Articole revista 04 Ianuarie 2016, 16:22

Cariere de succes în agribusiness

Scris de

După o lungă perioadă de umbră, învățământul agricol pare să redevină o prioritate pentru noile generații. Dacă la nivelul învățâmântului liceal încă mai este mult de lucru, în cazul celui superior se observă un trend ascendent, asta poate și datorită faptului că, odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, s-au ivit oportunități de dezoltare. Și în cazul Facultății de Economie Agroalimentară și a Mediului din cadrul Academiei de Studii Economice din București se observă o creștere, anul acesta numărul studenților înscriși trecând de 300. Tot la capitolul evoluție poate fi trecută și reușita înființării unei asociații studențești după aproape un deceniu de încercări. Rolul acesteia este acela de a apăra intere­sele comune ale studenților și organizarea unor programe și evenimente care să contribuie la dezol­tarea fiecăruia în parte și la trecerea mai ușoară de pe băncile facultății în câmpul muncii. „Cariere de succes în agribusiness“, cel mai recent eveniment organizat de Asociația Studenților la Economie Agroalimentară și a Mediului, a fost considerat o reușită atât de studenți, cât și de invitați sau cadrele didactice participante la eveniment.

Investește durabil în cariera ta

La numai un an de la înființare, în cadrul Asociației Studenților la Economie Agroalimentară și a Mediului, ASEAM, sunt înscriși mai mult de 40 de membri activi care pun în practică diferite proiecte de dezvoltare personală, strângeri de fonduri, iar la finalul anului au  organizat o conferință care a reunit peste 180 de persoane – studenţi, cadre didactice şi reprezentanţi ai mediului de afaceri din domeniul agro­alimentar, urmată de un workshop „Q&A Angajatori şi întreprinzători în domeniul agribusiness“ la care au participat aproximativ 60 de persoane.

Gazda evenimentului a fost domnul prof. univ. dr. Dan Boboc, decanul Facultăţii de Economie Agroalimentară şi a Mediului care a ținut să îi felicite pe studenți, dar mai ales pe membrii ASEAM pentru inițiativa organizării unui astfel de eveniment.

Tema conferinţei – cum să-ţi creezi o carieră de succes în agribusiness – a fost dezbătută de către reprezentanţi ai mediului de afaceri, printre care Nawaf Salameh – fondator şi preşedinte Alexandrion Group România, Liviu Rogojinaru – vicepreşedinte al Consiliului Național al Întreprinderilor Mici și Mijlocii din România – CNIPMMR, Ionelia Diaconu – brand communication METRO Cash&Carry, Silviu Diaconu – director achiziţii produse proaspete Carrefour, Păduraru Cătălin – CEO International Wine Contest Bucharest, Alexandru Rozs – manager Cocoşu’ Roşu,  Marin Florian – membru în Comitetul Interministerial pentru Acordul de Parteneriat.

În deschiderea evenimentului, prorectorul ASE, prof. univ. dr. Nicolae Istudor, a subliniat faptul că universitatea sprijină activităţile asociaţiilor studenţeşti: „Am venit să transmit mesajul conducerii ASE care, așa cum ați simțit cu diverse ocazii, sprijină activitatea asociațiilor studențești. Este bine ca voi, o asociație nouă, să vă orientați către acțiuni care îi interesează într-adevăr pe studenți. Țin să îi felicit mai întâi pe cei care au reușit să înființeze această asociație – pentru că de prin 2006 tot ne chinuim –, iată că după aproape 10 ani avem o asociație activă. Agricultura și mediul reprezintă domenii prioritare în tot ceea ce înseamnă cercetarea economică nu numai în România, ci și în lume. Tema conferinței ați ales-o inspirat, este bine să deveniți economiști într-o fermă sau o unitate de procesare, dar este indicat ca mulți dintre voi să vă începeți propria afacere, nu doar în zona producției, ci și în zona consultanței pentru că la finalul facultății veți avea cunoștințele necesare.“

Antreprenor sau angajat

Pe lângă orele de curs, studenții au nevoie de îndrumare de la cei care activează în piața muncii și mai ales de stagii de practică, iar invitații prezenți la eveniment le-au împărtășit din propriile experiențe, le-au dat sfaturi și au în vedere încheierea diverselor parteneriate care să le deschidă noi perspective. „Am ales acești invitați pentru că sunt antreprenori de top în acest moment, de la care avem ce învăța. Sunt oameni capabili care nu au început având o tradiție în spate, sunt tineri, cu idei și susțin la rândul lor tinerii cu idei“, a declarat Roxana Chiocaru, vicepreședinte ASEAM.

Corectitudinea, asumarea responsabilităţii, iniţiativa, adaptabilitatea, învăţarea continuă au susținut invitații, sunt doar câteva dintre calitațile pe care trebuie să le aibă cei care doresc să realizeze activităţi de management reușite. Și asta indiferent dacă cei prezenți în sală vor decide să fie antreprenori sau angajați.

Marin Florian – membru în Comitetul Interministerial pentru Acordul de Parteneriat și doctorand ASE: „Eu cred că un antreprenor de succes trebuie să fie implicat tot timpul. Trebuie să ne asociem sub diferite forme și să ne reprezentăm cum trebuie interesele. Cred că mergeți cu toții prin țară, vedeți foarte mult teren nelucrat, v-ați gândit că este o oportunitate pentru noi? Uitați-vă cât de puține produse românești există în magazine și asta este o oportunitate pentru noi! Cred că trebuie să încercăm să valorificăm lucrurile la timp. Din punctul meu de vedere, antreprenoriatul în zona agriculturii nu are cum să fie condus spre eșec. În momentul de față în România nu trebuie decât să ai o idee nouă și viabilă, să o pui în practică pentru că sprijin avem, oameni care să ne ajute, posibilitatea de a accesa capital, nu trebuie să ne oprească nimic. Nu e ușor dacă devii antreprenor, trebuie să fii responsabil pentru că de tine depind destinele unor oameni, dar tot de tine depide și propriul destin.“

Silviu Diaconu – director achiziţii produse proaspete Carrefour: „Din experiența mea de achizitor mi-am dat seama că una dintre problemele actuale este faptul că producem, dar nu reușim să și vindem. Producătorii nu ajung să vândă marilor rețele de magazine, marile rețele de magazine nu reușesc să achiziționeze de la producători și s-a creat cumva o ruptură. Și asta pentru că de-a lungul timpului am fost învățați să producem, dar am ajuns în momentul în care trebuie să și vindem. Avantajul vostru este că veți fi pregătiți, din toate punctele de vedere, să și produceți, să și vindeți. Ați făcut o alegere bună și din perspectiva fondurilor europene care se acordă domeniului agricol, și din experiență pot spune că încep să apară tineri care știu să și vândă, de aceea cred că trebuie să știți să culegeți oportunități.“

Nawaf Salameh – fondator şi preşedinte Alexandrion Group România: „Am absolvit Facultatea de medicină, mi-am dat și examenul de recunoaștere a diplomei, dar am hotărât să încep propria afacere. Cred că, pentru o bună evoluție a lucrurilor, avem nevoie de oameni de afaceri noi, cu idei proaspete. Evident, întrebarea voastră ar fi cum? România are șanse foarte mari, poate să devină la nivel mondial un exemplu în ceea ce privește agricultura. Și cred că o bună idee ar fi ca băncile să trateze finanțările pentru prima afacere la fel cum se întâmplă cu programul Prima casă. Ar fi o bună soluție de dezvoltare, trebuie să fiți ajutați, pentru că idei există cu siguranță. Deci, îndrăzniți să încercați să fiți oameni de afaceri, sigur e nevoie să fiți corecți, să nu mințiți, să recunoașteți când aveți probeleme și lucrurile vor avea un traseu mulțumitor.“

Loredana Larissa SOFORN


Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Copyrights © Lumea Satului

Redacţia:

Str. Moineşti nr. 12, Bl. 204, Sc. A, Ap. 4, sector 6, Bucureşti.
Pentru corespondenţă: OP 16, CP 39.
Tel/fax.: 021.311.37.11;
ISSN 1841-5148

Marketing, abonamente, difuzare
Tel: 031.410.07.45
- Nicusor Oprea Banu – 0752.150.146, 0722.271.338;

Compartiment financiar
– dr. Niculae Simion – 0741.217.627

Editura: ALT PRESS TOUR Bucureşti