Începând cu această dată, agricultorii şi silvicultorii pot depune, la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), cererile pentru accesarea schemei de ajutor de stat „Sprijin pentru prima împădurire şi crearea de suprafeţe împădurite”, aferentă Măsurii 8 „Investiţii în dezvoltarea zonelor împădurite şi îmbunătăţirea viabilităţii pădurilor”, SubMăsura 8.1 „Împăduriri şi crearea de suprafeţe împădurite” din cadrul PNDR 2014 – 2020, sesiunea 5/2020.

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează fermierii cu privire la publicarea Ghidului solicitantului pentru accesarea schemei de ajutor de stat „Sprijin pentru prima împădurire şi crearea de suprafeţe împădurite”, aferentă Măsurii 8 „Investiţii în dezvoltarea zonelor împădurite şi îmbunătăţirea viabilităţii pădurilor”, submăsura 8.1 „Împăduriri şi crearea de suprafeţe împădurite”, din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020, sesiunea 5/2020, ediția I, cod DPD sv-SFEADRv/M8,aprobat prin Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr.208/24.07.2020.

Ghidul Solicitantului este un material de informare tehnică a potenţialilor beneficiari ai Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) şi constituie un suport informativ complex pentru pregătirea, întocmirea şi depunerea Cererii de Sprijin, precum şi modalitatea de selecţie, aprobare şi implementare a angajamentului. De asemenea, conţine lista documentelor, avizelor şi acordurilor, modelul Cererii de Sprijin, al angajamentului, precum şi alte informaţii utile implementării schemei de ajutor de stat „Sprijin pentru prima împădurire şi crearea de suprafeţe împădurite”, aferentă Măsurii 8 „Investiţii în dezvoltarea zonelor împădurite şi îmbunătăţirea viabilităţii pădurilor”.

Scopul ajutorului îl reprezintă acordarea unui sprijin financiar deţinătorilor publici şi privaţi de terenuri agricole și neagricole şi formelor asociative ale acestora pentru împădurirea şi crearea de suprafeţe împădurite. Schema vizează înființarea de plantaţii forestiere, respectiv realizarea de:

a) trupuri de pădure pe terenurile agricole și neagricole;

b) perdele forestiere de protecție pe terenurile agricole și neagricole. Beneficiarii schemei sunt deţinătorii publici şi privaţi de teren agricol şi neagricol şi formele asociative ale acestora. Sprijinul financiar se acordă ca valoare fixă, reprezentată de costuri standard pe hectar pentru împădurire și compensarea pierderilor de venit agricol, după cum urmează:

- Prima de înființare a plantațiilor forestiere, care acoperă și costurile cu elaborarea proiectului tehnic de împădurire și împrejmuire a plantației, denumită Prima 1;

- Prima anuală acordată pe unitatea de suprafață, pentru acoperirea costurilor de întreținere (maximum 6 ani) și îngrijire a plantației forestiere (maximum 2 ani), precum și pentru compensarea pierderilor de venit agricol ca urmare a împăduririi, pentru o perioada de 12 ani, denumită Prima 2.

Alocarea financiară pentru sesiunea 5/2020 a schemei de ajutor de stat „Sprijin pentru prima împădurire şi crearea de suprafeţe împădurite”, aferentă Măsurii 8 „Investiţii în dezvoltarea zonelor împădurite şi îmbunătăţirea viabilităţii pădurilor” estede 10.000.000 euro.

Documentele aprobate pot fi consultate pe site-ul APIA la adresa: http://www.apia.org.ro

Începând cu această dată, se lansează cea de a 5 – a sesiune de depunere a cererilor de sprijin pentru schema de ajutor de stat „Sprijin pentru prima împădurire şi crearea de suprafeţe împădurite”.

Schema de ajutor face parte din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020, şi este finanţată de Ministerul Agriculturii, prin APIA. Sesiunea de depunere a proiectelor se va desfăşura între 20 iulie – 11 decembrie 2020, iar alocarea financiară este de 10 milioane de euro . 

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) aduce la cunoștința opiniei publice faptul că, în perioada 16 octombrie 2019 - 30 iunie 2020, a autorizat la plată suma de 2,89 miliarde euro, astfel:

  • 1,89 miliarde euro plăți directe din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA);
  • 598,06 milioane euro măsuri implementate de APIA din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală prin PNDR 2014 – 2020 și cofinanțare de la bugetul național;
  • 241,68 milioane euro ajutoare naționale tranzitorii finanțate din bugetul național;
  • 161,33 milioane euro Măsuri de piață, comerţ exterior, promovare produse agricole și ajutoare de stat.

De asemenea, menționăm faptul că până la această dată au fost autorizați la plată un număr de 843.349 fermieri, reprezentând un procent de 99,87% din fermierii eligibili la plată.

Reamintim fermierilor că Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură continuă autorizarea la plată, concomitent cu celelalte activități desfășurate la nivelul instituției, respectiv realizarea controalelor administrative și începerea controlului pe teren pentru Campania 2020 în vederea atingerii obiectivelor privind acordarea plăților în avans.

