Ce mesaje transmit florile din buchetul olimpic
- Scris de Lumea Satului
- Publicat în Actualitate
Cel mai important eveniment sportiv al acestei veri, Jocurile Olimpice, se desfășoară la Tokyo, ce-i drept, cu un an întârziere. Visul oricărui sportiv de performanță este obținerea unei medalii olimpice, de ce nu chiar a aurului, care presupune totodată și intonarea imnului țării natale. Însă indiferent de culoarea medaliei, primii trei clasați primesc și un buchet de flori care de această dată atent alese și transmit o poveste emoționantă.
Conform BBC, cca. 5.000 de mici buchete au fost pregătite în acest an și au cuprins flori cultivate în trei zone importante ale Japoniei: Fukushima, Miyagi și Iwate. De fapt, povestea buchetului este cea a celor peste 20.000 morți sau dispăruți în urma cutremurului și a tsunamiului din 2011, urmat de căderea celor trei reactoare nucleare. Știm că florile sunt văzute mereu ca formă nouă de viață, iar în acest caz simbolizează Japonia, țara care se ridică după momente dezastruoase din istorie.
Ne atrage atenția floarea-soarelui, pe cât de comună, pe atât de importantă pentru omenire, iar în acest caz spune povestea părinților din zona Miyaui care și-au pierdut copii în urma dezastrului natural. Aceștia s-au întors pe dealul unde copiii lor au căutat adăpost în momentul în care se apropia tsunamiul și au semănat floarea-soarelui. Fac acest lucru an de an, pentru a-i comemora.
Fukusima este reprezentată de eustome albe și violet, precum și de sigiliile lui Solomon. În urma marelui cutremur, producția agricolă din zonă a fost pusă la grea încercare, iar în sprijinul populației a apărut o organizație non-profit care a încercat să ajute economia locală prin cultivarea de flori, chiar dacă locul nu promitea foarte mult în acest sens. Legume nu puteau fi cultivate deoarece testele arătau faptul că nivelul de radiații era mult prea ridicat pentru consumul uman, iar florile au fost alegerea ideală pentru renașterea zonei.
Gențiana albastră este o altă floare emblematică pentru Japonia. Este cultivată în Iwate, o altă zonă de coastă care a fost lovită puternic de tsunami. Cultivarea acestor flori este o tradiție pentru locuitorii încă din anii 1960, iar culoarea acestora, albastru-indigo, este folosită și pentru sigla JO Tokyo 2020.
În plus, buchetele conțin și aspidistre verzi, care reprezintă orașul gazdă, Tokyo! Pe lângă flori, buchetul mai conține și mascota acestei ediții, Miraitowa, un personaj din benzile animate japoneze, al cărui nume este o combinație a cuvintelor nipone mirai, care înseamnă viitor și towa - eternitate.
Morala? Din orice floare poate răsări un mesaj, dincolo de orice dezastru poate străluci o medalie olimpică!
Larissa DINU
Articole înrudite
-
Plante care înfloresc exclusiv în sezonul rece
in Horticultura -
„Flori de toamnă“, un regal al speciilor vegetale
-
Zilele Horticulturii Bucureștene. Sărbătoarea naturii și a florilor
in Horticultura -
Știați că…? Curiozități despre flori
in Magazin -
O afacere grea, dar „frumoasă“. Solariile cu flori ale familiei Prodan
in Agrotehnica -
Investiție de 150.000 de euro în cea mai mare seră de flori
in Horticultura -
Tuberoza de Hoghilag va fi prima floare din România protejată la nivel european
in Agrotehnica -
Trandafirii de colecție, florile care îți transformă grădina într-o galerie de artă
in Agrotehnica -
Trandafirii urcători, pe înțelesul tuturor
in Agrotehnica -
Când învățăm să apreciem speciile floristice protejate de lege?
in Mediu
Articole recente - Lumea Satului
- Plăți de peste 276 milioane de euro efectuate către beneficiarii FEADR, transmise spre decontare Comisiei Europene
- Clubul Fermierilor Români susține poziția Ministrului Agriculturii la Consiliul AGRI-FISH din Bruxelles privind măsurile necesare imediate de compensarea a pierderilor fermierilor est-europeni ca urmare a importurilor de cereale și oleaginoase din Uc
- RALF 7: Cei mai buni fermieri europeni vin la București, pe 25 și 26 mai
- Hibrizii de floarea-soarelui Pioneer®, performanță și stabilitate demonstrate
- Cine ar trebui să susțină financiar construirea unui brand național de țară al vinului?
- Pactul verde (II)
- Planul Național Strategic, pe înțelesul tuturor fermierilor
- ZURGĂLĂII DE LA BRUXELLES
- AFIR: Baza de date cu echipamente, mașini și utilaje va cuprinde doar elemente conforme cerințelor de mediu
- Serele hidroponice, capabile să îndeplinească cele mai diverse cerințe de producție