Bednar SWIFTERDISC octombrie 2021    reclama youtube lumeasatuluitv
update 2 Dec 2021

La Iaşi, în discuţia fermierilor. Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR)

În organizarea ABplus Events, USAMV „Ion Ionescu de la Brad“ şi Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală la Iaşi a avut loc întâlnirea anuală a Clubului Fermierilor AGROMALIM din Regiunea de Nord-Est şi Republica Moldova.

În Aula Magna a Universităţii au fost prezenţi fermieri – clubul numără acum peste o mie de membri –, directori ai DADR din cele şase judeţe ale Regiunii Nord-Est, reprezentanţi ai instituţiilor conexe, directori şi preşedinţi din alte părţi ale ţării, cercetători, specialişti, reprezentanţi ai Federaţiei Agricultorilor din Republica Moldova.

Invitat de onoare a fost domnul Daniel Constantin, vice prim-ministru şi ministru al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, care a vorbit despre Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014 – 2020 în contextul noului Program de Politică Agrară Comună (PAC).

„Suntem în măsură să vorbim astăzi, a spus la deschiderea lucrărilor domnul ministru, despre ce se va întâmpla în agricultura românească în următorii şapte ani din punctul de vedere al sprijinului european şi al celui de la bugetul de stat. Ceea ce trebuie să facem în perioada următoare este să încercăm să nu mai exportăm materie primă, să integrăm această producţie, astfel încât să aducem o valoare mai mare atât fermelor, dar şi bugetului de stat. În cei şapte ani agricultura românească va avea la dispoziţie prin PNDR opt miliarde de euro din fonduri europene şi două miliarde de la bugetul de stat, o sumă care va permite celor din agricultură să realizeze obiective pe măsura posibilităţilor de care dispune ţara.“

Un obiectiv – clasa de mijloc

La acest moment, unu la sută din fermieri au jumătate din suprafaţa agricolă a ţării, în timp ce cealaltă jumătate deţine peste 800 de mii de ferme care au între 1 şi 5 hectare. Deci o agricultură polarizată şi trebuie să facem tot ce depinde de noi, a subliniat domnul ministru, să încurajăm apariţia clasei de mijloc. Fermele de familie au de regulă proiecte tip care sunt pe cale să se diversifice şi care, odată depuse, să nu mai aibă nevoie de atât de multe avize, doar de o autorizaţie de construcţie, dacă este cazul. Mai mult, pentru cei care au depus aceste proiecte şi nu au bani pentru cofinanţare, aceştia nu vor trebui să pună gaj bunuri: casa, maşina etc., ci trebuie să meargă la bancă să facă un credit care este garantat în proporţie de 80% de fondul de garantare. De asemenea, unele bănci oferă microcredite pentru a cofinanţa proiectele respective ajutând astfel micii fermieri.

Un subprogram pentru pomicultură

Pentru programul de reconversie, replantare sau înfiinţare de livezi noi pentru care vor fi alocate 260 milioane de euro e nevoie de material săditor românesc, plecând de la ceea ce s-a întâmplat cu materialul săditor pentru viticultură adus din afară cu care investitorii au avut necazuri. E nevoie aşadar de sprijinul cercetării astfel încât cele o mie de pepiniere din ţară să primească un suport extrem de puternic cu material săditor creat în ţară.

Acum în România există 170 mii de hectare de livezi, din care mai mult de jumătate sunt îmbătrânite. De aceea vrem să reabilităm 35 mii ha în următorii ani cu materialul românesc, iar producţia s-o procesăm şi să trimitem la export sau pe piaţa internă. Fructele vor fi procesate în unităţi de microprocesare şi procesare pentru care s-au alocat 40 milioane de euro.

În atenţia primarilor

Până acum la Măsura 322 primăriile au avut acces la  proiecte integrate care vizau infrastructura, dar pe lângă acestea se mai făceau un cămin cultural, un centru social etc. „Am vrut, a accentuat domnul ministru, să eliminăm orice fel de interpretare pe acest subiect şi, ca o atare, infrastructura economică, socială etc. se finanţează separat prin proiecte de până la cinci sute de mii de euro, iar infrastructura rutieră, separat. Va fi sigur o singură categorie care poate fi catalogată ca proiect integrat – canalizarea şi aducţiunea de apă în valoare de 2,5 milioane de euro.“

Daniel Constantin s-a referit apoi la apariţia şi dezvoltarea grupurilor locale de acţiune (GAL). Cele 170 GAL-uri apărute până acum s-au dezvoltat bine, iar cele 450 milioane de euro alocate pentru proiecte vor fi cu siguranţă cheltuite până la sfârşitul anului 2015. În continuare, prin PNDR, GAL-urile vor avea la dispoziţie 625 milioane de euro în condiţiile în care grupurile de acţiune locală: îşi definesc singure strategia de dezvoltare, îşi elaborează singure proiecte, primesc proiecte, le evaluează, în timp ce instituţiile statului doar supraveghează dacă lucrurile au funcţionat corect. Este de fapt o conlucrare între autorităţile locale şi beneficiari – persoane fizice sau juridice la nivel de comună.

