Romania

Evoluţia vremii în intervalul 16-28 februarie 2013

Evoluţia vremii în intervalul 16-28 februarie 2013

Caracteristici termice şi hidrice

Pe ansamblu, această perioadă se va caracteriza printr-un regim termic al aerului normal în majoritatea regiunilor agricole, exceptând sudul şi sud-estul ţării, unde local valorile termice vor putea fi mai ridicate decât în mod obişnuit.

Sub aspect pluviometric, cantităţile de precipitaţii se vor situa în general peste mediile climatologice, iar în sud-estul teritoriului acestea vor înregistra valori apropiate de normalul perioadei.

Starea solului

Rezerva de umiditate pe adâncimea de sol 0-100 cm, în cultura grâului de toamnă, se va încadra în limite satisfăcătoare, apropiate de optim şi optime, în toate regiunile agricole ale ţării.

Caracteristici fenologice

Ca urmare, la speciile de toamnă va predomina starea de repaus biologic în cea mai mare parte a zonelor de cultură. Totodată, în zilele cele mai calde vor fi posibile reluări lente şi temporare ale proceselor de creştere şi dezvoltare, îndeosebi pe arealele agricole din sudul şi sud-estul teritoriului. De asemenea, alternanţa proceselor îngheţ-dezgheţ la nivelul solului va putea determina fenomenul de „descălţare“ a plantelor.

Orzul şi grâul de toamnă se vor afla în fazele de răsărire, apariţia frunzei a treia şi înfrăţire la nivelul întregului teritoriu agricol al ţării.

Recomandări de specialitate:

• Continuarea efectuării controlului biologic pentru determinarea viabilităţii plantelor, la culturile de toamnă;
• Administrarea îngrăşămintelor minerale pe bază de azot şi potasiu la cerealierele de toamnă;
• Efectuarea arăturilor pe terenurile fără strat de zăpadă şi îngheţ superficial.

Director Executiv, dr. Elena MATEESCU;
Şef Laborator Agrometeorologie, Daniel ALEXANDRU
Colectiv de elaborare: Dr. Maria COŞCONEA, Dumitru ANGHEL, Oana OPREA
LUMEA SATULUI, NR.4, 16-28 FEBRUARIE 2013

 

vremea, februarie

Alte articole:

Atenție! Se anunță o vară fierbinte

Vremea stabilește noi tipare în agricultură

Vremea și solurile, în viziunea unui specialist

Cum resimt fermierii vremea anormală

Vreme capricioasă pentru culturile horticole

2015 - anul cel mai fierbinte din istorie

Evoluţia vremii în intervalul 1-15 februarie 2014

Evoluţia vremii în intervalul 16-31 ianuarie 2014