Adama 04 mai 2020
update 5 Jul 2020

Între Cer și Pământ

La Meteora (Grecia) nici nu știu cum e bine să te duci: ca turist, ca om smerit pregătit pentru o rugă, ca iubitor de natură sau ca pasionat de istorie și arhitectură. Un sejur complet permite să fii toate la un loc, dar în excursiile de-o zi, așa cum le organizează tour-operatorii noștri sau alte grupuri ce se ocupă de așa ceva, e clar că trebuie să alegi o anumită ipostază, fiindcă n-ai timp pentru toate trăirile, într-o ședere de câteva ore. E atât de bogată Meteora în sentimente încât pur și simplu te copleșesc.

Și începem mai întâi cu înălțimile, cu drumul care șerpuiește printre stânci; ele în sine provoacă emoție, foarte multă emoție, mai ales dacă există temerea de altitudine. De altfel, chiar denumirea înseamnă, ad litteram, „mijlocul cerului“, „suspendat în aer“ sau „sus, în ceruri“; deci cam aceasta e trăirea încercată când te aventurezi, pe o rută destul de abruptă, de la șes direct spre culmi mărginite de hăuri.

Pe urmă e natura. Meteora chiar te lasă fără grai! Unicitatea ei este validată de înscrierea, în 1988, în Patrimoniul Mondial UNESCO. Fenomenul fizic de formare a stâncilor (o imaginație bogată le vede ca pe niște uriașe stalactite) este unic în lume; formațiunea ar fi luat naștere grație unui con în formă de deltă, constituit din pietre de râu și nămol, care se vărsau în lacul tessalic. După separația geologică a munților Olimp și Ossa, apele lacului s-au retras în Marea Egee, prin valea Tembi, lăsând în urmă aceste stânci uriașe, înalte de până la 400 metri. Nu știu exact ce înseamnă procedeul acesta geologic, dar știu că enormele statui din piatră sunt fabuloase. Ciudate și fabuloase.

Meteora DSC01066

Și-ajungem cu povestea la mănăstiri, al doilea cel mai mare complex din Grecia, după Muntele Athos. E greu să înțelegi ce i-a determinat pe oameni să dorească să urce mănăstirile în vârful stâncilor. Fiindcă niciuna nu e altfel, ci toate sunt plasate ca niște acoperișuri, în capătul unui masiv. O lectură scurtă (dacă ghidul nu este suficient de atent la detalii) ne dezvăluie motivul ori o parte din motiv: oamenii s-au retras acolo pentru a scăpa de turci și albanezi. Dar cealaltă latură ține neapărat de credință, de aspirația omului către Cer, către Dumnezeu. Stâncile au fost locuite de pustnici încă din secolul al XI-lea. Și tot ei, într-o temeritate admirabilă, au construit 24 de biserici și spații de locuit în vârful stâncilor. Astăzi, mai sunt 6 dintre acestea, restul fiind abandonate sau distruse de cei care au râvnit la teritoriile grecești. Primul însă care face acest uriaș pas spre cer este Sf. Atanasie din Meteora, expulzat din Republica monsatică Muntele Athos; împreună cu alți adepți a fondat Mănăstirea Marele Meteor, prin anul 1378, pictura fiind adăugată un secol, respectiv, două secole mai târziu, în anii 1483 și 1552. De altfel, toate lăcașurile sunt construite în sec. XV-XVI... Cum? În ce fel au urcat materialele 300 sau 400 m, dat fiind faptul că pereții stâncilor sunt abrupți, cât a durat operațiunea în sine, fiindcă a fost, clar, o muncă de Sisif, câte vieți s-or fi curmat... Cu tehnica de astăzi, e-n ordine, s-ar putea construi chiar și zgârie nori, dar noi vorbim de timpuri de acum 500-600 de ani...

În fine, din toate aceste întrebări se nasc deopotrivă admirația, curiozitatea, uluiala și teama. Fiindcă, ei da, a urca la mănăstiri, pe niște scări strâmte, mărginite de abis, dăltuite la începutul anilor 1900, înseamnă să ți se strângă sufletul a teamă. Dar ei, cei care au suit materialele cu cârca (mai târziu pe scripete), pe abrupturi, fără scările securizate de azi, ce sentimente or fi încercat, cum le-a fost? Această întrebare m-a dominat zile întregi după ce-am vizitat Meteora. Și tot zile întregi am avut pe retină acest peisaj unic și straniu în același timp. Aproape că nu știam cum să-i mulțumesc lui Dumnezeu că ne-a dăruit locuri și oameni care să le înnobileze. Iar mie șansa să le admir!

