reclama youtube lumeasatuluitv
update 16 Jul 2019

Ziua Câmpului ALMOS, un real succes

Miercuri, 5 iunie a.c., la Dulceşti, în județul Neamț, s-a desfășurat cea de a XI-a ediție a "Zilei Câmpului ALMOS", eveniment care reprezintă deja o tradiție între fermierii din zonă și firmele partenere, cu privire la tehnologia modernă aplicată de Grupul Almos România, pe loturile demonstrative, care au ocupat o suprafață de aproximativ 10 hectare.

Loturile demonstrative de la Dulcești

Per total, Grupul Almos lucrează aproximativ 4.000 ha, pe raza a șase comune din județul Neamț, dar la Dulcești vitrina de prezentare a cuprins o suprafață de aproximativ 10 ha, iar cei prezenți au avut ocazia să participe la o prezentare a loturilor demonstrative de rapiță, grâu, năut, phacelia, lupin, mazăre, bob, sfeclă de zahăr, floarea-soarelui, dar și a unor tehnologii aplicate pentru protecția plantelor la aceste culturi. „Suntem în câmp, chiar dacă condițiile meteo sunt nefavorabile. Aici, la Dulcești am pregătit această sărbătoare, încă din toamna anului 2018 (...), practic avem o vitrină cu mai multe culturi; din toamnă am înființat cultura de rapiță și cereale păioase, iar în primăvară, culturile fixatoare de azot, aici mă refer la mazăre, soia, năut, bob, linte și phacelia. Pe toate aceste culturi am aplicat diferite strategii de combatere a bolilor și dăunătorilor, de la toate firmele, care oferă inputuri pentru agricultura românească. În plus, ca să faci agricultură performantă ai nevoie și de utilaje, de aceea avem toată gama de mașini, începând de la semănat până la recoltat. Ieri, a plouat la locul de desfășurare a evenimentului și din păcate nu am putut aduce toate utilajele și să le expunem pe această platformă, dar firmele care oferă utilaje au oferit astăzi, fermierilor din regiunea Moldovei, prospecte și materiale despre utilaje și mașini agricole, necesare pentru a face agricultură performantă“, a subliniat Alex Molodoi, directorul tehnic al firmei Almos Agrorom.

România are potențial uriaș, pentru a realiza proteina vegetală

Ca și noutate, anula acesta, Grupul Almos România s-a axat pe culturile fixatoare de azot. „5 % din suprafața terenului trebuie cultivată cu culturi fixatoare de azot; pe aceste suprafețe nu ai voie  să erbicidezi și nu ai voie să faci nici un program de protecție, începând de la semănat până la recoltat. Soia și mazărea sunt culturi importante, deoarece lasă solul îmbogățit în azot, aduce un aport de 100-120 de kg azot, pe care-l fixează din atmosferă, prin nodozități, plus creează un spor de producție de 1.000-1.500 kg, de exemplu la cultura care urmează după soia. De altfel, cum să facem proteină vegetală în România și să nu mai importăm soia modificată genetic, este un subiect, care ar trebui dezbătut la toate sesiunile de comunicări științifice, deoarece România are potențial, chiar unul uriaș, pentru a realiza proteina vegetală“, mai adaugă Alex Molodoi, directorul tehnic al firmei Almos Agrorom.

Produse pentru protecția plantelor, unice pe piață

Partenerul oficial, în ultimii ani, pentru organizarea acestui tip de eveniment este Grupul Adama, care a fost prezent cu tehnologii pentru toate culturile înființate în câmpul Almos. Iulian Popovici, directorul regional Adama Agricultural Solutions, pe zona Moldovei, ne dă mai multe detalii, despre companie și produsele aplicate pe platforma de la Dulcești. „Noi avem un parteneriat îndelungat cu compania Almos, de peste zece ani, dar de doi de când sunt director regional la Adama, am reușit să devenim sponsori și parteneri oficiali ai evenimentului. Ca și companie, Adama este din anul 1992 prezentă în piața de agribusiness din România și în peste 100 de țări din Europa. În ultimii trei ani am reușit să creăm formulările noastre de produse, pe care alte firme nu le au pe piață, cum ar fi Kantik 450 EC, un fungicid pentru cereale, pe bază de procloraz, fenpropidin și tebuconazol; erbicidul Sulcotrek 500 SC este un alt produs, pentru porumb, pe bază de sulcotrione și terbutilazina“, spune Iulian Popovici, directorul regional Adama Agricultural Solutions.

