Măștile populare - între istorie, tradiție și deghizare

Peste 300 de oameni îmbrăcați în strai de sărbătoare au participat, sâmbătă, 9 martie 2024, la a XXII-a ediție a Balul Gospodarilor și la Balul Mărțișorului de la Poiana Stampei. De 22 de ani, în fiecare an, înainte de Postul Paștelui, comuna Poiana Stampei găzduiește „Balul Gospodarilor“. În timp, acest eveniment a crescut frumos, ca pâinea în cuptor, a sădit multă bucurie în sufletele celor care l-au trăit an de an, însă ediția anului 2024 a întrecut mult așteptările participanților.

A fost o ediție la care s-a muncit mult, tocmai pentru ca la final să se poată numi „cea mai reușită“, iar acest lucru s-a văzut în fiecare detaliu.

Încă de la intrare, fiecare participant a primit un mărțișor personalizat, iar fiecare doamnă câte un trandafir. Decorul pregătit de organizatori a uimit, de asemenea, pe toată lumea: un cerdac reprodus întocmai, din lemn, unde s-au realizat fotografii, ce ulterior au fost și înrămate, cu care au plecat acasă toți participanții.

Ca de fiecare dată, și ediția cu numărul 22 a început cu o rugăciune de binecuvântare rostită de cei doi preoți din comună, precum și cu mesajul de bun-venit adresat de către edilul Viluț Mezdrea:

„Vă mulțumesc tuturor, vrednici gospodari ai comunei Poiana Stampei, pentru că ați ales să fim astăzi împreună, aici, o mare familie! O familie de oameni gospodari, care știu să poarte straiele populare și să le prezinte ca pe o carte de vizită. Ce pată de culoare frumoasă avem în Casa de Cultură din Poiana Stampei! Vă felicit pe toți pentru că ați scos costumul popular din dulap, de acolo de unde îl țineți ca pe un dar de mare preț, și l-ați îmbrăcat astăzi“, a spus primarul comunei Poiana Stampei la începutul evenimentului.

Distribuția propusă de către organizatori, Primăria și Consiliul Local al comunei Poiana Stampei, a fost, de asemenea, una de zile mari: Artistul Călin Brăteanu, cel care a readus la viață ideea de bal a gospodarilor, a creat și la Poiana Stampei, atât alături de Taraful înființat de el, cât și de formația sa, mai multe momente autentice, ca odinioară.

De asemenea, artiștii momentului din generația tânără, din Bucovina și Maramureș, au ridicat toată sala în picioare, iar oamenii au fredonat alături de ei cele mai frumoase șlagăre ce le aparțin.

Alexandru Brădățan, Andreea Haisan, Paul Ananie și Oana Tomoiagă au fost aplaudați la scenă deschisă pentru frumusețea emoțiilor pe care reușesc să le transmită prin cântecele lor, dar și prin felul unic de a se comporta cu cei care îi îndrăgesc.

N-au lipsit, nici la această ediție, premiile gospodărești, anul acesta fiind în număr de 10.

Balul Gospodarilor de la Poiana Stampei rămâne un etalon pentru întreaga Bucovină, fiind unic, nu ca longevitate, ci ca organizare, implicare, invitați.

Beatrice Alexandra MODIGA

Spicul de grâu a căpătat culoarea soarelui, iar din contrastul cerului Sfinții au mereu grijă ca oamenii să nu fie dezamăgiți în vreun fel, ba chiar îi îndeamnă întotdeauna la rugăciune, darul cel mai de preț către Dumnezeu.

16-18 iulie: Circovii de Vară

Circovii de vară sau Circovii Marinei este sărbătoarea de la sate ce face distincția dintre cele două perioade ale anului, vară, când ciobanii urcă spre culmile munților cu oile, și iarnă, când aceștia revin către case pentru iernat. După calendarul popular, perioada începe la Sângiorz și se termină la Sâmedru. Se spune că circovii aduc fenomene dure ale naturii, tunete, trăsnete, dar și animale sălbatice care păgubesc gospodăriile oamenilor.

Mucenița Marina, ce are praznicul pe 17 iulie, este femeia care s-a sacrificat pentru credința în numele Domnului. Aceasta este cu unii prea milostivă, iar cu alții prea rea. Marina poate aduce bube pe corpul femeilor sau strica ogoarele celor care muncesc de ziua ei, iar pelinul cules în această zi este vindecător și leac pentru boli.

Primul dintre slujitorii Marinei, Ciurică, este cel care apără oamenii slabi, iar cu ajutorul lui femeile ce coc o turtă și o împart cu familia vor deveni mai puternice. Asupra celor care lucrează în acestă zi se vor îndrepta ciuma sau alte boli, iar animalele lor vor fi atacate de lupi.

Ziua următoare de Circovi este prielnică pentru scoaterea usturoiului și cepei din ogor; acum nu este bine să te speli pe păr ori să te piepteni.

În ultima zi de Circovi este bine ca foarfeca să fie încuiată într-un sertar pentru a îndepărta lucrurile rele, iar la sărmani se împart pâine și miere.

20 iulie: Sf. Ilie

Sfântul Ilie, ocrotitorul recoltelor, cel care aduce ploaia și înlătură seceta, a trăit în timpul regelui Ahab, cu 800 de ani înainte de Hristos. A fost născut într-o familie de preoți la vest de Râul Iordan, în partea muntoasă a regiunii Transiordania. Tatăl său a avut o viziune la naștere prin care oameni în alb îl îmbrăcau cu pânză de foc și i-au dat să înghită o flacără, semn al dăruirii pentru Dumnezeu ce a urmat. Conform tradiției populare, Sf. Ilie este purtat prin cer de un car cu roți de flăcări și are cu el un bici de foc cu care îndepărtează diavolii ce l-au stăpânit de când și-a ucis părinții. Socotit cel mai mare între proroci, Sf. Ilie este făcător de minuni, căruia cerul i-a dat ascultare, dar și cel ce-i amenința pe împărații nelegiuiți.

Pentru ca grindina să nu cadă din cer, în această zi oamenii nu lucrează, iar busuiocul este dus de fete la biserică pentru sfințire. De Moșii Sf. Ilie sunt pomeniți cei adormiți, se oferă nuci, iar merii sunt scuturați și fructele împărțite copiilor. Palinca este îndulcită cu mierea ce a fost recoltată de la stupină de către apicultorii gătiți în straie de sărbătoare. Sf. Ilie este patronul aviatorilor, deoarece este sărbătorit de ziua Aviației Române.

21 iulie: Ilie Pălie

Ilie Pălie este vizitiul ce mână caii trăsurii Sf. Ilie. Cei care nu au respectat sărbătoarea de cu o zi înainte se spune că sunt păliți chiar în următoarea zi.

