Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin Centrele Județene, efectuează plata aferentă ajutorului de stat în sectorul bovinelor de carne și al bubalinelor, aprobat de Guvernul României sub formă de grant în valoare de 100 euro/cap de animal.

Suma plătită este în valoare de 51.027.656 lei și se acordă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), pentru un număr de 3.945 beneficiari care au accesat această formă de ajutor de stat și un efectiv de 103.433 capete bovine de carne și bubaline.

Grantul se acordă beneficiarilor cererilor de plată depuse și aprobate în baza Ordonanței Guvernului nr.13/2024 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru susţinerea activităţii crescătorilor din sectorul bovinelor de carne şi al bubalinelor, în contextul crizei provocate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei.

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că autorizarea la plată a fermierilor se face în continuare în ritm susținut. Astfel, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) asigură tot suportul ca sumele necesare efectuării plăților către fermieri să fie acordate în regim de urgență conform solicitărilor transmise de Agenție.

Astfel, luni, 26.02.2024, Agenția a autorizat la plată alți 18.261 beneficiari, cu o sumă totală de 396.026.812,52 lei, din care:

  • 050.541,15 lei de la Bugetul Național (BN);
  • 607.128,48 lei din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA).

Intervențiile autorizate la plată în această tranșă sunt următoarele: Ajutoare Naționale Tranzitorii  - ANT vegetal (ANT 1, ANT 4 și ANT 6) și ANT zootehnic (ANTZ 9), PD-01 – BIS, PD-02 – CRISS, PD-03 – CIS-YF, M10, M11, M13, PD-04, PD-21, PD-22, PD-23 și PD-24.

Reamintim că plățile pentru ANT sector vegetal/zootehnic - Campania 2023 se efectuează în lei, la cursul de schimb valutar de 4,9735 lei pentru un euro, stabilit de Banca Centrală Europeană la data de 29 septembrie 2023 și publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 3 din 2 octombrie 2023.

Forumul Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România (Forumul APPR), structură federativă a fermierilor și procesatorilor agricoli din România, consideră că o serie dintre măsurile anunțate de MADR ca soluții la criza din agricultură nu pot fi puse în practică sau necesită îmbunătățiri majore.

1. In ceea ce privește Creditul Fermierului, pe fondul crizei provocate de agresiunea militară a Rusiei împotriva Ucrainei, Forumul APPR apreciează faptul că MADR acordă un sprijin sub formă de grant într-un moment extrem de sensibil pentru agricultura românească, însă ordonanța ar trebui amendată în regim de urgență pentru a fi cu adevărat eficientă. De asemenea menționează că, a transmis aceste comentarii și în perioada în care proiectul de act normativ a fost în consultare publică, dar acestea nu au fost încorporate în forma finală:

  • dat fiind că acest instrument se cumulează cu orice alte scheme construite pe Cadrul Ucraina și accesate de o societate după septembrie 2022 (adică orice IMM Invest, Agro IMM Invest și chiar recenta schema de granturi de 100 euro/ha pentru culturile de toamnă din anul 2022) diminuează drastic sumele ce pot fi accesate, având în vedere plafonul de 280.000 euro;
  • Forumul APPR reiterează faptul că aceste credite pentru capital de lucru nu sunt acordate cu garanții de stat (de la FGCR sau în altă formă). Dacă acest lucru se justifică prin prisma faptului ca garanția ar fi diminuat suma efectivă pusă la dispoziție pentru credite (din cauză că ajutoarele de stat se cumulează), ne exprimăm încă o dată îngrijorarea că băncile comerciale vor avea un apetit scăzut de a adera la schemă pentru a acorda credite cu dobândă scăzută. În egală măsură, pe fondul potențialelor fluctuații ale ROBOR, considerăm că ar fi absolut necesar ca orice creștere a acestui indicator să fie asumată de stat și nu plătită de către beneficiari;
  • totodată, semnalează faptul că cei care au dificultăți financiare vor fi în continuare neeligibili.

- fermierii au solicitat prin mai multe adrese scrise, precum și întâlniri directe, echipei de conducere a MADR, să se asigure că tocmai această categorie, cea mai vulnerabilă și mai afectată de volatilitatea piețelor agricole indusă de război, va putea beneficia de schemele de ajutor de stat pe Cadrul Ucraina. Solicitarea Forumului APPR pe acest subiect este completarea de urgență a textului ordonanței; 

- Forumul APPR a solicitat, de asemenea, ca leasing-urile și ratele la utilaje, precum și datoriile comerciale către furnizorii de input-uri (atât pentru debite curente, cât și pentru restanțe) să se poată plăti prin intermediul acestui instrument de sprijin, deoarece acestea sunt o constrângere majoră pentru fermieri, fiind exact acele datorii care nu se pot amâna la plată. În acest sens, se solicită să se menționeze expres ca băncile comerciale ce intră în acest program să permită și plata acestor obligații.

2. In același context, al identificării unor soluții care să permită injecții de lichiditate într-un sistem decapitalizat, Forumul APPR dorește să readucă în atenția autorităților angajamentele luate de conducerea MADR cu privire la elaborarea unui act normativ privind creditul agricol, care ar urma să pună la dispoziția operatorilor din agricultură, in condiții avantajoase, scheme de împrumut pentru investiții (pentru amenajări de irigații, teren agricol, etc.), elaborarea schemelor de creditare pentru capital de lucru, cât și a celor pentru investiții, asupra necesității unor consultări solide și extinse cu reprezentanții băncilor comerciale, pentru a evita orice sincopă sau formulă studiată insuficient care ar conduce la limitarea finanțării fermierilor.