Tinerii fermieri

Până acum la nivelul ţării aproape 13 mii de tineri au primit finanţări între 25 şi 40 mii de euro pentru ca, în viitorul PNDR, circa alţi 7.000 vor avea o finanţare între 50 până la 60 mii de euro pentru a se instala în mediul rural şi pentru a începe o activitate agricolă. „Tinerii, a subliniat domnul ministru, care sunt răsfăţaţii Politicii Agricole Comune, cum am spus adeseori, au posibilitatea ca cinci ani să primească o plată directă cu 25% mai mare decât cei care au peste 40 de ani, pentru o suprafaţă cuprinsă între 25 şi 90 hectare. De asemenea, trebuie rezolvată o problemă vitală, fărâmiţarea terenurilor agricole. Proprietarilor de terenuri între 1 şi 5 ha li se recomandă să se asocieze pentru a intra într-o categorie cuprinsă între 1-30 ha care va fi stimulată din 2015, când vor primi subvenţii de 170 euro la hectar, iar cei care dispun de suprafeţe de la 5 şi peste 30 ha vor primi ca subvenţie 210 euro.

„Nu vrem să-i forţăm pe fermieri, a accentuat domnul ministru, să se asocieze, dar vrem să-i stimulăm, să le arătăm avantajele pe care le au dacă lucrează în comun.“ În continuare domnul Daniel Constantin, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, a răspuns unor întrebări pe care le-au pus cei prezenţi la întâlnirea anuală a Clubului Fermierilor AGROMALIM.

Stelian Ciocoiu

Liceul Tehnologic Agricol „Mihail Kogălniceanu“ Miroslava - 182 de ani de tradiţie în educaţie

Între instituţiile de învăţământ din Moldova, la loc de frunte se înscrie şi Liceul Tehnologic Agricol „Mihail Kogălniceanu“ din comuna ieşeană Miroslava, de la a cărui înfiinţare s-au împlinit, iată, 182 de ani.

• Lucrul pământului, o preocupare continuă

• Prima şcoală de sericicultură din România

• Distincţii la expoziţii naţionale şi internaţionale

• Şcoala Superioară de Agricultură

File de istorie

Actualul liceu îşi are începutul în Institutul de Educaţie pentru Fiii de Nobili înfiinţat în octombrie 1831 în palatul marelui boier moldovean Vasile Beldiman. În acest institut îşi găseşte originea învăţământul agricol din această parte de ţară, întrucât printre disciplinele ce se predau aici era Istoria naturală, în care plantele sunt grupate şi studiate după sistemul agronomic fitotehnic şi nu după cel propus de biologie.

În timp aici, la Miroslava, sunt atraşi copiii aparţinând şi oamenilor de rând, care studiază ştiinţa lucrării pământului, dar sunt înscrişi şi la Stabilimentul Sericicol „H. Vadimescu“, unde se pregăteau lucrători pentru creşterea sistematică a viermilor de mătase. Pregătirea deosebită a elevilor este ilustrată de faptul că, la Expoziţia Universală de la Paris din 1867, şcoala primeşte pentru produsele expuse aici medalia de bronz.

Tot în acelaşi an, la iniţiativa savantului agronom Ion Ionescu de la Brad, la Miroslava ia fiinţă Şcoala de Agricultură de la Galata Miroslavei, prima şcoală medie de stat din Moldova şi a doua din ţară, după Pantelimon.

Pe lângă ferma model ce cuprindea 11 sectoare – cultura mare, furaje, zootehnie etc., şcoala avea ateliere în care se fabricau unelte agricole şi se executau lucrări de reparaţii.

Calitatea procesului de învăţământ de aici este ilustrată de faptul că şi în 1900 şcoala de sericicultură primeşte la Expoziţia Universală de la Paris o nouă medalie de bronz pentru „coconi şi fire de mătase naturală“, iar în 1923 Şcolii Agricole Miroslava – înfiinţată de principesa Olga Sturza în fostul palat Beldiman, acum proprietatea sa – i se decernează, la Expoziţia Agricolă a României, medalia de aur pentru pomi şi viţă altoite şi medalii de argint şi bronz pentru creşterea animalelor.

Ca urmare a succeselor obţinute în timp, la 1 februarie 1937 în Miroslava se deschide şi Şcoala Superioară de Agricultură, curs scurt, unde se înscriu agricultori din toate regiunile ţării pentru a fi iniţiaţi în noutăţi privind lucrul pământului.

Vremuri noi, şcoală nouă

Ca urmare a reformei învăţământului din 1948, Şcoala Agricolă, organizată acum pe alte principii, se va numi Şcoala Profesională Agricolă, iar din 1974 ia fiinţă Liceul Agricol Miroslava. Seria succeselor în pregătirea elevilor continuă, Liceul Agroindustrial Miroslava evidenţiindu-se ca şcoala cu cei mai mulţi elevi ce continuă cu învăţământul superior dintre toate liceele agricole din ţară.

„Acum, ne relatează domnul director Liviu Ionescu, liceul nostru pregăteşte tehnicieni veterinari, în industria alimentară, specialişti în domeniul serviciilor, precum şi lucrători în protecţia mediului – ecologi –, iar de un an am reînfiinţat şcoala profesională cu o clasă de muncitori calificaţi pentru industria alimentară. Aşteptăm decizia care ne va permite să avem şi specialişti mecanizatori care să lucreze cu utilajele moderne din dotarea fermelor.“

Elevii dispun de o şcoală modernă dotată cu ateliere, trei laboratoare de informatică, un laborator de simulare auto cu şase posturi, iar pentru activitatea practică liceul dispune de o fermă cu 107 ha teren agricol şi de un sector zootehnic care cuprinde taurine, porcine, ovine etc. Recent a fost înfiinţat un club de echitaţie pus la dispoziţia elevilor şi nu numai. Tot aici se află un parc dendrologic şi un muzeu etnografic cu piese de mare valoare pentru ilustrarea universului artistic şi utilitar al ţăranului din această parte de ţară. Într-un cuvânt, sunt condiţii necesare unui proces de învăţământ de bună calitate.

