Românii și Occidentul

De curând, la școală, am primit o temă care suna în felul următor: „Găsește două motive posibile pentru atracția pe care o simt românii față de mirajul Occidentului“.

Mi-a plăcut și în continuare îmi place subiectul, fiind intrigant și numai bun de analizat.

Am să intru direct în pâine cu un prim argument propriu față de această idee.

Un motiv pentru care românii simt o atracție față de mirajul Occidentului este libertatea de mișcare și, implicit, de cunoaștere de după anii ‘90. Însă, de sute de ani plecăm la studii în Europa „civilizată“, nu de ieri, de azi. Astfel că subdezvoltarea țării noastre, care ne-a pândit de secole, continuă să fie din ce în ce mai apăsătoare, ducând chiar la depopularea în masă, poate cel mai grav lucru într-o societate independentă. Toate acestea pentru că nu am știut, nu știm și probabil nu vom ști nici în viitor care trebuie să ne fie destinul național și pe cine să numim în frunte pentru o țară nu ca afară, ci bine administrată și „corectă“, unică în lume și nu o copie ieftină… Care are și atâtea bogății...

Un al doilea motiv este strâns legat de ceea ce am spus mai sus, iar acesta este clasa politică și încercarea de stopare a… vizionarilor. Somități precum Brâncuși, George Enescu sau Emil Cioran sunt exemple clare în acest sens. Cu toate greutățile perioadei în care trăiau, au reușit, cu studiile de afară și cu alte oportunități, să-și facă o carieră și să exceleze în creațiile lor. Studiile în stăinătate nu au făcut decât să perfecționeze talentul fiecăruia dintre cei enumerați. Ceea ce trebuie bine punctat este faptul că noi, ca popor, suntem foarte creativi și ingenioși.

Nu o spun doar eu, și alții o spun. Ca atare, putem profita de această unică calitate în Europa prezentului, în care încet-încet va dispărea libera exprimare. Cât putem, hai să o facem… Iar cei care pleacă să studieze sau să muncească în străinătate, nu-i nimic, s-o facă pentru că au și ei rolul lor. Însă, mână de la mână, suflet de la suflet putem imagina, iar eu am o mare speranță, dezvoltarea noastră reală – personală și comunitară pe aceste meleaguri.

Revenind la marile minți menționate mai sus, de fiecare dată când au creat o sculptură, un cântec sau o carte au sincronizat numele lor cu numele patriei care i-a rodit.

Încă suntem milioane de copii și, din păcate, foarte mulți în pragul sărăciei. Dacă toți am avea acces la o educație competitivă, am avea mult mai multe șanse ca, dintr-un milion de nou-născuți, măcar 50 să se remarce prin ceva unic, nemaiîntâlnit, urmând ca ceilalți să aibă, totuși, o viață prosperă, educată și liniștită.

Acest lucru ar putea ocoli cu siguranță, nostalgia de trecut. Se știe că aveam oameni excelenți în aproape orice domeniu, care s-ar putea remarca în fiecare clipă, nu o dată la 100 de ani…

Eu, elev fiind, cred în educație și în beneficiile ei pe termen lung.

Cât despre exodul românilor în Occident și găsirea fericirii într-acolo, poate tot școala are un rol descurajator în contextul actual, contrar argumentelor.

Andrei OPREA-BANU (15 ani)