3. In al treilea rând este apreciată flexibilitatea soluției adoptate de Comisia Europeană pentru a permite Statelor Membre să deroge de la cerințele GAEC 8. Subliniem că FAPPR a fost de acord inclusiv cu propunerea inițială, mai ambițioasă, de 7% culturi leguminoase, ca alternativă la GAEC 8 din Reg. 2115/2021, conform consultărilor cu membrii noștri, și că am comunicat în diverse conferințe că leguminoasele în cultură secundară sau covoarele verzi, chiar și fără tratamente fitosanitare, pot contribui la atingerea obiectivelor de mediu, permițând, în același timp, cultura principală care să contribuie la veniturile fermei.

Propunerea FAPPR pentru formularea ecoschemei PD-04 în 2023 a fost în același sens, adică posibilitatea ca fermierii sa cultive, în loc de 5% elemente neproductive, plante fixatoare de azot in cultura principală sau secundară – variantă adoptată de MADR și acceptată de Comisia Europeană – și care s-a dovedit bine construită și accesată de fermieri! De aceea, consideră că România ar trebui să inițieze dialogul cu celelalte State Membre și cu Comisia Europeană pentru ca varianta din 2024 să rămână o variantă permanentă la GAEC 8.

Pe această cale, Forumul APPR își exprimă disponibilitatea de a participa la discuții pentru a găsi cele mai bune soluții privind îmbunătățirea cadrului juridic actual în beneficiul fermierilor din țară.

Forumul Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România este o structură profesională federativă formată din producători agricoli și reprezentanți ai lanțului profesional agricol din România, înființată în anul 2012. Forumul APPR face parte din Confederația Europeană a Producătorilor de porumb (CEPM), care reprezintă cele mai mari țări producătoare de porumb din Europa și furnizează asistență tehnică, economică și legislativă pentru membrii și organizațiile profesionale ale fermierilor din România afiliate.

Pentru informații suplimentare: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale va lansa sesiunea de depunere a  proiectelor pentru DR-15 - Investiții în exploatații pomicole, o intervenție esențială din Planul Strategic PAC 2023 – 2027. Această inițiativă contribuie la realizarea obiectivelor specifice PAC, respectiv la creșterea competitivității exploatațiilor pomicole prin dotarea cu utilaje și echipamente, înființarea, modernizarea și/sau extinderea unităților de procesare, înființarea de plantații pomicole, reconversia plantațiilor existente și creșterea suprafețelor ocupate de pepinierele pomicole.

Sesiunea se va desfășura în intervalul: 08 ianuarie 2024, ora 9.00 – 30 aprilie 2024, ora 16.00.

Alocarea financiară pentru sesiunea de depunere proiecte este de 151.383.527 Euro din care:

  • Componenta înființare și modernizare exploatații pomicole - 142.383.527 Euro
  • Componenta înființare și modernizare pepiniere pomicole – 9.000.000 Euro

Beneficiarii acestei sesiuni sunt fermierii (cu excepția persoanelor fizice), cooperativele agricole și societățile cooperative care deservesc interesele membrilor, grupurile și organizațiile de producători recunoscute de MADR, constituite în baza legislației naționale în vigoare și care deservesc interesele acestora.

Sprijinul nerambursabil acordat prin intervenția DR-15 este de maximum 65% din costurile eligibile, fără a depăși suma de 1.500.000 euro/proiect, cu excepția proiectelor care implică achiziția de utilaje și echipamente agricole, al căror cost nu poate depăși 300.000 euro.

MADR încurajează participarea activă a beneficiarilor și așteaptă proiecte inovatoare care să contribuie la dezvoltarea durabilă a sectorului pomicol în România.

Pentru informații suplimentare, ghidul solicitantului și formularele necesare pot fi consultate pe site-urile www.madr.ro și www.afir.ro.

MADR a postat în transparență decizională un proiect de Ordonanță de Urgență prin care se instituie o schemă de ajutor de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul bovinelor de carne și al bivolițelor, în contextul crizei provocate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei.

Valoarea estimată a schemei de ajutor este de 79.427.740 lei, echivalentul sumei de 16.100.000 euro, iar numărul estimativ al potențialilor beneficiari este de 6.000. Estimarea s-a realizat raportat la:

  • Un efectiv de circa 150.000 capete bovine de carne:

100 euro/cap x 150.000 capete= 15.000.000 euro, respectiv  73.900.500 lei

  • Un efectiv de circa 11.000 bivolițe

100 euro/cap x 11.000 capete = 1.100.000 euro, respectiv 5.419.370 lei

Cuantumul propus pentru ajutorul de stat este de 100 euro/cap bovină carne/bivoliță. 

Măsura are la bază prevederile pct. 62 din Comunicarea Comisiei Europene de modificare a Cadrului temporar de criză și de tranziție pentru măsuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei ca urmare a agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei.

Astfel, se va institui o schemă de ajutor de stat cu caracter temporar pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul bovinelor de carne și al bivolițelor din perioada 1 octombrie 2022 – 31 martie 2023, în contextul crizei provocate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, valabilă până la data de 30 iunie 2024, în scopul compensării pierderilor generate de creșterea prețurilor la furaje, combustibil și alte costuri.

