Unbeaten 2021    reclama youtube lumeasatuluitv
update 2 Mar 2021

Lansarea BASF. Un nou fungicid pentru vița-de-vie

Cu ocazia aniversării a 150 de ani de activitate, compania BASF a anunțat lansarea pe piața din România a unui nou fungicid inovator pentru combaterea făinării la vița-de-vie, Vivando. „Fermierii așteptau de mult un produs pentru prevenirea apariției făinării. Având în vedere că în cursul acestui an făinarea a creat cele mai mari probleme cultivatorilor de viță-de-vie, Vivando va îmbogăți lista de produse destinate combaterii acesteia“, a declarat Robert Baicoianu, Speciality Crops Manager BASF.

Acesta are o acțiune preventivă și parțial curativă bazată pe metrafenonă, o substanță din familia chimică a benzofenonelor. Observațiile morfologice cu privire la modul biologic de acțiune al făinării au arătat că, în urma aplicării preventive, metrafenona a inhibat germinarea sporilor, dezvoltarea tubului germinativ și formarea apresoriei. Mai exact, metrafenona blochează penetrarea agentului patogen în cuticulă și disturbă procesele normale de dezvoltare a miceliului și sporularea. Noul produs a fost deja testat pe loturi demonstrative în Ungaria, unde și-a demonstrat eficacitatea.

Practic, prin modul său unic de acțiune, Vivando inhibă ciuperca în diferite stadii de dezvoltare și infecție, acționând pe mai multe niveluri și protejând planta împotriva atacului de făinare. Produsul dispune de 500 g/l substanță activă, se aplică în doză de 0,2 l/ha, iar aplicarea lui sub formă de vapori este recomandată de la stadiul de 5-6 frunze până la coacere, în 3 tratamente pe sezon și nu mai mult de 2 tratamente consecutive. Intervalul dintre tratamente este de 12-14 zile, cu o reducere la 10-12 zile în cazuri favorabile de atac pentru făinare.

Riscul dezvoltării rezistenței prin folosirea fungicidelor este bine cunoscută. De aceea, utilizarea substanțelor active trebuie făcută cu responsabilitate pentru a menține eficacitatea lor pe termen lung. În ceea ce privește produsul Vivando, acesta nu prezintă rezistență încrucișată la produsele utilizate sau recomandate împotriva făinării la struguri. Totuși, reprezentanții BASF sfătuiesc fermierii să alterneze acest fungicid cu produse aparținând altor grupe chimice. „Vivando ar trebui folosit ca parte a unei strategii a managementului rezistenței care include atât tratamente chimice împotriva făinării, cât și metode nechimice care reduc presiunea bolii, cum sunt lucrările în verde“, spun cei de la BASF.

În urma studiilor realizate pe loturi demonstrative, Vivando a prezentat o bună rezistență la spălare, fiind necesară numai o oră de la aplicare până când pot surveni ploi. Mai mult, noul produs nu necesită reaplicare după ploaie, asigurând un control optim al făinării atunci când este aplicat într-un program care să cuprindă fungicide cu diferite moduri de aplicare. Dar la întocmirea acestui program trebuie să se țină cont de condițiile locale. Ar mai fi de adăugat că Vivando este sigur pentru acarienii prădători și albine.

În concluzie, controlul preventiv al făinării, dublat de o activitate reziduală de lungă durată, face din Vivando o alegere excelentă pentru a fi utilizat pe tot parcursul sezonului.

Nicuşor Oprea Banu, Patricia Alexandra POP

Lot demonstrativ BASF pentru testarea produselor

BASF a prezentat, la începutul lunii august, la Valea Călugărească, rezultatele testării unor produse omologate sau în curs de omologare pentru tratamentul împotriva manei, făinării și putregaiului viţei-de-vie. Mai mulţi fermieri – horticultori din zonă au participat la acest eveniment mediat de ing. Robert Ionuţ Băicoianu, manager culturi speciale BASF.

Proiectul a fost realizat în comun de compania BASF și Agroprospect, una dintre cele două firme din România care testează produsele neomologate. Lotul de viță-de-vie, plantație nouă, în anul al șaselea de producție, a fost pus la dispoziție de Nicolae Dodoiu.

Despre acest experiment a vorbit managerul Robert Ionuț Băicoianu: „Astăzi, le-am prezentat fermierilor un lot demonstrativ din podgoria Dealu Mare, în care am pus în evidență caracteristicile, beneficiile și avantajele a trei produse importante pentru vița-de-vie, respectiv VIVANDO – pentru făinarea viței-de-vie, FORUM GOLD – pentru combaterea manei viței-de-vie și CANTUS – pentru putregaiul viței-de-vie. Ultimele două sunt omologate și introduse deja în țară, iar Vivando este, de asemenea, omologat, însă va fi introdus în gama de produse BASF de la anul.“

Vivando (0,2 l/ha): Lotul unde a fost aplicat a reliefat o eficacitate a produsului în combaterea făinării de 99%. Produsul este unul de mare perspectivă, cheia controlului făinării în cultura viței-de-vie. Fermierii așteaptă de mult timp un fungicid care să dea rezultate atât de bune ca Vivando chiar și într-un an, 2015, când cel puțin în podgoria Dealu Mare atacul de Uncinula necator a pus la grea încercare știința inginerilor.

Forum Gold (3 l/ha): din punctul de vedere al eficacității a fost foarte apreciat de fermieri. Condițiile de apariție a manei au fost puternice în partea a doua a lunii iunie și produsul a reușit să preîntâmpine, să prevină acest atac foarte bine. Beneficii: două substanțe active cu trei moduri diferite de acțiune – preventiv, curativ și antisporulant; două moduri diferite de acțiune care asigură protecție sporită în condiții de presiune ridicată; efect multisite și rezistență sporită la spălare.