Mavrik 2F, un insecticid prietenos cu albinele și cu apicultorii

Pe platforma din acest an, reprezentantul companie Adama a venit cu două culturi, respectiv cea de cereale păioase și de rapiță, la care consideră că sunt lideri de piață. „La cultura de cereale păioase, am încercat să venim, pe partea de protecție cu două fungicide, Kantik 450 EC și Zakeo Xtra; cel din urmă este a doua denumire a lui Amistar Xtra 280 SC, un produs renumit în piața din România a companiei Syngenta, care de anul trecut este în portofoliul nostru; produsul este pe bază de ciproconazol și azoxistrobin, și îl recomandăm fermierilor, atât la cultura de cereale păioase, cât și pentru cea de floarea-soarelui și rapiță. Pe platformă, acest produs a avut un rezultat extraordinar de bun, vizibil pentru toți participanții la acest eveniment. Plus de asta, suntem considerați numărul unul, în tot ceea ce înseamnă produse de protecția rapiței, începând chiar din toamnă, din faza de semănat până la intrarea în iarnă. În acest sens, erbicidul Sultan Top împreună cu Sultan 50 SC și Sultan Complet sunt produse omologate pentru rapiță, extraordinare de bune pentru buruienile dicotile. În completare, am  venit cu produsul Agil 100 EC, care este  cel mai rapid antigraminicid din piață, pentru samulastra de grâu, care știm că este o problemă în toamnă. În primăvară am intervenit cu Mavrik 2F, un insecticid prietenos cu albinele și cu apicultorii, ceea ce ne bucură, fiind unul dintre produsele acceptate de asociațiile de apicultori; se recomandă a se da la înflorit, fără a dăuna albinelor. În completare, datorită anului ploios, pe care l-am avut, am aplicat produsul Zakeo Xtra, care a dat rezultate extraordinare“, menționează Iulian Popovici, directorul regional Adama Agricultural Solutions.

...un pas înapoi, chiar pe tribuna de la Dulcești

Deținătorul Grupului Almos, Alfons Mosel, a profitat de această nouă ediție pentru a anunța că face un pas înapoi, chiar pe tribuna de la eveniment, lăsând-o pe fiica sa, Minnegard,  în a prelua în totalitate administrarea firmelor Almos. Acesta a anunțat retragerea din conducerea firmei, însă va rămâne consilier pe probleme de agricultură. „În calitate de administrator la firmele Almos, au fost vremuri mai bune, vremuri mai rele, iar de fiecare dată a fost mult de muncă, dar am fost mulțumit de munca depusă. Mulțumesc conducerii, angajaților și partenerilor pentru colaborarea pe parcursul anilor“, a conchis Alfons Mosel, fostul administrator al Grupului Almos.

Pe viitor va fi o agricultură intensivă și cu tehnologii moderne

Minnegard Mosel a participat la conducerea firmei aici, în România, permanent, însă nu atât de intensiv, cum va fi pe viitor, declară aceasta. „Mulțumesc tatălui meu pentru toată munca depusă în toți acești ani. O să fie un drum greu, dar mă bucur de această oportunitate, deoarece agricultura este o importantă ramură a economiei românești și văd multe posibilități de dezvoltare. Mă bucur de toate sarcinile, care mă așteaptă aici (...), va fi o solicitare, dar nu îmi este teamă. Am multă energie și vreau să merg mai departe! O să continuăm să ne dezvoltăm și să ne extindem, vrem să facem un rulaj mai mare de inputuri, mai multe prestări servicii, căutăm mai mulți clienți și parteneri. Pe viitor, o să arendăm și cumpărăm terenuri, deci ne vom extindem și o să continuăm mai departe cu o agricultură intensivă și cu tehnologii moderne. Legat de evenimentul de anul acesta, pot spune că a fost unul reușit, mai ales că au fost prezenți mulți fermieri. Întotdeauna, aceste evenimente sunt pozitive și benefice. De altfel, a fost o bună ocazie de a ne întâlni cu partenerii noștri și de a vorbi mai personal cu ei“, a declarat Minnegard Mosel, noul administrator al Grupului Almos.

Fermierii nemțeni își vor primi subvențiile...

Mihai Dorneanu, directorul executiv a Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Neamț (APIA) a venit la eveniment cu două vești bune pentru agricultorii nemțeni. „Am demarat de câteva zile fluxul de autorizare pentru schemele cu plată în sectorul vegetal, iar în zilele următoare, fermierii care au accesat aceste scheme își vor primii subvențiile. De asemenea, tot în zilele următoare, vom efectua plata pentru subvenționarea accizei pentru motorină, aferentă trimestrului I 2019 (ianuarie-martie). Ca și activitate, în perioada imediat următoare, în luna iunie, desfășurăm activitatea de controale preliminare, ceea ce înseamnă că fermierii pot să-și facă unele corecții la cererea unică de plată, depusă în anul 2019, fără a suferi sancțiuni“, a precizat în cadrul evenimentului, Mihai Dorneanu, directorul executiv APIA Neamț.

Rapița, o cultură compromisă în Neamț

De la Direcția Agricolă Neamț (DAJ), Maricel Tălmăcel, directorul executiv a instituției a vorbit despre situația agricultorilor din județ, dar și despre cum se prezintă starea de vegetație a culturilor. „Dacă punem în balanță, ploaia a făcut mai mult bine decât rău, în sensul că, dacă nu ar fi plouat culturile de toamnă erau compromise, ori precipitațiile căzute în luna mai și aprilie, în județul Neamț se încadrează între 130 până la 220 litri/mp. După evaluările pe care le-am făcut, cerealele de toamnă vor avea producție comparative cu cele de anul trecut. Cu toate că, s-a întârziat la semănat, acum la nivelul județului, toate culturile sunt în sol, iar lucrările de întreținere s-au efectuat pe majoritatea suprafețelor. Singura cultură, care față de anul trecut suferă este rapița; anul trecut am avut 10.300 ha cultivate cu rapiță, acum după centralizare avem 4.600 ha. Sperăm că se vor opri ploile și vor lăsa culturile să se dezvolte, ca să le putem recolta în condiții bune“, subliniază Maricel Tălmăcel, directorul executiv a Direcției Agricole Județene Neamţ.

Beatrice Alexandra MODIGA

GALERIE FOTO

Articole înrudite