Beneficiari ai schemei pot fi: crescători de animale - persoane fizice, persoane juridice, întreprinderi individuale sau familiale, persoane fizice autorizate,  precum și societăți agricole constituite în baza Legii nr. 36/1991 privind societățile agricole şi alte forme de asociere în agricultură, cu modificările și completările ulterioare, care au în posesie permanentă bovine de carne și/sau bivolițe, înscrise în BND, în calitate de proprietar de animale şi/sau proprietar de exploatație.

Informații suplimentare

CONDIȚIILE DE ELIGIBILITATE :

  • Să dețină la data de 31 martie 2023 bovine de carne și/sau bivolițe cu vârsta de minimum 12 luni, în exploatație cu cod ANSVSA și/sau în exploataţiile asociaţiilor/cooperativelor/grupurilor de producători în care au fost transferate temporar, înscrise în BND;
  • Bovinele de carne și bivolițele pentru care se solicită ajutor de stat trebuie să fie înscrise/înregistrate în registrul genealogic al rasei, secţiunea principală sau suplimentară;
  • Existența, în ziua anterioară datei de începere a perioadei de depunere a cererii, a cel puţin 50% din numărul de bovine de carne și/sau bivolițe deținut la data de 31 martie 2023.

Valoarea totală care poate fi acordată pentru fiecare întreprindere care își desfășoară activitatea în domeniul producției primare de produse agricole nu va depăși echivalentul în lei a 280.000 euro.

Cursul de schimb valutar euro/lei pentru calcularea valorii totale maxime / cuantumului este cel comunicat de Banca Națională a României la data de 1 august 2023, respectiv de 4,9334 lei/euro. 

Perioada de depunere este de 30 zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, iar termenul de plată propus este 30 iunie 2024.

Fondurile provin de la bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare aprobate Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe anul 2024.

Proiectul poate fi consultat aici: https://www.madr.ro/proiecte

În Ședința de Guvern din 8 decembrie 2023 a fost aprobată Hotărârea pentru prelungirea perioadei de aplicare a prevederilor HG nr. 1.174/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură.

Prezentul act normativ vizează prelungirea termenului de aplicare a prevederilor HG nr.1174/2014, de la data de 31 decembrie 2023 până la data de 31 decembrie 2026, având în vedere prorogarea termenului de aplicare a prevederilor Regulamentului (UE) nr.651/2014, care reprezintă temei legal pentru HG nr.1174/2014.

Beneficiarii acestei scheme de ajutor de stat pot fi:

  • Producătorii agricoli, respectiv: persoane fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale și/sau persoane juridice, indiferent de forma de organizare și/sau organizațiile de îmbunătățiri funciare și federațiile de organizații de îmbunătățiri funciare și/sau organismele/organizațiile de testare a soiurilor, de cercetare, respectiv universitățile, institutele și stațiunile de cercetare-dezvoltare din domeniul agricol, indiferent de statutul lor juridic sau de modul lor de finanțare.

Ajutorul de stat se acordă beneficiarilor care depun la autoritatea competentă o cerere de acord prealabil pentru finanțare, iar aceasta confirmă în scris, sub rezerva verificărilor ulterioare, acordul prealabil pentru solicitarea finanțării.

Schema se aplică până la data de 31 decembrie 2026, iar măsura propusă prin această hotărâre nu are impact asupra bugetului de stat.

Sursa: madr.ro

În Ședința de Guvern din 23 noiembrie 2023 a fost aprobat un Memorandum ce vizează prelungirea perioadei de eligibilitate stabilită în Acordul de Finanțare pentru implementarea Instrumentului financiar de creditare cu partajarea riscului, încheiat cu Fondul European de Investiții și finanțat din Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020.

Prin PNDR 2014-2020, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) implementează Instrumentul financiar de creditare cu partajarea riscului la nivel de portofoliu (PRSL- Portfolio Risk Sharing Loan), pentru a susține finanțarea fermierilor și antreprenorilor din spațiul rural. Prelungirea perioadei de eligibilitate stabilită în Acordul de Finanțare încheiat cu FEI până la 31 decembrie 2025 a fost necesară, dată fiind extinderea perioadei de eligibilitate a cheltuielilor aferente PNDR 2014-2020, conform Regulamentului tranzitoriu (UE) nr. 2020/2220.

Această necesitate decurge din prevederile specifice aplicabile instrumentelor financiare, prevăzute la art. 42 al Reg. (UE) 1303/2013, potrivit cărora eligibilitatea cheltuielilor în cadrul instrumentelor financiare este stabilită la închiderea Programului, în cazul PNDR acest termen fiind 31 decembrie 2025.

Facem precizarea că, pentru derularea acestui instrument financiar, în baza Memorandumului aprobat de Guvernul României în data de 13 iulie 2017, a fost semnat Acordul de Finanțare între Fondul European Investiții (FEI) și Guvernul României reprezentat de ministrul agriculturii și dezvoltării rurale și directorul general al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, în data de 28 noiembrie 2017.

274 milioane de lei în conturile fermierilor din sectorul cerealelor și cel al semințelor oleaginoase

MADR, prin APIA, a dat startul pentru plata sprijinului de urgență în sectorul cerealelor și al semințelor oleaginoase în valoare de 274.057.212 lei, echivalent a 55.381.013,95 euro, defalcată pe surse de finanțare după cum urmează:

‒ 147.115.286,60 lei, echivalent a 29.728.669,05 euro, finanţare externă nerambursabilă pusă la dispoziţia statului român prin Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA);

‒ 126.941925,40 lei, echivalent a 25.652.344,90 euro, de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pe anul 2023 în cadrul capitolului 83.01 „Agricultură, silvicultură, piscicultură și vânătoare“, titlul 40 Subvenții, articolul 40.15 „Sprijinirea producătorilor agricoli“.

