cemrom iulie 2018
update 19 Jan 2019

Viața la țară, analizată și comentată de Alex Ștefănescu „Satul românesc a fost distrus“

  • Publicat în Sate

Am stat de vorbă cu unul dintre cei mai iubiți și populari critici literari ai României. Este vorba de Alex Ștefănescu. Un om cult, carismatic, profund și cu multă măiestrie în jocul cuvintelor. În rândurile de mai jos povestește și analizează pentru revista Lumea Satului evoluția vieții la țară de acum o sută de ani până în prezent.

– Sunteți o persoană deosebită, v-ați remarcat datorită umorului fin pe care îl aveți. Însă, cum sunteți văzut de colegii din domeniu? Adresez această întrebare deoarece, în general, imaginea unui critic literar este una a unui om obiectiv. Folosiți umorul pentru a comunica mai ușor cu cei din jur?

– Ați pus degetul pe rană! Încă din tinerețe am optat pentru un scris accesibil, nu m-am gândit să intimidez, nici să fac impresie sau paradă de superioritate intelectuală, ci să mă fac util, să inițiez oamenii în frumusețea literaturii. Oamenii nu sunt mai puțini inteligenți ca mine, dar nu se ocupă de asta. Atunci eu, care sunt un cititor de serviciu, pentru că asta este un critic literar, m-am gândit să le atrag atenția prin frumusețea literaturii. Acest lucru îl poți face doar pe înțelesul tuturor. Să știți că pentru mine este mult mai greu să vorbesc simplu decât să folosesc terminologia de specialitate. Atunci când o folosesc e ca și cum aș pune scrisul pe pilot automat. Ca să scrii simplu trebuie să faci un efort de reformulare a acelor adevăruri pe care trebuie să le comunic. Asta mi-a adus simpatia din partea publicului și o foarte mare nemulțumire, chiar dispreț, din partea unor critici literari, care au impresia că le-am stricat piața. Umorul este o formă de comunicare foarte bună! Totodată, vreau să fac deosebirea dintre ironie și umor, eu nu sunt adeptul ironiei. Ironia este o armă, sunt capabil să o folosesc ca o armă, ca să mă apăr. Ironia înseamnă să râd de tine pentru amuzamentul publicului, pe când umorul înseamnă că eu și cu tine râdem împreună. Umorul ne apropie unii de alții.

– Să vorbim un pic și despre viața la țară. Aș dori să faceți o comparație despre lumea satului de acum o sută de ani până în prezent. Cum a evoluat în tot acest timp din punct de vedere social, spiritual și economic?

– A involuat, dar ar trebui spus un cuvânt mai tare: a fost distrusă viața de la țară de către comunism. Farmecul vieții de la țară a fost distrus! Lumea nu înțelege, spune că ce înseamnă să trăiești la țară, să ai toaleta în curte? Aceștia vorbesc cu dispreț. Aici fac o mică paranteză, faptul că ai toaletă în curte nu este un lucru rău, este o dovadă de decență a țăranilor. Satul românesc ajunsese un model de echilibru ecologic, la figurat vorbind.