Banii, eterna problemă

„Aşa este, ne spune domnul director. Din păcate, sunt încă multe de făcut. Fiind instituţie de stat, liceul nu poate accesa programe pentru dezvoltarea bazei materiale. Multe dintre utilajele de care dispunem sunt învechite. În ferma zootehnică am dori ca elevii să cunoască şi să îngrijească animale de înaltă performanţă, pe care nu le putem achiziţiona din lipsă de fonduri.“

Sunt, de asemenea, probleme legate de investiţiile necesare reabilitării corpului principal al şcolii, unde din 1965 nu s-a mai făcut nicio reparaţie. Acoperişul de ţiglă este deteriorat, apa s-a infiltrat şi au putrezit grinzile din pod „astfel încât, ne spune domnul director, există pericolul ca acoperişul să cedeze la un vânt puternic sau o ploaie mai mare“. Toate acestea ţin, conform legii, de obligaţiile primăriei Miroslava – cea mai bogată comună din judeţ – care, se pare, a uitat de existenţa acestei instituţii de mare tradiţie.

O parte din absolvenţii liceului, urmând tradiţia, devin studenţi, alţii pleacă la lucru în ferme din Danemarca, dar domnul director îşi aminteşte cu amărăciune că sunt destui elevi, chiar din ultimii ani, care părăsesc şcoala pentru că nu au banii necesari pentru cămin, cantină şi chiar autobuz. „Iată, din păcate, o tristă realitate şi eu cred că statul ar trebui să intervină pentru că avem nevoie în agricultura românească de oameni bine pregătiţi.“

Stelian CIOCOIU

Descoperiri de senzaţie în satul ieşean Hândreşti

Şcoala gimnazială din satul ieşean Hândreşti a devenit cunoscută în lumea specialiştilor prin descoperirile arheologice care atestă o neîntreruptă vieţuire, de peste cinci milenii, în această parte a judeţului.

Într-o încăpere modestă, care se vrea în timp un mic muzeu, facem cunoştinţă cu domnul profesor Mihai Gabriel Vasilencu. Absolvent în urmă cu şapte ani al Facultăţii de Istorie din cadrul Universităţii „Al. I. Cuza“, tânărul profesor a revenit în satul natal, sădind în sufletul elevilor săi dragostea pentru localitatea în care s-au născut, pentru istorie.

Pe masă se află Registrul pentru evidenţa analitică a bunurilor culturale, colecţia de arheologie a şcolii din Hândreşti în care sunt trecute exponate care şi-ar putea găsi cu cinste locul în vitrinele unor muzee cu renume. Între acestea, statuete zoomorfe şi antropomorfe, nuclee de silex de mărimi impresionante, topoare din acelaşi mineral cu perforaţie de tip ciocan, dăltiţe răzuitoare, vârfuri de săgeţi, ceramică, râşniţe etc., toate provenind din perioade diferite – neolitică, eneolitică, perioada bronzului şi a fierului.

„Multe dintre acestea, ne spune domnul profesor Vasilencu, sunt aduse de elevi şi trebuie să vă spun că şi eu, copil fiind, găseam pe câmp resturi de ceramică, vârfuri de săgeţi şi altele despre care ştiam doar că sunt foarte vechi. Oricum, am avut o atracţie deosebită pentru acestea, care m-au dus la Facultatea de Istorie. Am revenit apoi în sat şi le-am vorbit copiilor despre dovezile care atestă vechimea multimilenară a aşezării în care trăim.

Singur sau împreună cu ei – avem şi un cerc de arheologie – am continuat să cercetăm împrejurimile, iar rezultatele activităţii noastre se pot vedea aici. Sigur, nu avem posibilitatea să efectuăm săpături şi ne mulţumim cu ceea ce găsim în urma lucrărilor agricole. Copiii sunt fascinaţi de toate aceste descoperiri şi, trebuie să vă spun, nu o dată şi oameni în vârstă vin cu cioburi de ceramică sau cu alte obiecte descoperite în urma plugului, cerând lămuriri asupra vechimii şi provenienţei acestora.

Reuşim să salvăm multe astfel de obiecte, ca de pildă cele confecţionate din lut, care altfel s-ar distruge în timp, şi să le punem la dispoziţia specialiştilor spre studiu şi cercetare. Un exemplu îl constituie cele patru râşniţe din perioada neolitică pe care le-a adus, la un moment dat, unul dintre săteni, pe numele său Gheorghe Acatrinei.

Am primit şi sprijinul specialiştilor. Împreună cu Facultatea de Istorie din cadrul Universităţii ieşene, prin persoana domnului lector universitar Vasile Cotiugă, am iniţiat un proiect şi efectuăm cercetări cartând, în unele zone din preajma satului nostru, aşezări, aşa cum spuneam, din perioade diferite.“ Dar descoperirea care a făcut cunoscut numele satului Hândreşti şi pe cel a tânărului profesor a fost una senzaţională: două plăcuţe dreptunghiulare de gresie pe care sunt incizate semne sau caractere care par a fi primele forme de scriere din istoria lumii. Domnul profesor Vasilencu crede că cele două tăbliţe cu inscripţii misterioase se aseamănă cu „alfabetul celţilor“. Ele par a fi asemenea celor de la Tărtăria, cu o vechime de peste 5.500 de ani.

Este posibil ca acestea să fie primele forme de scriere din istoria lumii, folosită de populaţia de pe aceste meleaguri? Este o întrebare la care specialiştii vor da, cu siguranţă, în timp un răspuns. Deocamdată profesorul Mihai Gabriel Vasilencu a făcut cunoscute şi alte descoperiri: urme ale unor locuinţe de formă dreptunghiulară cu podină de lutuială arsă, cuptoare de ardere a ceramicii etc.

Toate acestea atestă, fără îndoială, existenţa în această parte a judeţului Iaşi a unor situri arheologice care, valorificate, ar conduce la o nouă viziune a istoriei noastre vechi şi nu numai. Până atunci profesorul, împătimitul de istorie, omul care îşi iubeşte plaiul natal, satul, visează la apariţia unor sponsori care să-i permită să înceapă deschiderea unor şantiere arheologice pentru că, spune domnia sa: „Ceea ce am aflat e din urma plugului, or cred că marile descoperiri ne aşteaptă încă ascunse.“

Stelian Ciocoiu

La Belceşti – Iaşi şcoala, împrăştiată prin tot satul

• Orele de clasă, în trei schimburi

• Grădiniţă la casa parohială

• La toate solicitările, răspunsul: „Nu sunt bani“

La o masă rotundă având ca subiect starea învăţământului, doamna Ecaterina Andronescu, fost ministru, sublinia că: „Apelul meu se îndreaptă către autorităţile locale şi profesori, să se ajute reciproc pentru ca aceşti bani – e vorba de fonduri europene – să vină spre România şi să se investească în cele mai importante instituţii ale statului, în şcolile noastre.“

Apelul doamnei ministru rămâne, din păcate, o vorbă goală, de vreme ce autorităţile locale, cu atât mai mult profesorii, nu pot face nimic pentru a accesa fonduri europene necesare desfăşurării în condiţii decente a procesului de învăţământ. Că este aşa o demonstrează starea din teren pe care am găsit-o, alături de multe alte exemple, la Belceşti, comună ieşeană cu peste 10.500 de locuitori.

În 2006 aici s-a vrut un campus preuniversitar modern care trebuia să cuprindă clădiri cu săli de clasă, laboratoare, un internat etc. S-a dărâmat o şcoală veche şi s-a început cu entuziasm noua investiţie. Cum n-au mai fost bani, s-a înălţat, cu chiu cu vai, o clădire în care funcţionează şcoala ce cuprinde un liceu tehnologic cu peste 1.000 de elevi, gimnaziu, şcoala primară şi grădiniţa. Una dintre clădiri arată aşa cum se vede în fotografia pe care am realizat-o cu domnul director al liceului, prof. Cătălin Baziliuc.

În lipsa spaţiului necesar, două grupe ale grădiniţei îşi desfăşoară programul în casa parohială, o alta în fostul sediu al poliţiei. Alte trei în spaţii absolut improprii din vestiarul sălii de sport. Copiii din învăţământul gimnazial învaţă în trei schimburi, iar cei din cursul primar îşi desfăşoară programul numai dimineaţa, dar orele încep la 7.30, iar pauzele sunt micşorate.

„Suntem într-o situaţie cu totul deosebită, ne spune domnul director. În cadrul liceului, în care avem trei-patru şi chiar şase clase la unele specialităţi, vin copii din Coarnele Caprei, Spinoasă, Erbiceni, Liteni şi din alte localităţi, astfel încât microbuzele şcolii fac şi 12 curse pe zi. Cu toate greutăţile, aş vrea să spun că Liceul Tehnologic Belceşti s-a situat în fruntea liceelor tehnologice la bacalaureat, pe judeţ, şi cu 80% promovabilitate la evaluarea naţională în anul şcolar care a trecut. Avem rezultate bune şi în ceea ce priveşte participarea la olimpiadele şcolare. Toate acestea sunt rodul muncii profesorilor şi străduinţei elevilor, deşi condiţiile existente aduc mai degrabă cu cele din «Amintiri din copilărie».“

Primarul Constantin Ciobăniţei dă neputincios din umeri: „Pentru a finaliza lucrările la corpul de grădiniţă cu nouă săli de clasă ar fi nevoie de 1,2 milioane lei, o sumă uriaşă pentru posibilităţile comunei noastre. Din păcate, toate demersurile pe care le-am făcut la instituţiile abilitate: Consiliul Judeţean, minister, Inspectoratul Judeţean etc. s-au soldat cu refuzuri mai mult sau mai puţin politicoase care, pe scurt, s-ar putea traduce lapidar astfel: nu sunt bani.“

Iată aşadar starea de fapt din Belceşti, dar numărul exemplelor s-ar putea înmulţi şi nu pot încheia această relatare fără a aminti celor ce diriguesc învăţământul românesc, dar şi Consiliului Judeţean un alt exemplu: în satul vasluian Fâstâci se învaţă în două schimburi, într-o cameră de la cantonul silvic şi, cum băncile străvechi ocupă tot spaţiul, copiii sunt nevoiţi să circule pe deasupra acestora.

