Grădina de lângă casă: ce, când, cum și unde sădim (I)

Grădina de lângă casă reprezintă pentru oricine o carte de vizită. Spunem aceasta pentru că oricine trece prin fața porții, chiar și fără să intre în curte, surprinde, cu voie sau fără voie, câte un aspect din grădină. Și, oricât ne-am ascunde după deget, pe oricine interesează să lase o impresie bună.

Tocmai de aceea vă prezentăm în continuare câteva sfaturi preluate de la mai mulți specialiști, care să vă permită să deveniți posesorii unei grădini care să vă caracterizeze.

Grădina trebuie să apară mai întâi în minte

Cel mai important lucru atunci când începem amenajarea grădinii este să ne fie limpede ce ne dorim. Este o realitate că o grădină apare întâi în mintea proprietarului și abia mai târziu pe teren.

Așadar, atunci când începem proiectarea ei trebuie să avem în vedere următorii factori principali: resursele pe care suntem dispuși să le alocăm; condițiile de microclimat ale zonei și, în mod particular, al curții (direcția predominantă a curenților de aer, zone însorite sau parțial însorite, zone umbrite sau temporar umbrite); tipul de sol din curte; cantitatea de muncă pe care suntem dispuși sau suntem în măsură să o depunem; posibilitățile de udare a grădinii și sistemele pe care dorim să le folosim.

O altă opțiune foarte importantă este dacă ne dorim o grădină doar pentru agrement, cu flori și plante ornamentale, sau ne dorim o grădină mixtă, în care să completăm cochetăria florilor cu câteva leguminoase.

Mai trebuie să ne gândim dacă în grădina de lângă casă am vrea sau nu să avem și diverse acce­sorii ornamentale, precum foișoare de grădină, mobilier de grădină, fântâni arteziene, alei pietruite sau din dale, balansoare, statuete etc.

Într-adevăr, e o listă destul de lungă a întrebărilor la care trebuie să avem răspuns, dar o grădină este o lucrare care se face pentru mulți ani și se retușează în timp lung. Ca atare, merită o matură chibzuință înainte de a purcede la lucru.

Axel Munthe, creatorul unui superb parc pe Insula Capri, povestește în romanul său Cartea de la San Michele: „Deși nu aveam decât un fel de schiță scrijelită pe o bucată de teracotta în mintea mea, lucrurile erau limpezi. Știam exact cum se vor înșira logiile, butucii de vie și chiar unde voi așeza Sfinxul care va domina acest paradis.“ Iar domeniul San Michele face parte deja de mai bine de jumătate de secol din patrimoniul UNESCO.

Nu plantați copaci lângă casă!

Odată ce am găsit răspunsul la întrebările de mai sus, putem trece la pasul următor. Dar, spre deznădejdea celor dornici de ceva acțiune, și acesta este unul de studiu. Practic, este vorba de a selecta din infinitatea de posibilități pe acelea care se pretează cazului concret. În această etapă vom stabili exact schița viitoarei grădini, cu diferitele sale zone și sectoare. Pentru că, oricât de mică ar fi o curte, ea are nebănuit de multe zone. Tot în această etapă ne vom gândi dacă ne dorim flori tot timpul anului sau doar în anumite perioade. Spre exemplu, pentru o locuință de week-end și vacanță pe care o folosim, de exemplu, din aprilie și până în octombrie, nu ar trebui să ne intereseze prea mult ghioceii, brândușele și narcisele.

Ca reguli generale, pomii și copacii se situează în planul depărtat și pe lângă gard, din mai multe motive. Între ele, acela că împiedică priveliștea și taie perspectiva. Atunci când cresc, țin umbră în jurul lor, împiedicând dezvoltarea altor plante. Există încă un obicei de a planta copaci în imediata apropiere a casei, sub cuvânt că, în zilele călduroase de vară, țin umbră locuinței. Lucru adevărat, dar, dacă îl punem în cumpănă cu distrugerile pe care rădăcinile le aduc fundației, atunci veți înțelege de ce specialiștii nu recomandă acest lucru.

Plante pentru zone umbrite

În zonele umbrite de garduri, casă, copaci sau din alte motive se pot planta diverse specii iubitoare de umbră. Alegerea lor depinde mult și de luminozitate, căci umbra nu înseamnă întuneric. Spre exemplu, hortensiile iubesc foarte mult zonele umbrite, dar luminoase. De asemenea, plantele cu bulbi – ghiocei, stânjenei, zambile – se dezvoltă armonios și la umbră – sub copaci sau lângă tufe de arbuști.

Coleus – „urzicuța ornamentală“ se găsesțe în multe varietăți colorate (Black Magic, Thumbellina, Dark Star, Duckfoot, Freckles, India Frills) și este decorativă mai ales prin frunze. Se poate planta și în grădină și în ghivece, iar coloritul va fi mult mai intens dacă planta nu este expusă direct la soare. Este o plantă anuală, așa că prin ianuarie-februarie trebuie semănată din nou. Lobelia compacta – pendula poate avea flori albastre, mov sau albe. Preferă umiditatea și zonele umbroase. Rhododendronul, cunoscut popular ca „trandafirul de munte“ sau „azaleea de grădină“, crește sub formă de tufă în solurile acide și umbră sau semiumbră. Rezistent la ger și veșnic verde, înflorește în mai-iunie și se poate folosi sub formă de gard viu de dimensiuni mari – poate ajunge până la 3 m înălțime. Este decorativ și solitar sau alături de alte plante iubitoare de umbră. Hedera helix, plantă cățărătoare veșnic verde, cunoscută de toată lumea – cine nu a auzit de iederă? – este sensibilă la lumină, astfel încât, dacă umbra este prea deasă, frunzele ei vor căpăta o nuanță verde închis ca urmare a cantității mari de clorofilă pe care planta o produce. Dacă, din contră, este ținută prea mult în soare, frunzele se vor îngălbeni. Astilbele înfloresc în mijlocul verii, având flori de diferite nuanțe – alb, roz, violet. Pe lângă umbră, au nevoie de un sol acid, de aceea se înțeleg minunat cu coniferele sau cu magnoliile. Arată foarte bine în grupuri de mai multe plante din același soi și sunt decorative nu numai în grădină, ci și în buchetele de flori.

Dicentra spectabilis, popular „Cerceii doamnei“, se mulțumește cu puțin soare dimineața; în rest, stă cuminte la umbră și decorează prin florile sub formă de inimioare roz în ciorchine. Înflorește în luna mai, iar florile rezistă câteva săptămâni.

Printre alte flori care cresc la umbră se numără sporul casei sau Impatiens. Planta care, în tradiția populară, aduce bucurie și rod în casă înflorește din primăvară până în toamnă și iubește locurile umbrite și umede. Este foarte ușor de cultivat și întreținut. Floarea de nu-mă-uita este o altă plantă care iubește locurile dosnice. Numele vine din spațiul german, unde mulți bărbați au ochii de culoare albastră, iar femeile purtau la piept aceste flori ca mod de a-și aminti de iubiții lor.

Violetele sălbatice, cu frunzele în formă de inimă, pot fi cultivate în jurul copacilor, unde coloristica lor bogată iese ușor în evidență.

Alexandru GRIGORIEV