Schema reprezintă sprijinul excepţional sub formă de grant și are în vedere compensarea producătorilor agricoli din sectorul vegetal pentru pierderile economice cauzate de creşterea importurilor de cereale şi seminţe oleaginoase din Ucraina. Compensarea se acordă pentru suprafeţele determinate în urma controalelor administrative și la fața locului, aferente culturilor cu porumb şi/sau orz şi/sau rapiţă şi/sau floarea-soarelui din cererile unice de plată depuse în anul 2022.

„Acordăm acest sprijin de urgență pentru fermierii români din sectorul vegetal, care au avut un an extrem de dificil. Astfel, fermierii vor primi un sprijin financiar pentru 50% din consumul de motorină din anul 2022. Sprijinul se acordă beneficiarilor pentru suprafețele aferente cererii de plată unică pe suprafață depusă în anul 2022 pentru minimum 1 ha cu una sau mai multe dintre culturile de porumb, orz, rapiță, floarea-soarelui“, a declarat ministrul Florin – Ionuț Barbu.

Pentru schematizarea modului de calcul al sprijinului excepţional sub formă de grant, de 2 lei/l, se consideră că acesta reprezintă o valoare aferentă unei cantităţi unitare de 78 litri/ha de motorină şi că în stabilirea valorii totale a sprijinului se utilizează 50% din cantitatea rezultată din înmulţirea numărului de hectare eligibile cu valoarea de 78 litri/ha de motorină. Sprijinul total din partea Guvernului este de 3,63 lei/litrul de motorină folosit în lucrările agricole efectuate în anul 2022, ceea ce înseamnă cam jumătate din prețul carburantului.

Conform legislației în vigoare, plata ajutorului de stat se efectuează până la data de 31 decembrie 2023, însă APIA depune toate eforturile ca beneficiarii să primească banii în conturi în perioada imediat următoare.

Laura ZMARANDA

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale lansează joi, 2 noiembrie 2023, sesiunea de depunere a cererilor de finanțare în cadrul intervenției DR 30 - Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri din cadrul PS 2023-2027.

Astfel, potențialii beneficiari pot depunere cererile de finanțare începând cu data de 2 noiembrie 2023, ora 09:00, prin intermediul paginii oficiale Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale – www.afir.ro.

Sesiunea de depunere este deschisă până la data 31 ianuarie 2024.

Fondurile disponibile pentru sesiunea de cereri de finanțare aferentă intervenției DR-30 în valoare de 250.691.764 € cuprind alocări distincte pentru componenta națională (175.484.235 €) și pentru zona montană (75.207.529 €).

La secțiunea Finanțare pe site-ul www.afir.ro este publicat Ghidul Solicitantului și anexele aferente, necesare întocmirii documentației în vederea depunerii cererilor de finanțare.

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) lansează începând cu 2 noiembrie 2023 primele sesiuni de primire a cererilor de finanțare pentru investiții în agricultură și pentru dezvoltarea infrastructurii rurale, cu fonduri disponibile prin Planul Strategic pentru Politica Agricolă Comună 2023 – 2027 (PS PAC 2027).

Astfel, sesiunea de depunere pentru proiectele finanțate prin intervențiile DR 27 – Crearea/ modernizarea infrastructurii de acces agricole și DR 28 – Crearea/ modernizarea infrastructurii rutiere de bază din spațiul rural se desfășoară în perioada 2 noiembrie 2023 – 29 februarie 2024.

Alocarea financiară pentru DR 27 este de 100.000.000 de euro, iar pentru DR 28 sunt disponibile fonduri în valoare de 200.988.235 de euro.

​Solicitările de finanțare pentru DR 30 – Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri se depun online în intervalul 2 noiembrie – 31 ianuarie 2024, fonduri disponibile fiind de 250.691.764 de euro, împărțite astfel: componenta națională 175.484.235 de euro și componenta zona montană 75.207.529 de euro.

Sursa: https://www.facebook.com/afir.info

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), în parteneriat cu Carrefour România, a organizat, la finele lunii august, Târgul de produse românești „Bunătăți de soi din România“, în incinta centrului comercial Era Shopping Park Iași. Evenimentul a făcut parte din campania de promovare a produselor agroalimentare românești și de creștere a accesului românilor la alimente de calitate obținute pe plan local, sub sloganul „Cumpără românește!“.

Cei prezenți la târg au avut ocazia să-și procure preparate dintr-o gamă variată de peste 40 de produse din județele: Botoșani, Galați, Iași, Neamț, Suceava sau Vaslui, atestate de MADR ca produse tradiționale. Oferta operatorilor economici care obțin aceste produse bazate pe rețete transmise din generație în generație este diversificată din categorii precum: carne și lapte, ouă, pește, legume și fructe, produse de patiserie, miere și produse apicole, vin și băuturi spirtoase. De asemenea, la târg s-au regăsit fructe și legume uscate, ceaiuri, produse apicole și produse lactate care au dobândit mențiunea „produs montan“.