Sursa: apia.org.ro

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) anunță că, până la acest moment, în cadrul Campaniei de primire a Cererilor Unice de Plată în anul 2020, la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) s-au depus 422.806 cereri, pentru o suprafaţă de 2.776.323,58 hectare.

Potrivit MADR, au fost înregistrate prin mijloace electronice 284.499 de cereri pentru o suprafață de 2.237.890,64 hectare.

Pentru a beneficia de aceste fonduri este nevoie de completarea cererilor unice de plată de pe site-ul APIA (www.apia.org.ro), accesând link-ul publicației online IPA-Online.

Care sunt documentele necesare?

Pentru a intra în schema de finanțare, proprietarii agricoli trebuie să dovedească documente, cum ar fi: copie CI/BI/certificat de Înregistrare la Registrul Comerțului/certificatul de înregistrare la ONRC, certificatul de înregistrare fiscală, cont bancar activ.

Doritorii mai pot depune dosarele până pe data de 15 iunie, campania de depunere a Cererilor Unice de Plată încheindu-se în acea zi, în conformitate cu prevederile din Ordinul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 89/03.04.2020 referitor la depunerea on-line a cererilor unice de plată aferente anului 2020.

Potrivit unui ordin al MADR, s-au stabilit penalizările pentru depunerea cererii unice în acest an.

Cu toate că termenul-limită de depunere a dosarelor a fost depășit, fermierii pot depune cererile chiar și după acea dată, în termen de 25 de zile calendaristice, cu o reducere cu 1% pentru fiecare zi lucrătoare a sumelor pentru utilizarea efectivă a parcelelor agricole în cauză. (S.N. David)

Cel puțin teoretic, potrivit INS suprafața pădurilor este în creștere

Suprafața pădurilor în anul 2019 a fost de 6.427.340 de hectare, în creștere cu 9.127 ha față de anul anterior, potrivit unui comunicat al Institutului Național de Statistică (INS). La sfârșitul anului 2019, suprafața fondului forestier național era de 6.592.230 de hectare, în creștere cu 9.165 de hectare față de anul 2018. Această creștere se datorează în principal unor reamenajări de pășuni împădurite și introducerii în fondul forestier a terenurilor degradate și a terenurilor neîmpădurite, stabilite în condițiile legii.

Suprafața pădurilor reprezintă 97,5% din fondul forestier național, menționează INS.

Volumul masei lemnoase recoltate în anul 2019 a fost de 18.903.600 de metri cubi, în scădere cu 557.900 metri cubi (-2,9%) față de volumul de masă lemnoasă recoltat în anul precedent, potrivit INS.

Totalul suprafeței parcurse cu tăieri de regenerare a pădurilor a fost în 2019 de 190.610 hectare, cu 9.049 de hectare mai mult față de 2018.

Dintre tăierile de regenerare, tăierile rase au fost realizate în 2019 pe o suprafaţă de 3.518 hectare, în creştere cu 83 de hectare faţă de tăierile rase realizate anul anterior.

Totalul suprafeţei regenerate a atins 24.459 de hectare în 2019, mai puţin cu 2.584 de hectare (-9,6%) decât suprafaţa regenerată înregistrată în anul 2018.

Ruxandra HĂBEANU

Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, începând cu data de 15 mai 2020 și până la acest moment, a eliberat 720 adeverințe pentru beneficiarii schemelor de plăți directe și 613 adeverințe pentru beneficiarii schemelor de plată pentru măsurile de mediu şi climă (Măsura 10 – Agromediu și climă, Măsura 11 – Agricultură ecologică, Măsura 13 - Plăți pentru zone care se confruntă cu constrângeri naturale), implementate de Agenție în cadrul Campaniei 2020, în baza convențiilor încheiate de APIA cu instituțiile financiar-bancare și nebancare.

Pentru a veni în sprijinul fermierilor și a respecta în continuare regulile de distanțare socială impuse de pandemia de COVID 19, începând din acest an APIA oferă fermierilor  posibilitatea de a solicita Centrelor județene eliberarea adeverinței prin mijloace electronice și transmiterea acesteia online către bănci, fără a fi nevoie de prezenta fizică a fermierului la centrul județean sau la bancă.   

Astfel, peste 95% din totalul adeverințelor au fost eliberate electronic.

Modelul de cerere de eliberare a Adeverinței de înregistrare fermier se găsește postat pe site-ul APIA: www.apia.org.ro, iar lista convențiilor care au fost încheiate până la această dată, poate fi consultată la secțiunea convenții, acorduri, protocoale.

Valoarea creditului va fi de până la 85% din valoarea sumei calculate conform adeverinței eliberate de APIA.

Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN - SA (FGCR) şi Fondul Naţional de Garantare a Creditului pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii IFN - SA (FNGCIMM) garantează creditele acordate de bănci fermierilor.

Reamintim fermierilor că potrivit Ordinului Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 50/2017 de modificare a Ordinului Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr.703/2013 pentru aprobarea condițiilor în care se vor încheia convențiile dintre instituțiile financiar-bancare și nebancare și APIA, în vederea finanțării de către acestea a activităților curente ale beneficiarilor plăţilor derulate de instituția noastră în baza adeverinţelor eliberate, dobânda aferentă acordării creditelor va fi de RON-ROBOR 6M + maxim 2%.