Maria BOGDAN

  • Publicat în Turism

Ce au grecii și noi nu

Grecia e plină de români. Români turiști și români care s-au stabilit definitiv ori doar să muncească acolo. Emigrația nu este numai actuală; în urmă cu aproape 2.000 de ani, în timpul ocupației romane,  sute de vlahi au fost trimiși în nordul Greciei, actuala Macedonie Centrală și Macedonie de Vest, să facă agricultură, cu precădere zootehnie. Și România este plină de greci încă din timpul sau chiar dinaintea domniilor fanariote. Avem așadar un trecut comun care ne leagă dincolo de granițe și care a generat o amiciție între națiuni parcă dintotdeauna.

grecia 1

Să începem altfel: Grecia are o populație de 10,8 milioane de locuitori, România – de 19,7 milioane de locuitori (populație rezidentă); Grecia se întinde pe 131.990 kmp, România – pe 238.937 kmp; Grecia are un PIB pe cap de locuitor de 28.434 dolari, România – de 23.626,373 dolari; PIB-ul total al Greciei era de 318.082 miliarde de dolari, al României – de 465,564 miliarde de dolari; Grecia avea, în urmă cu 2 ani, 2.550 km de autostrăzi, România – aproape 800 km; Grecia și-a căpătat independența (recunoscută) în 1830, România – în 1877, dar România Mare s-a constituit abia în 1918; Grecia a fost măcinată de un război civil între comuniști și anticomuniști, România a trăit efectiv comunismul vreme de 40 de ani; Grecia a aderat la Uniunea Europeană în 1981, România – în 2007; în 2017 Grecia a primit în jur de 29 de milioane de turiști, România – 12 milioane, români și străini laolaltă; patrimoniul mondial UNESCO cuprinde 17 obiective din Grecia și doar 7 din România. Ambele țări au un trecut fabulos, cu un plus enorm pentru Grecia, leagăn al culturii mondiale în perioada Greciei Antice. Grecii îl venerau pe Zeus, românii pe Zamolxe și amândouă, astăzi, au o populație majoritar ortodoxă.

Tunel lung de 6 km, construit în 5-6 ani

grecia 6

În 1981, după ce au aderat la UE, grecii au dus-o, boemi cum sunt, în dorul lelii. Nu știm cine anume a tras mai mult de ei: autoritățile de la Atena, Uniunea Europeană sau Germania? Cert este că, după un timp, elenii și-au dat seama că, dacă nu au infrastructură rutieră, sunt morți din punct de vedere economic, o economie susținută în principal de turism, servicii, industrie, flotă comercială și agricultură. Așa că s-au apucat de construit drumuri, mai ales cu bani europeni. Se spune că au atras numai pentru infrastructura rutieră 3,6 miliarde de euro de la Bruxelles. Proiectele și construcția au revenit întâi firmelor străine, germane, de preferință, după care au intrat puternic pe piață companiile autohtone, cele care le și întrețin astăzi. De exemplu, pe secțiunea de autostradă Evangelismos-Skotina, lungă de 25 de kilometri, grecii au construit un tunel de 6 km, cel mai mare din Balcani. Tunelul și autostrada au început prin 2007-2008, investiția a stagnat în timpul crizei financiare, dar lucrările au fost reluate după 2014, fiind finalizate în 2017. Tunelul Tempi este precedat și succedat de altele două – și acelea destul de lungi, până în 2 km.

Tunelul nostru, de pe vremea lui Ceaușescu, măsoară 887 m

Ca să facem o comparație, nouă ne-a luat vreo 6 ani să legăm autostrada Ploiești de București, printr-un crâmpei de magistrală de vreo 3 km, și n-am reușit să realizăm nici astăzi acest lucru! Pe urmă, noi ne luptăm de 14 ani cu Autostrada Transilvania și n-am finalizat-o nici în prezent. Fiindcă vorbim despre drumurile din zona montană, aproape ne-am plictisit de când se discută despre tronsonul Comarnic – Brașov, parte a magistralei Transilvania. Să fie anii 2003-2004... Ba nu: Ceaușescu este cel care a aderat prima dată la ideea construirii unui drum de mare viteză peste Carpați astfel că, între anii 1967 și 1970, a comandat la Iptana un studiu în acest sens. În anul 1977, zece state din centrul și estul Europei, printre care și România, au elaborat programul european pentru realizarea unei infrastructuri integrate (coridoare de transport PanEuropene). Regimul comunist s-a dus, cum și ideea autostrăzii a fost abandonată mai bine de un deceniu. Ea a revenit după anul 2000... Cât despre tronsonul Comarnic – Predeal – Brașov, lucrarea a fost atribuită de ministrul Radu Berceanu, următorul Guvern a anulat licitația, a fost apoi realizată o alta, anulată și aceea... Și uite așa au mai trecut anii fără să se fi mișcat un pai. Guvernul de acum a venit, la rându-i, cu o altă idee, cea a unui parteneriat public-privat, în vreme ce banii europeni stau și ne așteaptă... Cât despre tuneluri... România dispune de unul rutier, în lungime de 887 m, cel mai mare din țară, realizat pe Transfăgărășan, dar pe vremea lui Ceaușescu!