22-23 iulie: Târgul de fete de pe muntele Găină

În imediata duminică după Sf. Ilie are loc una dintre sărbătorile marcante ale lunii iulie, Târgul de fete de pe Muntele Găină, județul Alba. Încă din anul 1816 este atestat acest eveniment ce a devenit de la an la an din ce în ce mai cunoscut în Munții Apuseni, acolo unde localnicii își expun mărfurile, iar tinerii necăsătoriți vin să-și găsească jumătatea. Pe vremuri cununiile se celebrau chiar în vârf de munte de către preoții ce luau parte la sărbătoare. Fete și băieți, care mai de care, își afișau zestrea pentru a impresiona familiile ce-i însoțeau pe tineri. Moții și crișenii se adună laolaltă și dansează în hore până în zorii zilei. Legenda spune că o găină a ieșit din băile de aur ale munților Bihariei, iar localnicii tot încercau să ajungă la ea, însă acesta a dispărut în apa învolburată, de aici și numele de Muntele Găină.

27 iulie: Sf. Pantelimon

Născut în anul 275 d.Hr. în Nicomedia (Roma Antică), Sf. Pantelimon este unul dintre sfinții vindecători fără de arginți, tămăduitor pentru cei aflați în suferință. A fost educat creștinește de mama sa, însă după moartea acesteia Sf. Pantelimon a început să se închine la idoli precum tatăl său. A studiat medicina sub îndrumarea lui Eufrosinos și a ajuns un vestit medic. Când l-a întâlnit pe martirul creștin Ermolae a realizat că Hristos este adevăratul vindecător, iar credința este mai presus decât povața medicală. Pomenind numele lui Hristos, Sf. Pantelimon a vindecat ca prin miracol un orb și atunci l-a convertit la creștinism pe tatăl său. După moartea părintelui, averea primită a împărțit-o celor săraci. Când a vindecat un om paralizat și, totodată, și-a afirmat credința, împăratul Dioclețian l-a condamnat pe Sf. Pantelimon la moarte în chinuri, invocând faptul că face vrăjitorii. Se spune că i-a fost smulsă carnea și arsă, însă Hristos, sub înfățișarea preotului Ermolae, i-a cicatrizat rănile. A fost azvârlit în mare cu o piatră imensă legată, însă nu s-a înecat, a fost decapitat, dar sabia s-a îndoit, fapt pentru care călăii s-au convertit la creștinism.

În ziua de Sf. Pantelimon frunza de tei se întoarce pe dos, prevestind sfârșitul verii. Se dau de pomană fructe pentru ca în următorul an acestea să nu fie viermănoase, iar cei care muncesc se vor îmbolnăvi de ciumă și vor avea supărări în familie.

Fără îndoială, în zilele toride ale lunii lui Cuptor, când soarele răsare la puțin timp după 5 dimineața și apune în jur de ora 21, oamenii pot profita de lumină pentru a munci și a sărbători cu drag săptămânile verii, ale secerișului, Pânteliilor, Sântilie, ducând astfel mai departe tradiția și credința populară. 

Aurora GRIGORE

În lumea satului, marile sărbători sunt așteptate cu nerăbdare și sunt respectate cu sfințenie. Dincolo de mersul la biserică, sătenii respectă și păstrează numeroase tradiții și obiceiuri, așa cum se întâmplă și în cazul sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva.

Din lumea satului

Cinstită pe 14 octombrie, Sfânta Parascheva este numită și Vinerea Mare de Toamna sau Vinerea celor 12 vineri, iar onomasticul grec „paraskevi“ înseamnă a cincea zi a săptămânii, vineri.

În tradiția populară este cea care stăpânește lumea femeilor și a îndeletnicirilor acestora. Astfel că în această zi sunt interzise munca la câmp, spălatul rufelor, cusutul, torsul, țesutul și alte treburi casnice. Sfânta Cuvioasa Parasheva vine în ajutorul tinerilor, bătrânilor, mamelor, bolnavilor și săracilor.

În același timp, este și zi de pomenire a celor trecuți la cele sfinte, iar cu acest prilej se dau de pomană pâine din grâul nou și must. În popor Cuvioasa Parascheva este cunoscută și ca ocrotitoare a ogoarelor, adică aducătoare de ploi și de roade bune. În unele sate este numită și ocrotitoarea apelor, motiv pentru care lângă fântâni sunt așezate icoane ale acesteia.

Tot în această zi țăranii sunt atenți la anumite semne pentru a afla cum va fi iarna. De exemplu, dormitul oilor este privit cu mare interes deoarece se spune că, dacă dorm unite, iarna va fi grea, iar de dorm răsfirate, iarna va fi un liniștită. Mai mult decât atât, dacă această zi este una frumoasă, așa vor fi și zilele peste an, dacă-i vremea mohorâtă, nu ne așteptă zile prea înseninate. Tot în anumite sate oamenii aprind focuri în grădini pentru a îndepărta spiritele rele.

Se mai spune că Sfânta Parascheva apare în vise și împărtășește leacuri bătrânești benefice celor bolnavi. În această zi sfântă nu se mănâncă nuci, castraveți, prune ori alte fructe ce pot avea semnul crucii, ori închise la culoare.

Femeile însărcinate trebuie să împartă bucate copiilor sărmani, iar în momentul în care vor da naștere copilului, Sfânta Parascheva le va ocroti și le va feri de dureri.

Iașul în pelerinaj

Este clar că tradițiile și superstițiile țin vie lumea satului, însă poate cel mai vechi obicei este acela de a merge la biserică și nu doar la cea din sat, ci și în pelerinaje, mai ales la bisericile unde se prăznuiește un sfânt și există sfinte moaște. De exemplu, în ziua de 14 octombrie, Iașul devine loc de pelerinaj pentru mii de oameni din toată țara. Cu speranță, încredere și multă credință, oameni de pretutindeni se pregătesc cu mult timp înainte pentru a putea merge în capitala Moldovei tocmai pentru a ajunge în fața moaștelor Sfintei Parascheva de la Iași. Pentru ca acest lucru să se întâmple este nevoie uneori chiar și de ore-n șir de așteptare, iar acest lucru implică răbdare și rezistență.

După ce au fost în Bulgaria, Serbia, dar și la Constantinopol, moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva au ajuns la Iași, iar de 381 de ani se află pe pământ românesc. Racla de argint în care se află sfintele moaște a fost așezată în data de 13 iunie 1641 în Biserica Mănăstirii Sfinții Trei Ierarhi. Au scăpat neatinse dintr-un incendiu, iar la sfârșitul secolului al XIX-lea au fost depuse în noua Catedrală Mitropolitană.