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, în data de 04.05.2020, au fost publicate, în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L140, o serie de acte normative adoptate de către Comisia Europeană în vederea optimizării gestionarii anumitor activități agricole specifice pe perioada în care pandemia de COVID-19 afectează statele membre UE.

Printre aceste reglementări se numără și cele cu rol în intervenția pe piață prin acordarea unui ajutor pentru depozitarea privată a anumitor produse agroalimentare, astfel:

  • Depozitare privată carne de bovină (REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2020/596 AL COMISIEI din 30 aprilie 2020 privind acordarea ajutorului pentru depozitarea privată a cărnii proaspete sau refrigerate de bovine cu vârsta de opt luni sau mai mult și stabilirea în avans a cuantumului ajutorului);
  • Depozitare privată carne de capră și de oaie (REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2020/595 AL COMISIEI din 30 aprilie 2020 privind acordarea de ajutoare pentru depozitarea privată a cărnii de oaie și de capră și fixarea în avans a valorii ajutorului);
  • Depozitare privată a untului (REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2020/597 AL COMISIEI din 30 aprilie 2020 privind acordarea ajutorului pentru depozitarea privată a untului și stabilirea în avans a cuantumului ajutorului);
  • Depozitare privata lapte praf degresat (REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2020/597 AL COMISIEI din 30 aprilie 2020 privind acordarea ajutorului pentru depozitarea privată a laptelui praf degresat și stabilirea în avans a cuantumului ajutorului);
  • Depozitarea privată a brânzeturilor (REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2020/591 AL COMISIEI din 30 aprilie 2020 de deschidere a unei scheme de ajutor cu caracter temporar și excepțional pentru depozitarea privată a anumitor brânzeturi și de stabilire în avans a cuantumului ajutorului).

Actele normative menționate pot fi consultate accesând linkul

https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=OJ:L:2020:140:TOC

Regulamentele specifice stabilesc:

  • tipurile de produse eligibile,
  • perioadele de depozitare,
  • garanțiile aferente cererilor de ajutor (unde este cazul)
  • cuantumul ajutorului pentru fiecare categorie de produs.

Perioada de depunere a cererilor este deschisă începând cu data de 07.05.2020.

Pentru produsele carne de bovină, respectiv carne de oaie și capră s-a stabilit ca termen limită de depunere a cererilor, data de 30.06.2020.

Formularul cererii de ajutor este disponibil pe pe site-ul APIA: www.apia.org.ro sau va fi pus la dispoziția solicitanţilor de către funcţionarii APIA prin mijloace electronice, în urma unei solicitări adresată pe adresa de e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. .

După completare de către solicitant, cererea de ajutor împreună cu documentele atașate cererii și documentele privind constituirea garanţiei vor fi scanate/fotografiate şi vor fi transmise la APIA, pe adresa de e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., împreună cu dovada expedierii documentelor originale prin servicii de poştă/curierat, sau vor fi depuse la Registratura APIA – Aparat Central, din B-dul. Carol I, nr. 17, sector 2, Bucureşti. Documentele semnate electronic se transmit tot la adresa de e-mail indicată mai sus.

Procedura de depozitare privată a produselor agroalimentare se derulează în baza regulamentelor specifice menționate. Condițiile generale de derulare a măsurilor de depozitare privată sunt stabilite însă prin Regulamentul delegat (UE) 2016/1238 AL COMISIEI din 18 mai 2016 de completare a Regulamentului (UE) nr. 1308/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește intervenția publică și ajutoarele pentru depozitarea private. Toate produsele trebuie să respecte inclusiv prevederile stabilite în Anexa VI a Regulamentului (UE) nr. 1240/2016.

În cazul produselor a căror depozitare se efectuează după aprobarea cererii de ajutor și care au o garanție constituită aferentă cererii, perioada maximă pentru constatarea conformității produselor și intrarea în depozit la locul de congelare a cantităților din cerere este de maximum 28 zile de la notificarea privind aprobarea.

Dacă în cele 28 de zile a intrat în depozit sub 95% din cantitatea solicitată în cererea de ajutor, garanția aferentă se reține în totalitate iar ajutorul nu se mai acordă!

Informaţii detaliate privind depozitarea privată a produselor agroalimentare se regăsesc postate la link-ul http://www.apia.org.ro

În fermele din România, începutul de primăvară se caracterizează printr-un necesar ridicat de semințe și produse de protecție a plantelor. Distribuitorii de inputuri pentru agricultură și fermierii trebuie să fie precauți în această perioadă, atât în ceea ce privește comercializarea produselor de protecție a plantelor și semințelor suspecte a fi contrafăcute, cât și în ceea ce privește furturile din depozitele și din magaziile fermelor, a căror frecvență a crescut îngrijorător în acest interval de timp!