Cum își vând ei produsele turistice și cum procedăm noi

grecia 3

Evident că Grecia are o natură fabuloasă. Cum și România are o natură la fel de fabuloasă. Grecii au arhipelaguri cu aproape 6.000 de insule (sau 2.000, în funcție de clasificare), noi avem o Deltă și o Dunăre spectaculoase; grecii au deschidere la trei mări, noi numai la una; grecii au Muntele Olimp, sălașul mitic al zeilor greci, noi avem Sfinxul și Babele, cu trimitere la Zamolxe etc. În fine, clima lor e diferită, cultura, de asemenea, diferită.

Dar...

În Muntele Olimp există un canion la capătul căruia elenii susțin că-și făcea Zeus baie. Acest produs turistic este vândut cum nu se poate mai bine, sute de turiști aventurându-se, zilnic, pe cursul apei, pe un traseu destul de periculos, să vadă acea... poveste. O iluzie, în fapt. Dar ei au fabricat din nimic ceva care susține financiar orașul de la poalele Olimpului, Enipea. Spre deosebire, ca să luăm un singur exemplu, viceprimarul orașului Galați zicea, deunăzi vreme, că n-o să stea el în mijlocul Dunării, să-i ademenească pe turiști, fiindcă de regulă aceștia vor numai „drog, sex și păcănele“.

În Grecia, turiștii români știu să mențină curățenia; acasă la ei... nu! Cum ar fi fost dacă la Oltenița, port pentru navele de croazieră, dar și de acostare în răstimpul vizitelor la București, ar fi fost curat lună? Dar nu, Dunărea e plină de sticle și pungi de plastic, mărăcinii – la fel, plus că turiștii sunt fugăriți de câinii maidanezi. Pardon, aici ne asemănăm: și grecii au maidanezii lor!

grecia 2

Alt exemplu simplu (nu vă oferim istorioare din celebrele lor insule sau capitala țării, ca să nu spuneți că suntem incorecți): există un sătuc, între Veria și Edessa, supranumit „capitala berzelor“, localitatea devenind subiect de documentar pe canalul National Geographic. Știți câte cuiburi am numărat pe strada principală? Vreo 10-15! Noi avem în Transilvania, dar nu numai, sate cu cel puțin 100 de cuiburi, dar nu știe nimeni de populația de berze de la noi... Asta pentru că nouă ne-a trecut prin minte altceva, să promovăm țara ba cu frunza, ba cu oaia, ba cu Dracula...

Religia lor ortodoxă, dincolo de Athos – munte pe care noi nu-l avem, dar deținem în schimb splendori ale ortodoxiei în Bucovina și Maramureș (patrimoniul Unesco) ori ale altor culte (biserici fortificate, în Ardeal) – a creat „ochiul Maicii Domnului“ sau „ochiul magic“, o legendă care vinde produse de milioane de lei/an în toată țara. Nouă ne-a ars să tocăm câteva zeci de milioane pe-un referendum...

Ei au stâlpii din piatră Meteora, în vârful cărora s-au construit mănăstiri ortodoxe medievale... Dar și noi am fost creștinați de Sf. Andrei și avem o salbă de mănăstiri de o rară frumusețe. Numai că ale lor sunt vizitate de români care nu le-au văzut, în întregime, pe ale noastre! Și exemplele pot continua!

grecia 5

În loc de concluzii

Grecii, ca turcii sau bulgarii, au dealuri întregi aride, fără vegetație. Abia văzând uscăciunile lor ne dăm seama de ce ne-au cotropit sudicii teritoriile, în decursul istoriei... Trebuie să spunem așa: România are locuri uluitoare. Natură uluitoare. Bucăți de istorii uluitoare. Dar n-are și oameni la fel, care să știe să creeze povești din nimic. Care să știe să crească economii din Deltă, Marea Neagră sau Carpați, fie chiar și din dunele de nisip din Oltenia sau munții golași din Dobrogea. Dimpotrivă, am cam dărâmat ce-am avut... Admirăm, apoi, ce-i străin, cu un neînțeles dispreț pentru ceea ce este românesc... Și ce mai facem noi? Mizerie multă! Mizerie de toate felurile... politică, economică și mizerie – mizerie peste tot unde prindem un colț de verdeață!

Maria Bogdan

Corfu, insula măslinilor și a curei heliomarin - peisagistice

Într-un scurt concediu, la final de aprilie și început de mai ale acestui an, am vizitat Insula Corfu din Grecia.