De-a lungul timpului, Cuvioasei Parascheva de la Iași i-au fost atribuite numeroase minuni și vindecări, poate și de aceea este considerată ocrotitoarea orașului, dar și a întregii Moldove. De la an la an, tot mai mulți credincioși vin la Iași în cel de-al doilea week-end din octombrie, iar în acest timp tot orașul este în sărbătoare. Se fac pregătiri intense, se iau măsuri de siguranță pentru că, deși vin determinați de credință și speranță în pelerinaj, uneori credincioșii își mai pierd răbdarea, se creează discuții, iar unii chiar încearcă să trișeze și să ajungă mai repede în fața moaștelor, fapt ce poate duce la divergențe mai semnificative. Nu puține sunt declarațiile celor care susțin că venirea la Iași în această zi sfântă le-a schimbat viața, motiv pentru care revin în semn de mulțumire.

Au existat și perioade dificile care au condus la scăderea numărului pelerinilor, iar cea mai recentă grea încercare pentru omenire, pandemia de Covid-19, a afectat și marea sărbătoare de la Iași. În 2020, pelerinajul a fost cel mai dificil de organizat. Inițial, le-a fost interzis accesul persoanelor din afara Iașului, au fost scandaluri, îmbrânceli, unii au forțat gardurile și nu puțini au fost cei care au susținut că măsurile organizatorice au dezbinat oamenii. Nu s-a mai ținut cont de masca de protecție, de distanța de siguranță recomandată, a ieșit scandal…, iar mai apoi accesul a fost permis tuturor. Ce poate semnifica acest lucru? Poate și faptul că, în fața morții, credința fiecăruia e cea mai importantă. Chiar și așa, slujba din acea zi sfântă nu a putut fi încheiată fără omagierea persoanelor răpuse de boală, în special a cadrelor medicale care, asemenea unor soldați, au sfârșit pe câmpul de luptă.

A venit și anul 2021, fără restricțiile drastice din anul precedent, dar cu măsuri în ceea ce privește evitarea aglomerării, iar moaștele Cuvioasei Parascheva au fost scoase din sfântul locaș timp de o săptămână, tocmai pentru ca mai mulți credincioși să poate trece prin fața raclei. Chiar și așa, numărul persoanelor care au venit în pelerinaj a fost înjumătățit față de cel din anii dinaintea declanșării pandemiei.

Suntem în 2022, un an mai dificil poate, cu virusul încă printre noi, afectați de evenimentele nefericite ce au loc în imediata apropiere a graniței, cu secetă, scumpiri și putere de cumpărare tot mai slabă, deci se preconizează o prezență mai numeroasă pentru că, în fața necazului, omul mereu s-a orientat spre cele sfinte.

Larissa DINU

Sursa foto: doxologia.ro

Iubitorii de tradiţie şi istorie au fost invitați, la sfârșitul lunii iunie, într-o nouă călătorie în lumea uneia dintre cele mai vechi civilizaţii din Europa. La sfârșitul lunii iunie, în Parcul Copou din Iaşi, meşteri olari din România, Republica Moldova şi Ucraina au prezentat cele mai frumoase comori pe care le realizează în atelierele lor.

„M-am dedicat cu totul acestei meserii“

Angela Sitar, un meșter popular venit tocmai de la Baia Mare, cochetează de 30 de ani cu acest meșteșug pe care l-a îndrăgit tare mult.

„Ca de fiecare dată când venim la Iași, de peste 30 de ani, aducem o gamă diversă de produse. Diversitatea este mare atât în formă, cât și în decor, cu produse utilitare, dar și de estetică. Am intrat într-o familie de olari în anul 1984. N-am crezut niciodată că o să-mi placă așa ceva, dar soțul m-a făcut să îndrăgesc atât de mult această meserie încât m-am dedicat ei în totalitate. Într-un atelier de ceramică nu faci doar o singură bucată. De exemplu, faci dintr-o scândură mai multe produse și sunt mai multe faze de lucru, de la dat culoare până la băgatul în cuptoare electrice. După prima ardere se scot, se smălțuiește fiecare produs, se aranjează din nou în cuptor, apoi obiectul prinde viață. Pentru ieșeni am adus farfurii, castroane, ulcioare mai mici și mai mari“, ne spune meșterul olar.

„Mă mândresc că am reușit să aduc la viață vestita ceramică neolitică de Vlădastra“

Ionel Cococi vine și de mai de departe, de la Vlădastra, județul Olt, vestita localitate unde s-a descoperit vestita ceramică neolitică de unde i s-a dat și numele de Vlădastra, recunoscută la nivel mondial și studiată astăzi în marele universități ale lumii. „Această ceramică se caracterizează, în primul rând, prin tehnica de ridicare și de decorare, inclusiv tehnica de ardere. Când spun tehnică de ridicare mă refer la faptul că în cazul acestui tip de ceramică nu se folosește roata. În perioada neolitică roata nu era inventată și străbunii noștri au fost totuși forțați de împrejurări să-și confecționeze obiectele în familie. Tehnica arhaică pe care eu o folosesc este identică cu tehnica de a te juca cu plastilina. Din aproape în aproape, cu multă măiestrie reușești să dai formă, să dai viață unei bucăți de lut. Decorul specific culturii Vlădastra este alcătuit din simpla spirală, dubla spirală, spirala meandrică, spirala aplatizată, rastelul, simpli colți de lupi, dubli colți de lup, colții de lup în zig zag. Ca definiție generală, aș simplifica și aș spune joc de linii bine controlate împărțite în registre. Eu, până în anul 2000, nu am avut nici o treabă cu acest meșteșug, dar începând cu acel an în localitatea Vlădastra s-a desfășurat un proiect prin Universitatea de Arte București. M-am oferit voluntar în cadrul acelui proiect, m-am «contaminat» și, după finalul proiectului, mi-am asumat o mare responsabilitate, dar astăzi mă mândresc că am reușit să aduc la viață vestita ceramică neolitică de Vlădastra. Cu mândrie spun faptul că viața mea s-a schimbat. Cultura Vlădastra are cea mai importantă piesă care se numește Zeița Fertilității, este confecționată din lut și tablă“, adaugă meșterul din Vlădastra.

Au participat 120 de meșteri populari

Scopul manifestării de la Iași l-a constituit cunoaşterea şi promovarea ceramicii tradiţionale din cele mai importante centre de olărit din ţară, din Republica Moldova și Ucraina.

La târgul național de ceramică tradițională „Cucuteni 5000“, organizat în Parcul Copou din Iași, au participat 120 de meșteri populari din județele Maramureș, Olt, Argeș, Botoșani şi Harghita. Lor li s-au alăturat olari din zonele Drochia, Iurceni, Chişinău, Nisporeni din Republica Moldova, precum şi din regiunea Cernăuţi a Ucrainei. Județul Iași a fost reprezentat de meșteri olari din Schitu Stavnic – Voinești și Tansa. Pe o parte dintre aceștia vi-i prezentăm și noi în cele ce urmează. Pe durata desfășurării târgului s-au organizat ateliere interactive de olărit, proiecții de filme din arhiva Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Iași, dezbateri tematice cu specialiști, discuții cu olarii premiați și alte activități destinate cunoașterii și promovării acestui frumos meșteșug.