Stelian Ciocoiu

SCEPCB Dancu - Iaşi în elita cercetării zootehnice româneşti

Cu o contribuţie importantă la ameliorarea efectivelor din partea de sud-est a Moldovei, Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Creşterea Bovinelor Dancu din judeţul Iaşi este cunoscută prin rezultatele cercetărilor care de-a lungul anilor au vizat deopotrivă ameliorarea şi selecţia vacilor de lapte, precum şi perfecţionarea tehnologiilor de creştere şi exploatare a acestei specii.

Totodată, implicându-se în Programul Naţional de Conservare a Raselor de Taurine, staţiunea ieşeană păstrează un valoros nucleu de vaci din rasa Sura de stepă, conservarea acestui efectiv fiind necesară în vederea păstrării şi utilizării fondului genetic pentru perpetuarea acestei rase.

Ca toate unităţile din cercetarea românească, şi SCDCB Dancu a cunoscut o perioadă de declin, în strânsă legătură cu subfinanţarea cercetării, situaţie care a început să se îmbunătăţească în ultimii ani, când unitatea a derulat importante proiecte de cercetare cu finanţare asigurată de la bugetul de stat, dar mai cu seamă din fonduri europene.

Centru de excelenţă în creşterea bovinelor

– Cum aţi reuşit să obţineţi fondurile necesare în condiţiile subfinanţării cercetării, mai ales că, în ceea ce priveşte banii europeni, mulţi dintre directori, colegi de ai dumneavoastră, se plâng că accesarea proiectelor este extrem de dificilă, drept pentru care unii renunţă?

– Nu este un secret. Şi noi am luptat foarte mult, am insistat, dar am avut colaboratori de nădejde, între aceştia Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad“, care ne-a fost alături. Am reuşit, ne spune domnul prof. univ. dr. Teofil Creangă, directorul unităţii, să accesăm proiecte care ne-au permis să ne dezvoltăm atât baza de cercetare cât şi ferma. Cu banii primiţi am reuşit să finalizăm unele investiţii care vizează modernizarea la nivelul standardelor europene a biobazei experimentale prin dotarea cu aparatură de cercetare şi determinare de înaltă performanţă în realizarea proiectelor care se vor desfăşura în următorii ani în activitatea noastră. Pentru toate acestea SCDCB Dancu a primit titlul de Centrul de Cercetări de Excelenţă în Domeniul Creşterii Bovinelor.

Asigurăm astfel şi o extensie către crescătorii de bovine din zona Moldovei, având posibilitatea să-i informăm operativ cu noutăţile în domeniu, astfel încât tot mai multe ferme să tindă la un nivel de performanţă.

Laboratoare performante pentru tinerii specialişti

– Câţi specialişti lucrează în cercetare?

– Acum lucrăm cu şapte specialişti. Nu cu multă vreme în urmă am avut în cadrul staţiunii tineri talentaţi, şefi de promoţie, care ne-au părăsit însă din cauza salariilor mici şi a condiţiilor improprii de lucru, plecând unii tot în cercetare, în afara hotarelor ţării.

Şi aş mai vrea să subliniez un fapt: pentru toţi cei care lucrează în cercetarea agricolă – şi nu sunt mulţi,  4-500 la nivelul ţării – retribuţia lor este mult prea mică. De aceea cred că intervenţia statului este necesară, astfel încât să se asigure de la buget 50 la sută din salariu, iar cealaltă jumătate din producţiile obţinute şi din rezultatele cercetărilor realizate în aceste unităţi. Este imperios necesară o asemenea măsură pentru că, aşa cum arată statisticile în România – în comparaţie cu alte ţări –, seminţele (grâu, porumb, orz etc.) se vând la cel mai ridicat preţ. Situaţia se va agrava şi arată încă o dată degradarea cercetării prin lipsa investiţiilor. Consecinţa? Producţii mai mici şi mereu mai scumpe.

Sunt bucuros să vă spun că finalizăm o investiţie deosebit de importantă pentru îmbogăţirea bazei materiale la nivel european. În clădirea modernă pe care aţi vizitat-o sunt laboratoare în care tinerii cercetători îşi vor desfăşura activitatea. Vor fi circa 15 – am început să angajăm, deocamdată pe timp limitat, cât ne permite legislaţia. Aici se pot asigura segmentele creşterii bovinelor: putem crea embrioni cu fecundaţia in vitro, astfel încât fermele să beneficieze de aportul genetic creat în acest sens. Într-un alt laborator se va putea determina calitatea furajelor, a raţiilor furajere la nivele productive sau analize bacteoriologice pe care unii fermieri le fac acum doar la Viena.

Avem posibilitatea, de asemenea, de a determina toţi parametrii calitativi ai laptelui, astfel încât reprezentanţii unei cunoscute fabrici de procesare de la Vatra Dornei, văzând care este nivelul de dotare, şi-au exprimat interesul de a face aici o serie de determinări.

Să mai amintesc că laboratorul de genetică dispune de o electroforeză performantă, microscop electronic etc., într-un cuvânt de tot ce este la vârf în materie de dotare la nivel european.

Un viitor Institut Naţional de Cercetare

– Rezultatele de până acum obţinute în cercetare, dar şi în producţie au găsit un ecou...

– Aşa este. Forul nostru tutelar, Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice, a făcut propunerea ca SCDCB Dancu să fie transformată în institut naţional de cercetare în creşterea bovinelor. Ar fi primul institut naţional de cercetare din Moldova într-o ramură din domeniul agricol. Ne bucură această iniţiativă şi e, cred eu, o recunoaştere a ceea ce s-a realizat până acum în staţiunea noastră.

– Sigur, aplicarea în practică a rezultatelor cercetării sunt evidente în fermă.