Cantus (1-1,2 kg/ha): aplicat într-un plan de combatere, asigură liniștea fermierilor în ceea ce privește atacul de Botrytis cinerea. Produsul introduce un nou mod de acțiune în combaterea putregaiului cenușiu, are o eficacitate ridicată, prezintă efect secundar împotriva făinării și protejează calitățile strugurilor și ale vinului.

„Întâlnirea – a mai spus managerul BASF – a fost una extrem de interesantă, un mod inedit de a pune în evidență ceea ce produsele noastre tratează, în comparație cu martori sau alte substanțe cu rol similar, iar fermierii au putut vedea pe viu diferențele. Astfel de acțiuni, aflate în debutul proiectului BASF de a fi cât mai aproape de utilizator, vor avea loc în mai multe zone din țară.“

Maria BOGDAN

„Să fii fermier“ cu BASF

Sub deviza cea mai importantă meserie din lume – „Să fii fermier“ – BASF a demarat o campanie de informare a fermierilor cu privire la noile produse de protejare a plantelor. Pe durata a două săptămâni, agricultorii din 8 zone agricole importante ale ţării au fost informaţi de către specialişti cu privire la utilizarea acestor produse şi avantajele care se pot obţine.

„Compania aniversează 150 de ani de la înfiinţare şi am schimbat sloganul Noi creăm chimie prin care vrem să demonstrăm că suntem o companie inovatoare şi în acelaşi timp vrem să colaborăm cu clienţii noştri astfel încât să răspundem nevoilor  pe care le au. Suntem într-o caravană cu simpozioanele de iarnă BASF prin care dorim să informăm fermierii asupra noutăţilor pe care le avem.

Ca noutăţi în acest an, dacă ne referim la floarea-soarelui, aducem sistemul Clearfield Plus. Acesta are o genetică superioară faţă de sistemul anterior, pentru că liniile din care s-au dezvoltat hibrizii provin de la hibrizi performanţi, faţă de liniile care veneau de la floarea sălbatică în cazul sistemului Clearfield. La culturile de leguminoase avem un nou produs de combatere a buruienilor, Corum. La cultura de cereale suntem bucuroşi să lansăm un nou produs, erbicidul Biathlon 4D, care este o combinaţie fericită între două substanţe active – tritosulfuron şi florasulam“, susţine Mircea Chetrone, director de marketing BASF.

Biathlon 4D – noul erbicid pentru cereale

Produsul-vedetă lansat de compania BASF, Biathlon 4D, reprezintă o noutate pe piaţa produselor de protecţie a plantelor. „Produsul aduce mari avantaje pentru fermieri începând de la flexibilitatea în aplicare cu produsele de pe piaţă, apoi un spectru foarte larg de combatere şi, nu în ultimul rând, independenţă faţă de condiţiile climatice“, adaugă Mircea Chetrone. Aşadar, fermierii pot aplica noul produs în mai multe stadii de creştere a culturii de cereale încă de la începutul vegetaţiei, până la dezvoltarea completă a ultimelor frunze.

De asemenea, erbicidul poate fi folosit în cazul înregistrării unor temperaturi scăzute şi are aceleaşi efecte chiar dacă, după aplicare, plouă. Un alt avantaj al noului produs este acela că poate fi utilizat în amestec cu graminicide, fungicide, regulatori de creştere sau îngrăşăminte foliare.

Loredana Larissa SOFRON

SAATEN-UNION Romania şi BASF încheie un contract de licenţă pentru floarea-soarelui Clearfield® Plus

Bucureşti, România şi Limburgerhof, Germania – SAATEN-UNION România Srl. şi BASF au anunţat astăzi semnarea unui contract global, neexclusiv, prin care BASF va acorda companiei SAATEN-UNION licenţa pentru tehnologia sa Clearfield® Plus bazată pe hibrizi de floarea-soarelui toleranţi la erbicide pentru anumite ţări din Europa. Contractul permite SAATEN-UNION să devină una dintre primele companii de seminţe care să comercializeze hibrizi de seminţe toleranţi la noua linie de erbicide Clearfield Plus de la BASF.

Sistemul de producţie Clearfield Plus pentru floarea-soarelui, dezvoltat folosind tehnici tradiţionale de cultivare a plantelor, oferă un control mai bun asupra buruienilor pe toată durata sezonului şi o toleranţă crescută a culturii la condiţii de stres legate de mediu, precum şi un potenţial de creştere a conţinutului de ulei şi a producţiei de boabe.

Dr. Joachim Moeser, product manager la nivel internaţional în compania SAATEN-UNION GmbH, a afirmat: „Componenta Clearfield Plus va fi foarte importantă pentru afacerea noastră cu seminţe de floarea-soarelui din Europa şi ne va consolida poziţia competitivă pentru a oferi servicii mai bune cultivatorilor de floarea-soarelui din zonele vizate prin utilizarea optimă a acestei tehnologii. Suntem încântaţi să colaborăm cu BASF.“

„Erbicidele de cea mai înaltă calitate Clearfield Plus de la BASF, împreună cu hibrizii Clearfield Plus de la SAATEN-UNION, vor acorda cultivatorilor din regiunile producătoare de floarea-soarelui ale Europei mai multe opţiuni de a obţine producţii mai mari“, a afirmat Eckart Stein, vicepreşedinte, BASF Crop Protection, Market Management Europa, Africa, Orientul Mijlociu şi Asia Centrală.

Noua linie de hibrizi Clearfield Plus SAATEN-UNION şi erbicidele Clearfield Plus de la BASF vor fi disponibile în România şi Bulgaria în 2014, iar din 2015 şi în celelalte ţări mari producătoare de floarea-soarelui, care includ Rusia, Ucraina şi Ungaria.

Termenii financiari ai contractelor nu au fost făcuţi publici. 

