Circuitul vieții

Zilele trec atât de repede încât de multe ori nici nu ne dăm seama... Fiecare dintre noi are o vârstă, mai mare sau mai mică, iar câteodată nostalgia față de trecut, față de anii copilăriei, ne acaparează gândurile și sufletul, mai ales. Amintirile acelea ale unor zile în care fericirea era doar joaca cu ceilalți și statul pe o băncuță, fără griji, uitându-te spre cer și crezând că într-o zi vei zbura cu unul dintre avioanele trecătoare.

Cum prioritățile și grijile vieții se schimbă odată cu înaintarea în vârstă, dorul de momentele în care situațiile ce ne întâmpinau erau mai ușoare și mai frumoase este de necontenit. Pe vremea copilăriei, îi aveam de cele mai multe ori pe cei dragi lângă noi, iar acum unii dintre ei nu mai sunt. Toți prietenii erau în același loc, acum nu mai sunt, fiecare a pornit pe drumul lui. Casa în care ai copilărit era cel mai frumos univers, acum poate nu mai este. Timpul trece și nu așteaptă pe nimeni, din păcate. Ia cu el pe oricine, la întâmplare, și ne răscolește amintirile de pretutindeni. Visul fiecărui adult, oricât de realizat ar fi, sună cam așa: „Vreau să mai fiu din nou copil“, „măcar o zi“, subliniază unii.

La un moment dat, maturitatea poate veni cu anumite lucruri bune în viața de zi cu zi, o situație materială mai bună, o familie mai liniștită, o casă pe placul tău și așa mai departe.

Spun asta pentru că mulți, în copilărie, mai ales luând în considerare actualele generații de oameni maturi, au muncit din greu pentru ca acum, în 2024, să aibă condiții mai favorabile vieții decât cele avute în copilărie. Dar, cu toate acestea, chiar și neavând nimic în acea perioadă, sentimentul de libertate și de fericire este de nedescris și de nereprodus.

Oare cine îți mai iartă greșelile când ești în deplinătatea facultăților mintale, deci conștient de lucrurile pe care le faci, ca în copilărie?

Din păcate, nimeni, deși ne-am dori acest lucru.

Puțini sunt cei care înțeleg că adevărul și pacea se află în înțelegerea și bunătatea pe care o dăruim aproapelui nostru.

Toți au plecat din același loc, toți au fost copii, însă acum, ajunși adulți, sunt unii mai ceva ca ceilalți. Unii sunt avari, nu știu ce să mai facă pentru un bănuț, alții sunt blânzi și buni, alții au ajuns unde și-au dorit, alții sunt mai răi din cauza problemelor, iar alții bolnavi...

Asta-i viața, toți am fost copilași, dar puțini adulți vor mai ști să fie din nou copii!

Alex OPREA-BANU

Cum bunătatea, respectul și simplitatea au ajuns gesturi rar întâlnite, dar foarte apreciate de cei care le pot observa, vedem că lumea, pe de-o parte, se rătăcește și devine din ce în ce mai deconectată de realitate și de adevăratele principii ale vieții, iar pe de altă parte încearcă să evolueze în domeniul tehnologic pentru a ne ușura viața de zi cu zi. Oare aceasta este evoluție? Rare sunt zilele în care nu ne folosim de dispozitivele ce ne ajută să comunicăm, să ne păstrăm mâncarea în condiții optime, să ne răcorească și așa mai departe. Cu siguranță, toate acestea ar fi fost mult mai greu de pus în practică dacă nu am fi găsit soluții pentru a rezolva nevoile. Dar, cu toate acestea, concentrați fiind pe subiectele de actualitate și tot timpul cu gândul în viitor sau în trecut, uităm că baza stă de fapt în comunicare, în conexiunea fizică a omului cu omul de lângă el și sentimentele pe care le transmitem celor din jur, emoțiile. În goana după succes a fiecăruia dintre noi, ne lăsăm duși de valuri ce par a ne ridica pe cele mai înalte culmi ale vieții, însă nu acesta este adevărul.

