Şi fără irigaţii... şi cu banii luaţi

Unde? În localitatea Vlad Țepeș

Că birocraţia este o permanentă sursă de bătăi de cap, oamenii din Vlad Ţepeş (județul Călăraşi) ştiau demult. Că ea poate să le creeze probleme, îşi imaginau. Dar că ar putea să le reducă subvenţiile pentru agricultură cu câte 30 de euro pentru fiecare hectar n-ar fi crezut-o niciodată. Asta până când s-au convins pe pielea lor.

Irigaţii pe hârtie

„Conform clasificărilor făcute de MADR, comuna noastră nu se află nici într-o zonă cu constrângeri naturale specifice şi nici într-o zonă defavorizată, aşa cum sunt toate localităţile din împrejurimi. Dimpotrivă, suntem o zonă favorizată pentru că putem iriga. Dar apa lipseşte cu desăvârşire!“. Aşa îşi începe istorisirea primarul comunei Vlad Ţepeş, Constantin Mihalache. În ceea ce mă priveşte, mărturisesc că după aceste prime fraze am avut senzaţia că ceva în mintea mea s-a stricat. Aşa că am insistat să cer detalii asupra acestei situaţii paradoxale.

Povestea începe prin anii '70, când în zonă s-au construit sisteme de irigaţii. Acestea au fost realizate după criteriile de eficienţă şi cu mijloacele tehnologice ale vremii. Rezultatul a fost că, până să ajungă în comună, apa din Dunăre era ridicată pe trei trepte de înălţime. Pompele consumau curent electric cât o uzină medie. Dar n-avea a face, căci, cum spusese Lenin, comunismul se făcea cu puterea sovietelor şi electrificare. Aşadar, nu conta cât costă curentul. Dar, după 1989, a început să conteze. Sistemul a funcţionat din ce în ce mai rar, pentru că oamenii nu îşi puteau permite să plătească costurile implicate. Din când în când, guvernele care s-au succedat mai dădeau câte-o subvenţie pentru irigaţii şi atunci se mai porneau pompele. Ultima oară când s-a întâmplat minunea a fost în anul 2002. De atunci, prin canalele de la Vlad Ţepeş n-a mai curs decât apă de ploaie.

Cum reduce apa – fantomă subvenţiile

Dar iată că România a intrat în UE şi a venit vremea ca agricultorii noştri să primească subvenţii, asemenea colegilor din celelalte state membre. Şi de atunci au început necazurile. Fermierii din Vlad Ţepeş s-au pomenit că primesc subvenţiile pe suprafaţă mai mici decât locuitorii comunelor învecinate. Primarul n-a stat cu mâinile încrucişate, ci s-a adresat MADR. Întâi i s-a spus că situaţiile au fost făcute, până în 2013, şi nu se mai poate face nimic. Oamenii au înghiţit în sec şi au răbdat. Dar lucrurile nu s-au schimbat nici în 2014. Primarul, trimis de oameni, s-a adresat din nou autorităţilor. A scris şi ministrului Agriculturii şi preşedintelui Comisiei de agricultură de la Camera Deputaţilor şi, abia după multă vreme, în martie 2015, a primit un răspuns scris. Din acest răspuns cităm: „În perioada de programare 2014 – 2020, ca urmare a analizei realizate, s-a constatat că respectiva localitate a fost 100% afectată de criteriile biofizice pentru delimitarea zonelor care se confruntă cu constrângeri naturale, aceasta îndeplinind condiţia ca pe cel puţin 60% din suprafaţa agricolă a UAT-ului să se manifeste minimum un criteriu biofizic.“ Un răspuns îmbucurător, s-ar putea spune. Numai că răspunsul Ministerului nu se opreşte aici...

