Măsuri ale apicultorilor pentru eventuala depopulare a stupinelor
- Scris de Lumea Satului
- Publicat în Articole revista
După cum se știe, anul activ apicol 2015 a fost, pentru majoritatea apicultorilor români, slab din punctul de vedere al dezvoltării familiilor de albine pentru culesurile de producție și din punctul de vedere al producțiilor de miere obținute.
Cauzele sunt foarte complexe, unele fiind determinate, altele sunt bănuite și altele, deocamdată, sunt necunoscute.
Însă o cauză este certă, fără să poată fi tăgăduită, faptul că depopularea masivă a familiilor de albine este produsă de efectuarea culesurilor de producție și de întreținere din zone unde plantele au fost tratate cu neonicotinoide.
Deși în 24 mai 2013 Comisia Europeană a emis Regulamentul (EU) 485/2013 prin care se interzicea utilizarea în UE a 3 pesticide folosite la tratarea semințelor unei serii de culturi agricole din cauza riscului de a afecta albinele și alți polenizatori, interdicția, valabilă pe o perioadă de 2 ani începând cu 1 decembrie 2013, a fost anulată pe teritoriul României prin decizia Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, care a emis în anul 2014 două derogări succesive de la aceste prevederi, permițând comercializarea în continuare a semințelor impregnate cu neonicotinoide.
Mai grav, există posibilitatea ca România să obțină o derogare pe termen nelimitat pentru utilizarea pesticidelor din clasa neonicotinoidelor după declarația președintelui LAPAR, Laurențiu Baciu.
Este clar că interesele apicultorilor români sunt diametral opuse față de interesele fermierilor din sectorul vegetal, aceștia din urmă având câștig de cauză.
Față de această situație Federația ROMAPIS, sub semnătura președintelui ei, drd. Mircea Ciocan (www.romapis.org, Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.), a făcut publică o scrisoare către apicultorii români care îi va ajuta să determine obiectiv cauzele care duc la decimarea parțială sau totală a familiilor de albine. Consider că este util să reproduc această scrisoare în continuare:
„În situația în care și în anul 2016 vor apărea cazuri de mortalitate excesivă la diversele culesuri, cum s-a întâmplat la floarea-soarelui în 2015, este în interesul nostru, al tuturor, să încercăm să aflăm cauzele certe ale acestor situații. Deoarece suspiciunea principală a fost anul trecut cea de intoxicare a albinelor vă propunem să fim de această dată bine pregătiți pentru a reacționa rapid, dacă va fi cazul. În acest scop vă propunem colaborarea sub următoarele aspecte:
1. Pentru a acoperi costurile necesare la IDSA cu analizele pentru un set de probe (3 probe de albine moarte și una de țesut vegetal) ar fi nevoie de 153 lei (screening complet pentru pesticidele cunoscute în România = 85 lei metoda lichid cromatograf + 68 lei, respectiv gaz cromatograf). Acești bani pot fi suportați de ANSVSA cu condiția să fie solicitați din timp de apicultori la DSVSA din fiecare județ. Analizele se fac la laboratorul IDSA, dar solicitările se fac la județul unde se aflau albinele la momentul producerii incidentului. În aceste zile se face planificarea acestor bani de către ANSVSA, la solicitarea județelor. Noi am trimis deja cereri pentru prinderea în buget a sumelor necesare, în numele ROMAPIS, în toate județele României.
2. Pentru ca analizele pe care ne propunem să le realizăm să fie relevante trebuie ca recoltarea probelor să se facă în mod corect.
Pe site-ul nostru
(http://romapis.org/index.php?id=informatii_apicole), la link-ul Procedură de recoltare a probelor de albine moarte și țesut de plante, puteți descărca în format pdf procedura recomandată pentru recoltare de probe, discutată anul trecut cu specialiștii de la IDSA și specialiști în fiziologia plantelor de la USAMV București.“
Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE
Articole înrudite
- Sfaturi de la un apicultor ieşean pasionat. Pregătirea albinelor pentru iarnă
- Alberto, stuparul din Țara Moților
- APIA a efectuat plățile către beneficiarii Programului Naţional Apicol (PNA)
- Termenele limită pentru depunerea cererilor de ajutor de minimis în sectorul apicol/de solicitare a ajutoarelor de stat în zootehnie
- Tehnici de întreținere a familiilor de albine din ecotipul deal-munte
- S-a prelungit termenul pentru depunerea unor documente justificative în cadrul PNA 2020-2022
- Selecția artificială a albinelor pentru rezistența naturală la Varroa destructor
- AFIR: Cele mai multe proiecte pentru apicultură au fost finanțate prin intermediul submăsurii 6.3.
- Demonstrație practică - aplicarea tratamentelor antivarroa cu instalația inventată la ICDA-București
- Operațiunea „Salvați albinele“
Articole recente - Lumea Satului
- UNCSV: Este obligatorie actualizarea actelor constitutive ale cooperativelor agricole din România până la 20 aprilie 2021
- Investiție de 30.000 euro într-o crescătorie de struți la Borșa
- Investiție de la zero în județul Prahova: Fermă mixtă de animale în satul Bătrâni
- Măsuri şi recomandări pentru prevenirea îmbolnăvirilor la animale în perioada cu temperaturi scăzute
- „Noi suntem ultimii țărani ai României!“
- Până în 2050 agricultura trebuie să ofere cu 70% mai multă hrană
- Se întâmplă în localitatea Cioranca din județul Buzău. Primele 30 ha cu porumb irigate prin picurare
- Drumul laptelui la Ibănești. O investiție de 7 milioane de euro în plină pandemie
- Amestec de mazăre și făină din fân de lucernă pentru hrana porcilor în creștere-îngrășare
- Cercetare transfrontalieră pentru prevenirea și controlul hepatitei E la USAMV Iași