reclama youtube lumeasatuluitv
update 18 Aug 2019

Cel mai mare Institut Național de Cercetare Dezvoltare Agricolă din Romania aderă la Alianța Industriei Semințelor din Romania

Începând cu luna mai 2016, Institutul Național de Cercetare Dezvoltare Agricolă Fundulea (INCDA Fundulea) va adera la Alianța Industriei Semințelor din România (AISR).

INCDA Fundulea a acceptat invitația AISR de a deveni membru onorific al Alianței, asociație ce reprezintă în acest moment aproximativ 70% din piața de semințe din țara noastră.

INCDA Fundulea va deveni cel de-al 13 membru al Alianței și singurul Institut de cercetare agricolă care să adere la AISR. INCDA Fundulea aduce o experiență și expertiză bogată în sectorul semințelor certificate din România. Având alături și INCDA Fundulea, AISR va continua să susțină și să promoveze și mai eficient interesele sectorului semințelor din România, prin diferitele proiecte al asociației, precum acțiuni de informare și conștientizare  la nivelul fermierilor și autorităților publice din domeniul agriculturii, mediului, sănătății și economiei, cu scopul de a populariza beneficiile utilizării semințelor certificate. Împreuna, Institutul Fundulea și AISR, își propun să apere drepturile privind proprietatea intelectuală specifică pe teritoriul României prin recunoașterea brevetelor și varietăților de semințe înregistrate conform legislației comunitare și totodată și să combată fenomenul contrafacerilor de sămânță.

Institutul National de Cercetare Dezvoltare Agricola Fundulea este cea mai importanta unitate de cercetare agricolă din România datorita rezultatelor foarte bune obținute în diferitele sectoare ale cercetării agricole privind cerealele, plantele tehnice și furajere, confirmate de popularitatea de care se bucură soiurile și hibrizii creați aici în rândul fermierilor din zona pedo-climatica specifică regiunii.

Prin activitatea susținută se continuă bogata tradiție a cercetărilor în domeniul agricol românesc, în scopul abordării științifice și rezolvării unor obiective prioritare și strategice pentru agricultura națională.

Alianța Industriei Semințelor din România (AISR) a fost fondată în anul 2012, cu obiectivul de a reprezenta vocea industriei de semințe din România și de a asigura un dialog deschis permanent cu toate asociațiile profesionale și patronale din agricultura românească, precum  și cu autoritățile în procesul de reglementare a semințelor certificate din țara noastră.