Târgul de ceramică tradițională „Cucuteni 5000“, ajuns la a 39-a ediție, a fost organizat de Consiliul Judeţean Iaşi, în parteneriat cu Primăria Municipiului Iaşi.

Beatrice Alexandra MODIGA

GALERIE FOTO

{gallery}articole/2022/07.iulie_2022/Cucuteni-5000{/gallery}

„Hora satului“, „Aolică Mare“ și „Claca în toamnă“ reprezintă doar câteva exemple de tradiții și obiceiuri foarte populare în trecut printre locuitorii comunei vâlcene Păușești-Măglași, dar care, odată cu pătrunderea influențelor occidentale în comunitate, au intrat într-un con de umbră. Prin proiectele pe care le desfășoară, Asociația „Familia Pro-Natură“ și-a propus să popularizeze toate aceste obiceiuri și tradiții românești în rândul comunității din Păușești-Măglași pentru a transmite copiilor și tinerilor valorile culturale incontestabile ale zonei.

Datinile străvechi creează punți de legătură între generații

Formată din peste 100 de copii și adulți din Păușești-Măglași, Asociația „Familia Pro-Natură“ promovează patrimoniul cultural al localității. Izvorâte din experienţă de viață şi înţelepciune, din bucurie şi tristețe, din nevoia de pace sau din dragostea pentru simplitate și frumos, datinile și tradițiile creează punţi de legătură între generaţii. La Păușești-Măglași, seniorii transmit tinerilor datinile străvechi pentru ca acestea să nu se piardă în negura timpului. Astfel, Căminul Cultural din localitate a devenit, recent, un loc de poveste, în care unii înțelepți ai satului au depănat amintiri sub privirile pline de curiozitate ale copiilor de la clubul de coding „The Byte Coders“, ce activează în cadrul Bibliotecii Publice „Antim Petrescu“ Păușești-Măglași.

„Un obicei care se practica înainte de Lăsata Secului era «Aolică Mare», prin care tinerii se adunau pe deal și făceau un foc mare. Acesta era un prilej prin care se anunțau viitoarele căsătorii. Acolo unde exista competiție, atunci când doi tineri din sate învecinate plăceau aceeași fată, începeau ironiile sub formă de strigări“, a povestit Gheorghe Oprescu, unul dintre înțelepții din comună. Textele se nășteau pe loc, într-un inegalabil concurs de interpretare, cu care lumea satului de odinioară era obișnuită. „Să nu uităm de Ziua Teiului, ce făcea parte din sărbătorile câmpenești. Formațiile artistice, care erau alcătuite din trei generații (școlari, părinți și bunici), veneau, pe rând, pe o scenă improvizată, unde interpretau cu măiestrie cântece populare și sărbătoreau pe dansuri tradiționale. Unul dintre aceste dansuri foarte apreciate era «floricica»“, a povestit cu entuziasm bunicul Paul Rădulescu.

La Păuşeşti-Măglaşi, dealurile sunt acoperite cu păduri, teiul dominând aceste locuri. Sărbătoarea Teiului este considerată Ziua Comunei Păușești-Măglași, fiind marcată la data de 29 iunie, când se celebrează Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Înțelepții satului consideră că un tei plantat în faţa casei apără familia de spiritele rele, aduce noroc şi îi ajută pe localnici să reziste vicisitudinilor de orice fel. 

Păstrarea identității culturale, adusă în prim-plan

Vizitarea Muzeului Satului din Păușești-Măglași a reprezentat o activitate educativă, prin care bunicii și directorul Căminului Cultural din localitate, Roxana Bogoslov, le-au prezentat celor mici obiectele vechi, de o însemnătate inestimabilă. Războiul de țesut, fierul de călcat care funcționa pe bază de cărbuni încinși, lampa cu gaz, lada de zestre, toate acestea sunt obiecte despre care copiii au aflat amănunte din povestirile pline de savoare ale seniorilor care trăiesc pe meleaguri vâlcene. Par două lumi total diferite, dar pe care le unesc valorile, noblețea sufletească, dragostea pentru frumos, care s-au transmis din generație în generație. Prin proiectele pe care le derulează, Asociația „Familia Pro-Natură“ și-a propus să contribuie la dezvoltarea personală, culturală, dar și la evoluția tinerilor din localitatea Păușești-Măglași, prin educație formală, dar mai ales nonformală, aducând în prim-plan importanța legăturii dintre generații și păstrarea identității culturale, atât la nivel local, cât și la nivel național.

„Am renunțat la viața tumultuoasă a Bucureștiului pentru a mă întoarce la «rădăcini», în comuna unde am copilărit... Nimic nu se compară cu simplitatea oamenilor de aici, cu spiritul mereu viu al locului, cu liniștea sufletească pe care ți-o conferă natura. Prin proiecte precum «Bunicii, legătura dintre generații» ne-am propus să facem cunoscute tradițiile și obiceiurile zonei în rândul copiilor și tinerilor din localitate, pentru ca valorile spirituale și culturale să se perpetueze“, a precizat Elena-Alina Deaconesi, președintele și fondatorul Asociației „Familia Pro-Natură“.

Trei tipuri de proiecte pentru locuitorii din Păușești-Măglași

Activitatea Asociației „Familia Pro-Natură“ se axează pe trei tipuri de proiecte: culturale, educaționale, recreaționale și sportive.

• Printre proiectele culturale ale organizației se numără „Bunicii, legătura dintre generații“, „Gastronomie locală“, „Obiceiuri și tradiții“, „Dansuri tradiționale – Hora satului“, „Serbări câmpenești – Claca în toamnă“, „Aolică Mare“.
• Proiectele educaționale se axează pe educația tinerelor generații în domenii precum activități de voluntariat, protejarea mediului înconjurător prin organizarea de tabere și programe de ecologie. Vor fi nelipsite și programele de educație pentru sănătate, ce vor promova adoptarea unui stil de viață echilibrat.
• Proiectele recreaționale și sportive de tipul drumețiilor scot în evidență importanța mișcării în natură. De asemenea, proiectele „Picnic cu trei generații“ și „Sănătatea în natură“ sunt menite să aducă laolaltă generațiile de bunici, părinți și copii, promovând, totodată, potențialul turistic al zonei.

