Romania

reclama youtube lumeasatuluitv

600x250 v1

Ediție istorică a Balului Gospodarilor de la Poiana Stampei

Ediție istorică a Balului Gospodarilor de la Poiana Stampei
Distribuie:   

Peste 300 de oameni îmbrăcați în strai de sărbătoare au participat, sâmbătă, 9 martie 2024, la a XXII-a ediție a Balul Gospodarilor și la Balul Mărțișorului de la Poiana Stampei. De 22 de ani, în fiecare an, înainte de Postul Paștelui, comuna Poiana Stampei găzduiește „Balul Gospodarilor“. În timp, acest eveniment a crescut frumos, ca pâinea în cuptor, a sădit multă bucurie în sufletele celor care l-au trăit an de an, însă ediția anului 2024 a întrecut mult așteptările participanților.

A fost o ediție la care s-a muncit mult, tocmai pentru ca la final să se poată numi „cea mai reușită“, iar acest lucru s-a văzut în fiecare detaliu.

Încă de la intrare, fiecare participant a primit un mărțișor personalizat, iar fiecare doamnă câte un trandafir. Decorul pregătit de organizatori a uimit, de asemenea, pe toată lumea: un cerdac reprodus întocmai, din lemn, unde s-au realizat fotografii, ce ulterior au fost și înrămate, cu care au plecat acasă toți participanții.

Ca de fiecare dată, și ediția cu numărul 22 a început cu o rugăciune de binecuvântare rostită de cei doi preoți din comună, precum și cu mesajul de bun-venit adresat de către edilul Viluț Mezdrea:

„Vă mulțumesc tuturor, vrednici gospodari ai comunei Poiana Stampei, pentru că ați ales să fim astăzi împreună, aici, o mare familie! O familie de oameni gospodari, care știu să poarte straiele populare și să le prezinte ca pe o carte de vizită. Ce pată de culoare frumoasă avem în Casa de Cultură din Poiana Stampei! Vă felicit pe toți pentru că ați scos costumul popular din dulap, de acolo de unde îl țineți ca pe un dar de mare preț, și l-ați îmbrăcat astăzi“, a spus primarul comunei Poiana Stampei la începutul evenimentului.

Distribuția propusă de către organizatori, Primăria și Consiliul Local al comunei Poiana Stampei, a fost, de asemenea, una de zile mari: Artistul Călin Brăteanu, cel care a readus la viață ideea de bal a gospodarilor, a creat și la Poiana Stampei, atât alături de Taraful înființat de el, cât și de formația sa, mai multe momente autentice, ca odinioară.

De asemenea, artiștii momentului din generația tânără, din Bucovina și Maramureș, au ridicat toată sala în picioare, iar oamenii au fredonat alături de ei cele mai frumoase șlagăre ce le aparțin.

Alexandru Brădățan, Andreea Haisan, Paul Ananie și Oana Tomoiagă au fost aplaudați la scenă deschisă pentru frumusețea emoțiilor pe care reușesc să le transmită prin cântecele lor, dar și prin felul unic de a se comporta cu cei care îi îndrăgesc.

N-au lipsit, nici la această ediție, premiile gospodărești, anul acesta fiind în număr de 10.

Balul Gospodarilor de la Poiana Stampei rămâne un etalon pentru întreaga Bucovină, fiind unic, nu ca longevitate, ci ca organizare, implicare, invitați.

Beatrice Alexandra MODIGA

traditii, traditii romanesti, Poiana Stampei, Balul Gospodarilor

Alte articole: