Trebuie să fii temerar și să ai fluviul în sânge ca să poți trăi în cătunele risipite printre apele Rezervației Biosfera Delta Dunării. Ca vizitator, este fermecător să stai un sejur, o vacanță, dar să exiști zi de zi, în condițiile deloc ușoare și mai ales lipsite de decentul material, ține, cu adevărat, de miraj. Bine, aceasta e o perspectivă din afară; pentru oamenii Deltei este vorba despre o statornicie experimentată în milenii de locuire pe aceste meleaguri. Ei se află fix la locul potrivit, cu toate vitregiile pe care cei din afară nu le înțeleg. Statutul de rezervație a biosferei din patrimoniul mondial al UNESCO, cu o conducere mai mult sau mai puțin inspirată, exercitată de un guvernator al Deltei Dunării, conferă o mulțime de constrângeri pentru a păstra habitatul intact. Dar, chiar și așa, în ultimii ani s-a construit. Și s-a construit deopotrivă bine și rău.

Două nume te urmăresc la granița brațului Chilia cu Ucraina: Chilia și Periprava. Da, ați intuit, facem referire la legendarul cântec „La Chilia-n port“, care te trimite cu gândul la supliciul imposibil pe care l-au suportat deținuții politici în coloniile de muncă de la Chilia Veche (formația 0600) și Periprava (formația 0830). Locul din urmă cel puțin e aproape bântuit de amintirile chinuitoare ale pușcăriei create întâi pentru cei închiși pentru infracțiuni de drept comun și, din 1959, transformată în lagăr pentru „dușmanii“ noii orânduiri comuniste. Dar o să vă mire că melodia – devenită celebră odată cu ritmurile triste din filmul „Cel mai iubit dintre pământeni“ – nu are nimic în comun nici cu Chilia și nici cu Periprava. Creatorul ei este un tulcean născut în Luncavița, Puiu Spiru pe numele său, fiu al unei familii cu rădăcini grecești, exmatriculat de la Conservator pe motive de „origini nesănătoase“ și încarcerat la Bicaz din vina de a fi chiabur. Acolo, în detenție, a compus linia melodică și versurile acestei piese care s-a chemat întâi „La Dobrogea“ și apoi „La Chilia-n port“, iar textul era cu totul altul, cu simț estetic, față de cel care circulă astăzi printre lăutari, mai ales. Acesta povestea despre dorul său de a tăia tunel prin munți și a trece Dunărea, spre draga lui Dobroge.

C. A. Rosetti

Dar să începem a vorbi despre comunele de la limita nord-estică a Deltei. De exemplu, Periprava chiar este dusă la capătul lumii, așa cum inspiră tragismul din cântec, fiind cel mai estic punct al României. Face parte, alături de satele Cardon, C.A. Rosetti, Letea și Sfiștofca, din comuna C.A. Rosetti, una dintre cele mai izolate așezări umane din Rezervația Biosferei Delta Dunării. Localitatea este una foarte veche, cu urme ale locuirii pe grindurile de la Letea și Caraorman de prin sec. 6 în. Hr. Comuna – prima așezare permanentă din Deltă – cu o populație de 910  locuitori, este întemeiată de români (păstori moldoveni), dar aici se stabilesc, după prigoana creștinilor ortodocși, mulți ruși lipoveni (34% din populație). Locurile sunt absolut fascinante, începând de la herghelia de cai sălbatici și terminând cu Pădurea Letea (2.285 ha), monument al naturii, declarat rezervație a biosferei UNESCO. Aceasta este  asemănătoare unei păduri tropicale cu stejari argintii amestecați cu liane, ulmi, plopi etc., unde trăiesc șoimi, bufnițe, rațe sălbatice, vulturi cu coada albă, râși, șerpi, în jur de 1.800 de specii de insecte, iar pe dunele de nisip din exterior, țestoase și șopârle. Apoi trebuie să amintim de Priprava, cu o ornitofaună foarte bogată, aici fiind una dintre cele mai mari zone de cuibărit a gâștelor din toată Delta Dunării. Și neapărat nu trebuie să uităm de ruinele temutului lagăr comunist de muncă silnică pentru deținuții politici, cu istorii teribil de triste, care parcă planează și azi în tot aerul. Locuitorii se ocupă cu agricultura, pescuitul, creșterea animalelor, exploatarea stufului și silvicultura. Caracteristica de bază este, în afară de casele pitorești, sărăcia locuitorilor! În Strategia de dezvoltare a localității, dincolo de infrastructura edilitară, navală, rutieră, educațională și sanitară – și au fost și sunt proiecte inclusiv de apă/canal – se specifică faptul că punctul forte al așezării ar fi potențialul turistic. În special turismul rural și de agrement. Dar nu că se ridică niște pensiuni sau cabane pescărești este relevant; important ar fi ca ele să nu aducă avantaje numai deținătorilor, ci să răspândească un pic de mai bine pentru locuitori. Ori asta nu se prea întâmplă. Imaginați-vă, apropo de dificultăți, numai un lucru: în caz de urgență sanitară, dacă omul nu nimerește cele două zile în care medicul de familie este prezent în cele două dispensare de la Letea și C.A. Rosetti, singura cale de a ajunge la spital este transportul fluvial...