Mi se întâmplă des, când vin dinspre liceu, să merg pe stradă încet și atent la tot ceea ce mă înconjoară, deconectându-mă de tehnologie. Parcă totul prinde viață, se aud păsările, mașinile, oameni care vorbesc, râd zâmbesc, frunzele care cad, adierile vântului. Un cadru mult mai complex, mai emoțional și mai real decât cel al micului ecran. Într-o zi cumpărasem un kilogram de cireșe de la piață, chiar în drum spre casă, pentru că îmi era tare poftă, cu toate că erau ultimii mei bani. Între timp, văd pe stradă doi măturători de la primărie chiar în fața blocului meu. Nu păreau prea mândri de munca lor, iar acest lucru se vedea după chip și postură. Instinctiv, având punga în mână, m-am dus și i-am întrebat: – Vreți o mână de cireșe?

– Sigur! mi-au răspuns domnii.

Atât de frumos mi-au zâmbit și mi-au mulțumit, urându-mi multă sănătate și o zi minunată, încât am radiat de bucurie interioară câteva ore după. Nu știu ce m-a făcut să îi întreb, parcă cineva îmi dictase să o fac, dar cert este că nici rău nu mi-a părut, ba chiar mi-am dat seama că din așa gesturi mărunte îmblânzești oamenii și îi determini să fie și ei buni la rândul lor cu alții, formând astfel un lanț puternic ce cu greu se poate rupe dacă fiecare punem suflet și apreciere. De fapt, toată lumea își dorește să fie apreciată și, iată, să își satisfacă o nevoie pe care nu au exprimat-o verbal și, cu toate acestea, cineva empatic să vină și să le-o rezolve fără a cunoaște contextul. Cei doi domni măturau, munceau... iar în acele momente poate chiar simțeau nevoie de un dulce, de un fruct și iată cum întâmplarea face ca eu, un simplu pieton, să decid dintr-o dată să le ofer nu doar o cireașă, un pumn de cireșe, ci un sâmbure de adevăr, de bunătate și un exemplu de „așa da“.

Cu toții putem face asta, de la cel mai mic nivel până la cel mai înalt, dar doar să vrem și să nu ne fie frică de repercusiuni sau rușine de gestul frumos pe care l-am făcut. Mai nou, ne este rușine să ne închinăm în fața bisericii pe stradă ori să îi ajutăm pe cei care sunt neputincioși... Și mie mi s-a întâmplat și probabil nu este ultima oară, dar trebuie să ne luptăm și să înțelegem că, de fapt, normalitatea nu este să stăm în banca noastră ca niște roboți, să nu gesticulăm de rușinea celor din jur sau să ajutăm pentru că alții se uită la noi. Poate pentru 10 suntem niște „ciudați“, dar poate pentru unul suntem un exemplu. Noi la acela trebuie să fim atenți și să îl descoperim, pentru că acela este omul valoros, omul care vede căldura în cei din jurul lui și îi idolatrizează.

În final, vreau să vă spun doar atât. Fiți buni, înțelegători și credincioși, pentru că toate lucrurile cărora le oferim frumosul sufletului nostru ni se vor întoarce înzecit și nu veți regreta niciodată faptele bune ce par a fi greșite într-un moment al vieții.

Alexandru OPREA BANU

În ziua de astăzi știm cu toții cum stau lucrurile cu sistemul de învățământ, care sunt problemele, disfuncționalitățile copiilor și cadrelor didactice, dar nu găsim soluțiile necesare revitalizării educației. Cu toate acestea, iată că eu am reușit să văd cu alți ochi această situație și să îmi dau seama că există soluții, dar mai ales potențial în rezolvarea problemelor...

Prin intermediul unui program educațional finanțat de Uniunea Europeană la nivel liceal, am reușit să plec într-o țară străină cu 21 de copii care au câștigat concursul de participare și cu 3 profesori ai liceului din care fac parte. Durata sejurului a fost de două săptămâni, în care zi de zi am avut activități interactive ce implicau comunicarea, cunoașterea personală și munca în echipă, la mare căutare în prezent. Filiera liceului fiind „Turism și alimentație“, am făcut practică la hotelul gazdă, servind masa colegilor noștri, dimineața, la prânz și seara, „împletind“ aceste mese cu plecări prin stațiuni, din care reușeam să ne îmbogățim „tableta“ de amintiri a minții noastre... Am reușit să cunoaștem alfabetul și cultura locală și să experimentăm viața unui om matur plecat în lume, fără părinți. A fost un minunat experiment care a arătat în decursul celor două săptămâni faptul că toți copiii români pot, toți profesorii români pot și schimbarea vine în timp doar prin muncă, perseverență, pasiune și foarte multă dragoste pentru ceea ce faci. Toată această experiență m-a făcut să nu îmi mai doresc cu ardoare munca de unul singur din cauza neîncrederii în ceilalți, ci să mă deschid celorlalți și să realizăm lucruri împreună.

Până acum, trecusem prin aproape 2 ani de liceu, dar tot ceea ce am învățat în cele 14 zile în străinătate, doar eu împreună cu colegii și cu câteva cadre didactice, a fost extraordinar. Am învățat atât de multe, atât de repede și de eficient fiindcă a existat fluiditate și continuitate în tot, încât ne-am dat seama că, de fapt, acestea înseamnă adevărata învățătură. Faptul că am avut oportunitatea de a sta tot timpul cu o parte din colegii de clasă și de liceu, împreună cu profesorii de specialitate, ne-a adus în fața unei cunoașteri reciproce incredibile. Mai tot timpul ne era dedicat învățării, chiar și în timpul distracției sau practicării de exerciții sportive în diminețile mai friguroase de primăvară.

În final, ce trebuie punctat este faptul că îmi doresc foarte mult ca problema învățământului românesc, la nivel național, nu doar local, să adopte un sistem interactiv, iar activitățile școlare să fie mult mai strâns legate de munca în echipă, descoperire, blândețe, empatie și cunoașterea aproapelui nostru.

Acestea sunt cheile care deschid sufletul copilului român și care îl ghidează spre a face lucruri mărețe și inovative.

Alex-Oprea BANU

De mic am avut oportunitatea de a cunoaște pământul și zona rurală, datorită bunicilor mei care locuiesc la țară. Înainte, din zilnica interacțiune cu orașul, nu puneam atât de mult preț pe viața la țară. Însă, după o vreme fiind mai ocupat și obosit de tumultul atmosferei de oraș, viața provincială a devenit ca o gură uriașă de aer pentru mine.

Cel mai mult îmi plac simplitatea oamenilor, adierea vântului abia auzit printre frunzișurile pomilor, faptul că, de cum te trezești, deschizi ușa și ești în natură, apoi apariția unor elemente care dau viață locului, precum câinele, pisica sau păsările cerului.

La țară avantajul îl constituie libertatea cu care te poți desfășura la tine în gospodărie, pe ulițele satului, pe cărările dealurilor, fără să-ți pese prea mult de cum ești privit atunci când, absorbit de frumusețile din jur, de natură, ești poate mai neglijent cu tine însuți. De fapt, stând la țară avem șansa de a arăta oamenilor din acest secol plin de tentații că încă mai poate exista o viață liniștită, simplă și sănătoasă în care nu etalarea a ce avem contează, ci faptul că suntem muncitori, primitori, blânzi și curați sufletește.

Printre altele, ieșirea pentru o perioadă de sub umbrela rețelelor de socializare și statul considerabil mai mult sub razele soarelui ne readuc cu picioarele pe pământ și ne revitalizează. Acest lucru l-am observat eu în toate vacanțele petrecute la bunici. Apoi, mediul înconjurător parcă te îndeamnă aici, parcă mai mult ca oriunde în altă parte, să desfășori diverse activități, dat fiind că natura, cu multele sale elemente – păsări, sunete, adieri de vânt, frunze, verdeață, cer - te inspiră pur și simplu la a-ți construi o cu totul altă viață.

Nu este mai puțin adevărat că noi din natură am plecat, tocmai de aceea tot tindem să ieșim la aer curat, vrem să avem o curte, o grădină unde să cultivăm anumite specii de plante, să avem animale în jurul nostru, să ne relaxăm după o zi de treabă sau drumeții la aer curat.

În concluzie, pentru mine provincia este o alternativă sănătoasă care tot timpul îmi umple sufletul de bucurie și liniște interioară.

Paradoxal însă, mulți oameni de la țară tind spre oraș, iar alții de la oraș tind spre țară. Ferice de cei din urmă!

Ce-i drept, sunt avantaje de ambele părți, unele deja le-am menționat, dar este adevărat că la noi în țară încă există discrepanțe destul de semnificative între multitudinea de servicii oferite la oraș față de cele de la țară. Cu toate acestea pentru mine, copil fiind, aș alege acum o alternare între cele două. Măcar până voi ajunge la vârsta la care să-mi pot alege, conștient, drumul pe care-l voi urma.

