Reducerea poluării cu nitrați din fântânile populației, în atenția autorităților din județele Olt și Dolj
- Scris de Lumea Satului
- Publicat în Actualitate
Slatina a găzduit reuniunea de lucru zonală cu tema „Gunoiul de grajd – bunăstare pentru fermieri“, organizată de Ministerul Apelor și Pădurilor, în cadrul proiectului „Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți“ (CIPN).
Evenimentul a avut loc în sala de conferințe a Consiliului Județean Olt și a reunit reprezentanți ai primăriilor din zona rurală a județelor Olt și Dolj, alături de specialiști din cadrul APIA, Direcția pentru Agricultură Județeană, Sistemul de Gospodărire a Apelor și Administrațiile Bazinale Olt și Jiu, Direcția de Sănătate Publică, Agenția pentru Protecția Mediului, ANSVSA, precum și membri ai asociațiilor de fermieri din cele două județe.
În cadrul lucrărilor reuniunii au fost prezentate beneficiile pe care sistemul public de colectare și gestionare a gunoiului de grajd le aduce atât fermierilor, cât și administrațiilor locale. Pas cu pas au fost discutate toate aspectele implicate de realizarea, operarea și asigurarea sustenabilității unei platforme comunale de colectare a gunoiului de grajd. De asemenea, a fost prezentat și sistemul de transmitere a informațiilor privind bunele practici agricole către fermieri, prin intermediul help-desk-ului înființat în cadrul proiectului. Help-desk-ul este parte a unui sistem tip rețea a fermierilor, ce organizează grupuri de discuții unde fermieri-model împărtășesc din experiența proprie. „Proiectul ”Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți” este parte a demersurilor Guvernului României de asigurare a implementării Directivei Nitrați, prin care se urmărește reducerea poluării cu nutrienți din surse agricole. Managementul gunoiului de grajd la nivel de comună este o preocupare principală a proiectului, având în vedere că, la ora actuală, în România sunt peste 3 milioane de ferme mici, de subzistență, care nu au capacitatea de a implementa individual măsurile necesare prevenirii poluării solului și a apei freatice. Proiectul CIPN este în a doua fază, cea de finanțare adițională. Proiectul inițial a demarat în 2008 și s-a încheiat în 2017 și a finanțat un număr de 86 de platforme de management de gunoi de grajd. Finanțarea adițională a proiectului a fost alocată pentru cinci ani, până în martie 2022. În această fază a proiectului vor fi finanțate peste 90 de comunități locale“, a declarat Ion Mețiu, Coordonator Instituțional, UMP “Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți”.
Reuniunea face parte dintr-o amplă serie de dezbateri organizate în cadrul campaniei naționale de conștientizare APA NOASTRĂ derulată sub sloganul “APĂR APA!“ în perioada 2019 – 2021 și are ca scop facilitarea schimbului de informații dintre autoritățile de la nivel național și local, specialiști, reprezentanți ai diferitelor instituții implicate în implementarea, monitorizarea și controlul aplicării Directivei Nitrați și fermieri ori membri ai comunităților locale.
Beatrice Alexandra MODIGA
Articole înrudite
- Creşterea caprelor, de la nevoie la stil de viaţă
- MADR și InfoCons au demarat Campania ”Și tu poți proteja planeta! Împreună dăm startul la reducerea risipei de alimente!”
- Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor pregătește reducerea poluării cu nitrați
- Izbiceni, comuna în care se va vorbi mereu despre agricultură
- Miliarde de lei de la stat pentru reducerea poluării în România
- Autoritățile locale, împreună cu fermierii din Argeș și Vâlcea, au discutat cu specialiștii proiectului „Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți“
- Controlul integrat al poluării cu nutrienți s-a pus în aplicare la Iași
- „Cule în lumină“, un proiect de promovare a fortificațiilor oltenești
- Seria reuniunilor zonale "Gunoiul de grajd - bunăstare pentru fermieri!" a ajuns și la Târgu-Mureș
- Ministerul Apelor și Pădurilor continuă seria de reuniuni zonale la Buzău: „Gunoiul de grajd- bunăstare pentru fermieri!“
Articole recente - Lumea Satului
- Cu „țoalele pe măgar“ până la stâna din Baia de Aramă
- PREPELIȚESCU - un pas important spre o franciză românească
- Cu definitivarea organizării Camerelor Agricole să se rezolve și problema consultanței agricole
- România promovează încă foarte puțin femeile în înalte demnități publice
- Programul Start-Up Nation. Fabrică de sucuri natural în valoare de 200.000 lei, la Oneşti
- Doar 708 comune, din 2.861, sunt racordate la rețeaua de gaze
- Comunele „dormitor“ din jurul Capitalei au dat agricultura pe piața imobiliară și activități non-agricole
- Myanmar, ţara cu mii de pagode (VIII). Legendă și adevăr
- Cabo Verde, un paradis all inclusive departe de lumea dezlănțuită
- Monumentul paleocreștin de la Niculițel