Chilia Veche

Comuna Chilia Veche (cu satele Câșlița, Chilia Veche, Ostrovu Tătaru și Tatanir), cu o populație de 2.200 de locuitori (90% români), este așezată în oglindă cu orașul Chilia Nouă, vechi teritoriu românesc, intrat, rând pe rând, sub jurisdicția imperiului Rus, primei Republici Moldovenești, României, Uniunii Sovietice și Ucrainei. Sunt două avantaje pentru care Chilia Veche este mai accesibilă: în toate localitățile se ajunge și pe cale terestră, pe drumul comunal DC 1, de-a lungul brațului Chilia, legătura cu comuna realizându-se cu ajutorul unui bac; suprafața arabilă este una extinsă, oferind o oportunitate în plus locuitorilor. Bineînțeles, patrimoniul de bază îl reprezintă cele 16 rezervații naturale, dintre care amintim câteva care se întind și pe teritoriul Chiliei: Rezervația Roșca-Buhaiova-Hrecișca (15.400 ha), unde cuibărește cea mai mare colonie de pelicani din Europa, dar și colonii de egrete, lopătari, stârci galbeni; Rezervația Perișor-Zătoanele (14.200 ha), unde cuibăresc cele mai multe lebede și pelicani creți; Rezervația Periteasca-Leahova (3.900 ha), cea mai populată cu păsări de pe coastă. Locuitorii dispun de infrastructura de bază: 1 școală gimnazială, 2 școli primare, 1 grădiniță, bibliotecă, cămin cultural, cabinet medical, cabinet stomatologie și farmacie, cabinet medical veterinar, o biserică parohială ortodoxă și o biserică de rit vechi. În anii din urmă s-au reabilitat străzi, s-a modernizat sistemul de iluminat public, se construiește un dispensar, există proiecte pentru modernizare rețea apă, unul pentru canalizare, iar cel mai nou, finanțat prin POR 2014-2020, în valoare de 17,8 mil. lei, vizează realizarea unei infrastructuri de agrement cu facilități de acostare în Portul Chilia Veche, port dezafectat după toate tranzițiile noastre de ieri și de azi. Infrastructura turistică este mai dezvoltată, existând mai multe hoteluri, pensiuni sau cabane pescărești. Dar să nu vă închipuiți că pe localnici îi ajută prea mult lucrurile pe care noi punem accent în Deltă, ciorba pescărească sau plimbările pe canale; aceștia au nevoie de viață de calitate, iar faptul că, în 20 de ani, comuna a pierdut aproape 1.400 de locuitori (de la 3.600, la 2.200), spune că lucrurile nu merg așa cum ar trebui. Și Chilia Veche poartă umbrele vechiului lagăr de muncă forțată a deținuților politici, iar mai nou, numele comunei este legat de „experimentul Tătaru“, proiect realizat cu fonduri norvegiene, după modelul închisorii Bastoy, din Țara Fiordurilor, gândit ca un fel de reintegrare și alfabetizare a deținuților în sistem deschis.

Maria BOGDAN