Despre grupul SAATEN-UNION

SAATEN-UNION GmbH a fost fondată în 1965 şi este o companie formată din şapte firme private, activă în domeniul ameliorării plantelor, cu o experienţă de peste 100 ani. SAATEN–UNION are în portofoliu  soiuri  şi hibrizi de înaltă productivitate, toleranţi la boli şi eficienţi din punct de vedere energetic pentru toate zonele producătoare din Europa. Secretul succesului constă în experienţa în agricultură, tehnologia de vârf şi o genetică de neegalat pentru mai mult de 40 de specii de plante de cultură (www.saaten-union.de).

Saaten Union România Srl., cu sediul în Bucureşti, România, este sucursala firmei germane SAATEN-UNION şi este activă în principalele zone de cultivare a floarea-soarelui din jurul Mării Negre şi ţările CSI. Cu noua tehnologie BASF Clearfield Plus, Saaten Union oferă fermierilor soluţii tehnice competitive pentru problemele legate de combaterea buruienilor din aceste zone (www.saaten-union.ro).

Despre divizia BASF de protecţie a plantelor

Cu vânzări de circa 4,7 miliarde euro în 2012, divizia BASF pentru protecţia plantelor oferă soluţii inovatoare de protecţie a plantelor de cultură, gazonului şi plantelor ornamentale, pentru controlul dăunătorilor şi sănătate publică. Portofoliul său cuprinde tehnologii de tratare a seminţelor şi control biologic, precum şi soluţii de management al apei, nutrienţilor şi factorilor de stres ai plantelor. Divizia BASF de protecţie a plantelor este un inovator de vârf care sprijină cultivatorii să-şi optimizeze producţia agricolă, să-şi îmbunătăţească eficienţa economică şi calitatea vieţii, pentru populaţia mondială aflată în continuă creştere. Informaţii suplimentare pot fi obţinute pe web la adresa www.agro.basf.com sau accesând conturile noastre de pe reţele de socializare.

BASF - The Chemical Company

BASF este lider mondial în industria chimică: The Chemical Company. Portofoliul său include o gamă largă de produse, de la substanţe chimice de bază, produse pentru industria materialelor plastice, produse performante şi produse pentru protecţia plantelor până la petrol şi gaze. Combinăm succesul economic cu protecţia mediului şi responsabilitatea socială. Cu ajutorul ştiinţei şi al inovaţiei ne ajutăm clienţii din aproape toate industriile să facă faţă cerinţelor curente şi viitoare ale societăţii. Produsele şi sistemele noastre de soluţii contribuie la conservarea resurselor, asigurarea unei nutriţii sănătoase şi îmbunătăţirea calităţii vieţii. Am rezumat această contribuţie în obiectivul nostru global: „Creăm chimie pentru un viitor sustenabil.“ În 2012 BASF a realizat vânzări de 72,1 miliarde euro şi a avut peste 110.000 angajaţi la sfârşitul anului. Informaţii suplimentare despre BASF sunt disponibile pe Internet la adresa www.basf.com

Euralis Semences și BASF încheie un contract de licență pentru floarea soarelui Clearfield Plus®

Lescar, Franţa și Ludwigshafen, Germania, 13 iunie 2013  – Euralis Semences și BASF au anunțat astăzi semnarea unui contract global, neexclusiv, prin care BASF va acorda companiei Euralis Semences licența pentru Europa și America de Sud privind tehnologia sa Clearfield® Plus, bazată pe hibrizi de floarea soarelui toleranţi la erbicide. Contractul permite Euralis Semences să devină una dintre primele companii care dezvoltă varietăți de seminţe cu toleranță la noua linie de erbicide Clearfield Plus a BASF.

 

Sistemul de producție Clearfield Plus pentru floarea soarelui, dezvoltat prin cultivarea tradițională a plantelor, oferă un control mai bun al buruienilor, pe toată durata sezonului, o toleranță mai bună la toți factorii de stres din mediu, precum și un potențial de creștere a conținutului de ulei și a producției de semințe .

 

Jacques Rabayrol, Director de Piețe la Euralis Semences, a spus: „Ne face plăcere să lucrăm cu BASF în furnizarea de soluții importante de control al buruienilor pentru cultivatori. În plus, sistemul de producție Clearfield Plus va ajuta cultivatorii din Europa să controleze lupoaia (Orobanche spp.) - buruiană care sufocă recolta în culturile de floarea soarelui.”

 

„Împreună cu portofoliul inovator al Euralis Semences, ce cuprinde  varietăți de floarea soarelui de înaltă productivitate, tolerante la boli, sistemul de producție Clearfield Plus pentru floarea soarelui va oferi cultivatorilor o gamă mai largă de opțiuni pentru a-şi maximiza productivitatea într-un mod sustenabil” a spus Jonathan Bryant, Vicepreședinte Marketing Strategic Global, Erbicide, din partea BASF Crop Protection.    

 

Noua linie de hibrizi Euralis Semences Clearfield Plus și erbicidele Clearfield Plus ale BASF vor fi disponibile în România și Bulgaria începând din 2014, acestea fiind apoi urmate în anul 2015 de alte țări producătoare de floarea soarelui din Europa și America de Sud.

 

Clauzele financiare ale contractului nu au fost dezvăluite. 

 

 

Despre Euralis

 

Cu peste 60 de ani de experiență în cercetarea și producția de semințe, Euralis Semences este astăzi unul dintre liderii europeni la semințe de porumb, oleaginoase și sorg, mulțumită capacității de inovare și calității produselor sale. Cu 11 subsidiare europene, aproape 300.000 de fermieri au ales să cultive varietățile de semințe ale Euralis Semences în fiecare an, pe mai mult de 3 milioane de hectare de teren. Euralis Semences face parte din Euralis Group, lider european în agricultură și industrie alimentară. Cu venituri de peste 1,3 miliarde EUR, Euralis este un partener de încredere în serviciul profesioniștilor din agricultură și industria alimentară.