Ca dovadă, atunci când Dimitrie Gusti a înființat muzeul satului român cu toate casele regiunilor din România, sociologii din Europa de Vest veneau aici ca să afle cum funcționa viața în satul românesc deoarece era un exemplu de armonie. Țăranii aveau de toate: forță de muncă, cultură, divertisment, se duceau la hore și aveau o morală formidabilă. De exemplu, țăranii de odinioară aveau un respect față de lucrul muncit. În romanul Răscoala al lui Liviu Rebreanu, unde este vorba despre niște țărani indignați care se duceau să dea foc unui conac, ocoleau răzorul cu flori din fața conacului pentru că aveau un respect față de munca depusă de cei de acolo. Acum a dispărut asta, în parcuri se calcă pe flori fără nicio reținere. Viața la țară ajunsese la o armonie uimitoare prin reglări succesive, iar anumite imperfecțiuni s-au corectat de la sine. De exemplu, dacă unul își cumpăra o batoză își dădea seama că nu are rost să-și cumpere și alții pentru că batoza are o capacitate mare de prelucrare a grâului și o pot folosi mai mulți. Se asociau singuri, din bun simț făceau asta. De asemenea, erau foarte rare cazurile în care fetele rămâneau gravide înainte de căsătorie. Nu am nicio prejudecată, dar atunci era o adevărată dramă socială. În general, viața la țară era armonioasă și bine gândită, avea farmec! Comunismul a distrus asta în mod brutal, nu că a involuat satul românesc, a fost pur și simplu distrus. De asemenea, colectivizarea forțată a fost o altă mare tragedie. Una este asocierea liberă a unor oameni care se cunosc între ei și alta este ca pe cei mai buni să-i deportezi în Bărăgan. Toată elita satelor a fost supusă unor persecuții, iar ura oamenilor valoroși a fost prezentă și în lumea satelor. Cei care aveau cât de cât o anumită bunăstare din munca lor, din mâinile lor pline de pământ, au fost numiți chiaburi și pedepsiți groaznic. Iar toți bețivii și toți nenorociții au fost considerați oameni cinstiți. Cât despre colectivizarea forțată avem documente, a fost de un tragism sfâșietor. Cu plutonul de securiști în mijlocul satului, un țăran a spus că nu poate să trăiască fără pământ și că fără el mai bine îl împușcă. Iar ei l-au împușcat. Ei bine, primul țăran care a făcut asta putea să creadă că nu se va întâmpla așa ceva și putea să facă o asemenea scenă doar ca să impresioneze, însă a venit și al doilea țăran cu aceeași replică și a fost împușcat, a venit și al treilea. Vă dați seama, în total au fost opt bărbați curajoși care au făcut chestia asta și au murit. Fac o paranteză, cum să ne mai mirăm cu nu mai avem bărbați curajoși astăzi? Mai sunt, dar s-a diluat calitatea populației.

– De curând, am sărbătorit Centenarul Marii Uniri. Din punctul dumneavoastră de vedere, ce trebuia marcat?

– Sunt multe de spus, dar cea mai mare realizare care marchează Centenarul Marii Uniri este construirea Catedralei Mântuirii Neamului.

alex stef poza deschidere

– Construirea acesteia a născocit diferite discuții pro și contra. Până la urmă este un lucru bun, cum comentați?

– Este un lucru extraordinar de bun, sunt foarte mândru ca s-a construit această catedrală. Mulți oameni sunt împotrivă și gândesc negativ din cauză că au o gândire lipsită de poezie, de măreție. E ca și cum te-ai duce la o fată cu un buchet de flori și ea te-ar întreba cât au costat și că mai bine de banii ăia cumpărai niște carne. Odată i-am arătat marea unui prieten, avea un joc impresionant de culori. Și îi spun: „Uite ce măreție!“: Iar el îmi răspunde: „Ce să văd, niște apă?“ Sunt unii oameni care au un fel de orbire, nu văd frumosul, văd doar partea practică. Revenind la subiect, sunt persoane care judecă construirea catedralei și spun că mai bine cu banii folosiți construiau niște spitale. Asta este o dovadă de prostie, catedrala conține în ansamblul ei un spital, un azil de bătrâni, o cantină pentru săraci, o bibliotecă, un centru cultural, social, este formidabilă. Din păcate, ne aflăm într-o situație mai proastă decât acum o sută de ani, nu suntem la înălțimea celor care au făcut marea unire în 1918. Avem teritorii și mai puține decât aveam atunci, pentru că le-am pierdut între timp. Avem o infrastructură sub orice critică, nu există țară din jurul nostru care să stea așa de prost cu mijlocul de transport. De asemenea, avem o stare a populației foarte proastă, mereu agitată. Când mă duceam în altă țară mă uitam cât de calmi sunt oamenii, senini, politicoși, ce sentiment de siguranță au. Asta se vede când te întorci dintr-o vizită în străinătate. Populația noastră este foarte agitată, mie nu-mi pare rău că sunt tratat nepoliticos pe stradă, dar mi-e milă de acei oameni care trăiesc atât de încordați, nervoși și irascibili. Dacă aș fi conducătorul acestei țări m-ar îngrijora foarte tare ce se întâmplă cu oamenii din țara mea.

– Dacă ați ocupa o asemenea funcție, care sunt primele măsuri pe care le-ați lua?

– O soluție care pare simplă, dar nu este: toată lumea trebuie să-și facă datoria! Când toți vor face asta lucrurile vor merge bine.

– Aveți perfectă dreptate! Mi-a făcut o deosebită plăcere să vă am alături și vă mulțumesc pentru găzduire și timpul acordat. Sper să ne vedem mai des și să dezbatem diferite teme de interes pentru revista Lumea Satului.

Ruxandra HĂBEANU

Media