Direcția Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase (D.A.E.S.P) din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române împreună cu Autoritatea Națională Fitosanitară, Asociația Industriei de Protecția Plantelor din România (AIPROM), Alianța Industriei Semințelor din România  (AISR) și Alianța pentru Agricultură și Cooperare (LAPAR, PROAGRO, APPR și UNCSV) derulează în comun o amplă campanie de informare și avertizare prin intermediul Oficiilor Fitosanitare Județene, Inspectoratelor de Poliție Județene, Direcțiilor Agricole Județene și centrelor județene ale Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, astfel încât fermierii să poată să recunoască mai ușor un produs contrafăcut și să poată lua o serie de măsuri pentru a-și securiza depozitele de pesticide și semințe. Găsiți toate aceste recomandări afișate la sediile instituțiilor implicate în campania de informare.

Vă recomandăm ca în cazul în care ați intrat în posesia unor produse sau semințe asupra cărora aveți suspiciuni că ar putea fi falsificate sau neconforme, să raportați imediat autorităților și reprezentanților companiilor producătoare.

  • cumpărați produsele de protecția plantelor și semințe de la producătorii și distribuitorii autorizați;
  • solicitați factura și bonul fiscal la orice achiziție;
  • verificați dacă ambalajele sunt sigilate corespunzător;
  • verificați ca produsele și semințele pe care le cumpărați să aibă etichetă în limba română;
  • verificați pe site-ul MADR dacă respectiva firma de la care ați făcut achiziția este un operator economic autorizat. Pentru mai multe detalii puteți suna la Oficiul Fitosanitar din județul dumneavoastră.

Vă prezentăm o serie de măsuri minime pe care fermierii le pot lua pentru a-și securiza depozitul de pesticide și semințe:

  • depozitați produsele de protecție a plantelor într-un spațiu securizat, bine luminat, cu acces permis numai personalului autorizat și instruit;
  • afișați într-un loc vizibil numerelor de telefon pentru situații de urgență;
  • efectuați periodic inventarierea produselor de protecție a plantelor din depozit sau din magazie;
  • instruiți personalul cu privire la măsurile necesare ce trebuie implementate pentru a preveni furtul de produse de protecție a plantelor și semințe;
  • reduceți la minim perioada de timp în care produsele de protecție a plantelor și semințele sunt depozitate în spațiul amenajat din fermă;
  • blocați căile de acces sau intrările din apropierea depozitului de pesticide, pentru a evita sustragerile din depozit.

Produsele de protecție a plantelor și semințele lăsate nesupravegheate sau depozitate necorespunzător sunt ținte sigure pentru hoți. Furturile pot fi identificate prin inspecția atentă a locului unde sunt depozitate produsele chimice.

Asociațiile profesionale de fermieri și autoritățile competente se implică activ în monitorizarea și stoparea comerțului cu produse de protecție a plantelor contrafăcute și pentru evitarea furturilor din ferme prin campanii de informare adresate fermierilor. Acest set minim de reguli privind identificarea și combaterea contrafacerii și securizarea depozitelor de inputuri reprezintă modalitatea prin care Inspectoratul General al Poliției Române și Autoritatea Națională Fitosanitară, întreaga industrie de protecția plantelor din România, alături de asociațiile profesionale ale fermierilor, militează pentru depozitarea corespunzătoare a pesticidelor și semințelor și pentru protejarea fermierului român împotriva sustragerilor din fermă.

În curând, veți găsi aceste seturi de recomandări și reguli care vă vor ajuta dacă sunt aplicate corespunzător, afișate în cadrul Oficiilor Fitosanitare Județene din cadrul Autorității Naționale Fitosanitare (ANF), Direcțiilor Agricole Județene (DAJ), a Oficiilor Județene ale Agenției de Plăți și Intervenții pentru Agricultură (APIA).

Campanie de informare realizată de Asociația Industriei de Protecția Plantelor din România – AIPROM, Alianța Industriei Semințelor din România - AISR și Alianța pentru Agricultură și Cooperare (LAPAR, PRO AGRO, APPR și UNCSV) în parteneriat cu Autoritatea Națională Fitosanitară și Inspectoratul General al Poliției Române.

Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA), aduce la cunoștința opiniei publice că astăzi, 15 aprilie 2020, a efectuat plăți aferente Măsurii 14 și Măsurii 215 - Plăţi privind bunăstarea animalelor - pachet a) Plăți în favoarea bunăstării porcinelor și pachet b) Plăţi în favoarea bunăstării păsărilor, pentru cererile depuse în anul 2019.

Suma totală autorizată la plată este repartizată astfel:

  • 980.914,27 euro, respectiv 18.564.993,70 lei pentru un număr de 24 de beneficiari care au accesat Măsura 14 - pachet a) Plăți în favoarea bunăstării porcinelor, în conformitate cu prevederile legislaţiei europene şi naţionale în vigoare;
  • 993.109,29 euro, respectiv 93.237.865,17 lei pentru un număr de 28 de beneficiari care au accesat Măsura 14 - Plăţi privind bunăstarea animalelor - pachet b) Plăţi în favoarea bunăstării păsărilor, în conformitate cu prevederile legislaţiei europene şi naţionale în vigoare.
  • 688,86 euro, respectiv 3.057.805,00 lei pentru un număr de 3 de beneficiari care au accesat Măsura 215 - Plăţi privind bunăstarea animalelor - pachet a) Plăți în favoarea bunăstării porcinelor, în conformitate cu prevederile legislaţiei europene şi naţionale în vigoare.
  • 676.149,57 euro, respectiv 7.816.723,52 lei pentru un număr de 28 de beneficiari care au accesat Măsura 215 - Plăţi privind bunăstarea animalelor - pachet b) Plăţi în favoarea bunăstării păsărilor, în conformitate cu prevederile legislaţiei europene şi naţionale în vigoare.

Valoarea în lei este calculată la cursul de schimb de 4,6635 lei/euro stabilit de Banca Centrală Europenă în data de 1 ianuarie 2019.

Acordarea plăţilor compensatorii aferente Măsurii 14 și Măsurii 215 - Plăţi privind bunăstarea animalelor se realizează în conformitate cu Programul Național de Dezvoltare Rurală - PNDR 2014 – 2020.

Pentru a veni în sprijinul beneficiarilor și pentru a asigura continuitatea finanțării sectorului agricol, prin schemele de plăți și măsurile de sprijin pe care le gestionează, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a instituit, începând cu data de 06 aprilie 2020, primirea cererilor unice de plată aferente Campaniei 2020 prin utilizarea aplicației IPA online, a mijloacelor electronice de comunicații și a sistemului IACS, în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. nr.89/03.04.2020.

Astfel, în cele două zile de depunere electronică, s-a depus deja un număr de 16.698 cereri de plată, pentru o suprafață de 111.448 hectare.

Totalul cererilor unice de plată depuse în perioada 02.03.2020 până la 07.04.2020 este de 155.063 cereri, pentru o suprafață de 649.892 hectare.

Sursa: apia.org.ro

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează că, pentru a veni în sprijinul  beneficiarilor și pentru a minimiza pe cât posibil efectele negative, asupra activităților din sectorul agricol, ale răspândirii pe teritoriul României a epidemiei de coronavirus, a instituit o serie de măsuri menite să asigure flexibilizarea și fiabilizarea interacțiunii cu fermierii.

Astfel, prin Ordinul Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr.89/03.04.2020 fost aprobată primirea cererilor unice de plată aferente Campaniei 2020 prin utilizarea aplicației IPA online, mijloacelor electronice de comunicații și sistemului IACS, începând cu data de 06 aprilie 2020.

De asemenea, a fost aprobat ca centrele județene/locale APIA să primească și să administreze cererile de plată/deconturile justificative/acorde viza rentierilor agricoli aferente anului 2020 prin utilizarea mijloacelor electronice (telecomunicații).

Astfel, documentele care se prezintă la depunerea cererii unice de plată sau la modificările aduse acesteia (copie CI/BI/pașaport/certificatul de înregistrare la ONRC/certificatul de înregistrare fiscală, dovadă cont bancar activ) se transmit la APIA, de către fermier/rentier, prin mijloace electronice (telecomunicații).

Potrivit dispozițiilor ordinului ante-menționat, documentele care dovedesc că terenul agricol se află la dispoziția solicitanților se transmit la APIA, fie de către fermier prin mijloace electronice disponibile sau prin solicitarea online de către centrele județene/locale APIA a adeverințelor privind înscrierea în Registrul agricol și trimiterea acestora de către Primării pe adresele e-mail ale centrelor județene/locale APIA.

Totodată, documentele specifice schemelor de plată pentru sectorul zootehnic (inclusiv Pachetul 8 din Măsura10) se transmit la APIA, prin mijloace electronice (telecomunicații) disponibile, de către fermier sau de către Oficiile județene ale Agenției Naționale pentru Zootehnie (Adeverința eliberată de asociația/agenția acreditată pentru înființarea şi menținerea Registrului genealogic al rasei, Adeverința care certifică metisul cu rasa de carne, Adeverința prin care se confirmă respectarea raportului de maximum 35 femele ovine/caprine neînscrise și neînregistrate într-un Registru Genealogic la un berbec/țap cu certificat de origine, Adeverință eliberată de Asociația care conduce registrul genealogic al rasei solicitate la plata Pachetul 8 din Măsura10).

Documentele specifice privind acordarea rentei viagere agricolă se transmit la APIA, prin mijloace electronice (telecomunicații) disponibile, de către rentier/împuternicit/mandatar/curator sau prin solicitarea online de către centrele județene/locale APIA a documentelor la primării (contractul/ele de arendare, adeverințe de reziliere, adeverinţe de confirmare a suprafeţei totale existente în proprietatea rentierului).

Cererile de plată aferente ajutoarelor de stat și deconturile justificative privind masura Măsura 14 Bunăstarea animalelor se transmit la APIA prin mijloace electronice.

În ceea ce privește Ajutorul de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură, Formularul cererii de plată va fi transmis către fermieri prin mijloace electronice de către funcţionarii Centrelor Judetene  (CJ) ale APIA.

Depunerea cererilor de plată de către fermieri se va efectua prin mijloace electronice. Documentele aferente cererilor de plată pentru Masura privind bunastarea animalelor, documentele aferente Ajutorului de stat în sectorul cresterii animalelor si cele pentru Ajutorul de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură vor fi scanate şi încărcate de către fiecare fermier  pe un server extern (FTP) pus la dispoziție de către APIA, unde vor avea drepturi doar de încărcare. 