În cadrul târgului, producătorii au avut ocazia de a discuta și cu autoritățile, fiind prezent la Iași secretarul de stat al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Iulian Bucur. Acesta a promis sprijin producătorilor locali și o promovare mult mai amplă a produselor românești. Autoritățile promit că vor mai organiza astfel de târguri pentru susținerea producătorilor locali.

„Suntem prezenți la Iași în parteneriat cu retailerii pentru promovarea produselor tradiționale și a produselor românești din industria alimentară. Vom mai organiza astfel de târguri pentru a aduce cât mai aproape producătorii români de retalieri și a-i integra în această rețea de distribuție în toată țara și vrem să fim cât mai alături de producători, de procesatori și să reușim să simplificăm legătura între retaileri și producătorii locali, români și pentru produsele tradiționale. Sperăm să fie niște acțiuni de succes care vor urma și vom avea cred și rezultate mult mai bune“, a precizat în deschiderea evenimentului Iulian Bucur, secretar de stat MADR.

De asemenea, retailerii își doresc să colaboreze cu cât mai mulți producători locali tocmai pentru produsele naturale românești care sunt la mare căutare de către clienți.

„Noi avem un parteneriat cu mai mult de 1.300 de producători locali și ultralocali, din care 600 sunt ultralocali. Genul acesta de exercițiu cum este acum acest târg pe care îl organizăm în Iași este o formă prin care clientul aduce și are aproape produse de calitate, produse tradiționale, produse locale ultraromânești“, a specificat Narcis Horhoianu, director marketing retailer.

„Poftim Brânza Românească“, o nouă inițiativă de susținere a producătorilor locali

În weekendul 18-20 august, Carrefour a prezentat oficial cel mai nou program care sprijină producătorii locali, „Poftim Brânza Românească“, cu ocazia târgului de produse tradiționale „Bunătăți de soi din România“ desfășurat la Iași. Inițiativa, lansată încă din luna aprilie în format pilot în câteva magazine, format hipermaket și market, vine în sprijinul fermierilor români din numeroase regiuni ale țării pentru a aduce în atenția consumatorilor o selecție bogată de brânzeturi românești unice, maturate, fermentate și cu mucegai, toate create cu ingrediente locale de cea mai bună calitate.

„În căutarea echilibrului optim din circuitul producător-retailer-client, ne concentrăm eforturile pentru a identifica nevoile specifice consumatorilor, dar și ale producătorilor români pentru a găsi acele soluții benefice mutual. Așa a luat naștere cel mai nou program din portofoliul Carrefour, «Poftim Brânza Românească», lansat oficial cu ocazia târgului de producători de la Iași, prin care promovăm specialitățile din brânză realizate pe plan local de maeștri în gastronomia artizanală. Și nu ne oprim aici. Vom continua extinderea rețelei de parteneri locali și dezvoltarea de proiecte dedicate misiunii noastre de conservare a gusturilor și a tradițiilor românești“, a declarat Narcis Horhoianu, director marketing Carrefour România.

Astfel, ieșenii s-au putut delecta cu bucate alese, naturale și 100% românești, cu prețuri pe măsură. Vizitatorii au putut găsi în cadrul târgului „Cașcavalul de Săveni“ din arealul geografic al județului Botoșani, care din anul 2021 a dobândit protecția europeană Indicație Geografică Protejată – IGP. Din cadrul târgului, cumpărătorii au avut ocazia de a degusta și alege vinuri albe, roșii, roze, vinuri liniștite și spumante, cu Indicație Geografică sub marca „Cotnari“, parte din regiunea viticolă a Podișului Moldovei.

Legume proaspete și gustoase

Cooperativa Agricolă „Legume Probota“ din județul Iași a participat la târgul „Bunătăți de soi din România“ cu legume proaspete de sezon.

Cooperativa a fost înființată în anul 2020 de cinci producători, dornici să continue tradiţia zonei de zeci de ani de cultivare a legumelor. Legumicultorii vor să pună pe masa consumatorilor cât mai multe legume proaspete și gustoase pe o perioadă cât mai îndelungată, de la tomate, vinete, ardei, castraveți, pepeni, până la rădăcinoase și verdețuri.

Legendarul cașcaval de Săveni, doar din lapte, cheag şi sare

Familia Șvabu duce mai departe tradiția legendarului cașcaval de Săveni, continuând să-l producă așa cum a învățat, doar din lapte colectat din zona Săveni, cheag şi sare. A înființat firma Viofanny Lact Prodcom SRL Săveni, iar în curtea casei a amenajat şi o mică fabrică.

„Totul este natural, fără conservanți și produs în cantități mici. Fiind totul natural şi tradițional, am început să avem din ce în ce mai mulți clienți. Facem cașcaval, buric, urdă dulce, telemea, caș, mai multe sortimente de rulade. Avem patru ani de când producem şi vindem în Botoșani, Iași, Suceava“, a precizat Viorel Şvabu.

Vinuri de la SCDVV Iași

Mâncarea și vinul fac casă bună, așa că între expozanții târgului „Bunătăți de soi din România” se află Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie Iaşi.

În cei peste 65 de ani de existenţă, SCDVV Iași a realizat şi difuzat sistematic cercetările proprii în zona sa de influenţă, care a cuprins judeţele Iaşi, Vaslui, Botoşani şi Neamţ. Modalităţile au fost multiple: verificarea în ferme pilot, ferme etalon, a tehnologiilor optime de cultură a viţei-de-vie şi a pomilor, alegerea terenurilor şi avizarea proiectelor de înfiinţare a plantaţiilor de vii şi pomi, îndrumarea producerii de material săditor, acordarea de asistenţă tehnică, articole de îndrumare tehnică.

