Imprimă această pagină
Actualitate 22 August 2017, 13:49

Cercetătorii amercani susțin că agricultura este unul dintre vinovații responsabili pentru încălzirea globală

Scris de

Contribuția agriculturii la modificările climatice este comparabilă cu cea a despăduririlor, susține un grup de cercetători americani care au calculat cantitatea de carbon extrasă din sol ca urmare a lucrărilor agricole, informează Reuters.

Încălzirea globală se datorează, în principal, acumulării de dioxid de carbon în atmosferă de pe urma unor activități, precum arderea combustibililor fosili și tăierii copacilor care, altfel, ar absorbi gazele cu efect de seră precum dioxidul de carbon. Un studiu publicat în PNAS, o publicație editată de National Academy of Sciences, arată că, în ultimele două secole, o cantitate de aproximativ 133 miliarde de tone de carbon a fost scoasă din sol ca urmare a lucrărilor agricole.

Unul dintre autorii studiului, Jonathan Sanderman, specialist în sol la Woods Hole Research Center din Falmouth, Massachusetts, susține că acest studiu arată importanța agriculturii ca factor care contribuie la încălzirea globală. Sanderman subliniază că, deși solul absoarbe carbonul sub formă organică din plante și arbori pe măsură ce se descompun, agricultura a contribuit la diminuarea acumulării de carbon în sol.

"Este alarmant cât de mult carbon a fost pierdut din sol. Schimbări mici în cantitatea de carbon din sol pot avea consecințe importante cu privire la cât de mult carbon se acumulează în atmosferă", a spus Jonathan Sanderman. Potrivit acestuia, cele 133 miliarde de tone de carbon pierdute din sol ca urmare a agriculturii sunt comparabile cu cele 140 de miliarde de tone pierdute din cauza despăduririlor, cea mai mare cantitate pierdută după Revoluția Industrială.

Concluziile studiului arată potențialul pe care îl are solul terestru în a contracara încălzirea globală prin absorbția unei cantități mai mari de carbon grație unei gospodăriri mai bune a terenurilor agricole, precum și o mai bună diversitate și rotație a culturilor agricole.

Statele lumii au convenit la Paris, în anul 2015, să reducă emisiile de gaze cu efect de seră generate de arderea combustibililor fosili care sunt considerate vinovate de oamenii de știință pentru încălzirea planetei.

În luna mai a acestui an, însă, președintele Donald Trump a retras SUA din acordul de la Paris, susținând că documentul subminează economia și suveranitatea țării.

Sursa: AGERPRES


Vizualizari 2571
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Articole recente - Lumea Satului

Articole înrudite