Călător în Tibet… raiul spiritual al omenirii

Dalai Lama (ocean de înțelepciune) este considerat de ramura tibetană a budismului drept reîncarnarea unui lung șir de bodhisattva ai compasiunii, oameni care au atins cel mai înalt rang posibil al existenței în filosofia budistă, dar au renunțat la Nirvana pentru a-i lumina pe oamenii de rând. Pema Dorje a fost primul Dalai Lama și a trăit între anii 1391 -1474, iar actualul lider spiritual este cea de-a 14-a reîncarnare a sa.

Dintotdeauna m-a fascinat budismul, Dalai Lama și mai cu seamă Tibetul și de aceea am hotărât să vedem acele locuri cu o mare încărcătură culturală şi spirituală. După o călătorie absolut memorabilă de 24 de ore cu trenul peste Himalaya, am ajuns în Lhasa, capitala Tibetului situată la cea mai mare altitudine din lume, aproximativ 3.700 m.

Din nou ne aflam pe un tărâm ce deține un record absolut. Am resimțit efectele altitudinii din plin chiar de la coborârea din tren. Orice efort cât de mic ne lăsa fără energie. Bagajele păreau de plumb. Am fost sfătuiți să stăm până a doua zi în hotel pentru a ne adapta la presiunea și aerul rarefiat de acolo.

Deși atmosfera generală era puțin tensionată, iar atenția acordată turiștilor chiar și de către călugării din templele tibetane era un pic comercială, locurile vizitate în cele câteva zile petrecute acolo rămân clipe unice pentru care nu am termen de comparație.

Tibetanii sunt până la urmă cel mai religios popor din lume. Peste tot am văzut localnici rugându-se ținând în mâna dreaptă șiraguri de mărgele sau învârtind niște „moriști“ pentru a alunga duhurile rele și pentru a cere o reîncarnare mai bună. În cultura locală, rugăciunile ajung la zei duse de vânt. Peste tot am văzut catarge pe care erau agățate fâșii colorate de pânză cu rugăciuni scrise în alfabetul tradițional tibetan. Am văzut de asemenea, pelerini veniți de la distanțe mari până la templul Jokhang într-o procesiune în jurul mănăstirii și care se prosternau de sute de ori într-un mod original pe care nu cred că aș reuși să-l imit.

Cel mai mult însă m-a impresionat palatul Potala intrat în anul 1994 în Patrimoniul Mondial UNESCO. Fosta reşedinţă a liderilor spirituali tibetani a fost până în epoca modernă cea mai mare clădire din lume.

M-a impresionat și piața de pe strada Barkhor, un loc cu multă lume, colorat, exotic, îmbinând spiritul mercantil cu cel religios, un loc în care latura tradiţională a oraşului a reuşit să se menţină şi să ofere turiştilor o adevărată încântare.

Tibetul s-a dorit izolat de ochii curioșilor, iar unii au plătit scump curajul de a pătrunde și a face cunoscute tainele ascunse. Faptul că sunt sub tutelă chineză a determinat ca aceste ținuturi să devină mai accesibile. În ceea ce mă privește, mă consider o norocoasă că am avut ocazia de a explora o infimă parte din raiul spiritual al omenirii.

Câteva detalii despre scurta mea călătorie le voi dezvălui pe rând încercând să vă stârnesc curiozitatea de a fi alături de mine virtual și, de ce nu, de a mă urma.

Teofilia Banu

GALERIE FOTO