Actualitate 03 Decembrie 2023, 15:47

Clubul Fermierilor Români înființează o nouă structură de coordonare la nivel național

Foto: cfro.ro Foto: cfro.ro
Scris de

Clubul Fermierilor Români s-a întrunit la sfârșitul lunii noiembrie, într-un nou format extins, denumit Consiliul Național de Coordonare, format din membrii Consiliului Director al Clubului și fermieri performanți din toate regiunile țării. Scopul este de a înființa o nouă structură de sprijin al conducerii operaționale a Clubului în activitățile sale la nivel regional, precum și de a stabili prioritățile și direcțiile strategice la nivel național. În cadrul întâlnirii au participat 33 de fermieri care și-au asumat deja roluri în comunitățile lor.

Demersul de a înființa Consiliul Național de Coordonare al Clubului Fermierilor Români vine în urma unei ample analize desfășurate în rândul fermierilor din România cu privire la problemele specifice cu care se confruntă diferitele regiuni ale țării noastre. Nevoile agriculturii nu pot fi satisfăcute doar prin politici agricole generale, rezultate exclusiv prin aplicarea politicilor europene în domeniul agriculturii și mediului. Este necesară punerea în valoare a elementelor specifice agriculturii românești, în contextul finanțărilor europene și din bugetul național, prin preluarea expertizei locale și regionale în dezvoltarea de politici și proiecte specifice unor domenii de specialitate, respectiv a unor zone și sectoare agricole din România. Noul organism este chemat să contribuie la identificarea unor astfel de abordări specifice, rezultate din expertiza acumulată la nivel regional, dar și pentru susținerea unor abordări integratoare economice – sociale – mediu pentru programele de dezvoltare ale agriculturii.

Deși Clubul este deja reprezentat prin peste 1.200 de ferme din toate județele țării, multiplicarea acțiunilor sale în teritoriu a făcut necesară stabilirea unei forme suplimentare de cooperare între fermierii membri ai Clubului, Unitatea Executivă, Consiliul Director, pe de o parte, și structurile de lucru la nivel regional și local, pe de altă parte.

Pe baza evaluării nevoilor reale ale fermierilor și a confirmării acestora de către Consiliul Național de Coordonare, Clubul Fermierilor Români oferă soluții concrete, care să contribuie la creșterea eficienței și randamentului activității în fermele din România și să promoveze modele de afaceri românești, în conformitate cu politicile Uniunii Europene.

Membrii noului Consiliu Național de Coordonare au analizat situația agriculturii românești din perspectivă economică, a dinamicii cadrului politic de reglementare pentru agricultură și mediu la nivel european, precum și din perspectiva impactului schimbărilor climatice asupra agriculturii. Au fost dezbătute și agreate propuneri concrete privind prioritățile de acțiune ale Clubului Fermierilor în 2024, pentru a răspunde provocărilor sistemice și la nivel de fermă, fiind agreate acțiuni care să susțină adoptarea unui cadru predictibil de dezvoltare a agriculturii românești, transpartinic și pe termen lung, precum și poziționarea agriculturii ca sector strategic în dezvoltarea României.

„Atât problemele agriculturii românești, cât și modernizarea sa nu pot fi rezolvate doar printr-un model unic, ci prin stimularea și planificarea unor abordări regionale, zonale și chiar locale. Pentru rezultate cuantificabile este nevoie de o viziune integrată care să asigure coerența și eficiența pe termen mediu și lung. Din acest motiv, s-a născut inițiativa de a extinde structura de coordonare a Clubului, prin proiecte și resurse generate la nivel teritorial, în echilibru cu legislația și măsurile adoptate la nivel național. Ne dorim să identificăm teme specifice din diferite regiuni ale României și, alături de fermierii din acea zonă, să putem crește puterea de reprezentare și să găsim soluții pentru aceste provocări în vederea creșterii competitivității membrilor noștri“, declară Florian Ciolacu, director executiv Clubul Fermierilor Români.

„Găsesc această inițiativă foarte utilă, mai ales în contextul actual în care trebuie să colaborăm mai mult ca niciodată și îmi asum, ca membru fondator al acestei organizații, să mă implic direct, alături de ceilalți fermieri prezenți la această întâlnire, în reprezentarea sectorului agricol prin identificarea temelor prioritare și stabilirea unor acțiuni concrete atât la nivel național, cât și la nivel regional în zona mea, Moldova Sud“, declară Pavel Vlad, președinte Clubul Fermierilor Români.

Printre principalele responsabilități ale Consiliului Național de Coordonare se numără:

  • Contribuția la diversificarea și întărirea dialogului și a capacității de negociere cu autoritățile decidente din România și de la Bruxelles.
  • Asigurarea – prin capacitatea și implicarea personală a membrilor – funcției de reprezentare la nivel național și regional a intereselor prioritare ale fermierilor.
  • Participarea la punerea în practică a programelor și proiectelor Clubului la nivel național și regional, prin asumarea voluntară de către membri a unor responsabilități de coordonare în programe specifice.
  • Contribuția la coordonarea tuturor activităților Clubului în vederea asigurării coerenței în raport cu legislația românească și directivele europene.
  • Identificarea noilor teme de interes pentru viitorul agriculturii la nivelul regiunilor.
  • Participarea la elaborarea luărilor de poziție ale Clubului în raporturile cu autoritățile române și europene.

Despre Clubul Fermierilor Români

Clubul Fermierilor Români pentru Agricultură Performantă este o asociație non-profit și neguvernamentală a fermierilor din România. Membrii asociației sunt fermieri performanți care au modele de afaceri bazate pe inovație, tehnologie și bunele practici în agricultură, pentru creșterea competitivității și a valorii adăugate create în acest domeniu.

Obiectivul principal al Clubului Fermierilor Români este să asigure implicarea activă a membrilor săi în procesul de consultare și elaborare a reglementărilor europene și naționale în domeniul agricol, cu scopul de a crește performanța fermierilor din România.

Activitatea asociației este organizată pe proiecte, bazate pe nevoile fermierilor, aprobate de Consiliul Director și puse în practică de unitatea executivă a Clubului. Proiectele vizează domeniile legislativ, fiscal, tehnologie și resurse umane și își propun să identifice soluții care să răspundă în mod real, concret, problemelor cu care se confruntă fermierii.

Clubul Fermierilor Români lansează și derulează programe și proiecte concrete pe patru direcții strategice de acțiune: reprezentare, consiliere și consultanță, formare și leadership, informare și comunicare.


Vizualizari 371
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Articole înrudite

Copyrights © Lumea Satului

Redacţia:

Str. Moineşti nr. 12, Bl. 204, Sc. A, Ap. 4, sector 6, Bucureşti.
Pentru corespondenţă: OP 16, CP 39.
Tel/fax.: 021.311.37.11;
ISSN 1841-5148

Marketing, abonamente, difuzare
Tel: 031.410.07.45
- Nicusor Oprea Banu – 0752.150.146, 0722.271.338;

Compartiment financiar
– dr. Niculae Simion – 0741.217.627

Editura: ALT PRESS TOUR Bucureşti