Ioan Veronel Bălănescu a absolvit un liceu horticol, o facultate cu profil zootehnic, s-a specializat în creşterea cailor, după studii în Rusia şi Franţa, a fost director, în timpurile încă bune, la Hipodromul Ploieşti, iar în ultima vreme se ocupă de salubrizare şi ecologizare, la propria sa firmă. Niciodată însă nu a abandonat agricultura, pe care o face, dar numai ca hobby, la casa părintească. De altfel, manifestă un cult pentru ideea de familie, de loc natal, pentru proprietate. Sentimentele i-au fost adânc transmise de părinţi. Împreună cu fratele său mai mic, Laurenţiu, părinţi, soţii şi copii, a transformat gospodăria din depărtarea dealurilor Chiţoranilor – Prahova într-un conac adevărat.

Nebunia de a muta dealurile din loc

Când vorbeşte despre casă, Jan, aşa cum îi spun cunoscuţii, manifestă o vervă specială. Îşi ironizează pasiunea pentru pământ, numind-o nebunie, de care s-ar fi lecuit: „După anul 1990, tot ce am câştigat  am investit în pământ. Aşa am ajuns, adăugând terenurile achiziţionate lângă cele ale părinţilor, să adun ceva peste 60 ha. Când lucram în agricultură, nu mă găseai decât pe dealuri, mutându-le dintr-un loc în altul. Aşa a trebuit să fac şi aici.“ Adevărul este că le-a mutat frumos! Zona prezintă un teren accidentat, predispus la eroziune. A trebuit realmente să schimbe geografia locului, nivelând unele loturi, terasând altele, construind ziduri de sprijin, trasând drumuri noi. A defrişat câteva hectare pline de mărăcini şi le-a transformat în perimetre pretabile pentru cultura pomilor. La o parte din plantaţiile de viţă de vie a renunţat de prin anii 1990, anticipând cumva vremurile ostile prin care avea să treacă viticultura. În locul lor, a organizat două loturi pe care le-a plantat cu prun din soiurile Stanley, Agen, Vânăt românesc şi Vânăt de Italia. Livezile le-a înfiinţat după propriul său proiect, eşalonat, în câţiva ani, prin munca exclusivă a familiei lărgite. Într-una dintre plantaţii a făcut un fel de colecţie de pomi fructiferi, cu exemplare – „de poftă“ – din cais, piersic, gutui, mere, pere, cireş, vişin etc. Viţa-de-vie a fost păstrată pe o suprafaţă restrânsă, doar atât cât să asigure vinul pentru consumul propriu.

Conacul în terase

Casa părintească se păstrează undeva în mijlocul conacului nou. Este un fel de nucleu al construcţiei de astăzi, extinsă cu încăperi largi, mansardată şi terasată pe trei dintre laturi, fiecare în chip diferit. Relieful accidentat l-a obligat să organizeze curtea propriu-zisă în mai multe etaje, legate de scări, iar spaţiile dintre ele au fost transformate în platbande cultivate fie cu flori, fie cu pomi fructiferi, fie cu arbori sau arbuşti decorativi.

De pe fiecare terasă are o altă vedere, în primul rând înspre altă terasă, apoi înspre livezi sau vie ori peisaje rurale prelungite peste câteva dealuri. Pentru construcţie a folosit lemn masiv, piatră specială şi elemente decorative executate din beton. A adus toate utilităţile în casă, asigurând confortul integral. Jan va lucra şi la amenajarea unui heleşteu, expus astfel încât să fie vizibil de pe una dintre terasele de odihnă, dotată cu grătar, mese solide din lemn, şezlonguri etc.

„Deşi nu locuiesc aici, acum, că aproape am terminat ceea ce ne-am propus, nu pot sta departe de casă mai mult de câteva zile. Chiar şi pentru câteva minute trec să mă bucur de ceea ce avem aici, raiul meu, al nostru, fiindcă noi am fost şi am rămas o mare familie unită.“

Maria BOGDAN
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.10, 16-31 MAI 2013