– Cu toate greutăţile pe care le-am avut, am reuşit de-a lungul anilor să păstrăm relativ constant efectivele de animale. Acum ferma are 850 de capete, dintre care matcă 455, şi ne vom menţine la acest nivel, în condiţiile în care am reuşit să păstrăm intacte cele 560 ha teren de care dispune staţiunea. Animalele sunt performante la nivelul zonei de influenţă, adaptate la condiţii, create în cadrul unităţii prin material seminal congelat „importat“ de la taurii cei mai performanţi.

Pe viitor vrem să finalizăm bucătăria furajeră şi silozurile pentru cereale, să realizăm un modern management al dejecţiilor şi să modernizăm un adăpost pentru tineretul bovin.

Anul viitor, cu banii pe care îi vom primi de la Uniunea Europeană, vom construi un adăpost experimental pentru taurine, numit şi Zootron, în care fiecare animal, pus în condiţii specifice – hrănire, presiune etc. – va beneficia de un control complet.

Stelian Ciocoiu

Cu sprijinul Uniunii Europene Trifeşti - Iaşi, destinaţie turistică

În luna iulie 1911, ziarul ieşean Opinia, anunţându-şi cititorii că au la dispoziţie un „tren de plăcere“ care îi poate duce zilnic la „scaldă“ pe malul Prutului, la Ungheni, anunţa şi faptul că o plajă de mare frumuseţe îi aşteaptă pe doritori, pe malul aceluiaşi râu, şi în comuna Trifeşti. Locul era cunoscut de multă vreme. În satul Hermeziu, tatăl scriitorului Costache Negruzzi a ridicat un conac vizitat de toată protipendada Moldovei din acea vreme: domnitorii Mihail Sturza şi Alexandru Ioan Cuza, scriitori şi oameni politici ca Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri şi mulţi alţii.

Aici reveneau la casa părintească, alături de Costache Negruzzi, fiii şi nepoţii săi, Iacob Negruzzi, Leon Negruzzi, primar şi prefect de Iaşi, generalul M. Negruzzi, rezident regal al Ţinutului Prut, sau Ella Negruzzi, prima femeie avocat pledant din România.

Toate aceste locuri încărcate de istorie şi de o mare frumuseţe, din păcate uitate în timp, au făcut ca cei care conduc destinele comunei, în frunte cu tânărul şi ambiţiosul primar Alexandru Ivănucă, să acceseze un proiect cu bani europeni Promovarea produselor turistice specifice zonei Trifeşti, proiect selectat în cadrul Programului Operaţional Regional şi cofinanţat de Uniunea Europeană prin Fondul European pentru Dezvoltare Regională.

Odată aprobat proiectul, începutul a fost făcut prin organizarea Zilelor comunei Trifeşti. Numeroşilor oaspeţi din Iaşi, dar şi din alte judeţe ale ţării le-au fost prezentate produsele turistice promovate cu specific local. Între acestea conacul familiei Negruzzi, declarat în anul 1997 Muzeul Anului alături de alte 60 prestigioase instituţii similare din 20 de ţări, dar şi biserica, monument istoric, ridicată în 1839 de Costache Negruzzi şi unde îşi dorm somnul de veci tatăl părintelui nuvelei istorice româneşti şi alţi membri ai familiei.

Oaspeţii au fost conduşi apoi pe malul râului Prut, unde au admirat mărimea şi frumuseţea plajei „cu un nisip fin ca la Mamaia“, cum spunea moş Costache Bordeianu, un om al locului şi împătimit pescar care le-a destăinuit celor prezenţi câteva din secretele pescuitului somnului, crapului şi mrenei care se găsesc aici din belşug, rămâne doar să fii un pescar iscusit şi să ai noroc.

Un alt obiectiv  care a stârnit interesul oaspeţilor a fost rezervaţia de cărpiniţă, arie protejată ce se întinde pe 35 ha în pădurea Roşcani, un arbust întâlnit doar în Dobrogea şi în sudul Olteniei.

Oameni gospodari şi harnici, trifeştenii şi-au primit cu plăcere musafirii. În gospodăriile lor împodobite sărbătoreşte au fost ospătaţi cu sărmăluţe şi plăcinte „poale-n brâu“, dar şi cu afumăturile din carne de porc cu un gust „cum nu se mai află“, vorba unui băcăuan care a văzut pentru prima dată Prutul – râul ce desparte în două un neam – şi care şi-a propus să revină cât mai curând împreună cu familia.

„Primul pas a fost făcut, ne-a declarat primarul Alexandru Ivănucă. Trifeşti – destinaţie turistică înseamnă valorificarea obiectivelor de care dis­punem prin creşterea numărului de turişti din întreaga ţară, noi locuri de muncă în ideea că, atraşi de frumuseţea locurilor, turiştii vor dori să poposească mai mult în comuna noastră şi de aici agroturismul, pentru care avem toate condiţiile, şi prin acţiunea de marketing şi publicitate sperăm să atragem şi investitori. În comuna noastră există condiţii deosebit de favorabile. Trifeştenii sunt iscusiţi grădinari, iar livezile care, aţi văzut, acoperă satul pot oferi materie primă din belşug pentru procesarea legumelor şi fructelor şi, cine ştie, ne gândim şi la piscicultură în bazine special amenajate.“

Stelian CIOCOIU

La Bivolari - Iaşi porcul mistreţ, animal în gospodărie

În peregrinările noastre prin satele Moldovei am consemnat, e drept încă timid, revenirea la unele vechi îndeletniciri, cum ar fi creşterea viermilor de mătase, a şinşilei – un animal apreciat pentru blana sa preţioasă, a struţilor, melcilor ori... a râmelor, toate acestea aducătoare de bune câştiguri.