Alexandru OPREA-BANU

Cred că cel mai mult pe lume contează cât de fericit ești, iar prietenia are cu siguranță un rol esențial în stabilitatea emoțională.

Tot timpul am observat că de oamenii prietenoși depinde nu doar calitatea comunicării, ci și calitatea emoțională, cea a simțurilor inimii și ale minții. Interesant este cum procedăm atunci când suntem apreciați, facem tot felul de lucruri frumoase și ne dedicăm trup și suflet muncii sau celor din jurul nostru. Probabil, fiecare dintre noi a observat, măcar o dată, cât de trist este atunci când greșim sau când ni se greșește și cât de fericiți devenim în momentul în care prietenii, familia și persoanele din jur ne apreciază prin prisma modului în care funcționăm. Dacă ești blând, darnic, zâmbăreț și deschis, numărul celor care îți vor întoarce spatele va fi infim, pentru că omul își dorește de la viață bună dispoziție și liniște interioară, iar dacă tu reușești să le emani pe aceste trei vei deveni ca un magnet, dar și ca o călăuză pentru ceilalți.

Ce trebuie să înțelegem este faptul că noi, oamenii, ori cu ajutorul propriei noastre rațiuni, ori cu ajutorul trimis de Cel de Sus, avem ca scop răspândirea binelui și căutarea frumosului în tot și în toate. Deși știm și înțelegem adevăratul nostru scop pe acest pământ, de multe ori îl ocolim, poate din cauza problemelor personale sau poate din cauza celorlalți, cine știe..., dar, așa cum am scris mai sus, scopul nostru trebuie să fie liniștea și fericirea creată în jurul nostru.

Faptul că tot timpul ne simțim bine când avem pe cineva drag lângă noi, când ne zbatem pentru binele celorlalți denotă iarăși că omul este creat pentru a da un sens tuturor lucrurilor și pentru a pune emoție în toate. Emoțiile pozitive îl schimbă chiar și pe cel mai rău om, pentru că îi deschide porțile sufletului ce plutește în tristețe...

În final, fiindcă am divagat puțin de la subiectul prietenie, vreau să spun că pe mine prietenii și familia m-au ținut tot timpul în picioare, au fost și lucruri bune și mai puțin bune, dar tot timpul cineva a fost acolo și mi-a transmis o linie bună de urmat.

Alex OPREA-BANU

La trecerea dintre ani am avut din nou oportunitatea de a ajunge în Austria, țara în care locuiește o parte din familia mea. Nefiind prima dată când ajung aici, pot spune că m-am obișnuit, însă ideea preconcepută pe care am avut-o de la bun început nu mi-am schimbat-o... Aceea că Austria chiar este o țară civilizată. Știu că acest articol vine într-o perioadă în care Austria nu ne este cu adevărat prietenă, însă trebuie luat ca atare și înțeles faptul că noi, ca popor, avem ce învăța de la ei, precum și ei de la noi.

De cum ajungi pe aeroport, te întâmpină o atmosferă plăcută, sigură și organizată din toate punctele de vedere. Am observat clar cum fiecare om își respectă rolul în societate, fiind la rândul lui respectat de ceilalți, un lucru care denotă gradul ridicat de educație al fiecăruia.

Și fiindcă am ajuns până aici, educația chiar are un rol esențial în dezvoltarea sau prăbușirea unui stat. Trecând peste acestea, în viața de zi cu zi, așa cum îmi este relatată de cei care trăiesc acolo, lucrurile sunt bine puse la punct și parcă de vrei chiar să greșești nu poți pentru că atunci când ai condiții, tu ca simplu cetățean, contribui la acest proces de educare și dezvoltare durabilă.

Ceea ce vreau să spun este faptul că ei se îndeamnă unul pe celălalt, involuntar, în a face ceva coerent, concret și corect, astfel că nimeni nu „calcă strâmb“.

La noi s-a creionat de-a lungul timpului, ideea că românul este o persoană amabilă, primitoare, însă ne lipsește susținerea interumană care este reflectată până la cele mai înalte niveluri ale statului.

Trebuie să recunoaștem faptul că în fiecare dintre noi există un sâmbure de invidie, cât de mică, dar ideea este cum reușim să o fructificăm pentru ca din ea să putem crește un adevărat pom de ambiție. Acest lucru ne lipsește nouă, românilor, iubirea față de aproapele nostru, cel care, român fiind și el, are sânge din sângele nostru și poate că simte la fel, gândește la fel și iubește la fel, dar trebuie doar descoperit.

Am ieșit un pic din tema cu care începusem, pentru a soluționa în cuvinte una dintre problemele vizibile ale poporului român, care cu siguranță se poate schimba, dar în timp, încercând și persistând.

Revenind, Austria dar și toate celelalte state dezvoltate, se bucură de nivelul actual de dezvoltare datorită resurselor acumulate în decursul istoriei, în timp ce noi la fiecare câteva zeci de ani am schimbat regimuri, am ruinat rapid, apoi am demarat încet, încet, un nou proces de dezvoltare.

Am credința că viitorul va fi al celor care vor face din România țara visurilor fiecăruia dintre noi, o țară în care binele conduce, iar lucrurile sunt puse toate într-o armonie generală. Știu că poate părea o utopie, dar se poate, sunt sigur că se poate.

Deși piedică acum, Austria trebuie să ne fie un exemplu pe care să-l urmăm și să încetăm a lua doar părțile mai puțin bune din această încâlcire politică. Avem ocazia de a „fura“ informație de la ei și nu numai, care să ne ajute în planul numit „transformarea României“, un nume fictiv dat de mine, dar a cărui temă poate fi luată în seamă.

Acestea au fost toate lucrurile de referință la care am vrut să ajung. Sunt atâtea de spus, din atât de multe domenii, încât parcă nici nu le poți transpune pe hârtie.

Sunt adolescent și, ca de fiecare dată, trăiesc cu speranța către un viitor mai bun.

Alexandru OPREA-BANU

Cred că observăm cu toții cât de repede a început să se miște totul în jurul nostru, dar mai ales tehnologia. Eu sunt tânăr și pot spune că m-am născut în plin avans tehnologic... Iar, până acum, am avut ocazia de a experimenta diverse competențe ale acesteia. În primul rând, electrocasnicele au acum cu totul o altă formă și eficiență... aspiratorul cu o formă bizară înlocuiește aspiratoarele bunicii, cuptorul – soba pe lemne, frigiderul – beciul și tot așa. Acestea sunt doar câteva exemple ușor de înțeles pentru toată lumea, care ne arată cum am evoluat și cât mai putem evolua.

În al doilea rând, interacțiunea cu calculatorul mi-a arătat o adevărată demonstrație de forță prin faptul că jocurile video de divertisment au ajuns să fie o alternativă a realității, având un aspect uluitor și arătând aproape ca în viața reală.

Este genial, nu?

Aici sunt două variante, și anume certitudinea că tehnologia este cu adevărat benefică omului și că evoluția pare a fi nelimitată, iar cea de-a doua este distrugerea noastră ca oameni.

Din punctul meu de vedere, cea de-a doua este corectă, pentru că o exemplificare cât mai veridică a realității pe un ecran te face să rămâi conectat ore în șir acolo, în acea lume, fiindcă nu mai vezi sensul ieșirii în adevărata realitate care te înconjoară. Din experiența proprie pot spune că acesta este rolul jocurilor și al companiilor de jocuri video. Ele trebuie să te facă pe tine prin tot felul de tertipuri să rămâi conectat tot timpul și să uiți de toate nevoile omenești – mâncat, băut, comunicare cu cei din jur.

Într-adevăr, așa cum spuneam mai sus, este incredibil nivelul la care a ajuns tehnologia să creeze noi lumi virtuale, să scrie texte de orice fel, să livreze informații oricând și să ne domine prin simpla sa prezență.

Din păcate, noi nu ne putem opune trendului tot mai ascendent, dar putem să folosim tehnologia în scopuri productive, iar când vine vorba de timp liber, să ne reîntoarcem la perioada de acum nu mult timp, cea în care citirea unei cărți domina lumea. Ea era rețeaua de socializare, ea, ziarele, gazetele și așa mai departe.

Ne relaxează creierul și, mai mult de atât, ne desparte, câteva minute sau ore dintr-o zi, de tehnologie.

Astfel văd eu lucrurile în privința avansului digitalizării tuturor lucrurilor din jurul nostru.