 

 

Despre divizia BASF de protecție a plantelor

 

Cu vânzări de circa 4,7 miliarde EUR în 2012, divizia BASF pentru protecția plantelor oferă soluții inovatoare de protecție a plantelor de cultură, gazonului și plantelor ornamentale, pentru controlul dăunătorilor și sănătate publică. Portofoliul său include şi tehnologii de tratare a semințelor și control biologic precum și soluții de management  al apei, nutrienților și factorilor de stres al plantelor . Divizia BASF de protecție a plantelor este un inovator de vârf care sprijină cultivatorii să-și optimizeze producția agricolă, să-și îmbunătățească eficiența economică și calitatea vieții, pentru populaţia mondială aflată în continuă creștere. Informații suplimentare pot fi obținute pe web la adresa www.agro.basf.com sau accesând conturile noastre de pe reţelele de socializare.

 

 

BASF - The Chemical Company

 

BASF este lider mondial în industria chimică: The Chemical Company. Portofoliul său include o gamă largă de produse, de la substanţe chimice de bază, produse pentru industria  materialelor plastice, produse performante și produse pentru protecția plantelor până la petrol și gaze. Combinăm succesul economic, responsabilitatea socială şi protecţia mediului. Cu ajutorul ştiinţei şi al inovaţiei, ne ajutăm clienţii din aproape toate industrille să facă faţă cerinţelor curente şi viitoare ale societăţii . Produsele și sistemele noastre de soluţii  contribuie la conservarea resurselor, asigurarea unei nutriţii sănătoase și îmbunătățirea calității vieții. Am rezumat această contribuţie în obiectivul nostru global: Creăm chimie pentru un viitor sustenabil. În 2012 BASF a  realizat vânzări de peste 72,1 miliarde de euro și a avut peste 110.000 angajați la sfârșitul anului. Informații suplimentare despre BASF sunt disponibile pe Internet la adresa www.basf.com.

 

Contacte media:

 

BASF                                                                           Euralis Semences

Barbara Aguiar, BASF                                                   Olivier QUERO

(Germania)                                                                    (Franța)

Tel.:      +49 621 60 28013                                              Tel. +33 5 59 92 54 79                          

Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.                                             Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Limagrain Europe și BASF încheie un contract de licență pentru floarea soarelui Clearfield Plus®

Chappes, Franţa și Ludwigshafen, Germania, 26 iunie 2013  – Limagrain Europe și BASF au anunțat astăzi semnarea unui contract global, neexclusiv, prin care BASF va acorda companiei Limagrain Europe licența pentru tehnologia sa Clearfield® Plus bazată pe hibrizi de floarea soarelui toleranţi la erbicide. Contractul permite Limagrain Europe să dezvolte varietăți de semințe cu toleranță la erbicidele BASF Clearfield Plus, pentru comercializare în anumite ţări din America de Sud şi din Europa.  

 

Sistemul de producție Clearfield Plus pentru floarea soarelui, dezvoltat prin cultivarea tradițională a plantelor, oferă un control mai bun al buruienilor, pe toată durata sezonului, o toleranță mai bună la toți factorii de stres din mediu, precum și un potențial de creștere a conținutului de ulei și a producţiei de semințe.

 

Bruno Carette, CEO Limagrain Field Seed Division, a declarat: „Floarea soarelui este o cultură strategică pentru compania noastră. De aceea ne face o deosebită plăcere să întărim parteneriatul cu BASF, care ne oferă acces la tehnologia inovatoare de ultimă generație Clearfield Plus. Aceasta ne va ajuta să maximizăm valoarea adăugată pe care o pot obține agricultorii care folosesc portofoliul nostru premium LG de floarea soarelui.”

 

„Combinația de erbicide de cea mai înaltă clasă (Clearfield Plus de la BASF) cu seminţe de înaltă performanță (Limagrain Europe) va oferi cultivatorilor de floarea soarelui noi opțiuni de maximizare a producției”, a spus Jonathan Bryant, Vicepreședinte Marketing Strategic Global, Erbicide, pentru BASF Protecția Plantelor.    

 

Hibrizii de floarea soarelui Clearfield Plus ai companiei Limagrain Europe și erbicidele Clearfield Plus ale BASF vor fi disponibile în unele țări producătoare de floarea soarelui din America de Sud şi din Europa începând din 2014.

 

Clauzele financiare ale contractului nu au fost dezvăluite. 

 

 

Despre Limagrain Europe

Limagrain Europe cultivă, produce și vinde semințe de cultură mare agricultorilor (porumb, floarea soarelui, rapiță oleaginoasă, grâu, orz…). Investițiile în cercetare și cultivare selecționată reprezintă 14% din cifra de afaceri anuală a Grupului. Produsele sale se vând în 50 de țări, prin 20 de filiale și numeroși distribuitori. Mărcile sale sunt: LG, Advanta® și Nickerson. Lider european la grâu și jucător de top la floarea soarelui și orz, marca LG este și nr.1 la porumb furajer. Limagrain Europe este o unitate de afaceri a Limagrain, un grup cooperatist agricol internațional, specializat în semințe pentru cultura mare, semințe de legume și produse cerealiere. Înfiinţat și gestionat de fermieri francezi, Grupul este cea mai mare companie europeană de semințe și a patra ca mărime din lume. Pentru informații suplimentare accesaţi: www.limagrain-europe.com sau urmăriți-ne pe Facebook și YouTube.

Advanta este o marcă înregistrată a Advanta Netherlands Holdings BV.