Zilele trecute am fost în satul Tabăra din comuna ieşeană Bivolari, unde un gospodar, pe numele său Gheorghe Aniţoaiei, creşte ... porci mistreţi.

„Ideea, îmi spune gospodarul, a fost a feciorului meu care lucrează în străinătate de mai bine de 12 ani. Văzând în multe ţări europene că a apărut şi se dezvoltă cu succes creşterea acestui animal, ne-am gândit să începem şi noi o astfel de afacere. Am procurat din Transilvania trei femele şi un mascul. Le-am creat condiţii optime, cât mai apropiate de habitatul lor natural, şi aşa au apărut primii godaci mistreţi care, iată, cresc într-o gospodărie din această parte de ţară.“

Ne conduce în spatele casei, unde sunt amenajate adăposturile. În trei din acestea vedem scroafe, acum cu cinci-şase purcei, care pot ajunge până la 12 capete la o fătare la maturitate. Separat în alte boxe, masculii, iar în faţa acestora, suprafeţe împrejmuite pentru aceştia şi femele, unde cele 27 de capete de mistreţ, cât numără acum „microferma“, cum o numeşte glumind gospodarul, se pot plimba în voie. Alături, în curtea fiului său plecat la lucru, ne arată două femele de porc domestic încrucişate cu mistreţi. „De Crăciun o să vedem ce o să iasă.“

Muncă mai puţină, cheltuieli mai mici

Aflăm că mistreţii sunt mult mai uşor de întreţinut decât porcii domestici. „La boxe le fac curăţenie o dată pe săptămână, iar în padocuri – ca să spun aşa – în aer liber o dată pe an. Nu e nevoie de condiţii speciale, de adăposturi încălzite iarna, ba mai mult, se simt minunat când au posibilitatea să se plimbe prin zloată şi zăpadă.“ Gospodarul ne spune că, de mai bine de un an, de când creşte mistreţi, n-a apelat la doctorul veterinar.

Sunt hrăniţi de două ori pe zi cu uruială din porumb, orz, grâu şi şroturi de floarea-soarelui. La 100 kg din astfel de amestec, stăpânul locului adaugă 300 g de sare. În aceste condiţii, mistreţii iau în greutate circa 10 kg pe lună, iar la maturitate masculii pot atinge între 250 şi 300 kg, iar femelele până la 250 kg.

O afacere de perspectivă

Domnul Aniţoaiei a sacrificat până acum doi mistreţi pentru nevoile gospodăriei, iar rezultatele au confirmat interesul de care se bucură în străinătate creşterea în fermă a acestui animal. Carnea, deosebit de gustoasă, nu are colesterol. La greutatea de 110-120 kg, grăsimea, mult mai subţire, nu depăşeşte un centimetru, iar la sacrificare, poate fi luată odată cu pielea.

Preţurile sunt pe măsură: dacă un kilogram de porc domestic costă în viu 10 lei, cel de mistreţ depăşeşte 20 de lei. Un vier de 200 kg se vinde cu 400-500 euro, iar trei femele şi un mascul, la vârsta de trei luni, când ajung la 25-30 kg, se vând cu o mie de euro!

Vestea că gospodarul din Tabăra creşte porci mistreţi s-a răspândit cu repeziciune. „Sunt solicitat permanent de doritori din întreaga ţară care vor să cumpere purcei. Am hotărât însă să creştem numărul capetelor până la o sută şi, dacă totul va merge bine, să extindem afacerea, cu atât mai mult cu cât carnea de mistreţ se bucură de mare căutare în Europa. Cred că şi cele văzute pe Internet o confirmă, porcul mistreţ oferă carnea viitorului.“

Stelian CIOCOIU

Livezile revin la Bălţaţi-Iaşi

• Plantaţii noi pe zeci de hectare
• Material săditor livrat în întreaga ţară
• Dobânzi înrobitoare la instituţiile de credit

După ce, timp de 20 de ani, livezile, care au dus faima comunei ieşene Bălţaţi până departe, au dispărut încetul cu încetul, timid şi-au făcut apariţia noi plantaţii de pomi aparţinând unor oameni ai pământului care se încăpăţânează să ducă mai departe o ocupaţie moştenită din bătrâni.

Unul dintre aceştia este şi domnul ing. Mihai Hlihor, administratorul unei pepiniere. „Ne-am născut între pomi, ne spune zâmbind dl Hlihor. Dovadă faptul că şi alţi doi fraţi ai mei sunt patronii unor societăţi având ca obiect de activitate producerea de puieţi, iar cu soţia mea am fost coleg de facultate la USAMV «Ion Ionescu de la Brad». Şi dacă mai adăugăm că mulţi consăteni, majoritatea tineri, au plantat livezi, putem spune că pomicultura a revenit la Bălţaţi.“

A lucrat în cooperativa de producţie şi, după dispariţia acesteia, s-a privatizat, punând bazele producerii de material săditor pe terenul pe care îl avea de la părinţi. Începutul a fost greu. În primii doi ani a vândut câte trei mii de puieţi. Muncind din greu cu toată familia şi câştigând încrederea clienţilor, a diversificat oferta, astfel încât firma a ajuns cunoscută nu numai prin calitatea pomilor, ci şi prin butaşii de trandafiri şi stolonii de căpşuni livraţi în întreaga ţară.