De la distanță din feribot am fost impresionat de verdele intens al unei vegetații lemnoase care, cu mici excepții unde erau câteva stâncării calcaroase, acoperă întreaga insulă de la nivelul mării până la 906 m altitudine, cât măsoară Pantokrator, cea mai înaltă culme din partea nordică.

Istoria acestor locuri este deosebit de fră­mântată, începând cu legendarul Ulise, eroul de la Troia, naufragiat pe plaja Ermones, unde a fost salvat de Nausica, fiica regelui Feacilor, urmat de invaziile și dominațiile: romane, ilire, vandale, normande, venețiene, franceze și engleze.

Mai aproape de noi, venețienii au stăpânit insula între 1386 - 1797, construind două fortărețe impunătoare și primăria.

În cele peste 4 secole venețienii au continuat să defrișeze întregul fond forestier format din specii de stejari și pini mediteraneeni, obligând populația locală prin convingere sau legi și pedepse aspre să planteze în locul pădurii naturale măslini pentru prețiosul ulei necesar metropolei serenisimei republici. Astfel, peisajul actual puternic antropizat este dominat de măslini seculari, protejați împotriva eroziunii pluviale de terase de piatră prelungi sau semicirculare.

Din acest strat vegetal continuu, format de coronamentul măslinilor, răzbat din loc în loc spre cer chiparoși columnari, care aduc un plus de frumusețe peisajului.

De acest peisaj încântător s-au îndrăgostit și înalte fețe încoronate ale Europei, cum a fost împărăteasa Austriei și Ungariei Elisabeta (Sissi) soția împăratului Franz – Iosif I de Habsburg, care între anii 1889 și 1891 a construit o frumoasă reședință de vară la Ahilio, lângă capitala insulei.

Plajele aurii din golfuri liniștite atrag în perioada estivală mii de turiști cazați îndeosebi în pensiuni agroturistice cocoțate pe stânci sau înecate în verdeață și flori multicolore, cu terase panoramice însorite, îndreptate spre Marea Ionică.

Taverne primitoare cu produse și muzică grecească te îmbie la tot pasul să le treci pragul. În capitala cu același nume există o sumedenie de muzee, biserici vechi, magazine artizanale și de alte mărfuri atrăgătoare, care te fac să deschizi larg punga pentru a le achiziționa ca amintire sau utilitate.

Într-un cuvânt, Corfu mi-a lăsat una dintre cele mai frumoase impresii din multele insule grecești pe care le-am vizitat de-a lungul timpului.

Teodor MARUȘCA

GALERIE FOTO


  • Publicat în Turism

O perspectivă elenă. Despre lumea şi timpul nostru

Avem în faţa noastră un om înalt, vioi şi atrăgător, plin de vervă, predispus la dialog când este vorba de şcoală, de viaţa şi timpul nostru şi, mai ales, de comunitatea din care face parte, cea elenă, pe care o reprezintă în Parlamentul României. Este deputatul Dragoş Gabriel Zisopol, aflat la al doilea mandat, cadru didactic universitar la UPG Ploieşti, cunoscut aici drept o personalitate în plină ascensiune profesională şi nu numai, preşedinte al Comunităţii Elene din Prahova şi al celei din România.

„Grecii sunt un popor biblic şi niciodată nu au fost îngenunchiaţi. «Libertate sau moarte!» Aceasta este chemarea noastră, din străbuni, iar cele nouă dungi alb-albastre şi semnul crucii, semne care sunt pe drapelul nostru, al Republicii Elene, vorbesc despre această deviză“, ne spune interlocutorul nostru. Cât priveşte cei 400 de ani, în care ei au fost sub stăpânirea otomană, aceasta este prezentă şi în vestimentaţia de azi a gărzilor de la Palatul Parlamentului. „Fustanele purtate de gărzi au câte 400 de pliuri, câte unul pentru fiecare an de ocupaţie. Aţi văzut şi acele opincuţe, cu ciucuraş roşu, care conţin şi acel cuţitaş cu care grecii căzuţi prizonieri îşi luau viaţa. Iar, cât priveşte costumul pe care îl poartă aceştia, există şi însemnele celor două litere ale alfabetului grec, alfa şi omega, dar şi crucea, semnul omului, semnul zborului, iar deasupra suportului în care se află steagul nostru veţi vedea semnul crucii. În ceea ce priveşte Muntele Athos, loc sfânt şi semn perpetuu al credinţei şi al păstrării demnităţii elene, acesta arată că poporul grec este un popor mândru de istoria sa pe scena lumii, iar Republica Elenă este denumirea noastră din Antichitate şi până azi, elenii, adică grecii, păstrându-şi tradiţiile şi obiceiurile. Mergând până în zilele noastre, observăm că prietenia cu România şi cu celelalte ţări, ne ajută să mergem înainte, orice s-ar întâmpla. Sunt convins că vom depăşi cu bine dificultăţile prezentului, că vor fi găsite soluţiile corespunzătoare. Ştim că şi acum foarte mulţi greci sunt prinşi în vârtejul crizei din economia ţării“, apreciază Dragoş Gabriel Zisopol.