Simona Soare Ghișea, Asociația „Familia Pro-Natură“

În preajma solstițiului de vară, o importantă sărbătoare anima satele de altădată. Sânzienele sau Drăgaica, căci despre această sărbătoare este vorba, era un moment mult așteptat pentru că nu era doar acea zi în care oamenii nu munceau pe lângă casă ori la câmp, ci era un prilej de a respecta tradiții vechi, de a se bucura și de a merge la bâlci sau iarmaroc. Multe s-au schimbat de-a lungul timpului, unele tradiții au dispărut, altele încep să apară. Dintre cele noi, cea mai importantă este aceea de a purta cămășile naționale pentru a cinsti Ziua Universală a Iei, indiferent de locul în care te afli.

Magie și mituri străvechi

Pe 24 iunie, în calendarul ortodox este sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, deci creștinii nu muncesc în această zi, iar în popor se spune că cei care vor lucra acum vor înnebuni și Sânzienele le vor trimite boală și neputință. Despre Sânziene se spune că ar fi niște femei extrem de frumoase, divinități nocturne ce stau ascunse în zone și păduri neumblate de oameni. În noaptea de Sânziene ele se adună, se prind în horă, cântă și dansează. Mai mult decât atât, se mai spune că pot oferi plantelor întrebuințări speciale, tocmai pentru ca oamenii să poată trata anumite afecțiuni. În același timp, apără culturile de primejdii și ursesc fetele de măritat, dar pot produce și dezastre, adică pot stârni vijelii și pot schimba vremea tocmai pentru ca plantele să nu mai aibă rol de leac ori miros.

Însă, de unde vine denumirea de Sânziene? În primul rând, se spune că de la aceste ființe ce apar în noaptea din 23-24 iunie și în al doilea rând de la florile galbene ce înfloresc în această perioadă și au atribute magice. Totuși, în funcție de zonă, aceste figuri mitologice sunt cunoscute ca Sânziene, Drăgăici, Iele, Împărătese, Regine ale holdelor sau mirese.

Despre noaptea de Sânziene există numeroase mituri și legende, unele mai bine păstrate în diferite zone, altele mai puțin cunoscute și practicate în alte colțuri ale țării. Așa că voi enumera doar câteva, dintre cele mai populare. De exemplu, în această noapte se spune că se deschid cerurile și animalele vorbesc între ele, iar cine le pândește chiar le poate înțelege. În unele zone se fac făclii și oamenii înconjoară casa, grajdul ori culturile. Se mai spune și că, dacă sari peste acel foc, vei fi purificat și ocrotit tot anul care urmează. Se mai face și zgomot pentru a alunga duhurile rele. Spre dimineață, flăcăii merg pe la casele fetelor bune de măritat și aruncă cununi de flori pe acoperiș, iar în alte zone, în ziua de Sânziene, fetele aruncă aceste cununi și, dacă rămân pe casă, e semn că se vor mărita anul în curs. Tot în această noapte fetele pun flori sau busuioc sub pernă, pentru a-și visa ursitul.

Dimineața, se spune că fetele obișnuiau să strângă cu o cârpă roua de pe florile de Sânziene și apoi să se spele cu lichidul obținut pentru a fi protejate tot anul. De asemenea, aceste flori culese în dimineața de 24 iunie devin folositoare în tratarea anumitor boli. Se mai spune că cei care fac baie într-o apă curgătoare în această zi scapă de toate nenorocirile și supărările anului trecut.

Despre această zi se mai spune că este momentul în care păsările încep să se pregătească pentru iarnă, iar cucul nu mai poate cânta, pentru că se îneacă cu orz și răgușește.

În anumite zone ale țării încă se mai organizează serbări unde se joacă Drăgaica. Adică două fete se îmbracă în costume populare, unul feminin și altul masculin, devin Drăgan și Drăgaica și merg din casă în casă, iar oamenii care le primesc vor avea noroc tot anul, recolte bogate și mult spor.

Dacă în ziua de Sânziene va ploua e semn de belșug și recolte bune, iar dacă cucul va continua să cânte după această zi nu este semn bun, ba mai mult, se anunță vremuri grele în lume.

În multe zone din țară, în această zi se organizau târguri și iarmaroace, iar unele dintre ele rezistă chiar și în prezent. Unul dintre cele mai cunoscute se desfășoară an de an la Suceava.

Ziua Universală a Iei, sărbătoare mondială

Puține dintre tradițiile, obiceiurile și ritualurile menționate mai sus ori altele nemenționate se mai păstrează. Un nou obicei și o sărbătoare a fost lansată în 2013, iar în scurt timp avea să devină cunoscută și recunoscută la nivel mondial. Ziua Universală a Iei, un motiv de a purta cămășile naționale, poate demult uitate în șifonier. A fost vorba, de fapt, despre inițiativa Andreei Tănăsescu, care a reușit, prin intermediul rețelelor de socializare, să viralizeze această idee și să-i determine pe români, indiferent de locul în care se află, să arate lumii ia ori cămașa zonei din care provin. Inițial a fost vorba despre publicarea unor fotografii în mediul online, apoi s-au organizat evenimente mai restrânse, unde oamenii se adunau, socializau și făceau fotografii purtând o parte din identitatea neamului românesc, cămașa națională.

De la an la an, această sărbătoare a devenit tot mai cunoscută, ba chiar s-au creat grupuri și șezători în mediul online, dar și fizic, iar femeile au început să coasă din nou ii, ținând cont de specificul fiecărei zone. Anul acesta vom sărbători cea de a X-a ediție, una aniversară, și se anunță numeroase evenimente în întreaga țară, dar și peste hotare. Pentru că acesta a fost un alt efect produs de inițiativa Andreei Tănănescu, adică un motiv în plus de a organiza un târg, o serbare, o manifestare de orice fel, unde să participi îmbrăcat frumos, purtând cămașa națională.

Insist spunând cămașa națională, nu doar ie, pentru că nu toate cămășile naționale sunt ii. Nici măcar cele femeiești, iar atunci când vorbim despre ceea ce poartă bărbații nu vom spune niciodată că poartă ie, ci cămașă națională. Desigur, în funcție de zona geografică, sunt cunoscute și sub alte denumiri.

Așadar, haideți să ținem cont în continuare de tradițiile de Sânziene și să purtăm cu mândrie cămașa națională, măcar de Ziua Universală a Iei, de Sânziene, pe 24 iunie.

Larissa DINU

„Dacă Dumnezeu ți-a dat darul de a cânta atunci cu siguranță El are un plan cu tine. Păstrează-l și prețuiește-l“, ne spune Nicoleta Ghelase, o tânără interpretă de muzică folclorică din comuna Unirea, județul Brăila.