Acum firma dispune de patru hectare de pepiniere cu câmpurile I, II şi seminceri altoind circa 100 mii de pomi pe an.

Cu eforturi financiare deosebite – credite, împrumuturi de la prieteni, dar şi cu fonduri SAPARD – a plantat, în 2006, 17 ha de livadă. S-a extins apoi la 32 ha cu măr, cais, piersic, urmând ca, în perspectivă, suprafaţa să ajungă la 50 ha. „E o muncă de la un capăt la celălalt al anului, subliniază dl Hlihor. Acum, cu 12 salariaţi pe care îi avem, executăm primele tratamente pentru combaterea păduchelui de San-José şi al altor dăunători, paralel cu tăierile ramurilor atacate de făinare. Mă bucur de zăpada căzută din belşug, aştept şi alte ninsori ca să nu mai avem parte de seceta de anul trecut când, pentru a salva livada, am udat manual fiecare pom de cinci ori cu câte 10-15 l de apă.“

Valorificarea producţiei, o problemă

Odată cu intrarea pe rod a livezii, încercările de a livra marfă marilor magazine a eşuat. „Taxele exagerate pentru expunerea la raft, ne spune şi doamna ing. Elena Hlihor, importul de mere din Polonia, Ungaria etc. ne-au închis accesul la marile magazine. De aceea vindem marfa prin pieţe, dar şi aici sunt probleme cu intermediarii care, nu o dată, sunt înţeleşi cu conducerea pieţelor.

Iată de ce ing. Hlihor face demersuri pentru ca, accesând fonduri europene, să construiască un depozit modern care să-i permită să păstreze merele mai mult timp şi să nu mai fie la mâna intermediarilor. Şi tot pentru o valorificare mai eficientă a producţiei are în vedere achiziţia unei linii de sucuri concentrate. „În ceea ce mă priveşte, spune dl Hlihor, fondurile europene mi-au dat posibilitatea să mă dezvolt, aşa cum spuneam, la înfiinţarea primei livezi utilizând şi un proiect SAPARD.“

O bancă a agricultorilor

Ca orice agent economic, şi societatea din Bălţaţi utilizează credite la care dobânda, plus diferite comisioane, ajunge la 17-18%. „Este o dobândă înrobitoare, subliniază interlocutorul meu, în condiţiile în care statul găseşte noi mijloace de spoliere a agricultorilor, în loc să-i sprijine. Cum e posibil, se întreabă retoric dl Hlihor, ca, după ce în 2011 am asigurat culturile de rapiţă şi grâu, aşa cum prevedea legea, la 1 ianuarie 2012 aceasta să fie abrogată, astfel încât statul a rămas cu banii din asigurări, iar agricultorul cu paguba. E nevoie ca statul să sprijine agricultura prin înfiinţarea unei bănci specializate care să ofere celor care lucrează pământul bani cu dobândă subvenţionată. Exemplele nu lipsesc. În 1996, când a apărut SAPARD, dobânda a fost de cinci la sută. E adevărat însă că cele mai mari sume au fost luate de cei care dispuneau de pile-cunoştinţe-relaţii. Oricum însă, ideea rămâne şi dezvoltarea agriculturii româneşti depinde, spun eu, de apariţia acestei instituţii şi nu, în ultimul rând, de simplificarea formalităţilor impuse de instituţiile bancare agricultorilor care solicită un credit.“

Stelian CIOCOIU
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.3, 1-15 FEBRUARIE 2013

La Staţiunea pomicolă Iaşi cercetare fundamentală cu bani din... casieria unităţii

• 200 ha de livadă plantate în ultimii ani
• La ordinea zilei, reorganizare şi noi tehnologii
• Nu sunt bani nici pentru brevetarea soiurilor

Între unităţile de cercetare din agricultură, Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Iaşi ocupă un loc aparte. În 35 de ani aici s-a desfăşurat o intensă activitate ştiinţifică, printre rezultate numărându-se crearea a 24 noi soiuri de cireşi dulci, trei soiuri de vişin şi patru de nuc şi, ceea ce este mai important, în condiţiile în care mai toate unităţile de profil trăiesc de pe o zi pe alta, unitatea ieşeană nu numai că a supravieţuit dar cunoaşte, în ciuda greutăţilor de ordin financiar, o oarecare dezvoltare.

.... articolul complet pe baza de abonament, detalii ....

Stelian CIOCOIU
LUMEA SATULUI NR.23, 1-15 DECEMBRIE 2012

În judeţul Iaşi seceta şi alte necazuri ale legumicultorilor

Seceta, pe care oamenii mai bătrâni ai satelor o aseamănă cu cea din 1946, a afectat în mod deosebit legumicultura. După o muncă fără preget, care se declanşează odată cu începutul anului, legumicultorii vestiţi din Bosia, Răducăneni, Chicirea, care aprovizionau din belşug pieţele oraşului Iaşi şi nu numai, acum, în toamnă, fluieră a pagubă. Tot păgubiţi sunt şi cumpărătorii care găsesc în pieţe legume de proastă calitate, puţine şi scumpe.

.... articolul complet pe baza de abonament, detalii ....

Stelian Ciocoiu

REVISTA LUMEA SATULUI NR. 20, 16-31 OCTOMBRIE 2012

Abonează-te la acest feed RSS