Alexandru OPREA-BANU

În prezent, vedem parcă o lume tot mai agitată și mai bulversată ca urmare tocmai a instrumentului cu care astăzi ne mândrim, comunicarea prin intermediul rețelelor de socializare și canalele de televiziune. În continuu ne umplem mintea, de dimineață până seara auzim în jurul nostru ori de lucruri frumoase, ori de cataclisme, războaie, probleme economice, sociale și așa mai departe...

Cam asta este ceea ce ni se prezintă în mare atunci când deschidem un telefon, aprindem un televizor, ieșim pe stradă și auzim discuțiile dintre oameni.

Este clar că nu sunt doar lucruri rele la care avem acces, ci noi putem selecta informația astfel încât viața noastră să fie plină de bucurie și de lucruri pozitive.

Internetul este cea mai mare șansă pe care a avut-o omenirea până acum de a învăța și de a cunoaște lucruri din toate domeniile, iar din acest punct de vedere putem spune că este bine...

Pe de altă parte, la polul opus, a adus și haos în mintea anumitor oameni, arătându-le perspective globale, nu tocmai fericite...

Toată această căutare pe online îl face pe om să devină dependent de ceea ce vede, readucându-l de fiecare dată, când poate este stresat sau necăjit, în online… Și aici putând vedea viața unui om influent, bogat, cu case, cu mașini, prin vacanțe și așa mai departe. Astfel, fiecare dintre noi devine mai puțin concentrat pe ceea ce se întâmplă în viața de zi cu zi , îmbătându-ne cu falsa realitate de pe ecrane ce ne luminează fețele, dar ne întunecă mințile.

Revenind, cu toții observăm ce se întâmplă în lume și începem totodată să ne punem întrebări, să devenim mai sceptici în privința multor lucruri, mai gânditori și mai puțini prezenți în viața noastră. Trebuie să realizăm că timpul trece, iar gânditul prea mult la lucruri care nici măcar nu s-au întâmplat, ci doar dăm cu presupusul, ne defocusează de ceea ce este cu adevărat important, și anume familia, prietenii, zilele ce trec… Zile care ar trebui să lase neapărat ceva în urmă, dacă nu pentru alții, măcar pentru tine.

Eu, copil fiind, încă sunt „stagiar“ în ceea ce privește emoțiile și cum îți dai seama de adevărata valoare a lor. Crescând, încep să văd și să-mi observ propriile mele probleme, precum și pe ale celor din jur, iar după rezolvare îmi fac o idee și-mi spun „cât de importantă este săntătatea“ sau „uite cât de mult înseamnă să fii bun“. Iar această conștientizare este cheia deschiderii unei noi uși, una a aprecierii de sine și a tututor celor ce-ți sunt dragi și nu numai.

Într-un final, cred că viața asta înseamnă – și, cel mai probabil, prin asta trebuie să trecem – tot felul de emoții și trăiri care îți deschid uși înspre înțelegerea adevăratului nostru scop pe acest pământ, acela de a pune preț pe fiecare moment în parte, de a pune preț pe cuvintele, de multe ori șoptite și de a descoperi că nu-ți trebuie o sumedenie de lucruri pentru a te simți fericit.

Despre viitor nimic nu știm, însă îl putem crea prin pași mici făcuți acum, în prezent, unde este singurul moment la care avem acces și pe care îl putem modela.

Alexandru OPREA-BANU

Acum, cât noi poate suntem la muncă, acasă, în vacanță ori la școală, alții fac o sumedenie de alte activități. Suntem atât de mulți încât este greu să îți imaginezi cum lucrează, ce cunosc și ce pot face alți oameni, din alte țări sau chiar de pe alte continente.

Din ce cunoaștem și ce trăim, toți observăm că, deși lucrurile par a se mișca în jurul nostru, noi ca societate rămânem în urmă și decalajul dintre țara noastră și restul lumii, la care ne-am obișnuit să facem referire, tot crește.

Mă întreb câteodată: oare cum va fi România când voi fi mare? Oare va evolua, oare va stagna sau, dimpotrivă, va decădea?

Câteodată chiar mă gândesc la acest lucru serios, iar tot atât de serios mă gândesc la cum profesorii de la școală încearcă să ne facă oameni performanți și demni de o viață bună, într-o societate care evoluează, dar, după cum lesne se poate observa, o face inegal, disproporționat cumva.