„Muzica populară m-a cucerit din prima“

Studentă încă la Facultatea de Arte din Galați, tânăra interpretă a reușit să cucerească publicul prin talentul și vocea sa deosebită. A îndrăgit muzica populară încă de la o vârstă fragedă, iar visul ei este să delecteze pe cât mai mulți oameni cu cântecul tradițional. „Mi-am petrecut copilăria la țară în Movila Mireșii, consider că acolo mi-a fost insuflată dragostea pentru muzica folclorică. Iubesc România, iubesc tradițiile și melodiile noastre populare. Muzica populară m-a cucerit din prima. Dintotdeauna am fost pasionată de muzică, de aceea primele versuri le-am fredonat încă de când aveam 3 ani. La vârsta de 15 ani m-am înscris la Liceul de Arte «Hariclea Darclee» din Brăila, și atunci muzica pentru mine a început să prindă mai mult contur și am realizat că face parte din mine. Mi-am ales specializarea de canto – popular și consider că am făcut cea mai bună alegere. După care, am urmat și Școala Populară de Arte «Vespasian Lungu». Pentru a ieși din zona de confort, la Facultatea de Arte din Galați mi-am ales să studiez și muzica clasică.“

Nicoleta Ghelase ne-a mai mărturisit că își amintește cu drag și dor de momentele în care mama sa îi cânta din repertoriul Irinei Loghin: «Mamă, mamă, ce-ai crezut, când pe lume m-ai născut, of, of. În loc să-mi dai scutecu, mi-ai dat mamă cântecu». Astfel, Irina Loghin a devenit un model pentru tânăra interpretă și un imbold de a-și continua drumul în lumea soliștilor populari.

Grâușorul Osmănean

La căminul cultural din comuna Unirea se aud de după ușă mai mulți pași într-un ritm perfect armonios. Este vorba despre ansamblul de dansuri Grâușorul Osmănean. Acesta a fost înființat în anul 2011, iar din anul 2014 de acest ansamblu se ocupă Lenuța Puia. Din ansamblu fac parte mai mulți adolescenți din comună, însă, mai nou, s-a fondat și o grupă pentru copii. „Nu pot să spun că a fost ușor la început să îi strângem pe copii. Noi am pornit la drum inițial cu 11 perechi de adulți. Dar, din nefericire, nu am putut să ne menținem ca grup și la scurt timp ne-am despărțit. Însă nu am vrut să las acest ansamblu de izbeliște, de aceea, din pasiune și dorință, am început să formăm un nou grup de dansatori, de această dată cu copiii școlii Gimnaziale «Unirea». La început a fost mai greu, erau mici, aveau doar 6 – 7 ani, însă cu pași mici și dorințe mari am reușit și am închegat suite de Brăila“, ne-a declarat Lenuța Puia. 

Mai multe premii la concursuri şi festivaluri

Ansamblul a participat la o serie de concursuri şi festivaluri, prestaţia artistică a brăilenilor fiind apreciată atât de public, cât şi de jurii: Trofeul Festivalului și locul I la Festivalul „Flori de munte“ în 2016 la Măneciu, județul Prahova; Locul I la Festivalul „Magia Sfinxului“ Bușteni 1-2 septembrie 2016; Locul I la Festivalul interjudețean „Pe-o gură de rai“ Focșani, județul Vrancea, martie 2017; Locul I la Festivalul Național de Folclor „Ciuleandra“ București, mai 2017; Trofeul Festivalului „Cântec drag din plai străbun“, Vaslui 27-28 aprilie 2018; Locul I la Festivalul Național de Folclor „Magia Sfinxului“ Bușteni, august, 2018; Trofeul la Festivalul Interjudețean de datini și obiceiuri Liești, județul Galați, 8 decembrie 2017; Locul I la Festivalul Internațional „Duminică la Florii“, Câșlița – Prut, Republica Moldova (...).

„Ansamblul Grâușorul Osmănean are în repertoriul său atât jocuri care provin din Brăila, cât și jocuri specifice zonei Sibiu, Ardeal, jiane și brâie din Muntenia. Totodată, împreună cu copiii ansamblului am studiat și dansurile din sud specifice zonei Moldova. Încercăm să avem un repertoriu cât mai vast și să învățăm din toate câte puțin. Consider că este foarte important să păstrăm tradiția românească și să o transmitem și următoarelor generații. Ne dorim să ne perfecționăm cât mai mult și să participăm în continuare la diverse festivaluri pentru că așa ne-am făcut remarcați și așa ne vom putea face cunoscuți în continuare. Nu doar prin dans, dar și prin dragostea noastră față de tradiție și popor“, a mărturisit Lenuța Puia.

Ambiția Nicoletei Ghelase nu se rezumă doar la studiile de la facultate, aceasta are și o serie de proiecte la care muncește în paralel. Printre acestea se numără câteva melodii înregistrate și promovate în mass-media. Totodată, solista și-a propus să promoveze și zona din care provine, de aceea următoarele melodii interpretate de ea vor fi specifice zonei brăilene. „Ca orice interpret, bineînțeles că vreau să ajung cât mai departe. Știu că este un drum lung și greu, dar cu răbdare și ambiție sper să îmi ating scopul. De aceea, sugerez și celorlalți tineri care vor să parcurgă acest drum să se înarmeze cu multă răbdare și credință în Dumnezeu“, a conchis Nicoleta Ghelase.

Liliana Postica

Cuprinși de entuziasmul tradițiilor altor popoare, uităm uneori cât de importante sunt tradițiile neamului românesc. De pildă, sărbătorim iubirea pe 14 februarie, de Ziua Îndrăgostiților, ori Valentine’s Day, cum i se spune acestei sărbători peste Ocean, și am uitat de 24 februarie, de Dragobete adică, ziua în care natura și iubirea reînvie.

Cine este Dragobete

Dragobete este considerat în credința populară ca fiind fiul Babei Dochia și este cunoscut în popor și sub numele Dragomir. Însă are și alte câteva denumiri populare cum ar fi Cap de primăvară, Năvalnicul ori Logodnicul Păsărilor. Se spune despre el că era foarte chipeș și voinic, dar mai ales iubăreț. Etnologii susțin că Dragobete a fost preluat de la daci, perioadă în care era perceput ca un zeu pețitor ori un naș ce oficia din cer, în fiecare primăvară, nunta tuturor animalelor. În timp a devenit ocrotitorul îndrăgostiților și protectorul celor care se întâlnesc pentru că se spune că cei care se iubesc în această zi vor avea parte de iubire tot anul, o iubire precum cea a păsărilor ce se logodesc în această zi specială. De fapt, este cunoscut faptul că în această perioadă păsările își caută perechea și se adună laolaltă, iar ziua de 24 nu a fost aleasă întâmplător, ci pentru că marchează începutul anului agricol. Este momentul în care natura renaște, păsările își fac cuib, ursul iese din bârlog, iar florile încep a scoate capul din zăpadă.