 

Despre divizia BASF de protecție a plantelor

Cu vânzări de circa 4,7 miliarde EUR în 2012, divizia BASF pentru protecţia plantelor oferă soluții inovatoare de protecție a plantelor de cultură, gazonului și plantelor ornamentale, pentru controlul dăunătorilor și sănătate publică. Portofoliul său cuprinde tehnologii de tratare a semințelor și control biologic precum și soluții de management al apei, nutrienților și factorilor de stres ai plantelor. Divizia BASF de protecție a plantelor este un inovator de vârf care sprijină cultivatorii să-și optimizeze producția agricolă, să-și îmbunătățească eficiența economică și calitatea vieții, pentru populația mondială aflată în continuă creștere. Informații suplimentare pot fi obținute pe web la adresa www.agro.basf.com sau accesând conturile noastre de pe reţelele de socializare.

 

BASF - The Chemical Company

BASF este lider mondial în industria chimică: The Chemical Company. Portofoliul său include o gamă largă de produse, de la substanţe chimice de bază, produse pentru industria materialelor plastice, produse performante și produse pentru protecția plantelor, până la petrol și gaze. Combinăm succesul economic cu protecția mediului și responsabilitatea socială. Cu ajutorul ştiinţei şi al inovaţiei, ne ajutăm clienţii din aproape toate industriile să facă faţă cerinţelor curente şi viitoare ale societăţii. Produsele și sistemele noastre de soluții contribuie la conservarea resurselor, asigurarea unei nutriţii sănătoase și îmbunătățirea calității vieții. Am rezumat această contribuţie în obiectivul nostru global: Creăm chimie pentru un viitor sustenabil. În 2012 BASF a realizat vânzări de 72,1 miliarde euro  și peste 110.000 angajați la sfârșitul anului. Informații suplimentare despre BASF sunt disponibile pe Internet la adresa www.basf.com.

 

 

Contacte media:

 

BASF                                                                           Limagrain Europe

Barbara Aguiar, BASF                                                   Frédérique Vergne

(Germania)                                                                    (Franța)

Tel.:      +49 621 60 28013                                              Tel.:      +33 (0) 6 74 67 48 80

Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.                                             frederique.vergne@limagrain.com 

Agroconnect, locul în care inovaţiile se îngrămădesc pe metru pătrat

Aflată la cea de-a patra ediţie, seria evenimentelor Agroconnect organizate de compania BASF a continuat şi în acest an. Astfel, în perioada mai – iunie, fermierii din judeţele Tulcea, Brăila, Ialomiţa, Slobozia, Giurgiu, Bihor, Cluj şi Neamţ au putut vizita loturile demonstrative organizate de compania BASF în colaborare cu fermierii locali pentru culturile de câmp: rapiţă, floarea-soarelui, cereale păioase şi porumb.

Sloganul evenimentelor -  Inovaţii pe metru pătrat, - vorbeşte despre povestea companiei BASF – povestea unui deschizător de drumuri, care de-a lungul timpului a descoperit, a inovat şi a schimbat. Paşii pe terenul inovaţiei au fost făcuţi pentru ca partenerii noştri, fermierii, să poată obţine rezultate mai bune, pentru ca, împreună, să putem contribui la dezvoltarea unei agriculturi durabile.

În acest an, compania BASF a avut alături o serie de parteneri: compania New Holland, cu o gamă completă de maşini şi utilaje agricole, compania Bancpost, cu soluţii de finanţare pentru domeniul agricol şi, evident, companiile de seminţe care au oferit hibrizii pentru înfiinţarea culturilor.

Caracterul “internaţional” al evenimentelor s-a păstrat şi în acest an în cadrul evenimentului de la Diosig – Bihor, la care 100 de fermieri sârbi au interacţionat cu fermierii români pentru a face schimb de experienţă în domeniul celor mai eficiente soluţii de protecţie a plantelor.

În cadrul unui tur al suprafeţelor cultivate cu floarea-soarelui, rapiţă, porumb sau cereale, au fost prezentate rezultatele comparative obţinute cu  tehnologii diverse, în contrapunct cu rezultatele obţinute pe loturile martor.  Loturile demonstrative nu au fost organizate pe suprafeţe mici, atent îngrijite, aşa cum se procedează de obicei, ci pe  suprafaţe mari, de zeci de hectare, în condiţii reale de producţie, aşa cum lucrează agricultorii în propriile ferme.

Pe tot parcursul prezentării tehnice, reprezentanţii BASF au explicat în detaliu tehnologiile de protecţie a plantelor pentru fiecare tip de cultură în parte, precum şi avantajele utilizării produselor BASF în cadrul tehnologiei intensive de exploatare a terenurilor agricole. Pe suprafeţele cultivate cu floarea - soarelui, au fost prezentate rezultatele comparative obţinute cu tehnologia Clearfield aplicată pe diferite tipuri de hibrizi ai companiilor de seminţe.  A fost prezentată în premieră tehnologia Clearfield Plus, noua generaţie a sistemului de producţie Clearfield. Sistemul de producţie Clearfield Plus aduce fermierii cu un pas mai aproape de profituri excelente la cultura de floarea-soarelui datorită beneficiilor sale: toleranţă crescută la erbicid, eficacitate mai mare în combaterea buruienilor, producţie mai mare de ulei, recolte mai mari. Efectele noului erbicid al tehnologiei Clearfield Plus au putut fi observate concret, în câmp.

 

În cadrul culturii de rapiţă a fost prezentat sistemul Clearfield, lansat în toamna anului trecut, fiind evidenţiate beneficiile acestuia: o singură aplicare cu eficacitate excelentă în combaterea buruienilor mono şi dicotiledonate (inclusiv a buruienilor dificile) din cultura de rapiţă, flexibilitate excelentă în aplicare şi faptul că funcţionează foarte bine, indiferent de condiţiile de umiditate şi de sistemul de cultivare. A fost prezentată şi aici colecţia de hibrizi ai companiilor de seminţe, precum şi modul în care a acţionat erbicidul Cleranda.