Beatrice Alexandra MODIGA

În Ședința de Guvern din data de 14 septembrie 2023 a fost aprobată Hotărârea privind acordarea unui sprijin de urgență pentru sectorul cerealelor și cel al semințelor oleaginoase. Valoarea sprijinului unitar excepțional sub formă de grant este de 2 lei/litru de motorină, pentru cantitatea totală de 152.458.321,08 litri de motorină corespunzătoare culturilor de porumb, orz, rapiță, floarea-soarelui.

Beneficiarii sprijinului de urgență sunt producătorii agricoli, indiferent de forma de organizare, care au depus o  cerere unică de plată în anul 2022, pentru o suprafața determinată de minimum 1 ha în cadrul ajutorului național tranzitoriu 1, pentru una sau mai multe dintre culturile de porumb, orz, rapiță, floarea-soarelui și care au depus în anul 2023 cerere de plată pentru intervențiile din sectorul vegetal, până la termenul limită de depunere.

Prin adoptarea acestui act normativ, o parte dintre fermierii români din sectorul vegetal beneficiază de un sprijin total din partea Guvernului de 3,63 de lei/litrul de motorină folosit în lucrările agricole efectuate în anul 2022, ceea ce înseamnă cam jumătate din prețul carburantului”, a declarat ministrul Florin BARBU.

Resursele financiare totale pentru această schemă de sprijin sunt de 304.916.642,16 lei din care 147.118.905 lei FEGA și 157.797.737,16 lei de la bugetul de stat.

Sprijinul se acordă în baza Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2023/1343 al Comisiei din 30 iunie 2023 și are în vedere compensarea producătorilor agricoli din sectorul vegetal pentru pierderile economice cauzate de creșterea importurilor de cereale și semințe oleaginoase din Ucraina.

Autoritatea responsabilă cu implementarea sprijinului de urgență este Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură, atât prin aparatul central, cât și prin structurile sale teritoriale. Plata acestui sprijin urmează a se face până la data de 31 decembrie 2023.

Reamintim că Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale derulează în continuare Programul de rambursare a accizei la motorina folosită în agricultură, prin care fermierii au primit deja, pentru anul 2022, 1.63 lei/litrul de motorină utilizată în agricultură. Sprijinul de urgență prevăzut în prezentul act normativ este suplimentar ajutorului de stat amintit.

În Ședința de Guvern din data de 14 septembrie 2023 a fost adoptată Hotărârea pentru aprobarea Programului de susținere a producției de legume cultivate în spații protejate pentru perioada 2023 - 2024 și pentru modificarea art.8 din Hotărâre Guvernului nr.1569/2022 privind aprobarea programului de susținere a producției de tomate în spații protejate pentru anul 2023.

Programul prevede că legumicultorii care înființează în spații protejate culturi de: tomate, ardei gras şi/sau lung și/sau gogoșar, castraveți, fasole păstăi, salată, spanac, ceapă verde pe o suprafață de 1.000 mp și vor îndeplini condițiile prevăzute de actul normativ, vor beneficia de un ajutor de minimis de maximum 1.000 euro/1.000 mp/beneficiar.

”Hotărârea aprobată astăzi include, de asemenea, suplimentarea bugetului pentru tomatele din ciclul 1, cu aproximativ 65 de milioane de lei, astfel încât să acoperim toate cererile de plată depuse de fermieri pentru producția de tomate din ciclul 1. Bugetul crește așadar de la 262.3 milioane lei la 327.9 milioane lei. Avem și un număr record de beneficiari înscriși în program în acest an – 22.088. Prin actul normativ adoptat, beneficiarii eligibili vor primi sprijinul de 3.000 de euro pentru 1.000 mp cultivați cu tomate în spații protejate. Totodată, prin acest act normativ asigurăm și finanțarea pentru fermierii ce se vor înscrie în program pentru perioada 2023 – 2024 și vor primi 1000 de euro/1000 mp cultivați cu tomate, ardei, castraveți, fasole verde, salată, spanac sau ceapă verde”, a declarat ministrul Florin BARBU.

Cererile pentru perioada 2023 - 2024 se vor depune în termen de 20 zile de la publicarea în Monitorul Oficial a Hotărârii de Guvern. Valorificarea producției se va face în perioada 20 octombrie 2023 – 31 ianuarie 2024, iar plățile se vor efectua după data de 26 februarie 2024.

Sursa: madr.ro

La sediul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, producătorii agricoli din județele Olt, Dolj, Teleorman, Vâlcea și Galați au participat, miercuri,10 mai 2023, la o discuție cu ministrul Petre DAEA și cu conducerea Casei de Comerț Unirea pentru a pune la punct detaliile în vederea începerii preluării de legume și a le pune la dispoziția consumatorilor din România. 

Cu această ocazie, a fost finalizat proiectul de achiziție pentru legumele și fructele pe care Casa de Comerț le va prelua de la cooperativele din bazinele legumicole pentru a le introduce în circuitul comercial.

Astfel, de săptămâna viitoare vor începe livrările către lanțurile de supermarketuri și alți parteneri. În prezent sunt disponibile cantități de roșii din programul Tomata, castraveți, iar în perioada următoare vor fi gata și căpșune, dovlecei, ardei gras, varză, fasole păstăi, porumb zaharat. În cadrul discuțiilor, participanții au făcut previziuni pentru următoarele luni, fiind luate în considerare și pepenii, prune și prune uscate, pere și mere, cartofii etc.