Legende și tradiții

Se spune că fiul Babei Dochia, Dragobete, s-a căsătorit, însă mamei sale nu i-a convenit nora. De atunci, tinerii pleacă în această zi de sărbătoare să adune flori din pădure pentru a le folosi în descântece și farmece de dragoste. De obicei, ziua se termina printr-o horă, motiv pentru ca flăcăii să sărute fetele care le plăceau. Și, în urma acestui gest, adulții aranjau nunțile din decursul anului. De aici și zicala „Dragobetele sărută fetele!“.

De-a lungul timpului, în funcție de zone, s-au format o mulțime de obiceiuri, unele dintre ele păstrându-se chiar și astăzi.

Unul dintre aceste obiceiuri amintește de cel inițial și vizează tinerii care, îmbrăcați în straie populare, merg în pădure să adune buchete de flori. Mai apoi, la amiază, fetele pleacă în sat, iar băieții le fugăresc, încercând să le fure un sărut. Dacă fete-i era drag băiatul, se lăsa sărutată, moment ce anunța începutul iubirii între cei doi, iar pe seară aceștia își anunțau în sat logodna. Despre toți cei care participau la această sărbătoare se spune că erau binecuvântați în acel an. Mai mult decât atât, din bătrâni se spunea că cei care nu participă și nu sărbătoresc această zi vor fi pedepsiți să nu iubească în acel an. În unele zone din țară încă se păstrează superstiția că îndrăgostiții trebuie neapărat să se sărute în această zi dacă vor să rămână împreună cât mai mult timp.

De asemenea, în popor se mai spune că în această zi fetele strângeau zăpadă și o topeau pentru a se spăla cu apa obținută pe cap și pe față. Rolul acestui obicei ar fi acela că așa se mențineau frumoase tot anul și băieții le remarcau mai repede. Mai mult decât atât, unele fete foloseau această apă pentru a face diferite farmece prin care să-și atragă ursiții.

Un alt obicei face referire la faptul că în această zi nimeni nu trebuie să fie supărat ori să verse lacrimi pentru că va atrage ghinioane asupra lui tot anul.

Și pentru că știm deja că tradițiile și superstițiile legate de iubire și măritiș sunt strâns legate de mitul busuiocului, nu avea cum să lipsească în această zi a iubirii. Se spune că gospodinele trebuiau să semene busuioc în răsadnițe, apoi să aibă grijă de răsaduri până de Sfântul Gheorghe, când îl plantau în grădină. Ulterior, busuiocul semănat de Dragobete era folosit în descântece, farmece și tratamente deoarece se considera că avea puteri magice. Acest busuioc era pus sub perne de tinere pentru a-și visa ursitul.

Și, dacă am ajuns la capitolul gospodărie, în această zi femeile trebuie să facă ordine și curățenie în casă tocmai pentru a avea un an îmbelșugat și a fi iubite de soți. În sate, gospodarii se fereau să lucreze pământul sau să facă treabă prin curte, de teamă ca Dragobete să nu-i pedepsească pentru că munceau, în loc să petreacă.

În această zi, băieții și bărbaţii nu au voie să necăjească persoanele de sex feminin, altfel vor avea o primăvară cu ghinion şi un an greu. Așa că atât băieţii, cât şi fetele trebuie să fie fericiți și veseli, deci să petreacă în această zi pentru a avea parte de iubire întreg anul.

Larissa DINU

Trăim într-o lume a măștilor pentru că așa sunt vremurile... Poate că de aceea nici măștile populare ale meșterului Ion Albu din Timișești, Neamț, nu ni se par atât de ciudate și de fioroase... Face și acum măști pentru cetele de ursari și de capră, pentru anul ce vine. Încă are de lucru și este printre puținii care mai știu să le facă cum se făceau odată. Lucrează de peste 50 de ani și respectă cu strictețe tiparele tradiționale. În 2021 a fost declarat de Ministerul Culturii Tezaur Uman Viu. Măștile lui au ajuns în Franța, Germania, Italia și în Statele Unite. Descoperim în micul atelier din Timișești un om sfătos și hâtru, ca orice moldovean adevărat. De cum se îngână toamna cu iarna Ion muncește din greu. Ne spune că, de multe ori, se trezește cu noaptea-n cap ca să se apuce de lucru. „Mă trezesc la 4 dimineața și vin în atelier, se mai întâmplă să fac și schimbul trei câteodată, să lucrez noaptea, dar o fac cu plăcere pentru cei care mai au nevoie de măști autentice“, ne mărturisește Ion Albu.

Meșterul nemțean a lucrat pe vremuri ca mecanic în Roman, dar măștile, care l-au fermecat încă din copilărie, l-au făcut să se despartă de viața de la oraș. S-a mutat la Timișești, un sat de lângă Târgu-Neamț. Acum trăiește în lumea care-i place, cu moși mițoși și știrbi, cu babe hâde și vicioase, o lume în care îți zburdă gândul în voie, o lume care care te-înfioară și, în acelați timp, te înveselește. „Am aici expuse măști de babe, de moși, căiuți și urși. Acum lucrez la un cap de urs pentru o formație folclorică. Mulți moși au nasul îmbârligat, adică sunt fuduli... Am aici și babe cărora le-am făcut nasul roșu și umflat, adică sunt cam bețive... am una cu nasul pe sus, asta-i mai fudulă, nu stă de vorbă cu oricine, una-i cu nasul în jos, îi cam supărată, săraca! Asta vor să transmită măștile mele, un semtiment, o stare!“

Jocul mascaților are, în credința populară, virtuți magice și alungă răul din casă. La Sărbători, în satele din Moldova și Bucovina cetele de mascați erau primite cu mare cinste și rar se întâmpla ca vreun gospodar să nu primească ceata. Măști și personaje mascate au fost, din cele mai vechi timpuri, în toate culturile ancestrale ale lumii, din Orient până în America de Sud. Și în credința noastră populară sunt o moștenire precreștină. „Sunt încă din vremea dacilor, spune Ion Albu. Izvoarele istorice ne spun că dacii aveau niște toiege, niște cârje magice, așa cum avem și noi în cetele de mascați. Făceau un foc mare și dansau, mascați, în jurul acestuia, apoi aruncau măștile în foc, adică alungau duhurile rele, simbol care s-a păstrat până în zilele noastre.“

Privindu-și măștile aranjate pe pereții atelierului, meșterul din Timișești ne mai spune: „Primele măști se făceau din scoarță de copac, apoi s-au făcut din blană de animale. Acum le fac din materialele pe care le găsesc prin gospodărie sau în comerț, dar respect tradiția, cum am apucat-o din bătrâni!“ Ascultându-l cum povestește, figurile caricaturale dimprejur, moșii și babele, parcă prind viață. „Eu vorbesc cu ele. Uneia îi zic că parcă îi mai trebuie un dinte în gură, la alta îi spun: «Măi, babo, ție trebuie să-ți mai tund sprâncenele!» Comunicarea asta mă ajută în muncă, vedeți că sunt toate făcute în culori vii, ca să atragă atenția.“

