Agrii România, în sprijinul fermierilor afectați de secetă!
Scris de Lumea SatuluiPentru că seceta a pârjolit culturile fermierilor, Agrii România este alături de fermieri, prin campania ”Agrii, în sprijinul fermierilor afectați de secetă”, ce se desfășoară în perioada 01 septembrie-31 octombrie 2022.
Concret, Agrii România oferă tuturor fermierilor, clienți ai companiei un ajutor pentru a putea avea culturi de toamnă bine răsărite. Astfel, pentru fiecare hectar de cultură calamitată în anul 2022, compania oferă fermierilor, clienți Agrii, în mod GRATUIT un biostimulator ce se aplică pe suprafața de un hectar pentru tratamentele de toamnă la culturile de cereale păioase sau cele de rapiță.
Suprafața calamitată va fi dovedită prin proces verbal de constatare și evaluare a pagubelor.
„Ne bucurăm că am lansat această campanie, prin care Agrii sprijină fermierul afectat de secetă. De fiecare dată am demonstrat că ne pasă de fermierul nostru, și că trebuie să fii în ferma lui cu soluții pentru a depăși anumite obstacole pe care le întâlnim uneori în sectorul agricol. Anul acesta seceta a pârjolit hectare întregi de culturi, fapt pentru care Agrii a demarat această campanie de a oferi în mod GRATUIT un biostimulator pentru a fi utilizat în tratamentele de toamnă la cereale păioase și rapiță”, a afirmat dr. Valerian Iștoc, Business Developement Director.
Așadar, dacă sunteți client Agrii trimiteți procesul verbal de constatare a pagubelor, iar compania se va ocupa de livrarea biostimulatorului.
Campanie valabilă în limita stocului disponibil. Regulamentul este disponibil pe www.agrii.ro
Pentru mai multe detalii: (PR, Comunicare şi Relaţii cu presa)
Contact: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
Tel: +40747 033 842/ +40747 686 868
Articole recente - Lumea Satului
- Hibrizii Pioneer - stabilitate și adaptabilitate
- Doi frați și tractoarele lor autonome care lucrează 2.000 ha
- Concurs de „Tradiție și Inovație în Arta gastronomică“ la USV Iași
- Sfânta Muceniță Filofteia, lăstarul ce emană izvor de lumină pură
- Paris, chipul șoaptelor iubirii de basm (II)
- Sfaturi despre cum să depozitați în mod corect îngrășămintele
- Ce știm despre lupi după trei ani de studiu în Carpații Meridionali
- Corteva cultivă viitorul prin soluții inovatoare pentru recolte durabile
- AFIR a publicat condițiile accesării fondurilor europene pentru investiții în sectorul zootehnic și în procesare
- Recomandări pentru protejarea animalelor în perioadele cu temperaturi foarte scăzute, vânt puternic şi căderi masive de zăpadă