Miercuri, 26 iulie 2017, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea, a susținut o conferință de presă privind rezultatele studiului comparativ la produse alimentare susceptibile de dublu standard. Alături de domnia sa s-au aflat reprezentanți ai Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor și ai Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor.
Materialul prezentat la conferința de presă este prezentat mai jos:
Realizarea studiului comparativ în ceea ce privește produsele alimentare susceptibile de dublu standard
Context:
Uniunea Europeană nu are reglementări legislative pentru dublul standard.
Lipsa normelor europene privind dublul standard nu dă posibilitatea comparării, determinării dublului standard și nu oferă instrumente de corecție referitor la această speță. Este foarte important ca această analiză să aibă o bază juridică comunitară pentru o comparație corectă.
Problematica dublului standard al alimentelor în România
Autoritățile din România s-au implicat în clarificarea standardelor duble de calitate a alimentelor, stabilind un mod eficient de colaborare pentru a identifica produsele care ar putea prezenta parametri de calitate diferiți.
În perioada 02.03.2017-29.03.2017, în vederea analizării și depistării eventualului dublu standard în România în ceea ce privește calitatea alimentelor produse în Vestul Europei, s-a constituit un grup de lucru format din reprezentanți ai Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), ai Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) și ai Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC).
Într-o primă etapă, grupul a realizat analize de laborator pentru un număr de 175 de produse alimentare (produse din carne, produse din lapte, conserve de pește, miere, legume și fructe), având ca termen de comparație informațiile declarate pe etichetă de către producători/distribuitori.
În 07.04.2016, raportul a fost transmis de către MADR și Premierului României.
În 10.04.2017, după finalizarea acestei prime etape a fost întocmit un Raport, aprobat de conducerea celor trei instituții implicate din România, respectiv MADR, ANSVSA și ANPC. Acesta a fost prezentat opiniei publice din România în conferința de presă organizată la MADR.
Justificarea acțiunii desfășurate în perioada 19 - 26 iunie 2017 la Maastricht (Olanda), Aachen (Germania) și Bruxelles (Belgia).
În data de 07.04.2017, Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre DAEA, s-a adresat omologilor din Belgia, Olanda, Germania, Franța și Austria, solicitând ca echipe de specialiști din România să se poată deplasa în aceste țări pentru a identifica și preleva produse alimentare, care vor reprezenta baza unui studiu comparativ.
Urmare acestor scrisori, au fost primite răspunsuri de colaborare de la omologii din Olanda, Germania și Belgia în 08.06.2017, 12.06.2017 și13.06.2017.
În perioada 19 - 26 iunie 2017, o echipă mixtă formată din specialiști în domeniul alimentar, sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor, al protecției consumatorilor și al afacerilor europene a participat la identificarea și recoltarea de produse alimentare din Maastricht (Olanda), Aachen (Germania) și Bruxelles (Belgia).
Întâlnirea cu reprezentanți ai autorităților de control din Belgia
În 22.06.2017, a avut loc la Bruxelles - Belgia o întâlnire cu reprezentanții autorităților de control din această țară, la care au participat: Eric Sonnet (Director - Direcția Generală Inspectoratul Economic), Christian De Schacht (Inspector - Direcția Generală Inspectoratul Economic) şi Ruben Verstraete (Inspector - Direcția Generală Inspectoratul Economic).
Discuțiile au fost deschise de către reprezentantul Ambasadei României la Bruxelles, Marcel Ștefan SIMA, Ministru-consilier și au avut ca obiectiv stabilirea procedurilor și modul în care se vor desfășura acțiunile de recoltare de probe, având tot suportul și sprijinul autorităților locale belgiene în identificarea produselor și a hipermarketurilor.
Delegația României a identificat și recoltat produse alimentare identice care se regăsesc pe rafturile magazinelor din țările vizate: LIDL – Germania și Olanda; KAUFLAND – Germania; Belgia – DELHAIZE (Mega Image–România). Produsele au fost selectate și recoltate, conform competențelor, de către reprezentanții ANPC și ANSVSA ținând cont de ingredientele și declarațiile nutriționale ale acestora. De asemenea, s-a avut în vedere ca aceleași produse din țările vizate să aibă același producător cu cele comercializate în România.
Ca urmare a acestor acțiuni, au fost prelevate 29 de probe din Belgia, Olanda, Germania, din produse alimentare precum: preparate din carne, preparate din lapte, conserve din pește, ciocolată.
Probele prelevate din Belgia, Olanda și Germania au fost transportate în România către laboratorul Institutului de Igienă și Sănătate Publică Veterinară București în condiții de deplină siguranță, respectiv temperatură și umiditate controlată.
În 26.06.2017, ora 21:00, probele recoltate din Belgia, Olanda și Germania au fost predate în condiții optime Institutului de Igienă și Sănătate Publică Veterinară București, aparținând ANSVSA, în vederea efectuării următoarelor determinări:
În 28-30 iunie 2017, imediat după finalizarea acțiunii de prelevare a probelor din Belgia, Olanda și Germania, echipele au organizat și desfășurat acțiunea de identificare și prelevare a celor 29 de produse identice existente în rețelele comerciale din țara noastră, conform procedurilor în vigoare, probele prelevate fiind predate Institutului de Igienă și Sănătate Publică Veterinară București - ANSVSA.
Valorificarea rezultatelor analizelor de laborator
Rezultatele analizelor de laborator sunt confirmate în buletinele de analize emise de Institutul de Igienă și Sănătate Publică Veterinară București urmând a fi prezentate opiniei publice din România.
Rezultatele și concluziile acestui studiu comparativ efectuat de România vor fi transmise operativ Comisiei Europene respectiv celor trei comisari europeni menționați mai sus, pentru completarea datelor în vederea stabilirii măsurilor ce se impun.
România consideră că la nivelul Uniunii Europene se impune elaborarea unor norme juridice, metodologii specifice cu caracter unitar, astfel ca statele membre să poată răspundă la problematica dublului standard într-un mod eficient.
Sursa: madr.ro
MADR, produse alimentare, Petre Daea, studiu comparativ, dublu standard