Unbeaten 2021    Adama decembrie 2020
update 25 Feb 2021

Soiuri de tomate și ardei ameliorate la Puchenii Mari

Universal Group din Puchenii Mari, Prahova, reprezentant și distribuitor exclusiv al companiei multinaționale Seminis în România, le-a prezentat legumicultorilor din zonă, în calitatea lor de parteneri tradiționali, principalii hibrizi de tomate și ardei testați și ameliorați de companie; în funcție de performanțele acestora și sugestiile fermierilor, unitatea va recomanda pentru cultură și va livra, de asemenea, semințele pentru cei mai valoroși și adaptabili hibrizi la condițiile din această parte a țării. Expunerea fost realizată de Valeria Tudor, inginer și consilier tehnic al Universal Group. Noi însă am ales pentru astăzi, dincolo de sugestiile firmei, cinci soiuri din ambele specii care ne-au plăcut în mod deosebit, în principal sub aspectul gustului.

Matissimo este un hibrid de tomate cu creștere nedeterminată, extratimpuriu, cu o greutate a fructului de 230-250 g. Siguranța producției este dată de faptul că Matissimo este rezistent la boala petelor de bronz, nematozi, pătarea cafenie, mozaicul tomatelor etc. Fructele sunt uniforme ca mărime în cadrul inflorescenței, fiind lipsite de deformări, rotunde sau ușor turtite, de culoare roșie intens, luciu bun. Plantele au o vigoare deosebită.

Mei Shuai F1 prezintă un potențial de producție foarte ridicat, toleranță sporită la temperaturi scăzute, aspect comercial deosebit, adaptabilitate la condiții variate de cultură. Hibridul este timpuriu, cu o greutate a fructului de 220-230 g, dezvoltă 4-5 tomate la fiecare inflorescență, iar distanța dintre etaje este mică. Fructele sunt uniforme ca mărime în cadrul unei inflorescențe, dar și între inflorescențe pe plantă, au un gust deosebit; la maturitate prezintă culoarea roz, sunt apreciate de legumicultori și preluate de unii în cultură.

Cherry Belle F1 este un hibrid de tomate cherry cu creștere nedeterminată, cu fructe care au greutatea medie de 18-25 g, roșu închis și gust dulce. Planta este viguroasă, având internoduri dese; hibridul este rezistent la mozaic, fusarium, nematozi, cladosporium, alternaria etc.

Roșia probabil autohtonă, cunoscută sub denumirea populară „inimă de bou“, este cel mai gustos soi de tomate care amintește de gustul de altădată al roșiilor din grădina mamei sau a bunicii. Nu doar mărimea fructului este impresionantă (600 g – uneori atingând chiar și 1 kg), ci mai ales calitatea pulpei și gustul nemaiîntâlnit la alte soiuri. Productivitatea este însă redusă, ceea ce face ca tomata „inimă de bou“ să fie cultivată pentru consum propriu sau de către grădinari, nu și de fermierii care trăiesc exclusiv din veniturile realizate din legumicultură, interesul lor direct vizând cantitatea și mai puțin calitatea.

Belladonna F1 – hibrid timpuriu de ardei gras cu creștere nedeterminată, fructe cu dimensiuni de 9 x 8 cm, 160-200 g la maturitate, cu pulpa de 6-7 mm grosime, de coloare alb-galbenă. Plantele sunt viguroase, compacte, rezistente la boli. Randamentul ridicat, perioada de vegetație, producția uniformă și calitatea fructului au făcut ca hibridul să fie solicitat atât de cultivatori, cât și de consumatori. Se pretează deopotrivă pentru cultura în spații protejate și câmp.

Kaptur – hibrid timpuriu de ardei kapia (în foto, neajuns încă la maturitate),  pretabil pentru cultură în câmp și spații protejate, cu plante viguroase, internoduri scurte, aparat foliar puternic. Fructul este de dimensiuni mari: lungime – 18/20 cm, diametrul – 6/7 cm, grosime a pulpei – 6/7 mm, greutate – 200 g în spații protejate și 130-150 g în câmp. La maturitate, culoarea este roșu aprins. Toleranța la condiții mai puțin prielnice de cultură este foarte mare.

Maria BOGDAN

GALERIE FOTO