Mugurel Drăgănescu, președinte executiv AGVPS: „România este singura țară din UE în care vânătoarea speciilor migratoare este oprită“

Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006 – B147/2021 a fost vehement criticată de mai multe organizații, printre care și Societatea Ornitologică Română (SOR) care acuză că se amenință existența a zeci de specii de păsări din România. Mugurel Drăgănescu, președintele executiv al „Asociației Generale a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi din România“ (AGVPS), ne-a dat un interviu tocmai despre acest subiect.

Rep.: Domnule președinte, potrivit proiectului, un vânător va putea împușca în fiecare zi din sezonul de vânătoare 25 de exemplare din specii de păsări precum ciocârlia de câmp, cocoșarul, turturica sau prepelița. Legea stabilește cote zilnice și pentru alte specii de păsări. Ce înseamnă aceasta?

Mugurel Drăgănescu: Pot să vă spun că România este singura țară civilizată din UE în care vânătoarea speciilor migratoare este oprită. Nu am înțeles hotărârea Curții de Apel Brașov care a suspendat vânarea celor 36 de specii migratoare, făcând referire la faptul că nu avem studii naționale și o metodologie clară de calculare a cotelor de recoltă. Precizez că nicio țară europeană nu are o astfel de metodologie. Pornind de la acestea, reprezentanți ai poporului nostru din Parlamentul României au inițiat o modificare a Legii nr. 407 pentru a fi în acord cu alte state europene. Federația Asociațiilor Cinegetice din UE a făcut o documentare și împreună cu domniile lor am arătat că aceasta este procedura practicată și în celelalte țări: așa se vânează speciile migratoare – o cotă pe zi de vânător. În unele țări europene aceasta este mai mare, în altele este mai mică. Să vă mai spun că în Germania și Austria este fără limită?! Într-adevăr, a ieșit un scandal monstru, din câte am înțeles. SOR a prezentat un calcul pur matematic. Înmulțim numărul de vânători cu numărul de zile în care se vânează cu numărul maxim de exemplare care se poate vâna și ne dă o cifră imensă. Vă spun că un vânător nu poate să meargă și nu va merge zilnic la vânătoare, nu este un trăgător așa de bun încât să împuște zece rațe pe zi, cu siguranță nu îl ajută nici condițiile meteorologice să vâneze atâtea etc. Vânătoarea și managementul speciilor sălbatice nu se fac din spatele calculatorului. Probabil că este greu să explic comunității non-vânătoare că acel calcul este ireal. Vor fi și alte discuții în cadrul cărora sperăm să fim și noi prezenți și să ne spunem punctul de vedere.

Rep.: În calitate de vânător, aveți un număr de cartușe pe care le utilizați per an?

M.D.: Legea spune că „la un moment dat“ pot să dețin maximum 500 de cartușe. Deci, dacă eu azi trag 500 de cartușe, merg și mai cumpăr mâine 500, trag 300, mă duc să achiziționez maximum 200 – atât am voie. Dar, pentru a împușca o specie de păsări, în funcție de dexteritate, un vânător poate trage de la minimum un cartuș la 10-15 cartușe ca să nimerească. Nu înseamnă că dacă am cumpărat 10 cartușe am împușcat 10 păsări. Poate că cei care se ocupă de păsările migratoare nu au auzit că există poligoane de tir, iar acolo majoritatea care trag sunt vânători sau „și“ cei care vor deveni vânători. În concluzie, consider că se vrea să fim batjocoriți.

Rep.: Are România cea mai mare biodiversitate de vânat din Europa?

M.D.: Fără discuție, da!

Rep.: Și cum o protejați?

M.D.: Dacă suntem lăsați și suntem crezuți că ceea ce facem este bine, vă demonstrăm că biodiversitatea va exista în continuare. Dincolo de aceste opoziții ale „verzilor“, biodiversitate a existat. Și asta datorită vânătorilor, care gestionează fauna sălbatică de zeci și sute de ani. Pentru că noi suntem principala clasă socială implicată practic în gestionarea faunei, începând de la pază, hrană, investiții financiare până la o extracție care înseamnă o mică cotă din efectivul consistent pe care Ministerul Mediului ne-o acordă anual.

Rep.: De fapt, controlați fondul cinegetic care este al tuturor...

M.D.: Tot teritoriul României este acoperit de 2.153 de fonduri cinegetice, exceptând Parcurile Naționale și Delta Dunării, unde nu sunt constituite fonduri cinegetice. Dar, dacă facem comparație între un fond cinegetic mediu, nu de top, și un Parc Național, eu vă spun că avem o biodiversitate mai mare în fondul cinegetic.

Rep.: Cum s-a ajuns la acest rezultat?

M.D.: Simplu. Pentru că noi suntem interesați să avem și să exploatăm sustenabil această resursă regenerabilă vie, cum denumesc eu fauna sălbatică. Nimeni nu duce cu noi saci de porumb prin nămeții până la brâu ori sare pentru caprele negre și nu numai. Iar dacă noi nu asigurăm paza, cu siguranță există braconieri care așteaptă să își facă de cap.

Din punctul meu de vedere, urșii care intră în localități nu mai sunt animale care se pot întoarce în mediul sălbatic. Pentru că oriunde îi reloci, ei se vor apropia de prima localitate și vor produce de la spaimă la pagube. Și vă dau un exemplu cu o populație de leoparzi dintr-o țară africană. S-a interzis vânătoarea lor, iar comunitatea, exasperată că leoparzii le omorau vitele, a început să-i otrăvească. Populația de leoparzi a suferit o scădere drastică. Au revenit la managementul cinegetic și acum toată lumea e fericită: fermieri, vânători și, glumind, chiar și leoparzii.

Oamenii se întreabă de ce la alții se poate și la noi nu. Anul trecut, mulți vânători din sudul țării au putut merge la vânătoare de gâște în Bulgaria. Oare România este așa de bogată ca să își permită asta? Bulgarii încasau bani pe cazare, pe cartușe, probabil pe închiriere arme, pe mâncare etc.

Iar statul român nu „încasa“ decât pierderi economice.

„Există posibilitatea ca populația locală, exasperată de atacul ursului, să își facă singură dreptate.“

Anca Lăpușneanu