cemrom iulie 2018
update 14 Nov 2018

Fermierii campioni la floarea-soarelui din Dobrogea

  • Publicat în Actualitate

Floarea-soarelui a fost pentru mulți fermieri dobrogeni cultura câștigătoare din acest an, unii dintre ei au obținut chiar și producții de 4.600 kg/ha. Așa cum v-am obișnuit, vă prezentăm tehnologiile de cultură aplicate de cei mai productivi fermieri din această zonă.

Primul dintre fermierii campioni din Dobrogea este Ionuț Costoiu din județul Constanța, care a obținut cu hibridul P64LE99 4.600 kg/ha. “Lucrez 800 ha, floarea-soarelui am semănat în acest an 124 ha, am ales doar hibrizii Pioneer. Culturi premergătoare am avut orz și grâu. Am arat din toamnă, în primăvară am efectuat două treceri cu combinatorul și am semănat în prima decadă a lunii aprilie, atunci când am aplicat și complexe 20.20.0, aproximativ 350 kg/ha. Am aplicat culturii Acanto Plus, un erbicid și un insecticid. Am vrut să prășesc, însă nu mi-a permis timpul deoarece a plouat mai mereu, iar plantele s-au dezvoltat foarte mult. La început de septembrie am recoltat și sunt foarte mulțumit de producția obținută”, a punctat fermierul campion. În următoarea campanie intenționează să semene floarea-soarelui pe cel puțin 100 ha, însă suprafața poate fi și mai mare dacă rapița nu se va dezvolta așa cum trebuie. Va alege același hibrid,  P64LE99, un hibrid pe care îl cultivă pentru al doilea an consecutiv.

Costoiu Ghe 2

Următorul fermier campion a semănat același hibrid, P64LE99, și a obținut aceeași producție – 4.600 kg/ha, de această în județul Tulcea. Este vorba despre Florin Costache, care lucrează 75 ha, iar floarea-soarelui a avut 12 ha în acest an. “Am semănat floarea-soarelui după cultură de legume și după porumb. În toamnă am arat la 30-35 cm și am trecut cu discul, în primăvară am efectuat o lucrare cu combinatorul și am aplicat 300 kg/ha de îngrășământ cu eliberare controlată, apoi am semănat. Cultura a fost irigată și a primit două erbicide, dintre care unul Express și două tratamente. Am prășit o singură dată și am recoltat începând cu 1 septembrie, iar pentru următoarea campanie voi alege același hibrid, P64LE99 pentru 20 ha”, a declarat agricultorul.

Florin Costache Nova Floresim

În localitatea Căscioarele, județul Constanța, își desfășoară activitatea și doamna Paraschiva Constantinescu, care lucrează în familie 220 ha. Despre cultura de floarea-soarelui din acest an ne-a detaliat fiului dumneaei, Iulian Constantinescu, care a punctat faptul că la hibrizii P64LE25 și P64LE99  a obținut 4.300 kg/ha “Am semănat în acest an 50 ha cu floarea-soarelui, iar cultură premergătoare a fost porumbul. În toamnă am arat la 35 cm și am efectuat o lucrare cu grapa cu discuri, am fertilizat cu DAP 150 kg/ha și sulfat 150 kg/ha, apoi am trecut cu combinatorul, apoi am semănat în jur de 25 martie, când am fertilizat pe rând cu 100 kg/ha de triplu 15.  La prășit am aplicat azot - 150 kg/ha. Cultura a mai primit un fungicid și un foliar, plus două erbicide. Am recoltat la sfârșitul lunii august. Producțiile au fost bune, cred că și anul viitor vom semăna aproximativ 35 ha cu floarea-soarelui și vom alege aceeași hibrizi ca în acest an”, a declarat Iulian Constantinescu.