Fermierii vor crea un director cu denumirea societății și județul unde vor încărca formularul de cerere de plată și documentele aferente  perioadei pentru care solicită plată.

Funcționarii APIA CJ vor avea acces la serverul extern (FTP) și vor descărca documentele aferente fiecărui fermier. Aceste documente vor sta la baza operării datelor în aplicația electronică de gestionare a sprijinului financiar și efectuării verificărilor administrative ulterioare.

După finalizarea verificărilor administrative şi aprobarea cantităților de motorină prin ordin MADR funcționarii din cadrul CJ APIA (SMS) vor emite Decizia de plată care va fi  transmisă prin mijloace electronice (poșta electronică) fermierilor.

Pentru informații detaliate privind măsurile instituite prin Ordinul nr.89/03.04.2020 accesați pagina de internet a  agenției, la adresa www.apia.org.ro.

Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA), aduce la cunoștința opiniei publice că miercuri, 01 aprilie 2020, efectuează plățile aferente Măsurii M215 - Plăţi privind bunăstarea animalelor - pachet a) Plăți în favoarea bunăstării porcinelor, pentru cererile depuse în anul 2019.

Suma totală autorizată la plată este 8.136.856,76 euro, respectiv 37.946.231,46 lei pentru un număr de 33 de beneficiari care au accesat această formă de plată compensatorie în conformitate cu prevederile legislaţiei europene şi naţionale în vigoare.

Valoarea în lei este calculată la cursul de schimb de 4,6635 lei/euro stabilit de Banca Centrală Europenă în data de 1 ianuarie 2019.

Acordarea plăţilor compensatorii aferente Măsurii M215 - Plăţi privind bunăstarea animalelor - pachet a) Plăţi în favoarea bunăstării porcinelor se realizează în conformitate cu Fişa Măsurii M215 din Programul Național de Dezvoltare Rurală - PNDR 2014 – 2020.

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale anunță că vor fi sistate pentru o perioadă depunerea cererilor la centrele APIA!

Ministrul Adrian Oros a solicitat Comisiei Europene prelungirea termenului de depunere a cererilor de plată până la 15 iunie 2020.

Sursa: madr.ro

Începând de luni, 16.03.2020, Centrele județene și locale ale APIA vor transmite listele cu fermierii programați pe zile către toate primăriile de pe raza județelor aferente.

Primăriile vor emite adeverințele si le vor transmite pe toate către APIA, astfel încat fermierii să nu se mai deplaseze personal la primării. În momentul în care vor veni la sediile APIA pentru a depune cererile de plată, vor găsi adeverințele acolo.

Sursa: madr.ro

Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin Centrele Județene, aduce la cunoștința opiniei publice că efectuează plățile aferente ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor, pentru cererile depuse în luna ianuarie 2020, aferente serviciilor prestate în luna decembrie și trimestrul IV a anului 2019.

Suma totală autorizată la plată este 3.178.951 lei și se acordă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, pentru un număr de 52 de solicitanţi care au accesat această formă de ajutor de stat în conformitate cu prevederile Hotărârii de Guvern nr.1179/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor, cu modificările şi completările ulterioare.

Sursa: apia.org.ro

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că până la acest moment au fost depuse, în cadrul Campaniei de primire a Cererilor Unice de Plată în anul 2020, un număr de 70.960 cereri, pentru o suprafaţă de 227.989 hectare.

Reamintim că se depune o singură Cerere Unică de Plată, chiar dacă se utilizează suprafeţe de teren în diferite localităţi sau judeţe. În cazul fermierilor care solicită o suprafaţă mai mare de 50 hectare teren agricol cererea se depune la Centrele județene APIA, iar la Centrele locale în cazul fermierilor care solicită o suprafaţă mai mică sau egală cu 50 hectare teren agricol.

Depunerea Cererilor Unice de Plată în cadrul Campaniei 2020 se va încheia la data de 15 mai 2020, în conformitate cu prevederile OMADR nr.69/2019, iar cei care nu se prezintă până la acest termen nu vor beneficia de sprijinul financiar acordat de APIA.

Fermierii sunt rugați pe această cale să se prezinte la data și ora la care sunt programați conform INVITAȚIEI primite pentru a se putea utiliza eficient timpul pe care APIA l-a rezervat pentru primirea Cererilor în Campania 2020.

Sprijinul financiar este finanţat din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) şi de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

Informaţii relevante se regăsesc postate pe site-ul APIA www.apia.org.ro şi în ghidurile adresate fermierilor care solicită plăţi pe suprafaţă de la sediile Centrelor Judeţene şi Locale ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură din fiecare judeţ.

Sursa: apia.org.ro

Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin Centrele Județene, aduce la cunoștința opiniei publice că efectuează plățile aferente ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor, pentru cererile depuse în luna decembrie 2019, aferente serviciilor prestate în luna noiembrie a anului 2019.

Suma totală autorizată la plată este 1.324.799 lei și se acordă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, pentru un număr de 25 de solicitanţi care au accesat această formă de ajutor de stat în conformitate cu prevederile Hotărârii de Guvern nr.1179/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor, cu modificările şi completările ulterioare.

