Povestea primului sat din România unde se cultivă tuberoze

Sărbătoarea tuberozelor are loc la Hoghilag (lângă Sighișoara), primul sat din România unde se cultivă tuberoze încă din anii ’60, la începutul lunii august și aduce publicului un tur de vizitare a culturilor de tuberoze ale localnicilor unic în România, ateliere creative de parfumerie și de bijuterie florală, precum și degustări de mâncare tradițională.
Sărbătoarea tuberozelor
Hoghilag din judeţul Sibiu este o localitate săsească veche de peste 800 ani, al cărei nume, etimologic vorbind, înseamnă „satul lunii“, iar aici Sărbătoarea tuberozelor a venit ca un demers firesc de a conserva şi a duce mai departe această îndeletnicire, ne spune Nicolae Lazăr, primarul localităţii. „E primul loc din România în care se cultivă tuberoze, avem tradiţie şi încă oameni pricepuţi şi harnici, iar ei nu trebuie să dispară. Le spun turiştilor care vin să se gândească la acest lucru şi să cumpere flori de la ei. Povestea sărbătorii este una frumoasă şi dificilă în acelaşi timp. La prima ediţie am alungat intermediarii care veniseră cu o seară înainte să cumpere toate florile pentru a nu se afla de noi şi a controla ei piaţa. I-am alungat cu poliţia! Apoi, încet, încet am devenit cunoscuţi şi pentru faptul că nu facem compromisuri.“
Printre experienţele de care te poți bucura la acest eveniment se numără tururi ghidate prin grădinile localnicilor, ateliere de parfumerie, de gătit cu flori, împletituri florale și bijuterii florale, dar și experienţe muzicale și multe activități pentru copii. Nu vor lipsi degustările de vin, preparatele tradiţionale gătite cu flori, plimbările printre standurile artizanale și cu produse tradiționale, mai precizează organizatorul. „La sărbătoare turiştii vin şi sunt întâmpinaţi de ghizii noştri şi duși în grădinile cu flori. Aici discută cu cultivatorii, fac fotografii, se minunează de frumuseţea şi mirosul lor. Noi evităm cuvântul festival, care în accepţiunea noastră înseamnă altceva. E un eveniment elegant, cu concerte simfonice în Biserica Evanghelică, cu târg de produse locale în curtea bisericii, cu lansări de carte. Turiştii sunt încântaţi să guste bunătăţi locale absolut minunate (miere, pâine de casă, zacuscă, gem de rubarbur, brânzeturi, toate din Hoghilag).“
Înfloreşte o dată la trei ani
Tuberozele sau chiparoasele fac câte o floare o dată la trei ani și reprezintă un simbol al senzualității, iar esența de tuberoze este folosită în industria parfumeriei și cea cosmetică pentru proprietățile antifungice, antimicrobiene și regeneratoare. Tot ciclul de producţie este extrem de complicat pentru ca aceste gingaşe flori să poată fi admirate, mai adaugă Nicolae Lazăr. „Ele înfloresc la noi doar o dată la trei ani. Primăvara se plantează de către oamenii noştri, se curăţă de buruieni manual, se udă în fiecare zi cu apă adusă cu recipiente din râul Târnava Mare. Saşii comparau aceste flori cu un copil căruia îi place să stea cu picioarele în apă şi cu capul în soare. Înfloresc din iunie până în septembrie, perioadă în care satul nostru este plin de turişti care vin să admire minunatele flori. Toamna se scot manual, se curăţă de pământ, bulbii care au înflorit se aruncă, iar cei care vor înflori anii următori se pun la uscat, de obicei în şurile săseşti care sunt foarte spaţioase. Iarna se păstrează într-o cameră încălzită şi nu foarte uscată. Acesta este pe scurt procesul pe care oamenii noştri îl fac de generaţii, dar şi aşa există ani în care înfloresc puţine plante sau nu cresc corespunzător, iar ei nu au explicaţii. Este o muncă grea şi complicată, dar cele 27 de familii din Hoghilag încă nu renunţă! Iubesc ceea ce fac şi a devenit un mod de viaţă.“
Beatrice Alexandra MODIGA
Hoghilag, tuboroze, cultivarea tuberozelor
- Articol precedent: Comuna Dumbrăvești, în plin șantier pentru ultimele lucrări publice de anvergură
- Articolul următor: Ţigănaşi, judeţul Iaşi: O comună în plin proces de modernizare