanţării în exerciţiul bugetar european 2014-2020“.

Proiecte de viitor

Având în vedere apropierea de Sighişoara, perla Transilvaniei, cum este supranumit frumosul oraş medieval, poziţionarea pe traseul uneia dintre cele mai circulate căi rutiere din România (E 60 este o şosea-autostradă care face legătura, pe tronsoane cu denumiri diferite, dintre Brest – Franţa şi Constanţa – România), cadrul natural deosebit şi specificitatea turistică a zonei, comuna Albeşti îşi pune mari speranţe în dezvoltarea industriei turistice. Au fost identificate câteva perimetre care s-ar preta acestei activităţi: Valea Dăii, Valea Dracului (Albeşti), Kokeltal (Albeşti) şi Şapartoc.

Castelul Bethlen

Înregistrat în lista monumentelor istorice din România, castelul a fost construit în anul 1617, de generalul Wolfgang Bethlen, consilier al principelui Gabriel Bethlen, comite suprem al comitatului Târnava şi „arendator“ al dijmelor. Ca arhitectură, construcţia îmbina cerinţele vieţii luxoase şi necesitatea apărării, încadrându-se în tipologia castelelor realizate în plan compact, fără curte interioară, având un corp central dreptunghiular, cu turnuri de colţ poligonale, desfăşurat pe trei nivele, o incintă cu patru turnuri combinate de colţ şi o clădire anexă pe latura de vest. Istoricul de arta Iozefina Postavaru în încadrează în stilul renaşterii târzii, cu contaminări baroce. În anul 1945, castelul a fost scos din proprietatea familiei Bethlen, fiind folosit ca depozit al secţiei de Gospodărie Criş şi mai apoi ca sediu al IAS. Solicitarea din 1969 de scoatere a clădirii din lista monumentelor istorice este respinsă de Ministerul Culturii, dar acest lucru se întâmplă totuşi în 1977. Între anii 1973-1975 este afectat, cu distrugerea laturii de nord, de lucrările de amenajare a bazinului hidrografic Târnava Mare, proiectate după inundaţiile din 1970. În 1977, castelul este propus pentru demolare. A fost salvat cu totul întâmplător, prin faptul că Direcţia Monumente Istorice s-a desfiinţat, documentele rătăcind o vreme printre instituţii. Revine pe lista monumentelor istorice după 1990, iar în 1992 se elaborează un proiect consolidare, nepus niciodată în practică.

Maria BOGDAN