Tractorul fără șofer n-are voie singur pe stradă!
- Scris de Lumea Satului
- Publicat în Actualitate
În numărul trecut al revistei noastre am prezentat conceptul total revoluționar dezvoltat de tehnicienii de la New Holland, respectiv tractorul NHDrive autonom. Printre alte facilități, acesta o are și pe aceea de a se deplasa singur pe drum până la locul unde trebuie să își desfășoare activitatea.
Ei bine, această funcție nu va putea fi utilizată pe drumurile publice din țara noastră înainte de modificarea legislației în vigoare. După cum ne-a comunicat Centrul de Informare și Documentare al Inspectoratului General al Poliției Române, căruia i-am solicitat un punct de vedere, „un tractor nu poate circula pe drumurile publice dacă nu este condus de către o persoană ce se află la bordul acestuia și care posedă permis de conducere valabil, corespunzător categoriei din care face parte vehiculul respectiv“.
Pe de altă parte, această prevedere se referă doar la circulația pe drumurile publice. Pe drumurile de servitute, de incintă sau de exploatare, aflate pe terenuri private, ca și pe terenurile agricole, legislația nu mai are aplicabilitate. Prin urmare, vehiculele fără șofer pot circula în perfectă legalitate.
Cu toate acestea, poate că cei în măsură vor găsi suficient timp să se ocupe și de modificarea OUG nr. 195/2002 republicată, care reglementează circulația pe drumurile publice, astfel încât să permită și fermierilor români să utilizeze toate capabilitățile noului tractor. Asta, bineînțeles, celor care și-l vor permite.
(Alex. Grigoriev)
Revista Lumea Satului nr. 21, 1-15 noiembrie 2016 – pag. 7
Articole înrudite
- Convoiul american Case IH a livrat tehnologia Axial-Flow agriculturii din România
- Insula Mare a Brăilei - retehnologizare pentru o eficiență maximă
- Tehnologia viitorului: Înmulțirea in vitro a plantelor la Bistrița
- Regulatorii de creștere - de la un „moft“ la o verigă indispensabilă în tehnologiile moderne de cultivare a cerealelor păioase
- Tehnologii de vârf prezentate ca-n Texas
- Regulatorii de creștere – de la un „moft“ la o verigă indispensabilă în tehnologiile moderne de cultivare a cerealelor păioase
- Tehnologii moderne în combaterea tăierilor ilegale de pădure
- Fertiirigația, tehnologie modernă pentru producții mari
Articole recente - Lumea Satului
- Conferința VITICON 2021 – Noutăți pentru sectorul vitivinicol
- Pierderile de azot trebuie evitate
- La Sima: Legume cu gust de peste 20 de ani
- Corteva Agriscience a participat la un eveniment privind Acordul Verde al UE
- Comisia prelungește normele UE privind ajutoarele de stat aplicabile sectoarelor agricol, forestier și piscicol pana la 31 decembrie 2022
- Politica de coeziune a UE: peste 77 de milioane de euro pentru un sistem mai eficient și mai durabil de gestionare a deșeurilor în România
- Comisia Europeană: Să ne unim forțele pentru a proteja biodiversitatea în întreaga lume
- Ciobănia - pasiunea unui botoşănean din satul Stânceşti
- Obligații și responsabilități în perioada actuală. Supravegherea şi prevenirea bolilor transmisibile la animale și de la animale la om
- Mica fermă de vaci de lapte din comuna Dumitra