Reprezentanţii BASF au subliniat importanţa aplicării unor fungicide precum Caramba Turbo sau Pictor pentru obţinerea unor recolte maxime pe suprafeţele cultivate cu rapiţă. Pe lângă efectul fungicid, aceste produse îmbunătăţesc stabilitatea tulpinii, previn căderea, asigură o inflorescenţă omogenă şi stimulează efectele fiziologice ale plantei de rapiţă pentru o absorbţie îmbunătăţită a apei şi nutrienţilor, protejarea plantelor de stres şi prevenirea coacerii premature. În plus, produsul Caramba Turbo este esenţial pentru îmbunătăţirea rezistenţei la iernare a plantelor de rapiţă, crescând în mod exponenţial şansele de supravieţuire a culturii de rapiţă peste iarnă.

La cereale a fost prezentată tehnologia BASF de combatere a bolilor în diferite variante şi combinaţii. Specialiştii BASF recomandă tehnologia intensivă, cu 2 sau 3 tratamente pe sezon, pentru prevenirea apariţiei bolilor şi menţinerea unor culturi sănătoase, productive. A fost evidenţiat în mod deosebit produsul Capalo, un fungicid performant, cu formulare inovatoare de tip “stick and stay”, flexibil în utilizare. Cele trei substanţe active (epoxiconazol, fenpropimorf şi metrafenonă) garantează o eficacitate foarte bună împotriva bolilor (şi în mod special asupra făinării), fapt ce asigură o protecţie deosebită încă de la început. Eficacitatea produsului securizează dezvoltarea culturii şi producţia.

 

Produsul Opera rămâne pilonul de rezistenţă al tehnologiei BASF pentru protecţia culturii de porumb atunci când se urmăreşte obţinerea unor sporuri de producţie considerabile prin stimularea efectelor fiziologice ale plantelor pentru protecţia împotriva factorilor de stres. Parte integrantă a tehnologiei AgCelence, produsul Opera permite hibrizilor de porumb să îşi exprime întregul potenţial genetic şi asigură producţii şi profituri ridicate. O importanţă deosebită a fost acordată erbicidului Frontier Forte, un erbicid cu aplicare în preemergenţă pentru combaterea buruienilor graminee anuale şi a unor buruieni dicotiledonate importante, o soluţie demnă de luat în calcul în condiţiile interzicerii utilizării acetoclorului.

Agroconnect nu a însemnat, însă, doar vizitarea unor loturi demonstrative, ci şi implicarea efectivă a fermierilor, conectarea  lor cu produsele BASF. Beneficiile produselor BASF au fost prezentate într-un mod creativ, interactiv şi amuzant, oferind fermierilor şi un strop de distracţie. Şi pentru că şi-a dorit să recompenseze răbdarea şi perseverenţa fermierilor de a parcurge acest traseu al inovaţiilor, pentru fiecare interacţiune a lor cu  produsele BASF, fermierii au fost recompensaţi cu Agrodolari, bancnotele oficiale Agroconect, ce au putut fi preschimbate la final în premii!

 “Suntem în plin sezon agricol şi sperăm că vom avea un an bun. Aş vrea să mulţumim fermierilor că au fost  alături de noi până acum, ca au utilizat produsele noastre şi  să îi asigurăm de sprijinul nostru total până la finalul sezonului. Prin produsele BASF pe care le oferim, prin tehnologiile BASF de protecţie a culturilor pe care le promovăm, încercăm să ajutăm fermierii  să prevină problemele dificile ce ar putea apărea în procesul agricol pe care îl derulează, oferindu-le totodată soluţii şi sprijin pentru depăşirea momentelor complicate cu care s-ar putea confrunta la un moment dat”, a declarat Tiberiu Dima, Country Manager Crop Protection Romania.

 

Despre divizia BASF de protecție a plantelor

Cu vânzări de circa 4,7 miliarde EUR în 2012, divizia BASF pentru protecţia plantelor oferă soluțiiinovatoare de protecție a plantelor de cultură, gazonului și plantelor ornamentale, pentru controlul dăunătorilor și sănătate publică. Portofoliul său cuprinde tehnologii de tratare a semințelor și control biologic precum și soluții de management al apei, nutrienților și factorilor de stres ai plantelor. Divizia BASF de protecție a plantelor este un inovator de vârf care sprijină cultivatorii să-și optimizeze producția agricolă, să-și îmbunătățească eficiența economică și calitatea vieții, pentru populația mondială aflată în continuă creștere. Informații suplimentare pot fi obținute pe web la adresa www.agro.basf.com sau accesând conturile noastre de pe reţelele de socializare.

 

BASF - The Chemical Company

BASF este lider mondial în industria chimică: The Chemical Company. Portofoliul său include o gamă largă de produse, de la substanţe chimice de bază, produse pentru industria materialelor plastice, produse performante și produse pentru protecția plantelor, până la petrol și gaze. Combinăm succesul economic cu protecția mediului și responsabilitatea socială. Cu ajutorul ştiinţei şi al inovaţiei, ne ajutăm clienţii din aproape toate industriile să facă faţă cerinţelor curente şi viitoare ale societăţii. Produsele și sistemele noastre de soluții contribuie la conservarea resurselor, asigurarea unei nutriţii sănătoase și îmbunătățirea calității vieții. Am rezumat această contribuţie în obiectivul nostru global: Creăm chimie pentru un viitor sustenabil. În 2012 BASF a realizat vânzări de 72,1 miliarde euro  și peste 110.000 angajați la sfârșitul anului. Informații suplimentare despre BASF sunt disponibile pe Internet la adresa www.basf.com.