Amprentă elenă la nivel local

La nivel naţional există azi în România peste 11.000 de greci care au reuşit să-şi dovedească naţionalitatea prin acte. Acestora li se mai adaugă şi alţi 7.000-8.000 de filoeleni. Aceştia din urmă însă nu au voie să aleagă şi să fie aleşi în organismele de conducere a comunităţii. În ultima perioadă a fost semnalat un nou val de greci, veniţi cu afaceri stabile în România. Am notat din statistici că numărul total al grecilor din ţară trece azi de 14.000, iar cei din Prahova trec de 800, plus şi un mare număr de filoeleni, care gravitează în jurul comunităţii elene din judeţ.

Şi în trecut grecii stabiliţi în România au dovedit interes faţă de ţara care le-a acordat ospitalitate. Ei au contribuit mult la ridicarea învăţământului prahovean, au înfiinţat şcoli, mulţi dintre greci fiind semnalaţi şi în rândul dascălilor. Ei au ridicat şi numeroase biserici şi mănăstiri. Aşa este cazul cu Mănăstirea Turnu, de la Târgşor, unde Antonie Vodă, ctitorul său, boier de origine greacă, înfiinţează la 1 aprilie 1681 o şcoală pentru fiii de boieri, negustori şi meşteşugari, dar şi pentru fiii oamenilor săraci. Această şcoală a funcţionat şi în timpul lui Constantin Brâncoveanu. Ei au ridicat alte lăcaşuri de cult din mai toată Ţara Românească, cu deosebire din Prahova. Între acestea se află şi bisericile din comunele Drăgăneşti, Măgureni, precum şi Schitul Lespezi, Biserica Trei Ierarhi din Filipeştii de Pădure, Mănăstirea Sinaia, Mănăstirea de la Zamfira, Biserica Sf. Ioan Botezătorul din Măgurele şi cea, cu acelaşi hram, din Vălenii de Munte şi altele. Tot boierii greci au ridicat şi o serie de palate. La Filipeştii de Târg, la Măgureni, la Filipeştii de Pădure, dar şi Cona­cul Pană Filipescu, din Filipeştii de Târg, azi muzeu, înscris în circuitul turistic al Drumului Voievozilor, dar şi multe alte edificii, precum Conacul Vornicului Grigore Cantacuzino din Floreşti, Micul Trianon, din aceeaşi localitate prahoveană.

Un parlamentar cu sânge de grec, preocupat de educaţia românilor...

Deputatul Dragoş Gabriel Zisopol ne mai spune că are multe propuneri de modificări la actuala Lege a educaţiei. Ca vicepreşedinte al comisiei de specialitate a Camerei Deputaţilor, el crede că, înainte de toate, aceste modificări sunt cerute de piaţa muncii. În cazul UPG Ploieşti, spre exemplu, se cer acum tot mai mulţi ingineri. Şi la Utilaj şi la Foraj. „Ca parlamentar, mă simt dator să susţin în Legislativ toate acele legi, care să amelioreze viaţa ţării“, el amintind de faptul că a fost coautor si la Legea culturii naţionale din România. S-a spus adesea că, în Grecia, românii nu au aceleaşi drepturi precum grecii din România. Interlocutorul nostru ne contrazice şi afirmă că „în Republica Elenă minoritatea română nu numai că este recunoscută, dar este şi sprijinită. La Atena există azi mai multe organizaţii ale românilor trăitori în Grecia. Aşa este cazul cu Comitetul român «Ştefan cel Mare», cu Asociaţia femeilor române din Atena şi altele. Se poate vorbi de un respect anume al grecilor faţă de România, de relaţii bune dintre noi, relaţii care se întemeiază pe o colaborare activă, reciprocă, în multe domenii, bazate pe respect reciproc. Ceea ce, sperăm, că va fi şi în perioada următoare.“

Cristea BOCIOACĂ

Grupurile de Acţiune Locală - o gură de oxigen şi pentru fermierii din Grecia

Problemele crescătorilor de animale par a fi universal valabile, neţinând seama de graniţe. Preţul mic obţinut pe carne sau lapte de la procesatori, furajele scumpe, subvenţiile mici sunt şi nemulţumirile unor ciobani nomazi din localitatea Lasithi de pe insula Creta.

Am ajuns să le cunoaştem păsurile cu ajutorul Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor în Agricultură, care a dorit să ne prezinte exemple de bună practică din această ţară mângâiată de razele soarelui şi scăldată de mare.

