Reprezentarea intereselor celor din sectorul agroalimentar, susținerea tinerilor, dezvoltarea rurală, a zonei montane, a zootehniei, a horticulturii, pomiculturii, apiculturii, a industriei alimentare și a celor conexe se poate face doar prin lideri. Iar liderii pot fi doar cei care au demonstrat cu fapta. Vocea și talentul nu rezolvă nimic, drept dovadă: agricultura s-a scufundat! Vrem s-o facem submarin?

Istoria și realitatea au arătat că nu se poate construi nimic cu cei pe care îi recomandă vocea și talentul; este nevoie de profesioniști, de practicieni dedicați, gata să-și sacrifice chiar și 10-12 ore din zi pentru a rezolva probleme, pentru a le preîntâmpina și pentru a face strategii pe termen lung. Viitorul aparține generațiilor următoare. Altfel spus, nu trebuie să ne gândim doar la noi, ăștia care suntem acum, și să lăsăm pârjolit totul în urmă. Avem datoria să asigurăm securitatea și siguranța alimentară și pe termen lung, nu doar cât suntem pe aici, pe acest pământ.

Vremurile sunt tulburi, iar cei care lucrează pământul pentru a ne pune hrana pe masă – trecuți deja pe sub toate furcile caudine – încearcă să găsească soluții și să rezolve situații grave create de incompetență, miserupism, tupeu și strategii proaste „Pentru O Românie Normală” văzută din birou. Pentru înțelegerea problemelor și conștientizarea pericolului în care ne aflăm, este nevoie de oameni care iubesc acest pământ și se sacrifică pentru semenii săi. Este nevoie de specialiști care știu ce spun atunci când spun și știu ce fac atunci când fac. Iar noi trebuie doar să-i urmăm și să-i sprijinim! Ei sunt liderii de care avem nevoie, iar liderii trebuie urmați.

Din păcate, cei ce au puterea de a schimba ceva nu sunt întotdeauna lideri, ci doar manageri. Și știm cu toții că mulți dintre ajunșii în vreo funcție sunt nechemați, iar nechemații dăunează. Efectele pot fi mai grave decât în cazul calamităților și dezastrelor naturale. Mai grav este că, împotriva nechemaților nu există nici polițe asigurare, nici leacuri. Împotriva acestor dăunători există doar prevenirea, profilaxia lor. Cu astfel de dăunători la cârmă, securitatea și siguranța alimentară sunt în pericol. Cu o agricultură scufundată, pas cu pas, pitoreasca Românie se va transforma într-un submarin! Iar noi toți vom cânta de inimă albastră că trăim într-un submarin galben...

„Agricultura nu are culoare politică”

Dar „agricultura nu are culoare politică”, cum bine spunea, cu vocea sa puternică, Adrian Rădulescu, îngerul care acum ne veghează de sus... Fostul președinte al Asociației Fermierilor din România s-a luptat toată viața pentru fermieri și pentru consumatori, adică pentru noi toți. Cu o voce tot mai stinsă, Adrian Rădulescu nu a încetat să lupte până în ultima clipă. Cine altcineva putea să-i continue obiectivele și să le ducă la îndeplinire? Cine ar fi putut să se lupte mai bine decât el cu morile de vânt? Cine să aibă atâta forță? Cine să fie la fel de pregătit? Cine să-și iubească țara și semenii cu atâta putere? În astfel de momente, mai ales în situații de criză, când agricultura poate deveni locomotiva economiei românești, este nevoie de o mână forte. Agricultura și dezvoltarea satului românesc, cu tot ce implică – inclusiv agroturism, au nevoie de strategii coerente, de inițiative legislative pentru piață, de asociere,  de cooperative, de finanțare, de un PNS bine scris, de un PNDR, de o lege a arendei, de o lege a vânătorii, de reglementări fără ambiguități pentru vânzarea terenurilor, de o lege a hipermarketurilor, de comunicare, de marketing. Vestea bună este că fermierii au înțeles ce forță au dacă sunt reprezentați de un lider puternic. Și cine altcineva ar fi putut să domine și să distrugă „dăunătorii” din lumea satului românesc mai bine decât un luptător? Cine altcineva putea contribui mai bine la întărirea organizațiilor de fermieri? Adevărata FORȚĂ A FERMIERILOR stă în puterea liderului. Să nu uităm că totul se bazează pe marketing și comunicare..., chiar și în agricultură! Marketingul înseamnă strategii și tactici militare, căci cum altfel câștigi lupta cu dăunătorii, iar comunicarea ajută la rezolvarea oricăror probleme. Iar liderul trebuie să le stăpânească bine. Ușor nu este și, de aceea, singurul care poate uni fermierii într-o forță de nestăvilit este Daniel Dumitru Botănoiu.