BASF. Inovaţii în prevenirea şi tratarea culturilor

Aşa cum industria farmaceutică s-a dezvoltat astfel încât astăzi poate trata orice afecţiune umană, la fel cercetarea în domeniul protecţiei plantelor a evoluat în ritmul schimbărilor climatice, oferind fermierilor leacuri pentru orice dăunător sau boală apărute în câmp. În acest sens, compania BASF a prezentat partenerilor săi ultima generaţie de produse capabile să prevină şi să trateze problemele ivite în culturile de grâu, rapiţă, floarea-soarelui sau porumb.

Inovaţii pentru culturi curate

Sub egida Agroconect, compania BASF şi-a pornit caravana seminariilor organizate pentru fermieri, ce au ca scop prezentarea tehnologiei de protecţie a plantelor la cele 4 culturi de câmp. Una dintre locaţiile care au găzduit seria evenimentelor BASF a fost Fundulea, unde fermierul Nicu Vasile a pus la dispoziţia specialiştilor o solă pentru realizarea platformei demonstrative, ce a inclus loturi însămânţate cu diverşi hibrizi de grâu, rapiţă, floarea-soarelui şi porumb pe care au fost aplicate tratamente specifice. Fermierii au avut ocazia să compare singuri nivelul calitativ al culturilor tratate cu loturile martor care nu au beneficiat de protecţie. Vorbind de inovaţii, specialiştii BASF au prezentat cel mai nou erbicid pentru cultura de rapiţă – Cleranda cu aditivul Dash, capabil să elimine printr-o singură aplicare atât buruienile monocotiledonate, cât şi pe cele dicotiledonate. Pentru cultura de floarea-soarelui a fost recomandat erbicidul Clearfild Plus, care aduce ca beneficii o toleranţă mai bună, eficacitate sporită în combaterea buruienilor, producţie mai mare şi recoltă cu un procent mai mare de ulei. La culturile de păioase au fost oferite mai multe variante de tratamente, specialiştii subliniind importanţa aplicării a cel puţin două tratamente în vegetaţie. La cultura de porumb s-a venit cu o soluţie preemergentă de combatere a buruienilor, şi anume produsul Frontier Forte, pentru combaterea completă a buruienilor fiind recomandat pachetul Rekord.

Cleranda, acţiuni multiple într-un singur produs

Din multitudinea de produse şi tehnologii prezentate, rapiţa este o cultură care poate beneficia de multe avantaje prin acţiunea produsului Cleranda. Pornind de la ideea că 50% din cultura de rapiţă se dezvoltă în toamnă şi orice element de tehnologie neaplicat în acest moment nu poate fi recuperat prin acţiuni în primăvară, specialiştii BASF au recomandat fermierilor să nu facă rabat la aplicarea erbicidelor şi a regulatorilor de creştere. „De anul trecut noi am introdus în cultura de rapiţă tehnologia Clearfield, care este compusă din hibrizi rezistenţi la imazamox şi erbicidul Cleranda, care se aplică împreună cu adjuvantul Dash. Cleranda conţine ca substanţe active imazamox şi metazaclor. Ceea ce este foarte interesant la aceste substanţe este faptul că circa 70% din imazamox acţionează asupra buruienilor răsărite şi 30% are acţiune la sol, în timp ce metazaclor-ul lucrează invers procentual. În felul acesta produsul Cleranda oferă un spectru larg de combatere, atacând atât buruienile monocotiledonate cât şi dicotiledonate, inclusiv buruienile crucifere, lucru pe care nu îl mai face niciun alt produs de pe piaţă“, după cum spune Mircea Chetrone, director de marketing BASF.

La fel de actual este şi produsul Caramba Turbo, lansat acum 3 ani şi conceput prin combinarea a două substanţe, un azol şi un regulator de creştere, ce asigură rezistenţă la iernare. În toamnă el poate fi folosit împreună cu erbicidul Fastac, iar în primăvară este recomandat alături de Stratos Ultra pentru combaterea buruienilor monocotiledonate. Pe lângă efectul fungicid, prin acţiunea sa Caramba Turbo asigură o arhitectură optimă a tufei şi uniformitate la maturitate. „Aplicat în toamnă, produsul nu lasă planta să crească prea mult şi o ajută să înrădăcineze mai bine. Având o înrădăcinare mai bună, explorează o suprafaţă de sol mai mare, acumulează îngrăşămintele date, le depozitează şi are elemente nutritive pe timpul iernii. În primăvară, Caramba Turbo ajută la arhitectura plantei, din nou reduce talia şi lasă să pornească lăstarii în vegetaţie, formând o tufă uniformă, care înseamnă şi o coacere uni­formă“, a explicat Alin Alici, reprezentantul BASF pe zona Călăraşi-Ilfov.

Tot specialiştii spun că, în cazul în care aveţi o îmburuienare diferenţiată, în care predomină dicotiledonatele, puteţi folosi şi tehnologia clasică cu Butisan, Butisan Max, iar împotriva samulastrei de grâu şi orz apelaţi la Stratos Ultra.

Produsul Pictor din gama Excelence reduce dehiscenţa silicvelor, combate toate bolile care apar la înflorit, dar are şi efecte fiziologice de creştere a conţinutului de ulei şi a producţiei de seminţe.

Lecţii practice în câmp deschis

Pentru fermieri participarea la astfel de seminarii nu este doar un prilej de a se cunoaşte, de a face schimb de experienţă, ci şi ocazia de a învăţa în mod practic de la tehnologi când, cum şi cu ce trebuie protejate culturile. În acest sens, toţi cei prezenţi au fost împărţiţi în grupuri de câte 20-25 de persoane şi însoţiţi de câte 1-2 tehnologi pentru a li se prezenta direct în câmp diferenţele între culturile cărora li s-au aplicat preventiv diverse tratamente şi loturile martor care nu au fost protejate împotriva bolilor şi dăunătorilor. Fermierii cu state vechi recunosc că de ani buni nu mai ratează niciun seminar de specialitate, pentru că şi-au dat seama că doar tehnologia bine aplicată poate aduce producţii mari şi profituri pe măsură. Ba mai mult, îşi aduc copiii sau angajaţii nou intraţi în branşă, îndemnându-i să ţină cont de ce spun specialiştii.