După o bună bucată de drum parcursă cu autocarul pe drumuri înguste, dar bine asfaltate, am pornit la pas mai sus, la munte, pentru a face cunoştinţă cu familia Parasiris, tatăl şi cei trei fii, proprietarii unei turme cu 1.000 de oi din rasa autohtonă cretană.

Din autocar lucrurile par foarte frumoase. Într-un peisaj de vis cu mare şi munte eşti tentat să te simţi ca un turist, relaxat şi fără griji. Doar drumul abrupt, stâncos, golaş, fără vegetaţie, printre măslini te-ndeamnă la reflexie: oare cum cresc aceşti oameni animale aici?

De peste 40 de ani familia Parasiris se ocupă de creşterea animalelor, obţinând anual 100 tone de lapte şi 15 tone de carne, însă preţul cu care reuşesc să valorifice producţia nu este deloc mulţumitor.

„Primim doar 0,95 eurocenţi pe litrul de lapte, deşi un preţ corect ar fi de 1,5 euro pe litru. Suntem dezavantajaţi de costul transportului pe mare. Şi furajele sunt mult mai scumpe pentru noi, faţă de fermierii din nordul ţării. Noi dăm 35 eurocenţi/kg, faţă de 11 eurocenţi cât plătesc oierii din nordul Greciei. La fiecare două luni ajungem să plătim 15.000 de euro pe furaje. Preţul cărnii de oaie a rămas neschimbat de 30 de ani, în schimb furajele, combustibilul s-au tot scumpit. Carnea o vindem cu 5 euro/kg, dar un preţ corect ar fi de 7 euro/kg.“

Cu ajutorul Grupului de Acţiune Locală fermierul a reuşit să obţină fonduri europene în valoare de 84.000 euro cu care şi-a construit un adăpost pentru animale şi a fost achiziţionat un tanc de răcire a laptelui care ia calea procesării.

Privind în jur, nici pic de vegetaţie, doar măslinii îmbracă coastele stâncoase ale munţilor, asigurând un pic de umbră animalelor. Mihail Parasiris împreună cu familia deţine circa 5.000 de măslini din care reuşeşte să obţină 5 tone de ulei de măsline. Este singurul dar al naturii care mai îndulceşte viaţa acestor oameni, ajutându-i să supravieţuiască aici.

Patricia Alexandra Pop

Grecia - GAL-urile, o mână de ajutor pentru dezvoltarea afacerilor

Grecia, destinaţia preferată a românilor atunci când vine vorba de vacanţă, a fost şi ultimul obiectiv al campaniei Euro Agricultura demarată de Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale ce a avut ca scop prezentarea unor exemple de bună practică în accesarea fondurilor europene şi înfiinţarea unei reţele de multiplicatori de informaţii. Vizita în Grecia a oferit celor prezenţi ocazia de a afla direct de la proprietarii afacerilor care au fost problemele pe care le-au întâmpinat de la depunerea dosarelor până la primirea banilor, ce investiţii au făcut şi cum i-au ajutat în dezvoltarea afacerii.

Vasillakis, în topul fabricilor de ulei din Creta

Prima oprire pe meleagurile elene a fost pe domeniile familiei Vasillakis, care deţine în localitatea Neapoli de pe insula Creta o unitate de producere a uleiului de măsline cu o capacitate de procesare a 12.000 kg de măsline pe oră, din care se obţin în acelaşi interval 2,5 – 3 tone de ulei de măsline. Fabrica a ajuns la această performanţă în urma unei investiţii de aproape 90.000 euro, obţinuţi prin Pro­gramul Leader, jumătate din sumă reprezentând bani europeni. Cu aceste fonduri a fost achiziţionată o unitate prototip, cu două linii de producţie, prevăzută cu o presă de ulei modernă, aparate de centrifugă în două faze ce garantează o prelucrare excelentă a măslinelor şi o linie de îmbuteliere dotată cu cele mai complexe aplicaţii tehnologice.

Materia primă provine de pe cele 800 hectare cu măslini pe care familia Vasillakis le deţine, dar şi de pe plantaţiile a peste 3.500 de fermieri din zonă cu care fabrica colaborează. La mijlocul lunii noiembrie, când măslinele sunt coapte, ele sunt culese cât mai rapid şi trecute printr-o unitate de presare, prevăzută cu două linii de procesare, una pentru obţinerea uleiului extra virgin şi alta pentru obţinerea uleiului organic.

Georgia Vasillakis, fiica patronului, spunea că actuala fabrică este una dintre cele mai mari din Grecia, cu o cifră de afaceri de 1,7 milioane de euro. Dacă în Creta există între 1.500 – 2000 de făbricuţe de ulei, doar 3-4 sunt asemănătoare fabricii familiei Vasillakis.