Sursa: apia.org.ro

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că astăzi, 12 februarie, demarează Campania de informare a fermierilor privind depunerea Cererii Unice de Plată în anului 2020, sub sloganul:

APIA: DIN NOU LA DRUM ALĂTURI DE FERMIERII ROMÂNI !
Depune Cererea Unică de Plată în perioada 2 Martie – 15 Mai 2020
!”

Cererile Unice de Plată se depun la Centrele județene/locale APIA și al Centrul Municipiului București, în perioada 02 martie – 15 mai 2020.

Fermierii vor depune la APIA o singură Cerere Unică de Plată, chiar dacă utilizează suprafețe de teren în diferite localități sau județe!

România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene, beneficiază de fonduri europene, prin aplicarea schemelor de plăți/măsurilor de sprijin/ajutoarelor naționale tranzitorii, ca mecanisme de susținere a producătorilor agricoli, respectiv:

  • schema de plată unică pe suprafață (SAPS), plata redistributivă, plata pentru practici agricole benefice pentru climă și mediu, plata pentru tinerii fermieri, plata pentru micii fermieri, schema de sprijin cuplat în sectorul vegetal și zootehnic,
  • măsurile compensatorii de dezvoltare rurală: Măsura 10 - Agro-mediu și climă, Măsura 11 - Agricultura ecologică, Măsura 13 - Plăți pentru zone care se confruntă cu constrângeri naturale sau alte constrângeri specifice (PNDR 2014-2020),
  • ajutoarele naționale tranzitorii (ANT) care se acordă în sectorul vegetal și zootehnic.

În Campania 2020, completarea declarației de suprafață se realizează electronic, folosind aplicația IPA-Online la adresa: http://lpis.apia.org.ro/. Finalizarea și închiderea cererii unice de plată în IPA-Online se face în prezența funcționarului APIA responsabil cu primirea cererii unice de plată, după verificarea acesteia și a mesajelor din controlul parcelelor digitizate şi corectarea eventualelor probleme semnalate de către sistemul informatic.

Același principiu se aplică și pentru fermierii, crescători de animale, care vor completa Cererea unică de plată – declarație sector zootehnic, împreună cu funcționarul APIA, în aplicația dedicată sectorului zootehnic.

Pentru a beneficia de sprijinul aferent schemelor de plată/măsurilor de dezvoltare rurală/ ajutoarelor naționale fermierii trebuie să depună anual, la APIA, Cererea Unică de Plată şi să îndeplinească condițiile de eligibilitate conform legislației comunitare și naționale în vigoare.

În cazul Măsurilor 10 şi 11, fermierii trebuie să respecte și cerințele specifice pachetelor solicitate la plată și cerințele de bază conform Programului National de Dezvoltare Rurală 2014-2020. Informații privind zonele eligibile pentru Măsura 10, Măsura 11 și Măsura 13 se regăsesc în PNDR 2014-2020, pe site-ul APIA, http://www.apia.org.ro și la Centrele județene/locale APIA.

Pentru a beneficia de subvenții, solicitanții (indiferent că sunt persoane fizice sau juridice) trebuie să prezinte documentele privind utilizarea terenului conform art.5 din Ordinul MADR nr. 619/2015, cu modificări și completări.

Documentele care fac dovada că terenul agricol se află la dispoziția fermierului trebuie să fie încheiate înaintea depunerii cererii unice de plată și trebuie să fie valabile la data depunerii cererii.

Responsabilitatea privind legalitatea şi valabilitatea documentelor aparține fermierului și/sau autorității care a emis/atestat aceste documente, după caz.

Potrivit prevederilor legislației europene și naționale, orice fermier care solicită plăți în cadrul schemelor de plată/măsurilor de sprijin/ajutoarelor naționale tranzitorii aferente Campaniei 2020, trebuie să respecte normele de ecocondiționalitate, care cuprind Bunele Condiții Agricole şi de Mediu (GAEC) și Cerințele Legale în Materie de Gestionare (SMR), pe tot parcursul anului, pe toate parcelele agricole din cadrul exploatației, indiferent de mărimea lor.

Informațiile detaliate pentru accesarea fiecărei scheme de plată/măsuri de sprijin, inclusiv hărțile și listele cu UAT eligibile pentru măsurile de dezvoltare rurală,  pot fi consultate la centrele județene/locale ale APIA și pe site-urile: www.apia.org.ro, www.madr.ro și www.pndr.ro.

Pentru a utiliza eficient timpul pe care APIA l-a rezervat pentru primirea Cererilor în Campania 2020, rugăm fermierii să se prezinte la data și ora la care sunt programați conform INVITAȚIEI primite.

Informații relevante se regăsesc postate pe site-ul APIA www.apia.org.ro și în ghidurile adresate fermierilor care solicită plăți pe suprafață de la sediile Centrelor Județene și Locale ale Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură din fiecare județ.

Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, începând cu data de data de 2 decembrie 2019 și până în prezent, au fost autorizați pentru efectuarea plăților regulare aferente anului de cerere 2019, un număr de 759.466 fermieri (ceea ce reprezintă 90 % din numărul fermierilor eligibili la plata regulară) cu suma totală de 690,98 milioane euro, astfel:

- 598,32 milioane euro din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA);

- 77,30 milioane euro din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR);

- 15,36 milioane euro cofinanțare de la Bugetul Național.

