Romania

Punct şi de la capăt

Punct şi de la capăt
Distribuie:  

S-a spus de multe ori, cu diverse prilejuri, că revista Lumea Satului este poate printre cele mai complete, complexe şi diverse publicaţii de specialitate. Poate că cei care o apreciază astfel au avut în vedere diversitatea subiectelor abordate, modul de prezentare a acestora, fapt ce le face accesibile tuturor categoriilor de cititori. Fără îndoială şi domeniile din care cei care construiesc fiecare număr al revistei îşi extrag informaţiile sunt diverse, îmbrăcând o uriaşă paletă de activităţi.

Ei bine, nu observaţiile faţă de publicaţie am vrut să le scot în evidenţă, ci mai degrabă permanenta preocupare a colectivului redacţional de a face mereu mai mult şi mai bine. Este motivul pentru care existăm, acela de a răspunde exigenţelor tot mai mari ale potenţialilor cititori, fiecare având la rându-le diverse preocupări în tot lanţul activităţilor lor în spaţiul rural. Nu este uşor să oferi de fiecare dată atâtea informaţii cât este nevoie în toate aceste domenii şi, pe deasupra, să fie şi uşor accesibile tuturor categoriilor sociale.

Se ştie că cea mai pertinentă şi sigură sursă de informaţie, mereu la îndemâna celor preocupaţi de cunoaştere, rămâne presa scrisă, în ciuda aprecierilor multora că aceasta nu-şi mai găseşte locul. Fără îndoială şi presa audiovizuală este, cu mici excepţii,  o sursă sigură de informare, dar totuşi, ceea ce este scris rămâne, iar cei care-şi dau girul pentru o informaţie îşi asumă răspunderea pentru cele aşternute pe hârtie, ceea ce nu se întâmplă în alte medii de informare.

Preocuparea de a oferi cele mai pertinente şi sigure informaţii prin intermediul presei scrise a fost mereu în atenţia colectivului nostru.

Pentru a consolida însă percepţia faţă de ceea ce înseamnă informaţie sigură s-a hotărât constituirea, pe lângă redacţia revistei Lumea Satului, a unui Consiliu Consultativ, în componenţa acestuia aflându-se personalităţi de marcă din lumea agricolă (a se vedea pagina 4 a revistei tipărite nr. 21), care şi-au dat acordul pentru construcţia unei publicaţii de mare interes pentru cei în posesia cărora va intra.

Aşadar, punct şi de la capăt. Adică o nouă etapă a ceea ce înseamnă revista Lumea Satului. O etapă care-i va asigura publicaţiei o creştere a calităţii, o mai bogată şi tot mai sigură sursă de informaţii pentru lumea satului, piaţa agricolă şi nu numai.

Doar este şi... diversă.

Ion BANU

editorial

Alte articole:

107 - Ordonanța austerității

RĂSCRUCE CU ȘAPTE CĂRĂRI

CU FRUNȚILE PLECATE

Munții noștri aur poartă…

Arde pământul, scrumește teșchereaua

Deriva elitelor

GRINDINĂ ȘI... ANTIGRINDINĂ

PROVOCĂRILE PRIMĂVERII

S-a stins și Ultimul Cronicar al Țăranului Român...

ZĂRNĂIE PUȘCA LA PÂRLEAZ