Oierul cu cele mai multe ţurcane din Europa

I s-a dus vestea că este oierul cu cele mai multe oi de reproducţie din această parte de lume. A avut ambiţia să pornească o afacere în domeniul creşterii oilor când vremurile erau tulburi în zootehnie şi când toată lumea îi prevestea eşecul. A început cu 80 de mioare, cu scopul de a-şi întreţine familia. Astăzi, când turmele sale depăşesc 20.000 de capete, oamenii îşi ridică pălăria în faţa acestei performanţe obţinute de domnul Dumitru Andreşoi, cel care în prezent are un cuvânt important de spus în breasla sa. Când vorbeşte de viitor, spune doar atât: „Am resurse şi nu mă opresc aici.“

Îi cresc turmele într-un an cât altele-n zece!

– De când creşteţi oi?

– Pe la vârsta de 9 ani mergeam vara câte 3 luni la munte, la oi, în timp ce alţi copii mergeau la scăldat. Asta pentru că mi-a fost drag de ele, de mic. Dar am început să le cresc din 2001, când aveam 8 capete, apoi am mai cumpărat alte 80 dintr-un târg organizat în comuna Pui, judeţul Hunedoara. Toate erau din rasa Ţurcană Bucălaie cu cap negru. Anul următor am mai cumpărat 100 şi de atunci tot cumpăr în fiecare an, iar anul acesta am mai achiziţionat 3.000 de capete.

– Doar prin achiziţie aţi ajuns la un efectiv de 20.000 de oi?

– În fiecare an am cumpărat oi, iar banii obţinuţi din oierit i-am investit în alte şi alte achiziţii. Sigur că am oprit şi mieluţele în fiecare an şi astfel am ajuns la acest efectiv. Până în 2007 a fost mai greu, pentru că nu aveam subvenţii şi preţurile fluctuau mult de la un an la altul. Dar când au venit subvenţiile mi-au fost de mare ajutor, pentru că am putut să mă dezvolt.

– A fost o întâmplare că aţi ajuns la un număr atât de mare de oi sau a fost o strategie?

– Am avut o strategie. În 2004-2005 am vrut să dezvolt afacerea ca să îmi pot întreţine familia. E adevărat că atunci nu mă gândeam că voi ajunge la un număr atât de mare de oi. Totuşi, prin 2007-2008 mi-am propus să ajung la 10.000 de capete, deşi era un obiectiv destul de greu de atins. Toată lumea spunea că nu se poate aşa ceva, dar după ce am atins acest număr am văzut că se poate şi am mers mai departe, am înmulţit 12.000-15.000 de oi, iar acum am 20.000 de oi mame. La 43 de ani simt că mai am resurse şi nu mă opresc aici.

– Ca-n poveste, turma creşte într-un an cât altele-n zece! Nu-i uşor să „duci“ o astfel de fermă. Cum reuşiţi?

– Păi nu-i uşor. Am luat mai întâi oi, apoi teren. Dacă mă întrebaţi cât teren, nici nu ştiu exact, pentru că achiziţionăm continuu, luăm teren în arendă, cumpărăm, închiriem de la persoane fizice. În proprietate avem 3.000 ha distribuite în mai multe judeţe: Mehedinţi, Gorj, Caraş-Severin, Hunedoara, Arad, Satu-Mare, Alba, Cluj.

– Să înţeleg că şi oile sunt dispersate în toate aceste judeţe?

– Da. Acum suntem în perioada de fătări, turmele sunt mai mici, pentru că la începutul fătărilor nu putem face turmele mari. În toamnă aveam 16 turme cu până la 1.500 de oi. Cea mai mare turmă este la Satu-Mare.

În acest an, 19.000 de miei

– Pe câţi miei contaţi anul acesta?

– Dacă Dumnezeu ne ajută, sper să obţin 19.000-19.500 de miei. Anul trecut, de pildă, s-au vândut cu 6-6,5 lei/kg, un preţ foarte mic, ţinând cont de secetă şi de preţul furajelor. Dacă ne gândim că porumbul a fost 1 leu – 1,5 lei/kg, preţul la un miel de 6 lei/kg nu avea cum să acopere costurile. Eu am avut noroc, pentru că i-am dat în toamnă, când am venit de la munte, la 10 lei/kg în viu. Având un număr mai mare de animale, am putut negocia şi am obţinut preţul maxim.

