ipso martie2021    reclama youtube lumeasatuluitv
update 2 Mar 2021

Natura trebuie ajutată să se regenereze

Cel puțin câțiva ani îi trebuie unui copac să crească. Mai puțin de câteva zeci de minute durează să fie tăiat. Și iată că, odată cu pătrunderea zimților în „carnea“ arborelui, clepsidra timpului se întoarce. Fără păduri timpul începe să curgă în defavoarea noastră. Nu mai avem argumente să ne susținem mișelia cu care tratăm plămânul verde și indiferența față de măcelul lui. Cifrele sunt împotriva noastră. Începând cu anul 2005, doar pe Valea Dâmboviței s-au tăiat ilegal aproximativ 1.700 ha, iar defrișările masive de pădure au distrus mii de hectare în zona de sud-est a Munților Făgăraș. Totuși există speranțe. Mlădițele viitorului cresc timid în pepinierele fundației Conservation Carpathia, dar natura trebuie ajutată să se regenereze. În unele locuri rănile sunt mult prea adânci.

Restaurarea ecologică, o prioritate Life+

După asalturi repetate asupra ecosistemelor naturale, natura nu mai are puterea de a se vindeca singură. În Munții Făgăraș exploatarea forestieră necontrolată a distrus părți semnificative ale suprafețelor pădurilor și a afectat chiar și pădurile virgine încă prezente în Valea Dâmboviței. Ecosistemele acvatice și riverane au avut de asemenea de suferit din cauza construirii în 1980 a unei hidrocentrale. Structura râului Dâmbovita şi a afluenților săi a fost atunci modificată. Ce se va întâmpla dacă pădurea, care este vitală pentru conservarea resurselor de apă și protejarea izvoarelor, va continua să fie tăiată? În contextul tuturor acestor mutații antropice, fundația Conservation Carpathia a început un proces lung de restaurare ecologică prin care speră să redea naturii ce i-a fost luat. Cu susținerea financiară obținută în cadrul Proiectului LIFE+ și cu ajutorul financiar al Granturilor SEE/Fondul ONG, fundația a început restaurarea a 400 de hectare defrișate. Proiectul se concentrează pe suprafețele de la Draxin și Bălțatu, unde zone mari au fost tăiate ras în perioada 2005 – 2010. Respectând compoziția naturală a pădurii, au fost plantați aproximativ 466.330 de arbori.

Eroziunea, o rană deschisă a pământului

Defrișarea pădurilor înseamnă mai mult decât dispariția arborilor. Intervenția omului până în inima sălbăticiei are efecte directe și asupra solului. Șenilele utilajelor forestiere creează adevărate ravene care duc în final la eroziune și alunecări de teren. În plus, pe un munte dezgolit de păduri nimic nu mai poate sta în fața avalanșelor. În proiectele sale fundația Conservation Carpathia și-a stabilit linii clare prin care cicatrizează aceste răni deschise ale pământului. Primul pas către restaurarea ecologică presupune realizarea unui studiu al eroziunii formate în urmele utilajelor forestiere din zonele cu tăieri. Apoi, pentru a opri eroziunea solului și pentru a închide ravenele parțial erodate din cauza ploilor și a modului în care lemnul a fost târât de pe versanți până la drumul forestier, se începe refacerea și fixarea solui. Cu ajutorul unui miniexcavator șanțurile formate sunt umplute cu material lemnos rămas de la tăieri, pietre și pietriș. Apoi marginile șanțurilor sunt aduse spre interior, iar umplutura ravenelor este acoperită cu pământ până când solul forestier este stabilizat. Pentru că predispoziția acestor zone spre eroziune poate persista se construiesc apoi baraje artizanale mici, confecționate din ramuri împletite. Acestea au rolul de a direcționa scurgerea apei rezultate din topirea zăpezilor și a ploilor. În plus, permit regenerarea vegetației autohtone.

Pădurea știe mai bine de ce are nevoie

În opinia specialiștilor Conservation Carpathia este foarte important să se păstreze compoziția naturală a pădurii. Din nefericire, spun aceștia, din cauza practicilor greșite de administrare a pădurilor în ultimii 100 de ani, foarte multe specii forestire specifice au fost reduse drastic. S-a optat în schimb pentru transformarea pădurilor în monoculturi de molid. Rațiunea acestor schimbări pare a fi de natură economică. Spre deosebire de alte specii, molidul are puține defecte în creștere (trunchiul este drept și nu prezintă noduri), de aceea este preferat pentru exploatarea masei lemnoase. Prin reintroducerea treptată a speciilor indigene se asigură și refacerea biodiversității. Puieții produși în pepiniere pot fi plantați după ce au crescut cel puțin 30 cm înălțime. Anumite specii, precum frasinul comun, paltinul de munte, scorușul de munte, vor fi ținute doi ani în pepiniere. Puieții de brad și fag obținuți din rege­nerări naturale din pădurile învecinate pot fi plantați din primul an.

Laura ZMARANDA

Articole înrudite