„Lucrez în agricultură din 1979, am prins şi CAP-ul şi IAS-ul, dar nu lipsesc de la astfel de prezentări, pentru că vreau să aflu mereu ce mai este nou pe piaţă. Sunt receptiv la nou, chiar dacă am crescut în perioada de tristă amintire. Fac tehnologie ca şi cei de aici. Am floarea-soarelui în sistem Clearfield cu Pulsar, am porumb tratat cu Rekord, am aplicat la rapiţă Caramba Turbo şi îngrăşământ de la Timac, atât în toamnă, cât şi în primăvară. Densitatea este destul de bună, acum a şi plouat, sper să recoltez peste 2.500 kg/ha la rapiţă, 4.500 kg/ha la grâu şi 3.500 kg/ha la floare şi porumb“, ne-a mărturisit Mihai Puya, un fermier cu 560 ha din Popeşti-Vasilaţi, judeţul Călăraşi.

Vizitele în câmp au fost finalizate cu un mic concurs, în cadrul căruia cei prezenţi au fost invitaţi să-şi testeze cunoştinţele acumulate, răspunzând contra cronometru la 8 întrebări legate de caracteristicile şi beneficiile produselor prezentate. Evident că cei merituoşi au fost premiaţi.

Patricia Alexandra POP
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.12, 16-30 IUNIE 2013

Soluţii BASF pentru protecţia culturilor de câmp

Peste 200 de fermieri, din Giurgiu și județele limitrofe, au asistat la prezentarea celor mai noi soluţii BASF, destinate protecţiei principalelor culturi de câmp, în cadrul unui recent simpozion.

În cadrul evenimentului desfășurat în apropiere de Bălănoaia (Giurgiu) au fost prezentate tehnologiile de protecţie a plantelor pentru culturile de câmp: cereale, floarea-soarelui, porumb şi rapiţă.

În cazul grâului, au fost vizate bolile. În schimb, la floarea-soarelui și porumb, cele mai importante aspecte s-au referit la combaterea buruienilor. Pentru rapiță, specialiştii au pus accent pe tratamentele de toamnă.

Grâu

La cultura păioaselor a fost evidenţiat Allegro, un fungicid modern din gama AgCelence, cu efecte benefice asupra proceselor fiziologice la grâu.

„Grâul este supus atacului unor ciuperci care produc boli păgubitoare. Foarte important este momentul optim al tratamentului, pentru o bună producție“, a afirmat George Petcu, specialist al Departamentului tehnic din cadrul BASF.

În opinia lui, trebuie protejate în special ultimele două frunze ale grâului, pentru că influențează cel mai mult producția, atât cantitativ, cât și calitativ.

Dintre fungicidele recomandate, au fost menționate Duett Ultra, Tango Super, Capalo și insecticidul Fastac.

Floarea-soarelui

„Tehnologia Clearfield, dezvoltată de BASF pentru floarea-soarelui, combină două elemente inseparabile. Este vorba de hibrizi rezistenți la Pulsar și erbicidul propriu-zis“ – a declarat Daniel Daia, director regional pe zona S-V la BASF.

În situația culturilor convenționale, tot pentru combaterea buruienilor, directorul regional a recomandat erbicidele Frontier Forte și Stratos Ultra.

Indiferent de tehnologie, pentru combaterea bolilor (Sclerotinia, Botrytis, Phomopsis, Alternaria), dar și a stresului provocat de secetă, boli, grindină sau dificultăți de asimilare a nutrienților, specialistul a recomandat fungicidul sistemic, translaminar Pictor.

Porumb

Daia a afirmat că, la porumb, în preemergență, este necesară aplicarea erbicidului Frontier Forte. În postemergență poate fi utilizat un pachet de produse care combat toată gama de buruieni. Este vorba de pachetul Rekord care conține produsele Kelvin Top, Cambio și Dash (adjuvant).

Pentru terenurile infestate puternic cu buruieni graminee, în special cu costreiul din rizomi, Daia a recomandat sistemul DUO, format din hibrizi DUO rezistenți la Stratos Ultra și erbicidul propriu-zis.

Pentru tratamentele împotriva bolilor, specialistul a amintit produsul Opera, care face parte din conceptul AgCelence, cu multiple avantaje.

Rapiţă

La rapiță, Daniel Daia consideră că primele tratamente trebuie aplicate încă din toamnă, în luna octombrie sau noiembrie. În acest scop, se pot utiliza erbicide precum Butisan, Butisan Max și Stratos Ultra.

Însă, în vederea combaterii tuturor buruienilor, BASF a dezvoltat sistemul Clearfield pentru rapiță. Acesta este format din erbicidul Cleranda și hibrizi rezistenți la acest produs.

Tot toamna, pentru creșterea rezistenței plantelor la iernare, dar și combaterea unor posibile boli, este necesar un tratament cu Caramba Turbo.

Daia a afirmat că același Caramba Turbo trebuie aplicat și primăvara, în special împotriva putregaiurilor, dar și a alternariozei sau făinării.

Împotriva acestor boli, directorul regional a mai recomandat un tratament preventiv cu Pictor.

Atât toamna, cât și primăvara combaterea dăunătorilor se poate face cu Fastac.

Traian DOBRE
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.5, 1-15 MARTIE 2013

Abonează-te la acest feed RSS