Romania

Verificarea compatibilității produselor de combatere a bolilor și dăunătorilor la pomii fructiferi

Verificarea compatibilității produselor de combatere a bolilor și dăunătorilor la pomii fructiferi
Distribuie:  

În pomicultură, tratamentele mixte au o mare importanță deoarece se reduce numărul de tratamente și se mărește efectul lor în combaterea bolilor și dăunătorilor.

Necunoscând compatibilitatea produselor de combatere putem pricinui daune importante manifestate prin fitotoxicitate (arsuri pe frunze și pe formațiunile de rod).

Ce este bine să știm atunci când dorim să folosim simultan 2 sau 3 produse de combatere

  • Să ne asigurăm că produsele provin de la un agent economic autorizat, că respectivele produse sunt omologate și că sunt destinate scopului urmărit.
  • Să examinăm cu atenție eticheta produsului pe care se specifica doza de aplicare și dacă este compatibil cu alte produse de combatere.
  • Dacă ne este la îndemână să consultăm Tabelul de compatibilitate a produselor fitosanitare. De cele mai multe ori acest tabel este de negăsit, iar când este găsit este neactualizat.

În lipsa acestor informații, vom decurge la realizarea unei probe test.

Varianta 1. Într-un vas de capacitate mai mică se toarnă unul câte unul din produsele pe care dorim să le folosim, având ca regulă de bază: de la produsele solide (granule, pulberi) la cele lichide și de la cele slab solubile la cele ușor solubile.

După fiecare turnare se agită soluția pentru o bună omogenizare a amestecului.

Varianta 2. În cantități mici, se prepară soluția fiecărui produs, respectând doza recomandată. Din soluțiile respective se iau cantități egale care se amestecă (omogenizează) într-un vas mai mare.

Cu ocazia probelor test se va urmări:

  • dacă nu apar depuneri pe fundul vasului;
  • dacă apar unele reacții chimice – barbotaj puternic, creșterea temperaturii soluției se deduce că amestecul respectiv este incompatibil;
  • dacă amestecul se realizează într-o formă liniștită înseamnă că amestecul este compatibil. Soluția poate fi încercată prin aplicare, pentru confirmare că amestecul este compatibil.

Folosind amestecurile de produse, trebuie să avem în vedere următoarele:

  • să nu se aplice aceste tratamente când temperatura aerului este mai mare de 24°C;
  • folosirea amestecului în aceeași zi;
  • în perioadele cu umiditate se folosesc mai mult amestecurile care conțin produse sistemice;
  • în perioade uscate și însorite se vor folosi amestecuri cu produse de contact;
  • pentru eficacitatea tratamentelor se pot adăuga diferiți adjuvanți: de umectare, de contact etc.

Și, nu în ultimul rând, se va evita amestecul cu produsele cuprice (Zeamă bordeleză, Funguran, Champion etc.) dacă completarea mai poate fi făcută.

Ing. agronom Vladimir GONCEARU

pomicultura, boli, daunatori, pomi fructiferi, combaterea bolilor, combaterea daunatorilor

Alte articole: