ALERTĂ! A fost confirmat un focar de pestă porcină africană la porcii dintr-o gospodărie din județul Satu-Mare
- Scris de Lumea Satului
- Publicat în Actualitate
În data de 11 ianuarie 2018, Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală (IDSA) a confirmat un focar de pestă porcină africană, la porci domestici, într-o gopodărie din comuna Micula, județul Satu – Mare.
Imediat ce DSVSA Satu – Mare a fost notificată despre apariția de cazuri de îmbolnăvire a unor porci dintr-o gospodărie din comuna Micula, suspicionându-se prezența pestei porcine africane, au fost impuse restricții de miscare a animalelor și au fost prelevate probe pentru analize.
Ca urmare a diagnosticării bolii de către laboratorul din cadrul DSVSA Satu – Mare, în data de 10 ianuarie 2018, probele au fost expediate, în aceeași zi, pentru confirmare, la Laboratorul Național de Referință din cadrul IDSA.
Conform procedurilor, Centrul Local de Combatere a Bolilor Satu – Mare împreună cu DSVSA Satu – Mare au intervenit prompt și au întreprins acțiunile prevăzute de legislație pentru această situație:
- au fost recoltate probe pentru examene de laborator;
- au fost impuse restricții de mișcare pentru exploatația infectată;
- au fost ucise cele 13 animalele existente în respectiva exploatație și cadavrele au fost distruse prin incinerare;
- s-a efectuat dezinfecţia gospodăriei, a spaţiilor de cazare a porcilor, a aleilor, a perimetrelor, a ustensilelor şi a obiectelor potenţial contaminate;
- a fost efectuat recensământul exploataţiilor cu suine din proximitatea gospodăriei afectate;
- au fost stabilite zona de protecție și de supraveghere în jurul focarului, precum și planul de acțiune pentru instituirea măsurilor specifice de control a bolii;
Consecutiv primirii buletinului de confirmare din partea Institutului de Diagnostic și Sănătate Animală, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a notificat structurile abilitate de la nivel național și din cadrul Uniunii Europeane, precum şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii Animalelor, despre confirmarea acestui focar de pestă porcină africană pe teritoriul României.
Măsurile aplicate și acțiunile întreprinse sunt cele prevăzute în Planul de Contingență și în Manualul Procedural pentru pesta porcină africană.
În data de 14 ianuarie, președintele ANSVSA, dr. Geronimo Brănescu, se va deplasa la Bruxelles pentru a discuta cu reprezentanții Comisiei Europene termenii în care se va adopta decizia privind zona aflată sub restricții, măsurile care trebuie respectate de România și perioada pentru care acestea vor fi aplicate. Reamintim că, în această zonă va fi interzisă mișcarea suinelor domestice, a produselor și a subproduselor, a materialului seminal, ovulelor și embrionilor provenite de la acestea.
Ancheta epidemiologică este în desfășurare și se realizează de către o echipă de inspectori ai DSVSA Satu-Mare, în colaborare cu alte instituții competente ale statului.
ANSVSA, prin structurile teritoriale de la nivel județean, monitorizează permanent situația epidemiologică din România, în contextul pestei porcine africane, pentru limitarea extinderii și pentru eradicarea bolii.
ANSVSA va actualiza informațiile despre focarul de pestă porcină africană, în funcție de evoluția bolii.
Articole înrudite
- Alertă sanitar-veterinară în judeţul Suceava
- Actualizarea situației privind evoluția Pestei Porcine Africane la data de 6 noiembrie 2020
- Epidermita exudativă a porcului
- Aditivi furajeri pentru purcei sugari
- Emisia de gaze cu efect de seră din dejecții suine 30-40 kg
- Controlul azotului în ferma de suine
- Porcul românesc, între statistici și pandemie
- Crescătorii de animale vor primi ajutoare de stat
- Actualizarea situației privind evoluția Pestei Porcine Africane la data de 10 iulie 2020
- Actualizarea situației privind evoluția Pestei Porcine Africane la data de 3 iulie 2020
Articole recente - Lumea Satului
- Programul „De la fermă la furculiță“ în opinia unui specialist. „Pentru fermieri vin vremuri grele“…
- Să diminuăm prin toate mijloacele consumul și pierderile de apă din sol
- Cum putem proteja recoltele cu plantele companion
- Gospodar fără pereche cu 1.000 de oi în satul Iacobeni, județul Sibiu
- Exemplare deosebite din rasa Merinos de Palas, înscrise în Registrul Genealogic
- Cu „țoalele pe măgar“ până la stâna din Baia de Aramă
- PREPELIȚESCU - un pas important spre o franciză românească
- Cu definitivarea organizării Camerelor Agricole să se rezolve și problema consultanței agricole
- România promovează încă foarte puțin femeile în înalte demnități publice
- Programul Start-Up Nation. Fabrică de sucuri natural în valoare de 200.000 lei, la Oneşti