MADR zice că e, ANIF zice că nu-i

Din pagina a doua a documentului aflăm că, „în urma aplicării metodologiei de ajustare privind irigaţiile (...), au fost excluse din aria eligibilă 12 UAT-uri, cu o suprafaţă agricolă totală de 146.644 ha. Printre aceste UAT-uri s-a aflat şi localitatea Vlad Ţepeş (judeţul Călăraşi), situație datorată faptului (sic) că cel puţin 50% din suprafaţa agricolă de pe raza localităţii este irigată.“ Ceva mai încolo, în cuprinsul adresei cu nr. 88737 din 15.03.2015, din care am spicuit mai sus, se precizează şi procentul exact în care terenurile comunei ar fi fost irigate în perioada 2007 – 2014: 71,20%, adică 4.578 ha.

În bani, acest lucru se traduce prin aceea că pentru terenurile de pe raza comunei subvenţia pe suprafaţă este redusă cu 30 de euro, iar cea venită de la UE cu 20 de puncte. Comparaţia este faţă de terenurile aflate în localităţile învecinate.

Primarul Constantin nu s-a lăsat. Dacă MADR, prin vocea reprezentanţilor săi i-a spus că se poate, atunci s-a adresat, în 15 iunie 2015, Agenţiei Naţionale pentru Îmbunătăţiri Funciare (ANIF), filiala teritorială Ialomiţa – Călmăţui, Unitatea de administrare Călăraşi. Cererea era simplă: să se pună sistemul de irigaţii sub presiune, pentru ca fermierii să poată combate efectele secetei. Răspunsul a venit după doar două zile. Din acest răspuns, cităm: „Valoarea estimată a lucrărilor de întreţinere şi reparaţii a infrastructurii de irigaţii aflată în admi­nistrarea Agenţiei este de 9.135.044 lei, fără TVA.“ Apoi urmează un întreg deviz. Deci, sistemul nu poate porni fără ca reparaţiile în valoare de cca două milioane de euro să fie făcute.

„Pentru executarea acestor lucrări, beneficiarii sistemelor de livrare apă pentru irigaţii vor asigura sursa de finanţare“, mai are grijă să precizeze ANIF. Totodată, cu amabilitate, mai informează şi că valoarea estimată a tarifului de livrare, pentru 2016, este de 136.016 lei/1.000 m.c.

Primăria se pregăteşte să cheme Guvernul la tribunal

Aşadar, în recapitulare lucrurile se prezintă astfel: la Vlad Ţepeş agricultorii primesc o subvenţie pe suprafaţă mai mică cu 30 de euro/ha/an. La suprafaţa agricolă a comunei, de 7.447 ha, suma anuală se ridică la 223.400 euro. Motivul: că suprafaţa ar putea fi irigată. Însă doar cu condiţia ca agricultorii să plătească reparaţia sistemului, care nici măcar nu le aparţine. Iar apa cu care ar stropi ar ajunge să o cumpere la un preţ de şapte ori mai mare decât cel al apei potabile de la robinetele din MADR.

„După părerea mea, şi nu numai a mea, sistemul acesta nu are niciun viitor. Este evident că nimeni nu-şi poate permite să plătească asemenea preţ. În plus, costurile prezentate nu reprezintă toate cheltuielile necesare pentru reparaţii. Canalele sunt colmatate, unele în proporţie de 80%. Malurile sunt slăbite de acţiunea rozătoarelor şi, odată umplute canalele, apare riscul să se surpe. Nu asta este soluţia!“, spune, plin de convingere, edilul din Vlad Ţepeş.

Domnia sa consideră că localnicii sunt discriminaţi şi, ca atare, se pregăteşte să dea Guvernul în judecată. Cât despre irigaţii, crede că cel mai simplu s-ar face din puţuri. Canalele care taie câmpurile, fără nicio noimă, ar putea fi date în administrarea autorităţilor locale. Ulterior acestea ar putea realiza de-a lungul lor perdele forestiere, în cadrul Măsurii 416, pentru combaterea schimbărilor climatice.

Iar MADR se gândeşte la Vlad Ţepeş ca la un personaj istoric şi nu ca la o comună care (încă) trăieşte!

Alexandru GRIGORIEV

Revista Lumea Satului nr 11, 1-15 iunie 2016, paginile 10-11