– Anul acesta cu cât se va vinde mielul de Paşti?

– Nu am idee cât va ajunge în pieţe, dar dacă fermierii nu vor vinde carcasa la 22 lei/kg minim şi în viu cu 11-12 lei/kg, atunci vor avea o problemă cu achiziţia de furaje în vară şi toamnă.

Ţurcana Bucălaie ajunge în Orient

– Aveţi un efectiv impresionant. Unde valorificaţi, de regulă, mieii?

– Pe piaţa liberă. Sunt firme de carantină care vin, îi iau şi de aici Dumnezeu ştie unde ajung. Ei spun că ajung în Iordania, Turcia, Libia, Siria, dar exact nu ştiu unde ajung, pentru că eu nu vând direct.

– Anul trecut câte animale aţi trimis la export?

– În jur de 7.500 de miei de 4-5 luni. Mi-am oprit totuşi 3.500 de mieluţe şi 400 de berbecuţi pentru reproducţie. De obicei dau animalele care nu întrunesc condiţiile pe care eu le doresc.

– Ce condiţii trebuie să îndeplinească animalele pentru a rămâne în turmă?

– E important să se dezvolte bine, talia să fie mare, să aibă botul negru, lâna să aibă firul mai gros. Aşa trebuie să arate animalele pe care le opresc eu. La export merge orice. În zona noastră fiecare cioban ştie cum vrea să arate turma lui şi, în funcţie de asta, selectează animalele.

– După carne ar trebui valorificată şi lâna. Reuşiţi această performanţă?

– Lâna se vinde şi ea, însă la un preţ care nu acoperă nici măcar costul tunsului. Din păcate, niciuna dintre fabricile cu tradiţie în prelucrarea lânii nu mai există în România. De aceea toată lâna pleacă la export, spre Turcia sau alte ţări, la un preţ de nimic pentru noi.

– Laptele, brânza le valorificaţi?

– Eu nu, pentru că nu mulg animalele. Las mieii să sugă până toamna, să se îngraşe. Deci merg doar pe valorificarea cărnii. Dar colegii mei care mulg oile au primit anul trecut un preţ corect, între 15-20 lei/kg de telemea.

Asocierea – mai mult decât necesitate

– Sunteţi şi preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de oi „Dacia“ din Hunedoara. Câţi membri numără?

– Asociaţia are în acest moment circa 800 de membri şi un efectiv de 170.000 de oi, ceea ce ne situează în partea superioară în topul asociaţiilor din ţară. Nu suntem printre primii, pentru că sunt înaintea noastră cei de la Arad, Timiş, Sibiu, care au peste 400.000 de oi.

– Cum îşi ajută asociaţia membrii?

– Asociaţia s-a dovedit a fi nu doar o necesitate. I-am ajutat pe fermieri în achiziţionarea de crotalii, pentru că le-am luat prin asociaţie la un preţ mai bun, apoi controlul oficial la producţie l-am luat prin asociaţie şi, în plus, îi reprezentăm din 2004, de la înfiinţare, atât în relaţia cu ministerul, cât şi cu primăriile.

În 2001, când am început cu creşterea oilor, erau puţini tineri dornici să se ocupe de această meserie. Chiar eu eram privit cu multă neîncredere, pentru că nu era un moment prielnic în zootehnie, nu era o piaţă stabilă, preţurile erau foarte mici, faţă de ultimii 2 ani, când au fost cât de cât constante. Nu spun că sunt un model, dar sunt un exemplu bun de urmat pentru tinerii care vor să crească oi şi chiar pot spune că de câţiva ani mulţi tineri din judeţ au ales să continue tradiţia din familie sau pur şi simplu au început să înveţe meseria.

– Ce le-aţi spune celor care vor să intre în această breaslă şi să crească oi?

– Am o vorbă: „Dacă te apuci de oi trebuie să fugi de somn.“ E o meserie grea, dar frumoasă. Şi mai spun că o fermă, pentru a fi rentabilă, trebuie să aibă cel puţin 250 de oi mame şi terenul aferent.

Patricia Alexandra POP
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.8, 16-30 APRILIE 2013