Reproducţia în fermele de vaci de lapte: admiterea la montă a vacilor şi viţelelor

Activitatea de reproducţie influenţează semnificativ productivitatea şi eficienţa economică a fermelor de vaci de lapte. Lactaţia vacilor este condiţionată de fătare, iar intervalul între fătări (calving interval) influenţează cantitatea de lapte obţinută per lactaţie, fiind totodată cel mai utilizat indicator în evaluarea eficienţei reproductive.

La nivel european se estimează pierderi de cca 4-6 euro/zi/vacă pentru fiecare zi suplimentară de repaus uterin, înregistrată după 60 de zile de la fătare. Mai mult, costurile ridicate pentru achiziţionarea materialului seminal congelat, în special cel provenit de la tauri cu valoare de ameliorare ridicată şi/sau sexat, precum şi costurile cu operatorul însămânţător impun o evaluare periodică a activităţii de reproducţie la nivelul fermei.

Condiții de admitere

Pentru a putea monitoriza în mod eficient activitatea de reproducţie din fermă, în vederea luării unor măsuri corective atunci când acestea se impun, o serie de factori-cheie trebuie cunoscuţi şi respectaţi, precum:

Admiterea la montă a viţelelor să se facă la greutăţi reprezentând minimum 65% din greutatea de adult a vacilor. Având în vedere variabilitatea mare în cadrul fermelor cu privire la dezvoltarea corporală a adultelor, se recomandă ca fermierii să cântărească un lot de 20-30 vaci multipare din ferma proprie, vaci aflate în lactaţiile IV-V, care şi-au încheiat procesul de creştere, stabilind astfel greutatea medie a vacilor din fermă.

Junincile trebuie să atingă o greutate corporală de minimum 90% din greutatea vacilor adulte în momentul fătării. Pentru fiecare 50 kg greutate corporală suplimentară a junincilor în momentul fătării se înregistrează o creştere a producţiei de lapte cu 300 kg în prima lactaţie. Sporul mediu zilnic de creştere a junincilor este recomandat să fie cuprins între 700 g şi 850 g, cu evitarea îngrăşării acestora, existând riscul depunerilor excesive a depozitelor de grăsime la nivelul aparatului genital şi al glandei mamare, cu repercusiuni negative asupra uşurinţei la fătare, fertilităţii şi producţiei de lapte.

Condiţia corporală a animalelor (BCS-Body Condition Scoring) la admiterea la montă să fie de minimum 2,5-3, iar la trecerea în repaus mamar se recomandă o condiţie corporală de 3-3,5. Condiţia corporală a vacilor (BCS) este o metodă de apreciere subiectivă a rezervelor corporale, acordându-se gradual note între 1 şi 5, nota 1 fiind acordată animalelor emaciate (foarte slabe), iar nota 5 animalelor foarte grase (obeze). La vacile din rasa Holstein, pierderea/ câştigul în greutate corporală a cca 30 kg corespund modificării unei unităţi BCS.

Pe lângă greutatea şi condiţia corporală a vacilor şi viţelelor, la admiterea acestora la montă se evaluează şi lărgimea crupei (distanţa dintre cele două puncte ale ischiilor), care pentru o fătare uşoară se recomandă să fie de minimum 20-22 cm (o palmă întinsă). Vacile care au crupe înguste, cu o distanţă între punctele ischiilor mai mică de 19 cm, pe cât posibil, nu se reţin pentru reproducţie din cauza riscului ridicat de distocii.

Pentru evitarea distociilor se recomandă alegerea taurilor amelioratori pentru uşurinţa la fătare. Această însuşire în ameliorare se numește „uşurinţă la fătare paternă“, fiind reprezentată de influenţa directă a taurului asupra frecvenţei distociilor. Uşurinţa la fătare paternă este o însuşire cu o heritabilitate modestă, cu valori cuprinse între 0,10 şi 0,12, iar uşurinţa la fătare a fiicelor taurului are o heritabilitate de 0,04-0,05. Deşi cele două însuşiri au un determinism genetic aditiv redus, având în vedere efectul cumulativ, se recomandă ca în alegerea taurilor (potrivirea perechilor) să fie urmărit acest criteriu, în special în fermele în care peste 20% din vaci au nevoie de asistenţă la fătare.

În cazul primiparelor, pentru a favoriza procesul de creştere se recomandă ca durata repausului uterin să fie prelungit cu un ciclu de călduri (20-21 zile), comparativ cu vacile multipare din fermă. Pentru susţinerea dezvoltării corporale pe parcursul primei lactaţii, raţia zilnică să fie suplimentată cu 1-2 kg furaje concentrate peste necesarul de întreţinere a funcţiilor vitale şi producţiei de lapte;

Durata repausului uterin la vacile de lapte este extrem de variabilă, fiind de regulă cuprinsă între 60 şi 140 zile. Pentru a obţine un interval între fătări de 12-13 luni, data montei fecunde nu trebuie să aibă loc mai târziu de 110 zile de la ultima fătare. Chiar dacă unele vaci manifestă călduri la 40-45 zile de la fătare, acestea nu se vor însămânţa mai repede de 60 de zile deoarece involuţia uterină nu este completă. La vacile cu producţii mari de lapte (peste 10.000 kg/lactaţie) intervalul între fătări este de regulă mai mare, fiind cuprins între 13-15 luni.

Ţintele privind numărul de însămânţări artificiale pentru obţinerea unei gestaţii sunt de 1,5 pentru viţele şi 1,8 pentru vacile multipare, valori mai mari de 2,5 IA/gestaţie indicând probleme de reproducţie în fermă. Dacă în fermă se folosește material seminal sexat, din cauza costurilor semnificativ mai mari de achiziție, se recomandă ca acesta să fie utilizat pentru însămânțarea vițelelor cu dezvoltare corporală armonioasă și fără patologii de reproduție.

Recomandări privind admiterea la montă a vițelelor în funcţie de gradul de dezvoltare corporală

(vezi tabel în revistă)

Andra ŞIPOŞ,

Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Creşterea Bovinelor Baloteşti