„Continuăm să ducem mai departe mecanismul comercial menit să conducă la valorificarea superioară a resurselor şi a producţiei agricole naţionale. Casa de Comerț Unirea va asigura preluarea și valorificarea legumelor de la producători”, a declarat ministrul Petre DAEA.

De săptămâna viitoare, conducerea Casei de Comerț Unirea va avea întâlniri cu reprezentanții retailerilor pentru a face cunoscute cantitățile disponibile la producători în vederea demarării livrărilor de marfă proaspătă și sigură pentru consum de la producătorii autohtoni.

Sursa: madr.ro

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), prin Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA), efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor, solicitat prin cererile de plată aferente serviciilor prestate în luna februarie 2023.

Suma autorizată la plată este în valoare de 4.149.814,02 lei și se acordă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, pentru solicitanții care au accesat această formă de ajutor de stat în conformitate cu prevederile Hotărârii de Guvern nr.1179/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor, cu modificările și completările ulterioare.

Sursa: apia.org.ro

În Ședința de Guvern din data de 20 aprilie 2023, a fost aprobată o hotărâre privind acordarea unei măsuri de sprijin de urgență pentru producătorii agricoli din sectorul cereale. Temeiul legal îl constituie Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/739 al Comisiei din 4 aprilie 2023 de prevedere a unei măsuri de sprijin de urgență pentru sectorul cerealelor și cel al semințelor oleaginoase din Bulgaria, Polonia și România, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L nr. 96 din 05.04.2023.

Aceasta măsură de sprijin are ca obiectiv acordarea unui grant producătorilor agricoli afectați de creșterea importurilor de cereale din Ucraina și reprezintă suma care se acordă pentru compensarea cheltuielilor angajate de producătorii agricoli din sectorul cereale pentru depozitarea în spații de depozitare pentru produse agricole proprii sau depozitarea în custodie la terți, a cantităților de grâu obținute din producția proprie a anului 2022 și înregistrate în aceste spații la data de 01.02.2023.

Valoarea schemei de ajutor este de 99.233.700 lei și reprezintă echivalentul sumei de 20.100.000 euro stabilit la rata de schimb de 4,9370 lei pentru 1 euro în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (5) din Regulament, care se asigură astfel:

a) 49.616.850 lei, echivalentul sumei de 10.050.000 euro, finanțare externă nerambursabilă FEGA pusă la dispoziția statului român în conformitate cu art.2, alin. (1) Regulament.
b) 49.616.850 lei, echivalentul sumei de 10.050.000 euro, care se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pe anul 2023.

Cuantumul unitar al grantului se exprimă în lei/tonă și se calculează de către Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, prin raportarea sumelor prevăzute la cantitățile totale depozitate stabilite și comunicate ca fiind eligibile la plată după verificarea solicitărilor.

Suma care se acordă fiecărui producător agricol beneficiar este obținută din înmulțirea grantului unitar cu cantitatea de grâu din recolta proprie a anului 2022, depozitată de către acesta la data de 01.02.2023 și declarată în cererea de solicitare a ajutorului.

Schema se aplică pe întreg teritoriul României pe baza de criterii obiective și nediscriminatorii, iar plățile sumelor reprezentând grantul se efectuează până la data de 30 septembrie 2023.

Beneficiarii schemei pot fi producătorii agricoli care utilizează suprafețe de teren arabil, individual sau în forme de asociere, în scopul obținerii producției de cereale, respectiv:

a) producători agricoli persoane fizice;
b) producători agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și întreprinderi familiale constituite potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale;
c) producători agricoli persoane juridice, indiferent de statutul lor juridic sau de modul lor de organizare

Pentru a accesa forma de sprijin, beneficiarii trebuie să îndeplinească următoarele condiții de eligibilitate:

a) sunt înregistrați în evidențele Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură cu cererea unică de plată 2022;
b) au depozitat producția proprie de grâu a anului 2022 în spații de depozitare pentru produse agricole proprii sau în spații de depozitare ale terților, la data de 01.02.2023.

Pe site-ul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale a fost postat, la secțiunea Transparență Decizională, un proiect de Ordonanță de urgență pentru modificarea OG nr. 24/2016 privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de neutralizare a subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman, precum și pentru aprobarea unor măsuri de aplicare a acesteia.

Prin prezentul proiect de act normativ se au în vedere următoarele aspecte:

- corelarea legislației naționale cu legislația europeană, respectiv Orientările Uniunii Europene privind ajutoarele de stat în sectoarele agricol şi forestier şi în zonele rurale, publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 485 din 21 decembrie 2022;

- crearea temeiului legal național pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Ordonanței Guvernului nr.24/2016, având în vedere că prevederile Hotărârii Guvernului nr. 551/2018 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 24/2016 s-au aplicat până la data de 31 decembrie 2022.

Având în vedere evoluţia agresivă a pestei porcine africane în România, în condiţiile în care gradul de contagiozitate este extrem de ridicat pentru efectivele de suine, atât din exploataţiile nonprofesionale, cât şi din exploataţiile comerciale, a fost elaborat acest proiect de act normativ, pentru evitarea consecințelor negative generate de imposibilitatea ecarisării teritoriului.