Totodată aducem la cunoștință că au fost stabilite cuantumurile aferente Ajutoarelor Naţionale Tranzitorii (ANT) în sectoarele vegetal și zootehnic, pentru anul de cerere 2019.

Valoarea plafonului este de 246.232.400 euro, și se asigură de la bugetul de stat, prin Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). 

În tabelul de mai jos regăsiți cuantumurile stabilite în conformitate cu Hotărârea de Guvern pentru aprobarea plafoanelor alocate ANT, pentru anul de cerere 2019.

ANT - Sector vegetal

Plafon
(euro)

Cuantum
(euro)

ANT 1 - Ajutor Naţional Tranzitoriu pentru culturi amplasate pe teren arabil

93.831.650

13,3202 euro/ha

ANT 3 - Ajutor Naţional Tranzitoriu pentru cânepă pentru fibră

6.050

8,9570 euro/ha

ANT 4 - Ajutor Naţional Tranzitoriu pentru tutun

1.656,200

1.569,4413 euro/ha

ANT 5 - Ajutor Naţional Tranzitoriu pentru hamei

92.400

400,2599 euro/ha

ANT 6 - Ajutor Naţional Tranzitoriu pentru sfeclă de zahăr

1.667.050

73,8219 euro/ha

ANT - Sector zootehnic

ANT 7 - Ajutor Naţional Tranzitoriu - Schema decuplată de producţie, specia bovine - sector lapte

20.376.400

17,7220 euro/tonă

ANT 8 - Ajutor Naţional Tranzitoriu - Schema decuplată de producţie, specia bovine - sector carne

85.631.700

69,1109 euro/cap

ANT 9 - Ajutor Naţional Tranzitoriu - Schema cuplată de producţie, speciile ovine/caprine

42.970.950

4,7157 euro/cap

Plăţile pentru Ajutoarele Naţionale Tranzitorii în sectorul vegetal şi zootehnic se fac în lei, la cursul de schimb de 4,7496 lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 30.09.2019 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C nr. 329/03 din 01.10.2019.

Reamintim faptul că, în perioada 16 octombrie – 29 noiembrie 2019, au fost autorizate plăți în avans aferente Campaniei 2019 în sumă de 1,319 miliarde euro, reprezentând cea mai mare sumă autorizată la plata în avans începând cu Campania 2009, anul în care a fost acordată pentru prima data plata în avans.

Sursa: apia.org.ro

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează potențialii beneficiari că  în perioada 15 ianuarie - 15 februarie 2020 se desfășoară sesiunea de depunere a cererilor de plată pentru anul 2020 aferentă Măsurii 14 – „Bunăstarea animalelor” - pachet b) Plăți în favoarea bunăstării păsărilor, în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr.6/10.01.2020 privind aprobarea modelelor cererilor de plată pentru Măsura 14 – „Bunăstarea animalelor” din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală PNDR 2014-2020 - pachetul a) Plăți în favoarea bunăstării porcinelor și pachetul b) Plăți în favoarea bunăstării păsărilor.

Sprijinul pentru bunăstarea animalelor are forma unei plăţi anuale fixe pe unitate vită mare (UVM) şi reprezintă o plată compensatorie pentru pierderile de venit şi costurile suplimentare suportate de fermieri.

Pentru mai multe informații referitoare la accesarea sprijinului pentru bunăstarea păsărilor consultați Ghidul solicitantului pentru Măsura 14 – „Bunăstarea animalelor” din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020 - pachet b) Plăţi în favoarea bunăstării păsărilor, Ediția a III-a-2020, aprobat prin Ordinul MADR nr. 15/14.01.2020, publicat pe site-ul APIA la adresa  http://www.apia.org.ro/ .

Ghidul solicitantului pune la dispoziția potențialilor beneficiari informațiile necesare privind:

  • condițiile pe care trebuie să le îndeplinească beneficiarii în vederea obținerii plăților;
  • completarea și depunerea cererii de plată, fluxul documentelor utilizate şi termenele ce trebuie respectate de solicitanți pentru obținerea plăților;
  • angajamentele asumate pe care trebuie să le respecte solicitanții în vederea accesării subpachetelor;
  • respectarea prevederilor legale în vederea asigurării unei abordări exacte şi unitare a problemelor legate de completarea şi depunerea cererilor, respectarea obligațiilor şi angajamentelor luate prin semnarea cererii şi a posibilelor sancțiuni şi reduceri pe care le suportă beneficiarii în cazul nerespectării acestora.

Sursa: apia.org.ro

Copyrights © Lumea Satului

Redacţia:

Str. Moineşti nr. 12, Bl. 204, Sc. A, Ap. 4, sector 6, Bucureşti.
Pentru corespondenţă: OP 16, CP 39.
Tel/fax.: 021.311.37.11;
ISSN 1841-5148

Marketing, abonamente, difuzare
Tel: 031.410.07.45
- Nicusor Oprea Banu – 0752.150.146, 0722.271.338;

Compartiment financiar
– dr. Niculae Simion – 0741.217.627

Editura: ALT PRESS TOUR Bucureşti