II CONSTANTINESCU PARASCHIVA

Adrian Neagoie  este un alt fermier campion din județul Constanța. Acesta lucrează 170 ha, floarea-soarelui a avut pe 27 ha și a obținut 4.200 kg/ha cu hibridul P64LE25. „Pentru floarea-soarelui cultură premergătoare a fost grâul. Așa că am dezmiriștit, am arat pe 7 august la 27-30 cm, apoi am aplicat în perioada noiembrie-decembrie 200 kg/ha triplu 14 plus microelemente sulf și magneziu, apoi am încorporat cu discul. În primăvară am trecut cu combinatorul și am semănat la jumătatea lunii aprilie, atunci când am aplicat pe rând 170 kg/ha 18.46.0. La răsărire am aplicat un insecticid de corecție, apoi am prășit, iar la 8 frunze am erbicidat cu Express și am aplicat un insecticid, pentru că în zona noastră a fost secetă și a apărut Tanymecus. După două săptămâni am mai prășit o dată, iar după aceea am aplicat un fungicid și bor. Recoltatul l-am început în jur de 20 august”, a subliniat fermierul campion. Acesta a mai adăugat faptul că a fost mulțumit de producții, iar anul viitor va semăna în jur de 50 ha cu floarea-soarelui pentru că vremea din această toamnă nu permite semănatul.

PFA NEAGOIE ADRIAN

Un alt fermier campion din această zonă a țării este Constantin Irimia, care a obținut 4.180 kg/ha cu hibridul P64LE25. Acesta lucrează 366 ha, iar în acest an a semănat după porumb floarea-soarelui pe 63 ha. “Prima lucrare pe care am făcut-o a fost arătura la 30-35 cm, în primăvară am trecut cu combinatorul și am semănat pe 1 aprilie, cu sămânță tratată, atunci când am aplicat 150 kg/ha și îngrășăminte complexe plus încă 25 kg/ha îngrășăminte microgranulate. Am dat un singur erbicid Express și atât. A fost un an bun, am avut și apă, am recoltat în jur de 25 august, deci pot spune că a fost o campanie bună. Pentru următoarea campanie păstrăm aproximativ 70 ha, pentru că semăn floarea-soarelui după asolament de 5 ani. Voi alege doar hibridul P64LE25, chiar dacă în acest an am avut și alți hibrizi, acesta a fost mai productiv”, a declarat agricultorul constănțean.

Irimia Constantin

În județul Tulcea își desfășoară activitatea un alt fermier campion la floarea-soarelui, Ionuț Dumitrache. Acesta lucrează 70 ha, dintre care 27 ha au fost semănate cu floarea-soarelui și a obținut 4.000 kg/ha cu hibrudul P64LE99. “Am semănat după grâu, în toamnă am arat, iar în primăvară am pregătit terenul cu combinatorul. La semănat am aplicat 250 kg/ha complexe 18.46.0, asta în prima parte a lunii aprilie. La prașila mecanică, atunci când plantele aveau aproximativ 10 frunze, am mai aplicat 80 kg/ha de azot, am mai aplicat un erbicid, un fungicid și un îngrășământ foliar. Cultura a fost în neirigat și am recoltat în perioada 2-3 septembrie”, a precizat fermierul campion.

Dumitrache Ionut floare

Fermier campion în această zonă a țării este și domnul Hristu Fudulea  din localitatea Dorobanțu, județul Constanța, care a obținut 3.600 kg/ha cu hibridul P64LE25.

Hristu Fudule Fundulea

Corteva Agriscience™, Divizia de Agricultură a DowDuPont (NYSE: DWDP), urmează să devină companie independentă, listată la bursă, așa cum s-a anunțat anteriot, proces care va fi finalizat în luna iunie 2019. Diviza combină capacitățile DuPont Pioneer, DuPont Protecția Plantelor și Dow AgroSciences. Corteva Agriscience™ oferă fermierilor din lume cel mai complet portofoliu din industrie — incluzând unele dintre cele mai cunoscute mărci din agricultură: Pioneer®, Encirca®, nou lansatul Brevant™ Semințe, precum și alte produse premiate de protecția culturilor – și aduce constant noi produse în piață prin intermediul unei echipe de cercetare puternice în domeniul chimic și tehnologic.

Articole înrudite