Clubul Fermierilor Români solicită ajutoare de stat pentru despăgubirea fermierilor afectați de secetă
- Scris de Lumea Satului
- Publicat în Actualitate
Clubul Fermierilor Români își exprimă profunda îngrijorare cu privire la impactul economic al crizei COVID-19 asupra agriculturii și industriei agro-alimentare din România, cumulat cu efectele secetei pedologice din anul agricol 2019 – 2020, care pun o presiune enormă asupra capacității fermelor și a procesatorilor de a rezista modificărilor nefavorabile ale unor factori de piață, blocajelor economice, scăderii consumului și întârzierii relansării economice.
”Am transmis propuneri către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Guvernul României pentru acordarea unui ajutor de stat sub forma despăgubirilor culturilor calamitate de secetă, care reprezintă o măsură esențială în asigurarea stabilității financiare a fermelor. În consecință, este necesar ca aceste despăgubiri să se acorde în integralitate, iar sumele necesare să fie cuprinse în bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale la rectificarea bugetară. Adițional, fermierii în cauză vor avea nevoie pe lângă despăgubirile pentru suprafețele calamitate de secetă și de resurse financiare suplimentare pentru a acoperi pierderile financiare din acest an agricol, în principal pentru relansarea ciclului de producție și inițierea noilor culturi pentru anul 2021”, declară Florian Ciolacu, directorul executiv al Clubului Fermierilor Români.
În acest sens, asociația a pus la dispozitia Ministerului Agriculturii și Guvernului elemente de analiză preliminară, realizată de experții Clubului Fermierilor Români, din care rezultă impactul financiar negativ al secetei extreme din acest an agricol.
”Considerăm că susținerea capacității de producție a hranei în România este indispensabilă asigurării siguranței alimentare a cetățenilor români, iar costurile falimentării sectorului în lipsa unei intervenții urgente și hotărâte ar fi enorme. Din această perspectivă, este evident că trecem dintr-o abordare economică într-una de securitate națională. Apreciem că ajutorul de stat, în contextul bugetului disponibil limitat, trebuie să se îndrepte către fermele și firmele care pun produse pe piață, asigură securitatea alimentară a României și pot să își consolideze contribuția la echilibrarea balanței comerciale negative a țării noastre în sectorul alimentar”, adaugă Florian Ciolacu.
Clubul Fermierilor Români subliniază necesitatea aprobării de urgență a actelor normative necesare pentru a acorda un ajutor de stat, din bugetul național, care să-i vizeze pe cei mai afectați producători agro-alimentari, în limitele stabilite de CE: 100.000 euro/fermă și 800.000 euro/procesator.
Ajutorul de stat menționat să fie direcționat cu prioritate către fermierii din zonele calamitate, în scopul sprijinirii lansării ciclului de producție pentru anul agricol 2020/2021 pentru asigurarea unei producții performante, care să permită acoperirea pierderilor (din 2020) și revenirea la stabilitatea economică a fermelor (inclusiv în relația cu creditorii și furnizorii acestora).
Concluzii privind impactul secetei extreme asupra agriculturii românești, formulate în baza elementelor de analiză privind suprafețele calamitate de secetă în anul agricol 2019/2020 și perspectivele anului agricol 2020/2021 pentru aceste zone agricole.
Efectele secetei extreme din anul agricol 2019/2020 se vor resimți și în 2021. Măsurile necesare a fi adoptate urgent de Guvernul României pentru sprijinirea fermierilor trebuie să țină seama de următoarele aspecte de risc:
- Fermierii cu culturi calamitate în anul agricol 2019/2020 suportă un risc amplificat care se va materializa într-o balanță negativă în anul agricol 2020/2021;
- Pierderile anului agricol 2019/2020 determină la mulți fermieri reținere în inițierea pe o bază tehnologică performantă a culturilor anului viitor agricol (investiții reduse în inițierea culturii), ceea ce se va reflecta puternic în structura culturilor și randamentul producției estimate pentru anul agricol 2020/2021;
- Intrarea în instabilitate financiară critică și falimentul unui număr important de ferme agricole, datorită pierderilor anului agricol 2019/2020, deteriorării relației cu creditorii, înăsprirea condițiilor de accesare a creditării pentru noul ciclu de producție.
Evidențiem următoarele măsuri imediate:
- Măsuri financiare de ajutor pentru susținerea fermelor (hectarelor) calamitate;
- Încadrarea fermelor afectate de secetă într-un program de redresare (cu obiective de redresare pe 3-6-9-12 luni), etapizat și monitorizat de către Guvern în coordonare cu asociații care reprezintă interesele Fermierilor;
- Stimularea creditorilor în sensul de “capitalizare a încrederii financiare“ în ceea ce privește garantarea creditelor vechi și viitoare prin sisteme de control care urmăresc eficient recuperarea creditelor. Se va avea în vedere, în afara de garanții guvernamentale, inițierea unor fluxuri comerciale de control, pentru a avea certitudinea rambursării datoriilor;
- Subvenționarea dobânzilor (a costurilor financiare) împrumuturilor contractate de fermierii calamitați de la instituții creditoare, cum ar fi cele financiare și cele de distribuție a produselor pentru înființarea culturilor, monitorizate efectiv;
- Program de informare guvernamental, dezvoltat în parteneriat cu organismele de reprezentare a intereselor fermierilor, în ceea ce privește estimarea recoltelor viitoare, proceduri standardizate mai sigure pentru valorificarea recoltelor, în sensul eliminării riscurilor pe care le întâmpină fermierii români în aceste operațiuni.
Articole înrudite
- Clubul Fermierilor Români și Federația Națională „Cartoful” din România, alianță strategică pentru relansarea sectorului de cartof
- Beneficiarii sprijinului forfetar pot solicita AFIR suspendarea contractului ca urmare a efectelor pandemiei de COVID-19
- Comasarea terenurilor agricole, un subiect de interes major pe agenda comună a Clubului Fermierilor Români și Coaliției pentru Dezvoltarea României
- Comisia prelungește normele UE privind ajutoarele de stat aplicabile sectoarelor agricol, forestier și piscicol pana la 31 decembrie 2022
- Obligații și responsabilități în perioada actuală. Supravegherea şi prevenirea bolilor transmisibile la animale și de la animale la om
- Drumul laptelui la Ibănești. O investiție de 7 milioane de euro în plină pandemie
- Soluțiile propuse de Alianța pentru Agricultură și Cooperare cu privire la acordarea despăgubirilor fermierilor calamitați de seceta severă din 2020
- Pandemia a afectat grav piața produselor tradiționale și agroturismul
- Alina Crețu, director executiv APPR: „2020 a fost un an complicat“
- 2020 - un an bun pentru ICDVV Valea Călugărească
Articole recente - Lumea Satului
- Clubul Fermierilor Români și Federația Națională „Cartoful” din România, alianță strategică pentru relansarea sectorului de cartof
- Aplicarea ștampilei pe documente este voluntară și nu obligatorie
- În căutarea drumului
- Сorteva Agriscience va extinde stația de condiționare pentru semințe de floarea-soarelui din România
- Calea globalizării
- Asociația Comunelor din România devine Promotor al inițiativei de înființare a Unităților de Achiziții Publice Centralizate la nivel local
- A fost semnat ordinul de începere a lucrărilor la cel mai mare proiect rutier din Prahova
- A început sezonul pentru prepararea siropului de păpădie
- Pixxaro™ Super - Inovația cu cel mai larg spectru de buruieni dicotiledonate anuale și perene combătute din cultura de cereale păioase
- Proiect de 6,7 milioane euro pentru stațiunea Borsec