Schitul Crasna, o oază de liniște și rugăciune

Dacă vă aflați în Gorj, în apropiere de Novaci, deci de noua stațiune Rânca, ar trebui să vă abateți din drum cale de 15 kilometri, pentru a vedea ceea ce unii consideră a fi unul dintre cele mai frumoase altare din țară, cu o catapeteasmă sculptată în lemn și îmbrăcată în foiță de aur, de la schitul Crasna, situat în comuna cu același nume, predestinat parcă pentru plaiurile de la poalele Parângului, „crasna“ însemnând „frumos“. Vara veți găsi în plus o oază de liniște, lăcașul aflându-se la marginea pădurii, la distanță confortabilă de prima așezare umană, satul Ungureni.

Schitul Crasna, înscris în lista monumentelor istorice, este atestat documentar pentru prima dată în anul 1486. Biserica a fost zidită în 1636, prin strădania pitarului Dimitrie Filiștanu, văr cu doamna Stanca, soția lui Mihai Viteazul și nepot al banului Craiovei Dobromir. Picturile interioare au fost executate un secol mai târziu (1756-57) de Grigore Zograf și de fiul său, Ion. Biserica este sub formă de cruce, cu ziduri groase de cărămidă, construită în stil bizantin, cu o singură turlă deasupra naosului. Turla are formă octogonală, cu opt ferestre înalte și înguste. Catapeteasma, înaltă până la boltă, este din lemn sculptat, învelit cu foiță din aur și este considerată una dintre cele mai frumoase din țară. Altarul este luminat de o fereastră așezată la răsărit. Naosul este despărțit de pronaos de un zid și el înalt până la boltă, cu o deschidere de mărimea unei uși obișnuite, iar în pereții laterali sunt prevăzute ferestrele. Naosul primește lumină printr-o singură fereastră de pe peretele sudic. Pridvorul este închis, cu ziduri la fel de groase, cu două deschideri pentru intrarea credincioșilor, una în partea de apus și alta la sud. Biserica a fost pictată după ce a fost sfințită. Undeva, sub crucea de la răstignire, Grigore Zograf a imortalizat portretele lui Matei Basarab Voievod și al lui Ștefan, Mitropolitul Țării Românești. În exterior, pereții sunt delimitați în două registre de un brâu simplu, având pe ambele părți rânduri de cărămizi așezate pe muchie. Sub brâu sunt și niște firide mai mari, iar deasupra, niște firide mai mici, cu cărămidă netencuită. Restul pereților sunt albi. Sub streașină sunt, de asemenea, două rânduri de cărămizi dispuse pe muchie, iar bordura (temelie) este din piatră. În stânga pridvorului (nord) se găsește piatra funerară a unuia dintre ctitori, jupânul Ion Tundrea, iar deasupra ușii de intrare stă scrisă pisania care pomenește, printre altele, de vremea zidirii bisericii: „Cu vrerea Părintelui, a Fiului și a Sfântului Duh, eu, robul lui Iisus Hristos, jupânul Dumitru cel mare, cu feciorii lui, i-au dat lui Dumnezeu și n-am cruțat avuția ce au zidit această Sfântă mânăstire în zilele bunului voievod Matei Basarab Valeat (7145), 1637, luna septem­brie, ziua 24 (...) Această sfântă biserică a fost zidită din temelie de către Dumitru Filișteanu, mare pitariu în zilele voievodului Matei Basarab, fiind stareț la această mănăstire Vartolomeu, fiul popei Hotinescu, din Drăgoești. Acesta, luând blagoslovenie de la PS Sa Episcop Kir Grigore, au procurat cele necesare și apoi au pictat-o după cum se poate observa și astăzi.“ În timpul domniei regelui Carol al II-lea au loc ample lucrări de restaurare a bisericii și chiliilor, iar după 1990, prin grija mitropo­litului Olteniei, academicianul dr. Nestor Vornicescu, se execută o renovare a întregii mănăstiri. La intrarea în schit este o poartă mare din lemn, sculptată în stil gorjenesc, iar în dreapta ei, o cișmea din piatră, cu o cruce din marmură albă.

Maria Bogdan

Revista Lumea Satului nr. 3, 1-15 februarie 2017 – pag. 56