Există aşadar un întreg proces tehnologic care procesează circa 4-5 kg de măsline pentru fiecare litru de ulei îmbuteliat în diverse ambalaje, ce variază ca preţ de la 4,5 euro la 7 euro şi care iau de cele mai multe ori calea exportului către ţări precum Germania, Franţa, Anglia, Statele Unite, Canada, Australia şi chiar România.

170 euro/zi închirierea unei pensiuni

Un alt proiect finanţat prin Fondul European Agricol de Dezvoltare Rurală al Greciei este şi pensiunea agroturistică Real Dreams, de pe insula Creta, aflată în Bali of Rethimno, care a necesitat o investiţie de 500.000 euro, dintre care 250.000 euro accesaţi din fonduri europene.

Un ansamblu de trei vile, fiecare având 70 de metri pătraţi şi cuprinzând câte un apartament cu living, dormitor, baie, bucătărie utilată, grădină, parcare, piscină şi care poate găzdui o familie cu 4-5 membri. Pentru turiştii care ajung pe insulă pensiunea reprezintă locul ideal pentru cazare, locaţia fiind situată în centrul Cretei, cu o privelişte deosebită atât spre munte cât şi spre mare.

Cu banii obţinuţi prin Grupul de Acţiune Locală proprietarul şi-a achiziţionat materialele necesare pentru realizarea şi dotarea pensiunii agroturistice. Acum, după finalizarea proiectului, îşi amintesc că accesarea fondurilor europene nu a fost atât de facilă, ba chiar consideră că procedurile au fost greoaie, iar birocraţia le-a dat bătăi de cap. Totul este însă compensat de faptul că pensiunea a fost mai tot timpul ocupată din aprilie, când au deschis, şi până în prezent, iar fiecare zi de cazare a unei familii le aduce un venit de 170 de euro. (Va urma)

Patricia Alexandra POP

Lapte românesc pentru procesatorii din Bulgaria şi Grecia

Grupul Agricover, furnizor de servicii integrate pentru agricultură, a început să livreze lapte de la fermierii români către procesatorii din Bulgaria, fiind posibil ca foarte curând să înceapă colaborarea şi cu fabrici din Grecia. La carne de porc, în schimb, este vizată doar piaţa internă. Deocamdată, pentru că deschiderea pieţelor asiatice ar putea fi o oportunitate care în niciun caz nu trebuie scăpată.

Chiar dacă implicarea Agricover în zootehnie este oarecum de dată recentă – parteneriatele cu crescătorii de porci datează de vreo trei ani, iar cele cu crescătorii de bovine sunt ceva mai recente, rezultatele încep să se vadă. În 2013, de exemplu, grupul a livrat către abatoare circa 170.000 de porci, respectiv circa 100.000 de litri de lapte livraţi zilnic către marii procesatori.

Lapte la export

În prezent, Agricover are parteneriate – prin intermediul Diviziei Agricover Livestock – cu circa 60 de fermieri, pe care îi sprijină, după caz, fie pe partea de finanţare, fie în ceea ce priveşte asigurarea inputurilor, după cum susţine Robert Arsene, directorul general al grupului. Agricover se ocupă şi de valorificarea producţiei, care mai nou iese şi la extern.

„Uneori este vorba de finanţare, alteori de cereale sau furaje. Sunt şi de alte inputuri pentru că mulţi fermieri din domeniul producţiei de lapte au şi ferme vegetale care completează ferma zootehnică, iar în aceste cazuri discutăm de inputuri, cum ar fi seminţe, îngrăşăminte etc.“, a declarat Arsene.

În programul pus la punct de Agricover sunt incluse ferme care pornesc de la circa 100 de animale şi se ajunge la unităţi care au şi peste 1.000 de capete. Activitatea de achiziţie şi valorificare de lapte către cei mai mari procesatori a început în aprilie 2013. În prezent, livrările zilnice se ridică la circa 150 de tone, urmând ca până la sfârșitul anului să ajungă la 200 de tone, potrivit oficialilor companiei.

Recent, au început livrările şi pe piaţa externă, prima destinaţie fiind Bulgaria. Următoarea ţară pe listă ar putea fi Grecia, negocierile fiind deja în curs. 

„Am început să exportăm lapte proaspăt direct în Bulgaria, la procesatorii de acolo. Există o sezonalitate între cerere şi producţie. În sezonul cald producţia este relativ constantă, în schimb cererea se contractă în perioada de vară. Este firesc ca fermierul să aibă un debuşeu, iar acesta este exportul“, a precizat Arsene.