Jocul mascaților era, pe vremuri, momentul de spectacol din perioada Sărbătorilor de iarnă. Ion Albu își aduce aminte: „Cu zeci de ani în urmă te duceai cu ursul, jucai capra. Când eram tânăr era obiceiul ca la sătenii care nu primeau ceata să li se fure porțile, apoi să vezi cât le mai căutau, că erau bine ascunse. Odată eram într-o ceată de mascați și ne-am urcat pe casă, la horn. Am căzut de-acolo și, nu știu cum, am alunecat direct în pivniță și, nu credeți că am stat să bem vinul omului, am dat iama la butoiul cu varză că de zeamă de varză aveam nevoie! Au fost multe pățanii de astea!“

Meșterul ia o mască de pe perete și o privește cu drag, ca pe un copil „Ce vreau să le spun tinerilor... ar trebui să se implice mai mult, să facă ceva, să nu lase tradițiile să se piardă, ar fi mare păcat!“

Măștile lui Ion Albu sunt acum împrăștiate prin toată lumea. Străinii le apreciază peste tot pe unde au ajuns. Ion Albu ne spune că până și pe americani i-a lăsat... mască cu măștile sale.

Vasile Braic

Împletiturile de răchită sunt prezente în România încă de acum sute de ani, iar unii dintre meșterii populari continuă această tradiție și trasmint această pasiune din generație în generație. Meșteșugul împletitului, în special cel din paie, ca toate meșteșugurile din fibre naturale de altfel, este cunoscut încă din Antichitate. Dezvoltarea acestui meșteșug în Basarabia are loc între sec. XIX-XX, când meșterii iscusiți se specializau în acoperirea caselor cu paie de secară. Pentru a afla mai multe despre arta împletitului și viitorul ei am fost în Arad și am stat de vorbă cu reprezentantul unei asociații care pledează pentru acest meșteșug.

Compania Romimplet SA a trecut prin multe transformări după ce s-a desprins inițial din Cooperativa Mureșul. Galu Măricuța, meșteșugar de mai bine de 32 de ani, în prezent directorului societății de împletituri de răchită din Arad, Romimplent, ne-a declarat: „Am prins această meserie din mers și am descoperit o pasiune pentru aceste lucrări din răchită. Nu este o muncă ușoară, necesită timp și dedicare, este aproape imposibil să treci de la o fază la altă dacă nu o stăpânești bine. De-a lungul timpului am participat la multe expoziții și concursuri dedicate articolelor din răchită și cel mai important lucru observat este că meșteșugarii noștri nu sunt într-o concurență între ei, există respect reciproc atât în ceea ce privește articolele, cât și piața de desfacere. De asemenea, în fiecare an acești specialiști în realizarea articolelor de răchită încearcă să vină cu noi produse pe piață. Chiar dacă lucrul de bază este același, încercăm să facem o combinație între trecut și prezent pentru ca lucrarea finală să corespundă modernismului.“

Piedici în calea meșteșugarilor

De-a lungul timpului, meșteșugurile din rachită au avut parte de schimbări, iar odată cu modernizarea și apariția materialelor plastice și a altor materiale, domeniul împletiturilor a cunoscut o scădere importantă:„ Odată cu trecerea anilor producția a scăzut fiindcă lucrările manuale nu mai prezentau interes pentru consumatori. Atât în supermarket-urile mari, cât și în alte magazine au apărut materiale de decor din plastic, iar noi, meșteșugarii, am intrat în declin. Dar nu ne-am lăsat prea ușor, am continuat să activăm indiferent de ce se întâmpla pe piață. Și bine am făcut pentru că acum vedem rezultatele, consumatorii au realizat că aceste materiale sunt naturale, sănătoase. Și, nu în cele din urmă, se simte căldura cu care a fost făcut acel obiect împletit“, a adăugat Galu Măricuța.  

Valorificarea produselor

De asemenea, produsele autohtone împletite au cunoscut succesul și în afara țării, fiind căutate tot mai mult de străini. Iar la târgurile naționale și internaționale vizitatorii se arată sincer interesați de aceste lucrări, le cumpără, iar meșteșugarii își valorifică astfel producția. Galu Măricuța ne-a mai declarat că: „Produsele noastre au avut succes la târgurile din afară și în mod deosebit pe plan intern. Cea mai mare cerere vine din Timișoara, Arad și Călărași. Oamenii au început să iubească produsele făcute de mână. Precizez că la crearea unui produs participarea specialistului e de 40%, iar a cumpărătorului e de 60%, acesta din urmă știind cel mai bine ce își dorește și cum ar putea fi realizat. Ca exemplu, pe lângă coșurile clasice, am încercat să creăm și câteva decoruri pentru unele restaurante, cum ar fi seturi de lampadare. În mod deosebit produsele din răchită se folosesc în patiserii, în magazinele Penny din toată țara. Suntem foarte mândri de acest lucru.“

Galu Măricuța a subliniat faptul că oricare dintre doritori își poate achiziționa un produs împletit pentru că prețurile sunt accesibile, începând de la 20 de lei. Iar printre modele putem găsi coșuri clasice, coșuri pentru bicicletă, diferite decorațiuni, pălării: „Oricine își dorește un produs nou, sigur găsește la noi o ușă deschisă și ne străduim să realizăm ce și-a dorit clientul. Acesta este secretul care ne deschide ușa, avem răbdare și nu punem pe prim-plan câștigul. Ne bucurăm că avem în continuare persoane pasionate de acest tip de meșteșug și că îl putem transmite și generațiilor viitoare“ a explicat Galu Măricuța. 

Meșteșugurile astăzi

Totodată, Galu Măricuța ne-a declarat că s-a bucurat să constate că această meserie veche a devenit de interes și pentru tinerii din generația de astăzi. Simpla curiozitate de a observa cum se fac aceste lucrări, încet-încet s-a transformat într-o adevărată dorință a tinerilor de a învăța meșteșugul: „O altă bucurie a noastră este faptul că cei care solicită aceste produse nu sunt doar din generația mea, sunt tinerii care au deschidere și viziune spre viitor. Aceștia tind tot mai mult spre natural, spre protecția mediului. Prin folosirea răchitei, care se cultivă pe terenuri unde nu se poate cultiva grâu și care produce aer curat, protejezi mediul și atunci nu este păcat să nu ne îndreptăm spre aceste produse? De asemenea, am fost invitată să susțin un curs tinerilor dintr-un județ din vecinătate și am rămas plăcut surprinsă de interesul acestora. Cu siguranță o să mai repet această experiență alături și de alți pasionați de împletituri.“

„Pentru un împletitor fiecare zi înseamnă o creație“ – Galu Măricuța

Liliana Postica