Agricover Credit IFN deschide la Brașov prima sucursală din regiunea Centru, fiind prezent astfel în toate regiunile țării
Scris de Lumea Satului– Agricover Credit IFN, principala instituție financiară non-bancară specializată exclusiv în finanțarea agriculturii, a inaugurat astăzi la Brașov prima sucursală din centrul țării. Aceasta este a zecea sucursală deschisă de companie la nivel național.
Agricover Credit IFN continuă angajamentul asumat de a susține performanța și competitivitatea fermierilor români prin dezvoltarea soluțiilor de finanțare adaptate specificului activităților din agricultură. Echipa de experți oferă răspuns prompt la solicitări și acces simplu și nebirocratic la banii de care fermierul are nevoie pentru dezvoltarea unei afaceri moderne și profitabile în agricultură.
„Suntem astăzi alături de fermierii din centrul tării în semn de prețuire și recunoaștere a muncii extraordinare pe care o depun în această regiune, care are un potențial mare de creștere, atât în sectorul vegetal, în special cultura de cartof și cultura ecologică, cât și în sectorul zootehnic.” a declarat Robert Rekkers, Director General Agricover Credit.
Deschiderea sucursalei din Brașov se integrează în strategia Agricover Credit IFN de a fi cât mai aproape de fermieri și de a răspunde rapid solicitărilor acestora. În următoarea perioadă Agricover Credit IFN are ca obiectiv finanțarea a peste 250 de fermieri din zonă cu credite în valoare de 100 milioane Ron. „Ne dorim o deschidere mai mare către segmentul de fermieri mici și mijlocii, dar continuăm să susținem și fermierii mari. În acest sens, avem pregătite soluții și programe speciale cum ar fi: investiții pentru achiziție de teren agricol, extinderea fermei și în sisteme irigații.” a declarat Robert Rekkers, Director General Agricover Credit.
Agricultura este o componentă economică importantă în regiune, însă pentru a dezvolta un sector agricol performant este nevoie de soluții specializate. „În această regiune, datorită suprafețelor extinse de culturi, în special cultura cartofului, există un potențial imens pentru investiții în echipamente și utilaje specifice, spații de depozitare și păstrare a recoltei. Pe lângă culturile agricole, regiunea este bogată în suprafețe pentru pășunat și este prielnică dezvoltării sectorul zootehnic, în special a fermelor de vacă de carne.” a mai continuat Robert Rekkers, Director General Agricover Credit.
Articole recente - Lumea Satului
- S-a prelungit perioada de eligibilitate stabilită în Acordul de Finanțare încheiat cu FEI
- Alianța Biosfera, pentru o agricultură sustenabilă
- Corteva susține femeile din agricultura românească: O poveste de succes de la Livada de Poveste
- Resturile vegetale în exces sporesc rezerva de dăunători
- APIA a autorizat în avans peste 843,9 milioane de euro
- Rolul potasiului (K) în fertilizarea echilibrată a culturilor agricole
- Demonstrație în câmp cu utilaje agricole la Domeniile Lungu
- Fermierii români sunt invitați să se alăture agriculturii carbonului și în acest an agricol
- Soiuri de nuci de la Pepiniera Voinești
- Oile Lacaune cu specific franțuzesc din ferma unui timișorean