Reconectarea la natură
- Scris de Lumea Satului
- Publicat în Articole revista
Lumea este mai mult decât aparenţa pe care o acceptăm ca realitate. Este un univers al energiilor, al conexiunilor nevăzute între toate vieţuitoarele şi plantele pământului. Este alegerea noastră dacă vrem să facem parte din această armonie. Să ascultăm, totuşi, glasul sufletului, căci el cunoaşte aceste lucruri, şi chiar pe cel al ştiinţei, care a început să recunoască acest adevăr. Una dintre preocupările ei a fost aceea de a afla dacă plantele au suflet. S-au făcut experimente în care s-au montat aparate electrice de mare fineţe care au înregistrat impulsurile emise de plante. Astfel s-a confirmat că plantele recunosc omul care le-a îngrijit sau care le-a rănit. Aceeași știință modernă ne spune astăzi că îmbrățișând copacii ne conectăm la o sursă de energie vindecătoare.
Există chiar și o legendă care spune că atunci când Iisus a murit pe cruce, tot ce era viu a fremătat și că atunci copacii au făcut un jurământ. Să plângă, să sufere după Iisus și să le slujească oamenilor dăruindu-le energie purificată. Cumva misticul s-a contopit cu știința, iar astăzi dendroterapia, o terapie alternativă, holistică ne îndeamnă să îmbrățișăm copacii pentru a ne vindeca. Studiile oamenilor de știință au arătat că interacțiunea cu propriul copac este nu doar energetică, ci și emoțională. Astfel, copacul devine prieten al omului, iar după o despărțire lungă acesta reacționează fizic prin apariția unor muguri proaspeți. Să privim așadar spre copaci cu alți ochi. Pentru că nu știi care dintre ei îți poate deveni prieten!
Articole înrudite
Articole recente - Lumea Satului
- Cele mai frumoase cascade din Carpații Orientali și Occidentali
- Dubrovnik: gastronomie, vinuri, arhitectură, investiții în infrastructură
- LUMEA SATULUI ÎN LUMEA EI
- O specie descoperită recent: Fusarium xyrophilum, ciupercile care imită florile
- Pe urmele patrimoniului mondial UNESCO: azi, comuna Saschiz
- Aspecte din evoluția învățământului agricol în România
- Putere suplimentară pentru încărcătoarele cu braț telescopic JCB seria III pentru modelele cu transmisie DualTech VT
- Cheescake cu rodie
- Județul Neamț, comuna Săbăoani: Ciupercărie cu Pleurotus, în prag de subzistență
- Floarea-soarelui: cum au evoluat suprafețele și producțiile în România