Cu un CV impecabil și cu o experiență de care avem nevoie cu toții, Daniel Botănoiu rămâne în continuare același om modest pe care-l știm. Mesajul de mulțumire transmis pe pagina sa de Facebook, în ziua în care fermierii l-au ales președinte al Asociației Fermierilor din România (AFR), reconfirmă, dacă mai era nevoie, că singura politică pe care o face este cea agricolă. Poate și de aceea fermierii l-au vrut ca lider care să continue lupta lui Adrian Rădulescu!

„Dacă noi toți vorbim aceeași limbă și știm ce trebuie făcut, atunci trebuie să înțeleagă și cei care au putere de decizie în acest moment. De aceea, vă asigur că vă voi sta la dispoziție pentru a discuta și lămuri orice problemă. Suntem toți pe aceeași parte a baricadei și, să nu uităm, că-i scris pe tricolor unire! Iar unde sunt mulți, puterea crește!”, a scris pe pagina sa de Facebook, Dr. Ing. Daniel Dumitru Botănoiu.

Întreaga echipă „Lumea Satului” îi transmite felicitări și mult succes! Suntem mândri că ne sunteți alături și vrem să vă asigurăm de toată susținerea!

Asociaţia Fermierilor din România, membră fondatoare a Confederaţiei Asociaţiilor Ţărăneşti din România (CATAR), solicită reducerea cofinanţării de la 50% la cel mult 30% pe măsura destinată micilor fermieri pe care Ministerul Agriculturii intenţionează să o lanseze în vara acestui an.

"Vreau ca ministrul (n.r. Daniel Constantin) să se ţină de cuvânt şi să lanseze, aşa cum a anunţat, o sesiune de proiecte pentru micii fermieri pe măsura 121 din PNDR prin care pot accesa o sumă între 30.000 şi 50.000 de euro, dar vor primi gratuit şi proiecte model. Cred că este o măsură foarte bună pentru că, şi un motocultor dacă îşi poate cumpăra micul fermier, este ceva, pentru că în unele zone încă ară cu boi şi cu vaci. Noi am cerut ministrului să reducă această cofinanţare, să nu fie 50% cum era iniţial pe 121, ci între 15 şi 30% pentru că nu au bani. De asemenea, se poate crea acel fond de creditare, gen 'Prima casă', în care îi dai bani şi el pune gaj afacerea", a declarat, joi, pentru AGERPRES, preşedintele Asociaţiei Fermierilor din România, Ion Cioroianu.

Acesta a mai precizat că actualul PNDR nu a ajutat micul producător din România pentru că măsurile destinate acestora au avut condiţii greu de îndeplinit.
"Actualul PNDR nu prea a ajutat micul producător pentru că cele două măsuri privind exploataţiile agricole şi tinerii fermieri au avut condiţii aberante. Nu poţi să-i ceri unui om care are două vaci, cinci porci, zece oi şi un hectar de pământ să facă plan de afaceri, practic îl iei la mişto. Cred că ar fi trebuit să se dea fonduri europene pe bază de formular, cu hârtia de la Registrul Agricol şi de la APIA. Ei au dat bani să îşi facă un plan de afaceri şi în multe cazuri proiectele nici nu au fost aprobate. Au fost condiţii foarte dure. De asemenea, vrem să încurajăm tinerii fermieri să vină în agricultură, dar îi pui condiţii ca, dacă vrea să cumpere 10 hectare din 100 hectare de teren, să le ia pe toate 100, chiar dacă nu are bani. Nici acest ghid al solicitantului nu este unic în toată ţara. Este interpretat diferit în centrele locale, într-o zonă primeşti un punctaj, iar în alta alt punctaj pe acelaşi proiect. Concluzia este că procedurile noastre de implementare sunt foarte greoaie"', a explicat şeful Asociaţiei.
Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, a anunţat în urmă cu lună, că nu mai puţin de o mie de ferme familiale vor fi sprijinite financiar, în acest an, cu circa 50 de milioane de euro pentru a ieşi din zona de subzistenţă.