Țara noastră pare că plutește odată cu noi într-un viitor incert și plin de peripeții, iar acest lucru pe termen lung ne deconectează de la speranța unei lumi mai bune. Neștiindu-ți scopul și rolul, tot timpul vei aștepta ca cineva să ți-l arate, însă nimeni străin nu ne va ajuta, ci doar noi, pe noi.

Vreau să cred că toți cei care muncesc pe bune, de la muncitori de tot felul, până la cei mai înalți demnitari din stat, nu o fac degeaba și că viitorul arată mai frumos datorită lor, cei care se zbat în prezent.

Îmi crește inima când văd că unii iau inițiativă și răzbat din această negură a neputinței, fiindcă aceștia sunt cei care dau drumul razelor de soare să atingă sufletele și mințile noastre.

Astfel, când avem oportunitatea de a vedea exemple pozitive, ne schimbăm pe noi, iar mai apoi și pe alții.

Soluția într-o societate în curs de dezvoltare, din punct de vedere moral, nu doar financiar, este darea binelui mai departe, pentru a ne îmbuna ca oameni și pentru ca, într-un final, să devenim cu toții altfel.

Totul este în mișcare, iar cel care se mișcă cel mai repede este timpul și trebuie să realizăm că, deși acesta pare nelimitat, în final nu este și că, pentru a-i aprecia adevărata valoare, trebuie să îl folosim cu mintea și mai ales cu sufletul.

Alexandru OPREA-BANU

Am avut oportunitatea de a vizita Bucureștiul împreună cu clasa mea, într-o zi frumoasă de septembrie, una animată, plină de cultură, istorie, oameni și minți luminate.

Am fost toți la un concert și, deși sunt tânăr și am trăit cu alt gen de muzică, am apreciat-o pe cea veche, compusă numai prin intermediul minunatelor instrumente și faimoșilor compozitori. Am plecat de acolo cu un suflet plin de bucurie pe care, la rându-mi, trebuie să o dau mai departe, fiindcă doar așa vom fi mai buni unul cu celalalt. De ce spun asta?

O spun pentru că am observat cât de mult te schimbă cultura, cunoașterea și bunătatea și câtă lume duce lipsă de acestea.

Oare, dacă toți am vrea și am avea posibilitatea de a ajunge la asemenea evenimente care au rolul de a ne bucura și a ne destinde față de problemele de zi cu zi, nu am fi altfel, nu ne-am comporta diferit în această societate atât de rece?

Eu cred că da, fiindcă am simțit-o pe pielea mea și mi-am dat seama cum, doar din alegerea deciziilor, a persoanelor din jurul tău și a locului în care vrei să stai, mintea ia o altă alură și îți transformă lumea într-o altă lume.

Tot legat de această „transfuzie“, pot spune că Bucureștiul în zonele sale centrale este o altă lume, pe când în zonele de cartier este o cu totul alta.

Arhitectura stradală, oamenii, mașinile și toate împrejurimile de acolo dau senzația unei țări normale, unde oamenii trăiesc bine, liniștiți, cu zâmbetul pe buze și parcă fără de probleme.

Însă vine și momentul în care trebuie să mergi acasă printre blocuri, iar atunci energia, peisajele și persoanele se schimbă. Iată, aceasta este diferența la care voiam să ajung și despre care să vă spun că există două lumi într-un oraș, iar într-o țară ca a noastră, tot atâtea.

Știu că poate acum mulți dintre compatrioții noștri nu o duc bine, fiind prizonierii unor decizii politice ori unui noroc efemer care poate să apară sau nu… Eu sper însă la un viitor mai bun și că toată munca depusă de fiecare va aduce roade pentru bucuria personală a fiecăruia, precum și pentru viitorul întregii noastre națiuni.

Toți suntem români, toți avem minți sclipitoare, dar trebuie să știm și ce să facem cu ele…  Sigur, mai este nevoie și de un imbold al instituțiilor statului care să îți poată asigura o bază sigură, pe care mai apoi să poți clădi, cu încredere și cu capul sus, propria ta viață.

„Visăm, credem și împlinim“ trebuie să fie de acum sloganul nostru de viitor și să spunem că România încă mai poate fi o țară altfel! Cum este de fapt… Dar nu știm asta…

Alex OPREA-BANU