Carne de porc pentru industria cărnii

Primele parteneriate în zootehnie au fost încheiate de Agricover cu crescătorii de porci în urmă cu aproape trei ani. În prezent, grupul colaborează cu aproximativ 80 de fermieri – mai mult de jumătate din fermierii independenţi de pe piaţa locală –, după aceeaşi schemă ca şi în cazul crescătorilor de bovine. Vorbim de ferme de porci care au în general module de 1.500-2.000 de capete, dar în unele cazuri se ajunge şi la 4.000-5000 de capete. Porcii sunt livraţi către abatoare, carnea fiind vândută către industria autohtonă a cărnii. Pe lângă aceste cantităţi – în 2013 au fost livraţi circa 170.000 de porci –, Agricover mai colaborează şi cu alte abatoare de la care preia carne. Pentru moment, aceasta este valorificată doar la intern, însă nu este exclus ca în viitor să se ia în calcul şi exportul, pe fondul deschiderii pieţelor asiatice.

Robert Arsene susţine că Agricover s-a implicat în creşterea porcilor deoarece este un sector cu un foarte mare potenţial, în contextul în care o mare parte din consumul intern de carne de porc este asigurat din import. Şi aceasta chiar dacă la prima vedere ar putea să pară riscant, numai dacă ne gândim la falimentele unor ferme de porci cunoscute de-a lungul timpului.

„Intenţionăm să mărim numărul fermierilor, mai ales că există interes din partea acestora pentru fermele de porci în contextul în care raportul între preţul furajelor şi cel al cărnii devine mai favorabil. În acest sector nu există încă producători de ordinul miilor, producători viabili. Este un domeniu foarte fragmentat, cu foarte mare potenţial de creştere, care a trecut prin multe fluc­tuaţii. Datorită know-how-ului pe care îl avem în relaţia cu fermierii în zona de producţie, reuşim să punem la cale un model funcţional“, spune Arsene, care adaugă că Agricover ca strategie se doreşte a fi o firmă de servicii şi comercială, şi nu de producţie.

Grupul Agricover, în cifre

În 2013 grupul Agricover a realizat o cifră de afaceri de peste 251 milioane de euro, în creştere cu 19% faţă de anul anterior. La aceste rezultate au contribuit şi parteneriatele cu fermierii locali. În 2013 grupul a investit 1,8 milioane de euro în implementarea sistemului informatic SAP, care include fluxurile de business Cereale, inputuri, Livestock, Siloz, cu activităţile conexe de Credit Control, Logistică, Contabilitate, Trezorerie dar şi pentru optimizarea capacităţilor de depozitare pentru cereale. Printre diviziile care au mers bine în 2013 s-a numărat şi Agricover Credit IFN, în contextul creării unor produse inovatoare care să răspundă nevoilor fermierilor. Este vorba de Creditul Instant, creditul pentru achiziţia de teren agricol sau pentru utilaje noi şi second-hand. Valoarea creditelor acordate anul trecut a fost de 642 milioane de lei, de acestea beneficiind nu mai puţin de 1.300 de fermieri.

Grupul Agricover include Agricover Distribuţie, Agricover Cereale, Agricover Silozuri, Agricover Logistică, Agricover Credit, Agricover Livestock, Agricover Bulgaria, Covera.ro. Acestea oferă o gamă completă de servicii şi soluţii tehnologice, mergând de la seminţe, îngrăşăminte, motorină, produse fitosanitare până la consultanţă tehnică de specialitate, suport financiar, asigurarea recoltei, servicii logistice şi de siloz, precum şi sprijinul pentru valorificarea recoltelor. În 2013 Agricover a tranzacţionat peste 700.000 de tone de cereale şi oleaginoase.

Ioana GUŢE

Criza îi face pe greci să opteze pentru cereale, legume şi verdeţuri, în detrimentul cărnii şi al peştelui

Criza economică prin care trece Grecia de peste cinci ani i-a făcut pe consumatori să opteze pentru alimente precum orezul, cartofii şi legumele, în detrimentul cărnii şi al peştelui, relatează, vineri, EFE.

Potrivit unui sondaj de opinie realizat de asociaţia consumatorilor EKPIZO cu ocazia Zilei internaţionale a consumatorului, mai bine de jumătate dintre familiile elene (55,1 %) au înregistrat o reducere a veniturilor.
Studiul, intitulat 'Nutriţie şi criză economică', arată că 44 % dintre familii nu au suficiente venituri pentru satisfacerea nevoilor nutriţionale zilnice.

Din această cauză, grecii au redus consumul alimentelor mai scumpe precum carnea (63,7 %), peştele (60,5 %), dulciurile (51,2 %) şi alcoolul (48,8 %).

Alimentele care apar cel mai des în coşul zilnic sunt orezul, cartofii şi legumele, preferate de 70,8 % dintre greci, urmate de pâine (50,2 %) şi verdeţuri (46,9 %).

Aproape toţi grecii, 93 %, recunosc că şi-au redus ieşirile la restaurant şi taverne din cauza crizei.

Sursa AGERPRES

Abonează-te la acest feed RSS