Logo
Imprimă această pagină

Turist în China multimilenară (XI)

PUBLICITATE: Agenție de turism: http://www.kmd-travel.ro/


Cel mai… cea mai…

Pe parcursul povestirii mele despre călătoria în China am folosit de multe ori cuvintele „cel mai“ sau „cea mai“. De această dată aș fi vrut să apelez la ceva dincolo de superlativ pentru că acesta a fost sentimentul meu atunci când am călătorit cu trenul în țara cu cel mai mare număr de locuitori de pe glob.

Trenul a fost pentru mine cel care în anii studenției mi-a dat prilejul să fac ceva drag sufletului meu: să călătoresc. Am străbătut țara în lung și în lat mai ales în vacanțe și am acum multe amintiri plăcute legate despre gări, vagoane, peisaje și despre oamenii cu care am călătorit.

Poate tocmai de aceea când am aflat că vom avea ocazia să străbatem Tibetul pe cea mai impresionantă cale ferată din lume m-am bucurat ca un copil căruia i s-a oferit jucăria preferată.

Inițiativa construirii acesteia a fost a lui Mao Zedong, care ordonase studii de fezabilitate încă din anul 1955, dar proiectul nu s-a putut concretiza atunci din lipsa banilor și a oamenilor instruiți. Abia în 2001 s-au demarat lucrările care au durat până în 2006, când a avut loc ceremonia de inaugurare.

Drumul Xining - Lhasa, capitala Tibetului, a durat 24 de ore, timp în care am parcurs peste 1.100 de km, la o altitudine neatinsă nicăieri în lume până acum de o cale ferată: peste 5.000 de m, ba chiar 6.096 m pe o secțiune de 13 km. Trenul trece peste 675 de poduri, străbate tunelul Fenghuoshan, situat la 4.905 metri altitudine, iar 550 kilometri de şine şi traverse speciale sunt construite direct pe permafrost (strat de sol și de roci care nu se dezgheață nici în timpul verii - n.a.).

Majoritatea gărilor sunt fără personal uman, fiind monitorizate doar prin centrul de control din Xining. Garnitura este special construită pentru condiţiile deosebite din platoul tibetan. Cabinele vagoanelor sunt presurizate, precum cele ale avioanelor, astfel încât să ofere condiții bune de călătorit la altitudini ridicate și temperaturi scăzute, cu ferestre dintr-un material care protejează călătorii de razele ultraviolete deosebit de puternice, iar fiecare compartiment este prevăzut cu măști și sursă suplimentară de oxigen.

Străbătând Podișul tibetan, totul mi s-a părut impresionant: peisaje unice, viaducte spectaculoase, tunele săpate în stâncă, munți acoperiți cu zăpadă, ghețari, impresionantul lac Tsonag de un albastru divin, poate cel mai mare ca întindere aflat la o asemenea altitudine, turme de iaci (printre singurele animale aclimatizate la o asemenea altitudine), dar foarte rar am văzut oameni.

Atunci mi-a venit în minte o întrebare la care nici acum nu am un răspuns: China a avut nevoie de Tibet sau invers?

Poate veți înțelege mai bine dilema mea atunci când voi descrie și scurta călătorie în ținutul considerat raiul spiritual al omenirii.

Trenul care „levitează“

Nu puteam să plec din China fără să experimentez călătoria cu cel mai rapid și mai economic tren din lume. Am făcut un drum dus-întors de la aeroport până în Shanghai cu Maglevul, chiar dacă nu aveam acest obiectiv în program.

A fost o experiență unică pe care aș descrie-o cam așa: am urcat într-un vagon foarte modern și bine echipat. Nu am simțit când trenul a pornit și în mai puțin de 2 minute s-a afișat electronic viteza de 303 km/oră. În 8 minute am parcurs 30 de km. Cu autocarul pe aceeași distanță am făcut cam 40 de minute.

Cum este posibil așa ceva? Maglevul are la bază energia magneților permanenți care creează un câmp ce permite atingerea unor viteze de peste 600 km/oră, iar trenul „plutește“ cam la 10 centimetri față de șinele de ghidare. Curentul electric aplicat bobinelor alternează pentru a schimba polaritatea lor. Câmpul magnetic din faţă trage trenul înainte, în timp ce câmpul magnetic din spate îl împinge, acest lucru având avantajul că nu există riscul de deraiere.

Mă consider extrem de norocoasă că am avut șansa de a vedea în China locuri atât de interesante, trăind experiențe unice. Călătorind am învățat să prețuiesc fiecare clipă petrecută despre care să pot povesti.

Așa că voi continua povestea mea. Despre alte și alte locuri.

Teofilia Banu

GALERIE FOTO

Revista Lumea Satului