Comuna Secăria, din Prahova, este situată la o altitudine cuprinsă între 700 m și 1.000 m, la 8 km de orașul Comarnic și 6 km de Valea Doftanei. Terenul este greu accesibil, iar singurul avantaj să zicem că-l reprezintă peisajul fantastic; în rest, în clipa de față, fiind destul de izolată, localitatea nu are perspective de dezvoltare cât să le ofere locuitorilor alte soluții în afară de a se îndeletnici cu agricultura (creșterea oilor și pomicultura) ori a face naveta la Comarnic, pentru un loc de muncă. Dacă mai sunt locuri de muncă!

Comuna are un singur sat, cu 1.230 de locuitori, ceea ce, la o suprafață de 47,26 kmp, înseamnă o densitate de 26 de loc./kmp, cu mult sub media județului, de 150 de loc./kmp. Așezarea este atestată documentar din 1538.

Ca toate localitățile din Subcarpații Prahovei, Secăria a fost parțial întemeiată de ardelenii care, din diferite cauze, își părăseau satele de origine și se stabileau în Țara Românească.

La sfârșitul secolului al XIX-lea, teritoriul actual era parte integrantă a Comarnicului, situație păstrată și în perioada interbelică. Localitatea s-a separat în 1931, când figurează drept unitate administrativă de sine stătătoare. În 1950 a fost transferată raionului Câmpina, din regiunea Prahova – Ploiești. În 1968 a devenit parte a reînființatului județ Prahova.

Cariera de unde Saligny a luat piatră pentru podul de la Cernavodă

Comuna are, cam tot ceea ce i-ar trebui ca infrastructură socială, respectiv școală, grădiniță, dispensar, farmacie, cămin cultural, bibliotecă, biserică. Ba chiar dispune de o sală de sport. Și, spre surprinderea multora, are sistem de alimentare cu apă și drumuri sătești asfaltate. Ca resurse naturale, în afară de mediul propice pentru oierit și ceva pomicultură, ar mai fi exploatarea pietrișului, prelucrarea lemnului și turismul. Despre turism vom vorbi un pic mai târziu. Revenind la rezerva de pietriș, puțini cunosc faptul că, la câțiva kilometri distanță de centrul localității, în punctul numit Colțul Mare – Gâlma, se află o veche carieră de unde renumitul constructor Anghel Saligny a comandat, în anul 1890, piatră pentru construcția faimosului pod de la Cernavodă. Mărturie în acest sens stă înscrisul păstrat și astăzi pe unul dintre pilonii de susținere a podului peste Dunăre. Piatra a fost  transportată cu carele trase de boi. De aici și denumirea cărării ce unește Secăria de carieră, „Drumul Carului“.

Un megaproiect turistic, eșuat din prea multă fantezie

Prin anii 2008-2012 exista, la nivelul administrației locale, credința că localitatea va căpăta valențe teribile prin dezvoltarea turismului. La un moment dat a fost concesionată o suprafață de teren unui om de afaceri care promitea că va ridica aici o stațiune cum nu mai era alta în România. Proiectul, unul fabulos pe hârtie și vorbe, prevedea: două lacuri artificiale, teren de golf și heliport pe 100 ha; un sat de vacanță ecologic, cu cartiere de blocuri, vile și hoteluri, pe alte 500 ha; o telegondolă care să lege Secăria de DN1A București-Brașov, cu îmbarcare de la Comarnic; mocăniță și pârtie de schi etc. Ce s-a ales de acest proiect? Bineînțeles, praful! A venit criza, omul de afaceri a pierdut, în instanță, concesiunea pentru că n-a respectat nimic din termenii contractuali, primarul cu planuri mărețe nu a mai fost ales, iar astăzi... Astăzi, toată lumea așteaptă să-și mai ridice o vilă-două oameni importanți, capabili apoi să atragă fonduri publice înspre comună, cum s-a întâmplat la Cornu. De fapt, câteva case de vacanță au fost ridicate, dar altminteri, locuitorii își duc viața ca acum 20 de ani. Sau poate nici măcar atât!

Maria Bogdan