Patru zimbri eliberați în natură în Vânători-Neamț
- Scris de Lumea Satului
- Publicat în Actualitate
Patru zimbri, doi masculi și două femele, cu vârste între doi și opt ani, vor fi eliberați în natură de specialiștii Administrației Parcului Natural Vânători-Neamț, din subordinea Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva.
Cele patru exemplare au fost mutate într-un țarc de acomodare, urmând ca specialiștii Romsilva să îi elibereze în natură în zilele următoare.
Astfel, în urma acestei operațiuni complexe, în Parcul Natural Vânători-Neamț vor fi în libertate 29 de zimbri, din care șase născuți liberi, 13 în semilibertate, iar 7 exemplare se află în captivitate.;
Primele exemplare din Parcul Natural Vânători-Neamț au fost eliberate în natură acum cinci ani, între timp arealul lor mărindu-se până la 60.000 de hectare. Zimbrii sunt permanent monitorizați de specialiștii Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva.
Zimbrii au dispărut din fauna României în urmă cu trei secole, fiind reintroduși în 1958, după importul unei perechi din Polonia, în Parcul Silvic Hațeg. Au urmat alte exemplare importate din Polonia, Cehoslovacia și Rusia, în primul deceniu fiind aclimatizate în România nouă exemplare la Hațeg și Trivale, în Argeș.
Sursa: ROMSILVA
Articole înrudite
- Popas în Rezervația de Zimbri din Hațeg
- Zimbrul, o pribegie nesfârşită între extaz şi agonie
- Zimbrii de la Armeniş, mai aproape de libertate deplină
- Zimbrul, un simbol naţional protejat de Romsilva
- Prima rezervaţie de zimbri din România are 9 exemplare
- La Bucşani – Dâmboviţa rezervaţia se mândreşte cu 47 de zimbri
Articole recente - Lumea Satului
- Indexul Global al Securității Alimentare a fost actualizat. Raportul regional european dezvăluie liderul regiunii în materie de accesibilitate alimentară
- Ordonanța de Urgență pentru acordarea sprijinului financiar pentru sectorul HoReCa a apărut în Monitorul Oficial nr.186 din 24 februarie 2021
- UNCSV: Este obligatorie actualizarea actelor constitutive ale cooperativelor agricole din România până la 20 aprilie 2021
- Investiție de 30.000 euro într-o crescătorie de struți la Borșa
- Investiție de la zero în județul Prahova: Fermă mixtă de animale în satul Bătrâni
- Măsuri şi recomandări pentru prevenirea îmbolnăvirilor la animale în perioada cu temperaturi scăzute
- „Noi suntem ultimii țărani ai României!“
- Până în 2050 agricultura trebuie să ofere cu 70% mai multă hrană
- Se întâmplă în localitatea Cioranca din județul Buzău. Primele 30 ha cu porumb irigate prin picurare
- Drumul laptelui la Ibănești. O investiție de 7 milioane de euro în plină pandemie