Proiectul poate fi consultat aici: https://www.madr.ro

Pe site-ul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale a fost postat, la secțiunea Transparență Decizională, un proiect de Hotărâre a Guvernului pentru modificarea HG nr. 1571/2022 privind stabilirea cadrului general de implementare a intervenţiilor aferente sectoarelor vegetal şi zootehnic din cadrul Planului strategic PAC 2023-2027, finanţate din Fondul european de garantare agricolă şi de la bugetul de stat.

Prin prezentul proiect de act normativ se modifică unele prevederi din cadrul general de implementare a intervențiilor aferente sectoarelor vegetal și zootehnic, pentru perioada 2023-2027, după cum urmează:
- definiția berbecului/ţapului cu certificat de origine, în sensul stabilirii vârstei maxime de 8 ani;
- eliminarea din textele prevăzute la art. 6 și art. 7 a dimensiunii suprafeței exploatației pentru legume în sere și solarii care beneficiază de sprijin cuplat de 0,3 ha, în condițiile în care cerința minimă care trebuie respectată pentru a primi plăți directe este ca limita fizică de suprafață a unei exploatații să fie de 1 ha, potrivit pct. 4.1.7.1. din Planul Strategic PAC 2023-2027;
- corectarea unor termeni, conform literaturii de specialitate, în tot cuprinsul hotărârii.

Precizăm că noile modificări se vor aplica începând cu anul de cerere 2023.

Astfel, în urma adoptării actului normativ, vor fi modificate și adaptate corespunzător legislația secundară, ghidurile și procedurile de implementare, precum și aplicațiile informatice integrate la nivelul APIA.

Menționăm că amendamentele aduse actului normativ vizează clarificarea unor prevederi, în vederea aplicării unitare de către instituțiile abilitate și de către fermieri.

Proiectul de act normativ poate fi consultat aici: https://www.madr.ro

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a postat pe site-ul instituției, în secțiunea „Transparență decizională”, un proiect de ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ pentru modificarea art. 7 din Legea laptelui și a produselor lactate nr. 307/2022.

Scopul vizează stabilirea furnizorilor de date pentru mecanismul de piață, Observatorul laptelui și al produselor lactate, în sensul înlocuirii Autorității Vamale Române cu Ministerul Finanțelor, în categoriile furnizorilor de date pentru mecanismul de piață, Observatorul laptelui și al produselor lactate.

În prezent, articolul 7 din Legea nr.307/2022 stabilește furnizorii de date pentru mecanismul de piață, Observatorul laptelui și al produselor lactate, respectiv Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, Agenția Națională pentru Zootehnie "Prof. dr. G. K. Constantinescu", Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură și Autoritatea Vamală Română.

Prin actul normativ postat în transparență decizională pe site-ul MADR, articolul 7 se modifică prin înlocuirea Autorității Vamale Române cu Ministerul Finanțelor, în categoriile furnizorilor de date pentru mecanismul de piață, Observatorul laptelui și al produselor lactate.

Schimbarea s-a produs întrucât Autoritatea Vamală Română, instituție subordonată Ministerului Finanțelor, a comunicat MADR că deține doar date cu privire la importul din țări terțe, iar datele cu privire la schimburile intracomunitare sunt gestionate de alte instituții subordonate Ministerului Finanțelor.

Proiectul de act normativ poate fi consultat aici: https://www.madr.ro

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) anunță că, până la această dată, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a autorizat la plată suma totală de 105,016 milioane euro pentru beneficiarii Măsurii 14 – Plăți privind bunăstarea animalelor - pachet a) porcine și pachet b) păsări din Campania 2022.

Suma totală autorizată în valoare de 105,016 milioane euro este aferentă unui număr de 436 beneficiari, din care 33,706 milioane euro pentru bunăstare porcine şi 71,310 milioane euro pentru bunăstare păsări.

Plățile se fac în lei, la cursul de schimb valutar de 4.9490 lei pentru un euro stabilit de Banca Centrală Europeană pentru data de 31.12.2021 și publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria C nr. 2022/C1/02.

Sprijinul financiar are forma unei plăți anuale fixe pe unitate vită mare (UVM) și reprezintă o plată compensatorie pentru pierderile de venit și costurile suplimentare suportate de fermieri care își asuma voluntar angajamente în favoarea bunăstării animalelor.

Sursa apia.org.ro

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), prin Centrele Județene ale Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor, solicitat prin cererile de plată aferente serviciilor prestate în anul 2022,  diferența lunii septembrie și trimestrul III, precum și lunile octombrie, noiembrie, decembrie 2022 și trimestrul IV.

Suma autorizată la plată este în valoare de 15.828.180,35 lei și se acordă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, pentru solicitanții care au accesat această formă de ajutor de stat în conformitate cu prevederile Hotărârii de Guvern nr.1179/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor, cu modificările şi completările ulterioare.

Copyrights © Lumea Satului

Redacţia:

Str. Moineşti nr. 12, Bl. 204, Sc. A, Ap. 4, sector 6, Bucureşti.
Pentru corespondenţă: OP 16, CP 39.
Tel/fax.: 021.311.37.11;
ISSN 1841-5148

Marketing, abonamente, difuzare
Tel: 031.410.07.45
- Nicusor Oprea Banu – 0752.150.146, 0722.271.338;

Compartiment financiar
– dr. Niculae Simion – 0741.217.627

Editura: ALT PRESS TOUR Bucureşti