Boala crizelor

Când vin, vin... Și nu una, ci una după alta. Să le amintesc? Aș putea, dar e prea simplu și sunt prea cunoscute. Atât de cunoscute că ne-au pătruns în minte, suflet, sânge ca un... virus pandemic. A, da, ăsta a fost primul care a îngenunchiat lumea vreo doi ani; ne-a pus botnițe și nu ne-a mai lăsat în ale noastre. Stare de urgență, de alertă de ne-a făcut să ne înghesuim prin case, spitale dându-ne de cap în trei, în doi până am rămas singuri sau deloc.

Și nu s-a terminat prima – criză zic – că veniră, la comandă parcă, cea de mai să ne lase fără lumină în case, foc în sobe, gazolină în rezervoare și pâine pe masă. Grea povară într-o lume și în vremuri ce păreau cât de cât așezate. Cel puțin pe la noi.

Și cum parcă n-ar fi fost de ajuns, a mai apărut una generată de invazia putiniană în Ucraina care a bulversat de-a binelea Europa și nu numai.

Stări de fapt ce neliniștesc și fac viața tot mai nesigură. Oamenii suferă, plâng și mor înainte să le vină firescul soroc. Dar până atunci cei mai mulți se conservă și conservă tot ce pot ori le stă la îndemână, accentuând astfel povara iminentelor crize economice și alimentare. Ce poate fi mai greu și trist decât să nu ai ce pune de-ale gurii pe masă pentru copii?! Iată motivul goanei după ulei, zahăr, pâine și câte altele.

Ei bine, în vreme ce lumea fierbe, ai noștri lideri se înghesuie în a promite liniște și viață decentă, deși albul lor este negru de-a binelea. Pe deasupra, mai intră și-n hora ce se joacă după muzica altora lipsiți de griji, trimițând „sulițe“ spre invadatorii ruși, uitând totuși că vecinilor este bine să le oferi măcar un zâmbet chiar și-atunci când ochii lor nu-ți sunt pe plac.

Discursurile politice, dar mai cu seamă opinia analiștilor îngrijorează cu atât mai mult. Teama de ce va fi să fie sub aspect economic și al siguranței naționale neliniștește chiar dacă ni se promite liniște. Nimic nu poate oferi siguranță câtă vreme economia este blocată în chingile crizelor de tot felul, iar bombele explodează la doi pași.

Și totuși suntem bolnavi. Bolnavi de crize. O maladie greu de controlat mai cu seamă atunci  când nu găsești tămăduitorii potriviți și la vreme care să ofere antidotul. Adică șansa de a ne alege drumul pe care trebuie să mergem pentru a ne regăsi pe noi înșine.

Singura cale de a ne elibera este curajul de a întreprinde mereu lucruri care să ne ofere satisfacții și, de ce nu, bunăstare. Optimismul, zâmbetul, dorința de a veni mereu în sprijinul celor din jur dă puterea de a merge mai departe. Chiar și-atunci când nu plouă. O fi apa noastră a altora, dar cea a Domnului încă nu s-a privatizat. Ne-o oferă când vrea El, parcă atenționându-ne că nu întotdeauna merităm ce ne-ar putea da din bunătatea și bunătățile sale spre preaslăvirea noastră. Dar, cum speranța moare ultima, să ne încredințăm că măcar în al cincisprezecelea ceas ni se va oferi șansa de a ne asigura ceea ce trebuie să punem pe masă de cel puțin trei ori pe zi. Să privim mai degrabă așadar spre Cer decât spre Palatul Victoria. S-ar putea să avem astfel mai multe șanse de a exista în bunăstare și liniște.

Ar putea fi o cale de a ne elibera și de... boala crizelor.

Ion BANU