"Încercăm să alocăm în 2013 cel puţin 50 de milioane de euro de la alte măsuri din PNDR pentru sprijinirea a cel puţin 1.000 de ferme care vor să iasă din zona de subzistenţă şi să producă pentru piaţă. Mă refer şi la crescătorii de animale, care au între 3 şi 15 capete şi care vor să se dezvolte şi să producă pentru piaţă, astfel încât să genereze venituri şi să trăiască împreună cu familia. O astfel de fermă o vom putea sprijini, fie în zona de construcţie de grajduri, fie pentru achiziţia de utilaje", a spus ministrul Agriculturii.

Acesta a precizat că, în perioada următoare, se va stabili clar ceea ce înseamnă o fermă familială, ulterior urmând să fie puse la dispoziţia acestora, cu titlu gratuit, proiecte model pentru accesarea fondurilor.

"Lucrăm la definirea fermei familiale şi pe urmă vom crea proiecte model pentru a le putea pune gratuit la dispoziţia beneficiarilor. Este de datoria celor care merg în această caravană de a explica beneficiarilor cum să acceseze aceste măsuri. Noi trebuie să avem o listă clară cu cei care pot să devină competitivi, care se pot asocia şi se pot orienta către piaţă şi să-i învăţăm să se dezvolte", a mai adăugat Constantin.

Şeful MADR a anunţat că prin actualul PNDR s-au cheltuit pentru fermele de subzistenţă peste 468 de milioane de euro, bani care au fost alocaţi pentru 80.000 de gospodării, dar care nu şi-au dovedit eficienţa.

"Prin PNDR s-au cheltuit pe zona de subzistenţă sau urmează în total să se cheltuiască 468 de milioane de euro, o sumă importantă, care a ajuns la 80.000 de gospodării. Din păcate sprijinul primit a fost de 1.500 de euro pe exploataţie timp de trei sau cinci ani, dar fiind oferit în această formă nu au avut eficienţa pe care ne-am fi dorit-o. Cred că 1.500 de euro pentru o fermă de subzistenţă nu o ajută să devină productivă, ci doar îi prelungeşte agonia. Noi vrem să dezvoltăm fermele medii, de familie, pe care le vom defini prin lege în colaborare cu asociaţiile de producători", a adăugat ministrul Agriculturii.

Confederaţia Asociaţiilor Ţărăneşti din România (CATAR) - primul for naţional reprezentativ pentru fermele mici şi gospodăriile ţărăneşti din România - s-a lansat joi la Muzeul Naţional al Ţăranului Român Bucureşti, viziunea confederaţiei fiind spijinirea micului fermier în spaţiul rural din România.

Prin nou înfiinţata asociaţie, gospodăriile ţărăneşti şi fermele mici din România vor putea susţine în faţa autorităţilor un punct de vedere comun privind nevoile lor în viitoarea perioadă de programare financiară PAC 2014-2020. CATAR urmăreşte apărarea şi promovarea intereselor gospodăriilor ţărăneşti şi ale fermelor mici, considerate adeseori neviabile pe piaţă.

Sursa: AGERPRES

Copyrights © Lumea Satului

Redacţia:

Str. Moineşti nr. 12, Bl. 204, Sc. A, Ap. 4, sector 6, Bucureşti.
Pentru corespondenţă: OP 16, CP 39.
Tel/fax.: 021.311.37.11;
ISSN 1841-5148

Marketing, abonamente, difuzare
Tel: 031.410.07.45
- Nicusor Oprea Banu – 0752.150.146, 0722.271.338;

Compartiment financiar
– dr. Niculae Simion – 0741.217.627

Editura: ALT PRESS TOUR Bucureşti