GÂND FRUMOS ÎN PRAG DE AN
Peste câteva zile încheiem încă un an şi trecem în altul nou. În astfel de momente încercăm să dăm uitării lucrurile care nu prea ne-au făcut plăcere şi să privim cu încredere spre zilele, lunile ce vor urma. Dar, mă întreb, putem? Ce ne mai poate da speranţă că în următorii ani ,,dregătorii“ pot aşeza lucrurile pe adevăratul lor făgaş?
Facem calcule, adunăm, dar parcă... nimic nu se-adună. Previzionăm, că aşa ne credem mai în siguranţă, dar bugetul rămâne tot mai sărac. Degeaba ne încăpăţânăm să credem ce ni se spune în campanii electorale ca până la urmă dacă bani nu sunt, nimic nu e! – după cum spunea recent un demnitar încercând să-şi justifice neputinţa de a rezolva parte măcar din problemele celor în fruntea cărora se afla.
Păi de unde să fie dacă peste 40 de miliarde de euro se scurg anual în conturile... investitorilor străini din ţările lor de baştină, fie ei persoane fizice sau juridice? Başca sumele ilicite despre care nimeni nu ştie la cât se ridică! Unii analişti vorbesc de cifre pe care îţi este teamă să le şi pronunţi: câteva sute de miliarde de euro.
Cum ar fi dacă cel puţin sumele licite ar fi impozitate cu 25%? Peste un miliard la bugetul naţiunii! Iar dacă „economia gri“ ar fi scoasă la lumină s-ar mai strînge încă alte zeci de miliarde-n visterie. Dar, ştiţi cum e: lupii sfâşie oile şi sunt bătuţi căţeii. Marii evazionişti fură şi cei mulţi plătesc.
Dar, noi sperăm că de, speranţa moare ultima. Măcar la un an odată ne dorim să stăm alături de cei dragi şi să cinstim liniştiţi un pahar. Sperăm că va ninge suficient peste iarnă şi va ploua la vară ca să avem roade bogate, că economia, aflată de vreo douăzeci de ani în pribegie, se va aşeza la locul ei, că leul va devora valutele străine, în fine, că ţara, va reintra cu toate ale ei pe mâna românilor cu... inimă de român.
Anul agricol pare să fie unul bun. Dar pentru mulţi viaţa e frumoasă doar când e soare şi pot face plajă, sau ninge şi pot schia. Puţini sunt cei care se bucură când plouă şi hambarele sunt pline. E poate consecinţa naivităţii celor care, neancoraţi în realităţile vieţii din agricultură, nu realizează câte sunt necesare pentru a avea bucatele pe care trebuie să le pună în fiecare zi pe masă şi cu câtă trudă se obţin ele.
Uite, de-asta i-aş vrea, la masa cu pâinea şi cuţitul, pe cei ce simt glasul pământului. Pe acei decidenţi înţelepţi capabili să elaboreze şi să implementeze un program naţional de modernizare a agriculturii şi a spaţiului rural.
Frumoase gânduri, nu? Apoi de ce n-am crede că este posibil să fie şi-aşa?! Avem parlamentari proaspeţi, aleşi pe sprânceană de şefii lor de partid – că de, alegătorii nu prea au avut de unde să afle cine sunt – ce vor să facă treabă, spun ei, aşa că putem începe un AN NOU cu forţe ce promit.
Şi tot un gând frumos: ,,Dorim ca anul ce vine,/Să ne-aducă mai mult bine; Sănătate, bucurii,/Holde multe, aurii,/Bogăţii prin buzunare - nu săraci făr’ de mâncare,/Pâine din belşug pe vatră – nu discordie ca-n şatră,/Minte ălora din cap,/- Fără... galbeni la ciorap,/Cu cinstire pentru stat,/Pentru vatră, pentru sat....“.
Hm! Cu cinstire pentru sat...!
Editorial
Ion Banu
LUMEA SATULUI, NR.24, 16-31 DECEMBRIE 2012
