Programul "TOMATA" continuă și în 2020
- Scris de Lumea Satului
- Publicat în Actualitate
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale informează că „Ajutorul de minimis pentru aplicarea programului de susținere a produsului tomate în spații protejate”, continuă și în anul 2020.
Termenul limită de înscriere în program este 15 aprilie 2020, iar termenul limită de valorificare a producției este 15 iunie 2020, inclusiv.
În plus, pentru a avea siguranța că tomatele ce vor fi oferite populației vor avea o calitate cât mai bună, beneficiarii trebuie să deţină un registru de evidență a tratamentelor de protecție a plantelor, ce va fi verificat de către inspectorii Autorității Naționale Fitosanitare.
Reprezentanții Direcțiilor pentru Agricultură Județene efectuează verificări la începutul rodirii și înainte de începerea recoltării în vederea evaluării producției.
Bugetul total al programului pentru Ciclul I este de aproximativ 40 milioane euro, iar beneficiarii trebuie să valorifice o cantitate de 3 tone/1.000 mp.
Principalele modificări pentru anul 2020 au avut în vedere îmbunătățirea programului, astfel încât consumatorii să beneficieze de tomate de calitate din producția autohtonă.
Ca element de noutate, în anul 2020, verificarea preliminară a dosarelor și instruirea fermierilor privind respectarea normelor de utilizare a produselor de protecția plantelor se va realiza de către reprezentanții Direcțiilor pentru Agricultură județene și respectiv, de către inspectorii Autorității Naționale Fitosanitare, la Primăria localității respective.
Măsura va fi luată în special pentru cele câteva județe unde sunt foarte mulți beneficiari și pentru a venii în sprijinul fermierilor.
Articole înrudite
- Încep plățile în Programul tomata
- MADR: Programul de sprijin pentru tomate continuă și în 2020
- 201,5 milioane lei au fost plătiți beneficiarilor Programului de sprijin pentru tomate
- Au început plățile destinate beneficiarilor programului de sprijin pentru tomate
- MADR: roșiile românești din Programul Tomata - sigure pentru consum
- Termenul de valorificare a producției pentru beneficiarii Programului de tomate a fost prelungit
- Peste 265 de legumicultori au beneficiat de Programul „Tomata“ în comuna Balta Doamnei
- Programul de sprijin pentru tomate continuă și în 2019
- Peste 150 milioane lei au fost virați către beneficiarii Programului de sprijin pentru tomate
- Peste 50.000 tone de roșii proaspete au fost livrate pe piață de către beneficiarii programului de tomate românești în 2017
Articole recente - Lumea Satului
- UNCSV: Cooperativele agricole, cea mai bună soluție
- Stadiul plăților APIA în Campania 2020
- Opinie de specialist. Inul de fibră, o plantă de cultură nedreptățită în actuala conjunctură
- Dăunători de carantină la tomatele cultivate în spații protejate
- Singurul soi de castravete amar aclimatizat la condițiile din ţara noastră, cultivat la Fierbinți
- Microgranulatele, o nouă abordare pentru agricultura în schimbare
- Măsuri de stocare a utilajelor agricole pe timpul iernii
- Ferma de 40 de vaci oferă un trai decent familiei Bogos
- Un tânăr din comuna clujeană Râşca crede în pasiunea sa - mioarele
- Ferma de subzistenţă a familiei Mircu din împrejurimile Aradului